Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Nationalismul in era globalizarii

În contextul unei evidente crize a globalismului și al ascensiunii incontestabile a naționalismelor protecționiste (de la Putin și Erdogan la Trump și Brexit, trecând prin ultraconservatorismul central-european), o analiză a relațiilor dintre naționalism și globalizare în secolul al XXI-lea, luând în considerare sensul modern al celor două noțiuni, pare foarte interesantă și, cu siguranță, binevenită.

În noua realitate postmodernă și postideologică, globalizarea este un termen relativ recent apărut care încă stârnește neliniște. Se constată cu ușurință că libertatea de mișcare și piața liberă îi apropie pe oameni, dar, într-un fel, îi și înstrăinează. Pe acest fond, adversarii globalizării susțin că efectul cel mai probabil al ei ar fi disoluția identităților naționale. O cercetare cât mai veridică a interdependenței dintre cele două doctrine presupune o analiză comparativă detaliată care să releve gradul în care cele două instituții se tolerează sau sunt incompatibile.

Definit ca o doctrină politică bazată pe apărarea drepturilor și aspirațiilor naționale, naționalismul a fost considerat de istorici și politologi, din punct de vedere al fenomenului politic, social și cultural pe care l-a reprezentat, o adevărată virtute a secolului al XIX-lea. Mișcările care au apărut apoi în spectrul politic-ideologic apropiat naționalismului au fost diverse, atât ca formă de propagandă, cât și ca element programatic, ele afectând, fără îndoială, conținutul său inițial. Astfel, în spațiul european interbelic și postbelic, interpretările eronate ale unor cunoștințe ştiințifice existente la acea vreme privind antropologia, biologia speciei umane și ereditatea dublate de amestecul unor asemenea interpretări cu naționalismul au dus la apariția ultranaționalismului, concretizat prin mișcări de extremă dreaptă, ca fascismul sau nazismul.

Trebuie menționat că în a doua treime a secolului al XX-lea, naționalismul european își pierde înțelesul primar și tinde către ultranaționalism și extremism, ambele caracterizate prin rasism și xenofobie, cu precădere în statele cu regim dictatorial, conduse de partide fasciste. La jumătatea secolului, cel de-al doilea război mondial se încheie în Europa cu prăbușirea puterilor ultranaționaliste și preluarea parțială a naționalismului de către regimurile comuniste instaurate. Noul tip de naționalism (roșu) păstrează ideea că dreptul neamului justifică negarea drepturilor cetățenilor și consolidează teza că națiunea trebuie să fie condusă ferm de un lider necontestat și glorificat. La sfârșitul secolului al XX-lea, marcat de căderea comunismului și extinderea Uniunii Europene, se înregistrează o estompare accentuată a aspectelor de intoleranță antidemocratice. Diversitatea formelor de naționalism apărute și afirmate de-a lungul timpului, mai include: naționalismul patriotic (care promovează o națiune fără a se opune minorităților conlocuitoare), naționalismul șovin sau xenofob (care se opune minorităților) și naționalismul romantic (care s-a dezvoltat în special pe plan cultural-artistic pornind de la revitalizarea momentelor de glorie din trecutul poporului și promovând ocrotirea tradițiilor și obiceiurilor populare, naționalism ai cărui promotori au fost Giuseppe Mazzini și Garibaldi prin mișcarea cunoscută sub numele de „risorgimentto”). Potrivit unei abordări doctrinare, naționalismul se bazează pe rațiuni ale interesului național, desemnând, de obicei, politica independenței economice și statale, cauza apărării suveranității naționale, a progresului și prosperității propriei națiuni și propriei țări. În literatura de specialitate, Ion Mitran face o disticție între valorile pe care poate să le aibă naționalismul, apreciind că atunci când există un naționalism constructiv, democratic, acesta poate fi considerat ca un factor de progres, enumerând în antiteză naționalismele șoviniste, rasiste sau xenofobe și nedemocratice, care ajung în final să fie inumane.

În ce privește naționalismul dezvoltat în spațiul românesc se deosebesc câteva tipuri care se cuvin menționate.
În perioada posterioară creării statului național, se manifesta un naționalism conservator al cărui ideologi au fost Iorga și Motru, precum și un naționalism mistic cu accente revoluționare care, practic, tinde să identifice esența românismului cu ortodoxismul, ideologul acestui gen fiind Nae Ionescu. Naționalismul revoluționar de tip Crainic sau Cioran se desprinde de Nae Ionescu și fundamentalismul ortodox. Cioran scria: „Naționalismul nostru trebuie să plece din dorința de răzbunare a somnului nostru istoric, dintr-un gând mesianic, din dorința de a face istorie (...). Găsesc că, în România, singurul naționalism fecund, creator și vitalizant nu poate fi decât unul care nu numai că ignoră tradiția, dar o neagă și o înfrânge”. Acestor tipuri de naționalism le-a urmat naționalismul comunist exercitat energic de Ceaușescu.
Astăzi, naționalismul este vădit reprezentat de existența unui partid unic care promovează un proiect naționalis clamând cu insistență autodeterminarea internă a minorității maghiare.
Noul „transilvanism”, ideologia practicată de partidul etnicilor maghiari U.D.M.R. declară ca țintă politică separația, susținând că aceasta nu va fi una iredentistă, ci una pe bazele autonomiei largi și a bilingvismului oficial. Naționalismul este și va rămâne singura ideologie cu o bază veritabilă din România post-comunistă. De ideologia naționalistă, în grade diferite, sunt atinse toate partidele din sistemul politic post-comunist, din simplul motiv că acele condiții de bază care făceau din ne-naționaliști o minoritate între cele două războaie mondiale sunt neschimbate și azi, când statul și națiunea sunt în continuare, aproape în întregime, de creat sau de recreat (Sursa: Alina Mungiu-Pippidi, „Concepte universale și realități românești”).

Globalizarea, ca fenomen, este definită de politologi destul de ambiguu, însemnând un proces de integrare a sistemelor economice, culturale, politice și religioase la nivel mondial, conducând treptat la convergența modelelor de producție și de consum, la omogenizarea și uniformizarea culturală și la extinderea accentuată a unei complexe interconectări cu caracter internațional. Este de remarcat că acest nou concept, folosit în toate limbile lumii, nu are o definiție clară, riguroasă, o explicație posibilă fiind aceea că noțiunea de globalizare include domenii dintre cele mai variate și dinamice ale societății. Privită întotdeauna ca o amenințare la adresa statului național, a fost asociată de cele mai multe ori cu noțiuni precum internaționalizare, mondializare, cosmopolitanism, anarhism, globalizarea este considerată de numeroși istorici și politicieni ca reprezentând noul, progresul tehnologic, comunicarea rapidă și, înainte de orice, economia eficientă însemnând dezvoltarea piețelor și creșterea dinamicii fluxurilor de capital. În opinia multor analiști, globalizarea tinde către subminarea puterii și suveranității statelor naționale, urmărind înlocuirea lor treptată cu o nouă ordine supranațională, alcătuită din structuri suprastatale de tip economic, social, politic, financiar și militar. Se impune însă a se determina cu exactitate până în ce punct aceste noi preconizate structuri pot afecta structurile naționale.

În timp ce globalizarea constă în dinamică, naționalismul reprezintă o ancorare în trecut, într-o credință, într-o limbă.
Unii politologi, mai sceptici, sunt de părere că beneficiile economice ale globalizării nu compensează pierderea identității naționale, suveranitatea națională și controlul teritoriului național fiind valori colective superioare. Alții, suporteri ai globalizării, nu văd o amenințare în eventuala pierdere a unor valori abstracte.
În fine, cred că merită semnalată preocuparea curajoasă a unor intelectuali de a reabilita în condițiile actuale respectabilitatea cuvântului „naționalism” compromis alături de alte cuvinte cu o soartă asemănătoare.

Demersul în recuperarea prestigiului unui cuvânt pe care multă lume se simte datoare să-l urască este, cu certitudine, unul foarte anevoios. Un astfel de cuvânt este, fără îndoială, cuvântul „naționalism”, ajuns unul dintre cele mai detestate ale momentului. Strivirea sa este rezultatul unui serios proces pus în acțiune în politică, în presă, în universități, în cercurile intelectuale, în întreaga societate.
Azi, „naționalismul” a devenit perfect sinonim cu „radicalismul etnic”, „xenofobia” și „extremismul” și asistăm la o incredibilă răsturnare a sensului acestui termen care la începutul secolului al XX-lea era unul dintre cele mai nobile.

Există un curent de opinie ai cărui simpatizanți chiar consideră că toate relele lumii vin din naționalism, fiind voci care afirmă că însăși părinții fondatori ai Uniunii Europene au gândit alianța împotriva naționalismului care a produs două războaie mondiale.

În această chestiune, mă alătur cu convingere tuturor celor care nu pot accepta că personalități politice de înaltă ținută și uriașă importanță ca Schuman, Monet, Adenauer, Churchill sau De Gaspari, au fost părinți ai antinaționalismului. Oricum, este de mare interes a urmări eforturile unor remarcabili indivizi ai lumii intelectuale, o lume în care nimeni nu mai riscă nimic, personalități care luptă pentru a reda caracterul respectabil „naționalismului”.

Dorin Nădrău (S.U.A.)






Dorin Nădrău    5/15/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian