Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Interpretări: Încredere vs. neîncrederea

Prietenia sfârseste acolo unde începe neîncrederea. - Seneca

Conform dictionarului, ÎNCREDEREA se defineste prin a pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva.
Încrederea ne dă linistea sufletească de care avem nevoie în foarte multe aspecte ale vietii: în familie, în societate, în oamenii cu care lucrăm si cu care avem relatii, în credinta pe care o purtăm cu noi de la botezul pe care-l primim, în afaceri - cei cu care tranzactionăm, în politica internă, dar si în cea externă.

Încrederea este umărul pe care ne sprijinim pentru a avea energia si vointa de a merge mai departe în drumul pe care ni l-am ales. Ea nu se obtine usor, de multe ori se câstigă foarte greu si trebuie acordată tot atât de greu, pentru a evita eroarea. Încrederea se cultivă cu ajutorul vointei si pentru ea trebuie mintea să lucreze pentru nu se însela.

Sunt oameni care prezintă dintr-un început respect si încredere prin gândurile lor spuse sau scrise, dar sunt si altii – majoritari – cu care trebuie muncit, dialogat, justificat, exemplificat, în fine, folosindu-ne de rationamente, stabilim o relatie de încredere, de liniste, de pace. Este, în acest caz, ca si cum am astepta fierberea unui must si transformarea lui într-un vin de calitate cu proprietăti stabile, după ce l-am observat în tot acest timp si am intervenit ori de câte ori era nevoie.

Încrederea se clădeste de cele mai multe ori în timp, studiind persoana, prietenul, conducătorul, grupul, tara, actiunile lor, felul cum actionează în anumite situatii, cum reactionează la anumite încercări etc. Apoi se pun în balantă calităti si defecte. Când ai obtinut încrederea, ai sentimentul de sigurantă fată de cinstea, buna-credinta sau sinceritatea acelei persoane sau grup. Există si posibilitatea neacordării în final a încrederii, retragerea din această relatie încercată, atunci când cel încercat dă dovadă de lipsă de seriozitate, de sinceritate, de cinste, de dreptate, sau dă dovadă de trădare, caută să te păcăleasc㠄furându-ti” încrederea, urmărindu-si interesele personale, câstigul de bani, de avere sau de putere. „Pacea, spunea filozoful Baruch Spinoza, nu înseamnă absenta războiului, ci înseamnă virtute, este o stare de spirit, de bunăvointă, încredere si dreptate.” Ca atare, la obtinerea unei întelegeri trebuie să existe dovezi de virtute din ambele părti, altfel, linistea, pacea nu pot fi obtinute. Filozofii au ajuns la concluzia că virtutea nu o avem de la nastere, ea nu poate avea profesori care să ne învete, Immanuel Kant afirmând că virtutea poate fi dobândită în decursul vietii, căci facultatea morală a omului nu ar fi virtute, dacă nu ar triumfa prin puterea principiului în lupta cu înclinările contrare. Caracterul omului contează în aceste relatii de încredere care se stabilesc si a avea caracter înseamnă a poseda acea proprietate a vointei, după care omul îsi face legământ cu anumite principii, tot Kant spunând c㠄nu importă ceea ce face natura din om, ci, ceea ce el însusi face din sine”. Considera că dintr-un principiu practic suprem, pot fi deduse legile vointei: „actionează astfel ca să întrebuintezi omenirea atât în persoana ta, cât si în persoana oricărui altuia, totdeauna în acelasi timp ca scop, niciodată însă ca mijloc”.

NEÎNCREDEREA este definită ca îndoială, suspiciune. Balzac spunea: „Cine zice îndoială zice neputintă.” Asa este dacă nu se iese din această stare, căci neputinta poate duce la suferintă. Psihologii spun că atunci când ne îndoim încercăm să evităm suferinta, dar aceasta nu înseamnă că si reusim, fiindcă în acele momente ezităm, putem fi bombardati de un presentiment, dăm dovadă uneori de neputintă, adică de lipsa vointei, a energiei necesare în stabilirea unui adevăr. Îndoiala macină sufletul omului până ajunge la un echilibru, multe carente ale caracterului evidentiindu-se în actiunea întreprinsă. Desi toate lucrurile, chiar si cele care ne par sigure pot fi puse la îndoială, există ceva sigur si anume faptul că noi gândim, că ne îndoim si dacă gândim si ne îndoim, este sigur că existăm, ne spune Descartes în celebra sa cugetare: „Cogito ergo sum”. Constiinta gândirii, deci a sufletului este mai sigură decât constiinta pe care o avem despre lumea exterioară. Pornind de la egalitatea puterii de a gândi a oamenilor, rezultă si egalitatea sperantei în atingerea telurilor, în drumul cărora ne izbim de vederi deosebite, uneori de dusmănii, certuri, de neîncredere a unuia fată de celălalt.

Orice om poate trece în viată printr-o perioada de îndoială, însă, flexibilitatea spiritului, ratiunea mintii, ratiunea inimii ne pot face să recăpătăm încrederea fată de aproapele nostru, fată de cei cu care relationăm în viată sau să stabilim neîncrederea si să luptăm pentru adevărul nostru. Pascal a fost cel care credea că toată demnitatea noastră stă în ratiune, pe lângă care admitea existenta cunostintei intuitive a inimii. Astfel putem evita eroarea care este cauza mizeriei la care ajung oamenii. Cunostintele noastre acumulate si hărnicia spiritului ne pot ajuta să definim situatia, să găsim acel punct de sprijin atât de necesar, fiindcă singuri si în eroare, nu putem trăi.

Trăim în democratie care presupune existenta unor valori, precum: libertatea, dreptatea si egalitatea, idealuri pentru care oamenii au luptat si totodată repere pe baza cărora s-au creat normele ce reglementează viata în societate. Cetătenii trebuie să aibă dreptul la opinii proprii si totodată să se bucure de securitatea personală, a domiciliului si a bunurilor pe care le posedă. Ei trebuie să îsi poată exercita libertatea de a se exprima, precum si dreptul de a-si alege conducătorii si de a decide în probleme de interes public. În libertatea de exprimare se pot crea conflicte privind ideile politice sau de altă natură a unor cetăteni si în acest caz trebuie să se recurgă la consultarea de legi, pentru stabilirea adevărului si a dreptătii.

Politologului Christoph Stefes, profesor la Universitatea Colorado, din Denver, SUA, a acordat un interviu ziarului DW, în care a analizat situatia regimurilor autocratice - cele din afara democratiei - spunând că cercetătorii au identificat trei factori pe care se bazează puterea regimurilor autocratice si anume: legitimare, represiune și cooptare, acestea fiind „soclul pe care se ridică liderul”, interzicerea și reprimarea oricărei opinii divergente fiind instrumentele cele mai puternice, spunând c㠄trebuie făcută diferența între reprimare dură și reprimare «cu mănuși de catifea ». Când se actionează dur, demonstranții si politicienii de opoziție sunt arestati, aruncați în închisori. Oprimarea, spune el, are însă loc cel mai adesea mascat: „De exemplu, ziariști incomozi sunt târâți în nenumărate procese pentru calomnie. O altă metodă este trimiterea organelor fiscale în control la organizațiile care critică regimul”. „Între măsurile moi se numără modificarea intenționată a legilor fiscale sau blocarea unor conturi bancare, care pot fi puse în practică mai simplu și fără tapaj… Cel mai mare efect asupra menținerii la putere a unui lider autoritar sau a unui regim nedemocratic îl are legitimarea. În vreme ce orice guvern democratic este legitimat prin alegeri, într-o dictatură potentații trebuie să se legitimeze ei înșiși”. Iată cât de usor si machiavelic poate fi atins derapajul unei democratii!

Trăim vremuri în care sentimente si impulsuri de o mică intensitate existente cândva, au crescut, au devenit mai puternice, schimbările repetându-se ciclic, dar diferit în formele lor particulare. Există deci o lege a dezvoltării contrariilor care se impune atât în dezvoltarea fiecărui individ cât si în dezvoltarea societătii. Ea se accentuează în viata socială si istorică, având importantă pentru domeniul vast al vietii si ca atare, necesită o atentie deosebită.


Carolina de Nord USA




Vavila Popovici    9/27/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian