Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Constituția de la 1866 - certificatul de naștere al României

Statuată din punct de vedere juridic ca lege fundamentală a unui stat, constituția instituie principiile de bază ale conducerii statului, puterile statului, precum și drepturile și libertățile cetățenești. Istoria celei mai importante legi din evoluția unui stat, începe în România, cu Regulamentele Organice (introduse în Țara Românească în 1831 și în Moldova în 1832), considerate ca prime constituții românești. Ele au fost înlocuite ulterior, în 1858, de Convenția de la Paris, iar aceasta, în 1864, de Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, constituția imperativă a domnitorului A. I. Cuza. În ordine cronologică, au urmat: Constituția liberală din 1866, prima constituție modernă a României; Constituția din 1923, prima constituție democratică; Constituția din 1938, legea fundamentală autoritară a regelui Carol al II-lea; Constituția din 1948, adoptată ca urmare a instaurării regimului communist - prin adoptarea ei, România devenind republică și deschizându-se calea către un regim totalitar; Constituția din 1952, legea totalei aserviri față de Uniunea Sovietică; Constituția din 1965, care conferea partidului rolul conducător în întreaga viață a societății; și Constituția din 1991 (revizuită în 2003, prin referendum), constituția actuală a României care îmbină tradiția democratică cu noile principii constituționale europene.
Cea mai longevivă constituție din istoria României este Constituția din 1866, unul dintre actele normative care, fără îndoială, au schimbat pentru totdeauna destinul țării. Ea constituie un reper esențial în analiza regimului politic și parlamentar din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și primele decenii ale secolului al XX-lea. A fost, indiscutabil, o lege fundamentală liberală în litera și spiritul ei, asigurând contextul necesar evoluției societății românești spre modernizare și integrare în familia statelor europene. Textul constituției consacră principiile esențiale după cum urmează: suveranitatea națională și indivizibilitatea statului, guvernământ reprezentativ, separația puterilor în stat, monarhia ereditară. Sursa de inspirație în elaborarea constituției a reprezentat-o Constituția belgiană din 1831, considerată cea mai liberală din Europa la acea vreme, socotită de unii prea avansată și nepotrivită pentru stadiul de dezvoltare a societății românești și pentru cultura politică a românilor. Aducerea unui „principe străin” pe tronul Principatelor Dunărene fusese propusă de elita românească moldo-valahă și în rezoluțiile divanurilor ad-hoc în anul 1857. Apelarea la o dinastie străină nu era o noutate în Europa, modelul ales de români fiind cel al Belgiei, care, după cucerirea independenței față de Țările de Jos (Olanda), în anul 1830, a chemat un principe german, Leopold, care a devenit primul rege al Belgiei (1831-1865), cu un an înainte acesta refuzând tronul Greciei independente primit de un alt principe german, Otto I, detronat ulterior prin aducerea unui prinț danez, George I. Trebuie subliniat că acești monarhi au consolidat state naționale europene suverane, fiind lesne de observat astăzi că majoritatea familiilor regale europene au origini străine.
Este de necontestat că aducerea principelui străin era singura cale de a aduce la un consens cele 75 de familii aristocratice cu mari ambiții politice. În aceste condiții, la 10/22 mai 1866 a sosit în țară prințul Carol de Hohenzolern-Sigmaringen, care fusese aprobat de populația cu drept de vot prin plebiscit. După alegerea ei, Adunarea Constituantă a discutat, începând de la 1/13 mai 1866, proiectul de constituție redactat de Consiliul de Stat.
Constituția română de la 1866 conține 8 titluri referitoare la: numele și organizarea statului, separarea puterilor în stat, prerogativele principelui, drepturile și obligațiile cetățenilor. Dintre principalele prevederi, se cuvin menționate următoarele: statul român poartă oficial titlul de „România” și este organizat ca monarhie constituțională ereditară; monarhul dispune de atribuții atât în domeniul puterii executive, cât și a celei legislative: este șeful statului și comandantul armatei, numește membrii guvernului, are drept de inițiativă legislativă, bate monedă, acordă decorații, are drept de grațiere, are drept de „veto absolut”; separarea puterilor în stat: puterea legislativă (Parlamentul bicameral, format din Senat și Camera Deputaților, membrii fiind aleși pe baza votului censitar), puterea executivă (guvernul) și puterea judecătorească (instanțele de judecată și Înalta Curte de Justiție și Casație).
Constituția din 1866 a suferit mai multe amendamente: în anul 1879 a fost modificat articolul 7 care proclama faptul că diferențele religioase nu constituiau o piedică în obținerea cetățeniei române; prin amendamentul din 1884, a fost redus numărul colegiilor electorale de la patru la trei, iar censul a fost micșorat, astfel că s-a extins dreptul la vot; în 1917, prin modificarea unor articole, s-au creat condițiile înfăptuirii ulterioare a reformelor electorală (introducerea votului universal) și agrară.
1866 a constituit un an de cotitură pentru țară, pentru tot ce va însemna România modernă, Constituția română din acel an reprezentând primul pas spre independență națională și recunoaștere internațională. Acest act normativ fundamental a fost considerat de unii un compromis, iar de alții, o alegere inspirată care va pune temelia României moderne, fiind legea care a situat România cu adevărat pe harta Europei. Toate momentele esențiale pentru ceea ce va însemna viitoarea Românie au fost legitimate de această constituție, culminând cu independența, articolul 1 stipulând fără echivoc: „Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil, sub denumirea de România”.
Se mai impune să precizăm că legea fundamentală de la 1866 este unica dintre constituțiile noastre născute din compromis. Cu certitudine, ea a reprezentat rezultatul unor concesii reciproce făcute de reprezentanții celor două curente politice ale vremii: liberal și conservator. Având un accentuat caracter liberal (nu și democratic), ea a asigurat cadrul evoluției spre progres, spre democratizarea societății românești. Cu modificările adoptate între 1879 și 1917, menționate anterior, constituția va răspunde cerințelor mai mult de jumătate de secol și va constitui structura viitoarei constituții, cea democratică de la 1923.
Revenind la incontestabilul compromis politic, trebuie observat că dezbaterile Adunării Constituante probează în mod evident o căutare pasionată a căii de mijloc, urmărind cu asiduitate descoperirea unei soluții care să permită punerea de acord a unor puncte de vedere aparent imposibil de reconciliat. Această experiență nu se mai regăsește niciodată în perioada de un secol și jumătate de după anul 1866, constituțiile următoare fiind, invariabil, de fiecare dată, opera unei voințe unice reprezentată de un partid sau de un suveran, intervalul dintre 1948 și 1989 fiind o excepție de vreme ce consacră arbitrariul totalitar.
Opiniile despre Constituția de la 1866 au fost desigur diferite, unii considerând-o o alegere de valoare, iar alții, o palidă imitație a legii fundamentale belgiene de la 1831 și o operă neoriginală. Această părere promovată de detractorii importantului normativ este în viziunea cercetătorilor istorici una injustă, negându-i sensul autentic. Studii laborioase denotă faptul că elaborarea acestei legi a însemnat finalul unui lung drum al tatonărilor, în fiecare formulare fiind concentrată experiența deceniilor precedente, reprezentând punctul culminant al efortului autohton în planul imaginației constituționale. Constituția de la 1866 se înscrie în triumful liberalismului constituțional în Europa, compromisul care i-a dat naștere fondându-se pe un compromis anterior, cel care a legitimat actul de la 11 februarie 1866 și detronarea lui Cuza. Liberali radicali, liberali moderați și conservatori, în totalitate se dovedesc fideli principiului care stă la baza redactării și emiterii acestui progresist act: eliminarea arbitrariului și consacrarea unei forme de reprezentare națională prin parlament.
O serie de principii de drept constituțional cuprinse în Constituția de la 1866 sunt valabile și azi: suveranitatea națională, guvernul reprezentativ, separația puterilor, responsabilitatea ministerială, rigiditatea, principiul supremației constituției față de legi, drepturile cetățenilor, imunitatea parlamentară. O altă moștenire importantă rămasă de la această constituție se referă nu la norme, ci la dezbaterea care a generat această lege. Mare parte din dezbaterile Adunării Constituante din 1866 au avut ca obiect oportunitatea modelului unicameral, în comparație cu cel bicameral, o problemă actuală și astăzi, la peste 150 de ani după adoptarea Constituției de la 1866. Singurul principiu care nu se mai regăsește astăzi în constituție este cel al monarhiei ereditare și constituționale.
Importanța majoră a Constituției de la 1866 rezidă în aceea că a fost prima constituție elaborată fără concurs străin și fără aprobare externă, însemnând un act de manifestare a independenței, făcând abstracție de suzeranitatea otomană și garanția colectivă a celor șapte mari puteri și oferind cadrul pentru evoluția statului român pe baze moderne și democratice.

Michigan- S.U.A.






Dorin Nădrău     8/1/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian