Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Atitudini : Dincolo de interese partizane

Mă întreb dacă țara noastră a fost vreodată mai divizată; fiecare parte o vrea pe cealaltă ori după gratii (unii chiar o merită), ori ar vrea ca ceilalți să piară, să dispară, pur și simplu. Vorbim despre un discurs al urii, de multe ori un monolog partizan revanșard și nu un dialog constructiv între părți. În plus, nimeni nu pare dispus să asculte la ce are celălalt de spus. Eu nu mai înțeleg ce se întâmplă, un lucru însă e sigur. După aproape trei decenii de la revoluție, țara este foarte segregată': circulă mesaje îmbibate de ură, ce lipsă de înțelegere frățească! Indiferent în ce camp ești, ceilalți sunt de pus la zid, fără milă. Fiecare se uită de sus la CEILALȚI. Câtă indisponibilitate de a înțelege și partea cealaltă (oricare ar fi ea). Nimeni nu pare să facă un pas spre celălalt, să încerce o reconciliere. Să întindă o mână… Îmi pare că încrâncenarea e așa de intensă și definitivă, pozițiile s-au osificat, fiecare e convins că el are dreptate și că ălălalt trebuie pus la zid. Mai grav e că nu se întrevede nici o soluție, nu știu cine sau ce poate debloca încleștarea asta.

Îndoctrinările partizane, precum și atitudinile de genul: “da, sunt hoț, dar alții sunt și mai hoți decât mine” - fac ca nimeni să nu audă ce i se cere. Pozițiile se solidifică, devin nenegociabile, iar alternativele se limitează la “eu pe el”, sau “el pe mine”… Diaspora este minimizată la căpșunari și prostituate, dar se uită hemoragia masivă de creiere, spre toate zările, ce beneficiază dezvoltarea altor lumi mai degrabă dacât a lumii noastre. Se dau verdicte atotștiutoare. Te vezi pe tine ca deștept și pe tot restul ca proști, iar violența verbală și fizică abundă. Absurdul e la el acasă. N-am mai auzit până acum să-l acuzi pe cel bătut în stradă, că ridică „mânuțele” când el șade pe caldarâm și se găsește sub o ploie de bastoane ce cad la întâmplare. Bășcălia s-a ingroșat până a ajuns hidoasă, grotescă. Acuzi oamenii că sunt descreierați, de ce nu au grijă de copiii lor, când tu îi gazezi și pe copii și pe părinți… Strigi pe internet că ești amenințat, când tu ești cu ghioaga în mână. S-a verificat oare că amenințările vin de la cei din campul celălalt, sau poate sunt deghizați, să stârnească mai multă confuzie? Oare în ce se mai poate avea încredere?

Am impresia că acum jocul este să strigi primul “Uite hoțul!”. Cât mai tare, mult mai tare decât o fac ceilalți, care te bănuiesc pe tine că ai furat, indiferent cât de plină îți e visteria sau dacă e umplută pe căi ilicite. Jocul e să fii insolent și rapace. Să transformi orice demers constructiv într-o injurătură.
O vorbă din popor spune că atunci când doi se ceartă, al treilea câștigă. După cum se vede, ne ignorăm propria înțelepciune, mai precis pe cea a bătrânilor noștri, pe care noi ne permitem să o ignorăm… Mă întreb chiar unde ne sunt înțelepții? Și dacă mai sunt, cine îi mai ascultă?
În acest răstimp oamenii se prăpădesc cu zile și lucrurile nu merg, căci fiecare se ocupă de treburile celorlalți, în loc să-și vadă de treaba lui. Mă uit în jur și văd oameni înjurându-se unii pe alții, până mor fiecare, cu unghia în gâtul celuilalt. Cine poate câștiga din asta?

De curând mi-a fost dat să citesc un mesaj de cu totul altă natură, dintr-o altă lume. Era un mesaj emoționant al lui Joe Biden, fost Vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii (un democrat), la moartea senatorului John McCain, un alt mare american, chiar dacă el servise în partidul rival. Acolo se vorbea despre încredere reciprocă, despre caracter, cuvânt de onoare, sacrificiu personal, curaj, altruism, datorie, patriotism, ba chiar și despre prietenia dintre doi oameni cu orientări politice diferite, ale căror poziții, opuse în multe feluri, erau totuși unite prin principii și valori comune, precum și prin serviciul pe care îl aduceau, fiecare, țării lor. Pe ei îi uniseră convingeri comune ce depășeau diferențele dintre ei. Îi unise o iubire pentru ceva mai mare decât ei înșiși, ba chiar și decât partidele din care făceau parte. Ei au știut să dea mâna dincolo de interesele partizane, în interesul țării pe care amândoi au servit-o, de pe alte poziții, cât au putut de bine. Cum să nu fie așa, mă întreb, când senatorul John McCain a pus constant interesele țării mai presus decât ale sale? A știu să accepte înfrângerea în fața primului președinte American de culoare, Barack Obama (un alt democrat), după o victorie istorică în care el pierduse. În ciuda diferențelor ce persistau între ei, senatorul McCain și-a îndemnat electoratul nu numai să felicite noul președinte ales, ci şi să îl ajute să conducă țara mai departe. Senatorul McCain a pierdut alegerile prezidențiale în fața rivalilor George W. Bush, precum și Barack Obama, dar a reușit să le câștige amândurora respectul. Același John McCain a știut să-și spună părerile, cu onestitate, ba chiar să se distanțeze de linia partidului său, atunci când a crezut că măsurile propuse dăunează țării pe care o servea. A știut să se opună abuzului de putere și să respecte legea.
Veți spune poate că politica actuală americană e departe de a fi un model. Remarc însă că există zone de sanitate și de valori fundamental umane ce inspiră. Sunt convinsă că există și la noi oaze de normalitate, aşa cum au existat de-a lungul istoriei noastre, indiferent ce vânturi au bătut şi de unde. Citeam de curând despre cărturarul de mare clasă, Onisifor Ghibu, unul dintre făurătorii Marei Uniri, dar şi al unirii cu Basarabia. În ciuda sferelor de influenţă mereu în schimbare, el a ştiut să caute calea dreaptă spre dezideratele de secole ale neamului său. E doar un exemplu şi probabil unul mai puţin cunoscut, chiar dacă el a revoluţionat şi învăţământul din Transilvania. Aflu că la Chişinău anumite locuri îi poartă numele, aşa cum e cazul şî în alte oraşe ale ţării.

Să rezum: Eu sper la coeziune, care în situația actuală ar putea părea idealistă și desuetă, dar care, cred, ar putea deveni reală, palpabilă, aducătoare de progres, deschizătoare de drumuri, și, de ce nu, de prosperitate.
Hai să lăsăm înjurătura și ciomagul de-o parte și să începem să ne gândim la soluții. La ceea ce ne unește, mai degrabă decât la ceea ce ne desparte. Să uităm insolența și să ne respectăm unii pe alții. Să punem lucrurile în perspectiva istoriei care ne va judeca și pentru relele pe care le facem, dar și pentru cele bune pe care le-am fi putut face și nu le-am făcut. În numele unei țări ce suferă. Ea are nevoie de fiecare idee bună și de fiecare contribuție constructivă pe care-o putem aduce, în interesul continuității tradiției noastre și-a limbii române.

Toronto On





Milena Munteanu    9/5/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian