Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Anca Sîrghie pe urmele lui Radu Stanca:

Doamna Anca Sîrghie face parte dintre universitarii și cercetătorii cărora soarta le-a permis să-și consacre întreaga carieră unui singur subiect-pivot, pasionant și practic inepuizabil. Nu eludăm, citindu-i Cv-ul, cercetarea și a altor scriitori, mai ales că în anul 2016 a fost recompensată pentru cartea sa Lucian Blaga și ultima lui muză cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, la filiala Sibiu. Dar, acest fapt nu umbrește adevărul că de zeci de ani, mai exact din 1975, când Domnia sa a început să lucreze la o teză de doctorat intitulată Radu Stanca – Studiu monografic, ale cărei roade au fost publicate în volumul Radu Stanca și obsesia Thaliei. Ipostazele omului de teatru, apărut la Editura și Casa de presă Tribuna din Sibiu în 1996, Anca Sîrghie sapă cu răbdare și îndârjire, cu sârg, dacă îmi permiteți acest joc de cuvinte onomastic, în aceeași mină de aur ale cărei bogății a avut intuiția să le ghicească de la bun început. Au urmat, în 2012, volumul Dăltuiri (330 p.), o culegere de texte inedite ale lui Radu Stanca, și trei ani mai târziu Radu Stanca. Profil spiritual (720 p.), prefațat de Eugen Simion, ce trebuie considerate ca un preludiu, aș zice imperios, al unei ediții a operelor sale complete, realizate ca îngrijitor de ediție alături de profesorul Marin Diaconu.
Vedem, dacă și numai după aceste titluri, că Doamna Anca Sîrghie și-a consacrat toate energiile și talentele de cercetător de care dispunea, aproape în întregime unei întreprinderi de proporții uriașe: restituirea și difuzarea momentului cultural pe care îl reprezintă pentru români, în istoria anilor 1940-60, personalitatea amețitor de plurivalentă și de fertilă a lui Radu Stanca, o personalitate pe care mai multe condiții politice și biografice au împiedicat-o să-și fructifice pe deplin nenumăratele haruri și să se facă cunoscut țării lui, așa cum ar fi trebuit de la bun început. Este vorba despre un poet baladist neîntrecut în literatura română, de un dramaturg de mare valoare, dar aproape uitat, de un teatrolog cu viziune reformatoare, de un eseist rafinat și nu mai puțin de un actor și regizor ingenios, după cum Radu Stanca este prezentat în ultimul volum al Doamnei Sîrghie, pe care vom avea plăcerea să-l consemnăm, Radu Stanca. Evocări și interpretări în evantai, apărut anul trecut la Sibiu, în Editura Techno-Media.
Nu mai este vorba de astădată de un studiu monografic sau critic datorat unui singur autor, ca în volumele precedente, chiar dacă autorul este plenar implicat, ci de o culegere măiastră de mărturii, de comentarii și de convorbiri venite din toate orizonturile scenei culturale pe care a evoluat Radu Stanca. Nu mai puțin de 55 texte, dintre care 27 sunt semnate chiar de editoare sau sunt interviuri edificatoare ale dânsei cu persoanele unor evocări, texte distribuite cu înțelepciune în cinci capitole, își întrețes culorile vii și călduroase într-un imens gherghef dedicat cu multă recunoștință și discernământ profesorului, prietenului, camaradului sau mentorului care le-a inspirat. Rare sunt volumele care întrunesc un număr așa de mare de contribuții atât de variate și prin subiectul și prin tonalitatea lor particulară, consacrate unei singure personalități, ale cărei fațete, ele însele neașteptat de numeroase, impuneau, ca să zic așa, o asemenea îmbulzeală.
Ar fi inutil și chiar injust să spicuiesc acum printre giuvaierele adunate în acest sipet; fiecare din ele își merită în modul lui particular atenția noastră specială, în așa măsură încât aș recomanda interesaților o lectura nelineară, cu deschiderea cărții la întâmplare, pentru a savura în ea însăși tonalitatea fiecărei contribuții astfel descoperite, pentru a reveni apoi, într-un alt moment potrivit unei astfel de activități, la altă descoperire, într-un alt loc desemnat de sorți. Nu vă temeți, o astfel de lectură nu riscă să ducă la o recepție de ansamblu dezordonată a volumului: lineamentul riguros și elegant după care aceasta se organizează ne va apărea din ce în ce mai mult, pe măsură ce avansăm în spicuirile noastre, și sinteza se va face de la sine. Fără deci, să aleg eu însumi în locul dumneavoastră, aș vrea numai să menționez, cu voința de a ilustra diversitatea cu totul deosebită a acestui volum, doar două intervenții, prima datorată Doamnei Dorina Stanca, soția personajului principal, ea însăși actriță de mare valoare, și a doua domnului Horia Stanca, fratele lui. Ambele contribuții introduc o notă binevenită de lirism familial în corul foștilor elevi și colaboratori însuflețiți de considerații cu precădere profesionale. Este greu să nu te lași cuprins de o puternica emoție citind rândurile în care Doamna Silvia Popescu evoca dragostea temeinică și profundă care i-a legat pe cei doi soți. Evocarea culminează în mod natural cu frânturi din lirica stanciană, unde Doti mărturisește prin cuvintele poetului:”Străinule intrat aici hoțește!/ Hoinarule căzut în mreaja mea, /Ia-mi palma desfăcută și citește/ Nu soarta mea e-n ea, ci soarta ta.” Ca și cum poetul ar răspunde chiar acestui catren, un dialog de mare poezie se leagă între cei doi soți: “Când dormi ești mai frumoasă decât trează,/ Deci lasă-te, iubita mea-ntre perne!/ Eu te veghez din jilțul cu spătează/ Căci mâine vreau să văd cum prima rază/ Îți bea din sân minutele eterne.” Nu putem mai bine înțelege harul pe care Radu Stanca a știut să-l răspândească printre toate cercurile în care a evoluat decât lăsându-ne vrăjiți de minunea acestui cuplu nedespărțit până dincolo de moarte.
Țin să subliniez că această notă lirică, tulburătoare tocmai prin variația discretă pe care o introduce, este reluată, cu un efect orchestral deosebit de inspirat, în partea a cincea a volumului, intitulată poate puțin prea sever, Anexe. Sau poate prea lucid, dacă prin « anexe » înțelegem tot ce un mare artist a putut lăsa pe lume în urma lui, în urma unei vieți prea crunt drămuite de soartă. Nu m-am putut împiedica citind acest epilog, atât de bine pregătit de restul volumului, să îmi amintesc de Bela Bartok, compozitorul genial al cărui avânt creator a fost întrerupt de o moarte timpurie, și care se pare că ar fi zis, puțin înainte de a se stinge, la o vârstă de altfel mult mai înaintată (64 de ani, în 1945): « Nu îmi pare rău că mă duc, ci numai că mă duc cu valizele pline ». Radu Stanca și-a zis probabil de mai multe ori același lucru, dar valizele lui au rămas aici, printre noi, și este o datorie a noastră primordială să distingem cât de cât, scotocind prin ele, viitorul creator care nu a putut să fie pe deplin realizat. Sper de aceea din toată inima ca exemplul de netăgăduită perseverență și îndârjire pe care Doamna Anca Sîrghie l-a dat istoriografiei literare românești să fie urmat de generațiile viitoare.
Permiteți-mi să închei acest mic omagiu adresat prin intermediul Doamnei Anca Sîrghie tuturor adevăraților cercetători literari, cu un citat ales chiar din epilogul de care vorbeam, mai precis din textul Domnului Ion Manițiu, intitulat Ne Închinăm adânc îndurerați:”Aparținând generației de intelectuali cinstiți care a plătit un greu și nedrept tribut războiului și căreia războiul i-a răpit anii cei mai frumoși ai tinereții, poetul a înțeles profund această temă [a actualității imediate] și a exprimat-o cu o impresionantă forță. De neuitat pentru noi sunt versurile publicate acum câteva luni în paginile revistei noastre, intitulate Testament și dedicate fiului său. Visându-l cosmonaut, îi spunea: Iar dacă poți și ai cumva răgaz / Din focul navei tale, planetar, / Ia o scânteie – chiar și pentr-un ceas, /Și-n amintirea mea aprinde-o iar.”
Grație, în foarte mare măsură, Doamnei Anca Sîrghie, această scânteie nu s-a stins și avem toate motivele să sperăm că ea va arde și pentru generațiile viitoare.


Anton Soare
Professeur titulaire/Département des littératures de langue française/
Université de Montréal.





Anton Soare    5/7/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian