Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Insula celor frumoși și bogați

Cum se recomandă să te duci cu sacul la pomul lăudat, nici eu nu m-am grăbit să vizitez „insula celor frumoși și bogați”, care în cazul germanilor e întruchipată de adulata Sylt. Sinceră să fiu, având în vedere faptul că trăiesc la o aruncătură de băț de Meditereana, cu greu îmi puteam imagina că o insulă din agitata Mare a Nordului ar fi putut să mă mai surprindă cu microclimatul ei, pasămite miraculos de blând.
Așa se face că, în ciuda frecventelor mele incursiuni prin nordul Germaniei, mi-au trebuit aproape douăzeci de ani de proximitate până m-am îndurat să cad în ispita unei călătorii scurte într-acolo. Din moment ce vremea era cam mohorâtă, mi-am zis că n-o fi chiar foc...
Acceptând așadar irezistibila ofertă a societății de căi ferate germane, care oferă bilete la prețuri de-a dreptul derizorii pe durata finalului de săptămână, am urcat în trenul care face mai puțin de o oră până în orășelul Westerland, capitala insulei Sylt.
În gara de destinație, valuri-valuri de turiști se revărsau din trenurile care se succedau cu ritmicitate de ceas, venind mai ales dinspre Hamburg. Hamburgezii a adoptat insula Sylt drept destinație de weekend, și asta în ciuda faptului că distanța până acolo nu e deloc neglijabilă (187 km)!
A merge cu trenul pe o insulă sună la prima vedere imposibil. M-am mirat și eu, dar m-am lămurit rapid când am aflat că există un dig construit special în acest scop, cel pe care s-a amplasat terasamentul căii ferate. Trenul singur circulă pe acel cordon ombilical, nimic mai mult! Într-adevăr, e un sentiment destul de straniu să te deplasezi îndurând zgomotele și zgâlțâiturile aferente trenului, dar să ai în același timp de-a stânga și de-a dreapta numai apă. Recunosc așadar că, din start, drumul într-acolo m-a inspirat.
Treptat, apa se retrage și lasă loc unor șesuri inundabile și mlăștinoase, care mai apoi se transformă în dune și sfârșesc în pământ ferm, acolo unde orașul-capitală, Westerland, își primește vizitatorii cu construcțiile sale în stil nordic, caracteristic, din cărămidă în roșu-natur, aparent neterminate, pentru că nu sunt tencuite.
Primul contact pe peron l-am avut cu soarele, surprinzător de cald și de plăcut față de negura pe care o lăsasem în urmă. Încă un punct pozitiv, la care legenda nu se dezminte! E clar că briza chiar alungă norii, facilitând atmosfera propice vilegiaturii.
În fața gării ne întâmpină statui dispersate și ... cam nelalocul lor. Nu stau perpendiculare, ci sunt toate înclinate. Sfidând legile gravitației, siluetele de bronz întruchipează oameni, pomi, valize, ba chiar și bănci, toate într-o poziție nefiresc de strâmbă, de parcă l-ar imita pe Michael Jackson în vestitul său moon-walk! Călătorii se binedispun când le dezleagă misterul: e-un omagiu adus vântului atotprezent, care caracterizează Marea Nordului. De aceea, ea este supranumită ”Hans vântură-lume”!
De la gară către plajă n-ai cum să te rătăcești. Artera pietonală centrală se deschide generos spre orizontul albastru bi-nuanțat. Bleumarinul apei, de la bază, e acoperit de pătura bleu a cerului, punctat pe alocuri de norișori pufoși și albi. La bază e plaja, cu nisip aproape alb. Tabloul chiar seamănă cu clișeele clasice, și totuși, nu e obligatoriu să fie așa idilic. Atâta doar că noi am nimerit o zi ideală, fără vânt prea tare și cu marea în plină fază de reflux.
Supranumită Regină a Mării Nordului, Sylt este și capitala wind-surferilor care duc sportul la extrem. Se spune că numai atleții cu adevărat curajoși fac față intempestivului „Hans”, care se opintește în valuri care mai de care. Asta nu-i împiedică pe ageamii să-și încerce și ei norocul. Plajele insulei Sylt sunt populate de mlădioase siluete de voinici și voinice de toate calibrele, adevărați oameni-rechin, trași prin inel de neopren, fiecare croindu-și drum după puteri prin ademenitoarea maree în spume.
Îmi fac și eu drum, fără grabă prea mare, spre capătul dinspre apă al orașului, taxând cu interes măsurat vitrinele magazinelor, care etalează marfă nu tocmai ieftină. Mă tratez cu obligatoriul pește marinat la chiflă. E bun de-ți lasă gura apă, dacă știi să-l cumperi la botul calului, nu la adresa pomului lăudat de prin pliantele turistice. Unde mai pui că nu e nici așa de scump cum mă așteptasem!
La plajă – surpriză! – intrarea se taxează. Nu e ieftin, costă cam cât o bere, dar după ce aflu că banii sunt investiți tot în întreținerea instalațiilor de pe plaje și în curățenie, îi dau cu plăcere. Taxa se percepe doar odată pentru întreaga zi; cu biletul poți apoi să intri și să ieși din zona litoralului ori de câte ori dorești.
Exact ca-n reclame, plaja se întinde cât vezi cu ochii și poți să te plimbi de-a lungul ei cât te țin puterile, fie prin nisip, fie pe faleza frumos amenajată, situată ceva mai la înălțime, ca să lase loc apelor când vine fluxul. Insula Sylt are ”munțișorul” ei, o dună care domină de la modesta ei înălțime de 52,5 metri o zonă cu o rază mai extinsă decât cea a coperită de însuși vârful Zugpitze, cel mai înalt pisc alpin german (2962 m)!
Casele de pe mal, cu acoperișuri de stuf, păstrează stilul original, de pe vremea la care aici trăiau doar familii nevoiașe de pescari. Greu de crezut că acum metrul pătrat se vinde la prețuri de milioane - la propriu! - lucru care-i obligă pe angajați să facă zilnic naveta pe uscat, pentru că nu-și pot permite să plătească exorbitanlele chirii.
Un fel de aură de Fata Morgana înconjoară insula Sylt și datorită faptului că dunele ei n-au astâmpăr nici până astăzi, deplasându-se cu până la zece metri pe an. Fixarea lor prin repetate plantări de mărăcini și vegetație specifică a reușit doar parțial. S-a și adus nisip, pentru a completa prin zonele din care marea mușcă fără milă. Pe moment, situația e calmă, după ce s-a descoperit că în ultimii ani, pe partea opusă celei expuse eroziunii, insula a început să „crească”.
Deocamdată calvarul inundațiilor provocate de furtună în secolul trecut s-a stopat prin îndiguiri, dar încă mai sunt în viață supraviețuitorii unor viituri îngrozitoare, ce pur și simplu au smuls bucăți întregi din insulă, luând cu ele case, animale și oameni. Într-o singură noapte, unii au pierdut tot ce aveau!
Vizitatorilor de azi, insula li se așterne la picioare, simplă și de un purism dezarmant. Cu ochii pe culorile nisipului și ale apei, ciulind urechile la susurul valurilor și la chiotele pescărușilor, sau la râsetele copiilor de pe plajă, cu gândul la picturile și literatura care redau farmecul acestui loc, uitat parcă la capătul lumii, gustând dintr-un coctail pe o terasă de restaurant dichisit, plimbându-te cu bicicleta, sau pur și simplu citind ceva din clasicii germani, care s-au lăsat inspirați de ambianța aceasta calmă, nu poți decât să te împaci cu tine și cu tot restul lumii. La adăpostul unui coș de răchită, tipic de pe aici de prin Frizia – da, da, așa se cheamă zona nordică a Germaniei! – coș cu bancă integrată, pe care încap două persoane și care e dotat cu „gluga” rabatabilă ce stăvilește vântul, te poți considera printre cei mai mulțuumiți oameni de pe pământ.
Încep să le dau dreptate adepților insulei Sylt și-mi pare rău că i-am clasat pripit în categoria „snobi”. Prin mediile de socializare virtuale e plin de microbiști inoculați cu pasiunea syltiniană. Or fi și unii printre ei mai bogați și mai înfumurați, dar cred că aceia se plimbă mai mult prin porturile de agrement, feriți de ochii noștri, circulând cu iachturile lor scumpe și locuind în vilele lor fastuoase, întreținute de slujitori.
Departe sunt vremurile de la sfârșitul secolului al XIX- lea, când lista oaspeților veniți, tot însoțiți de slujitori, era publică și se afișa în văzul tuturor, cu nume, prenume, adresă, ocupație și rang nobiliar, numărând nici mai mult nici mai puțin decât 46 de persoane! Astăzi, numărul de vizitatori a ajuns la un milion pe an! Dar atenție, pe atunci, dădacele și majordomii erau scutiți de taxa de cură...
Azi poți să te simți frumos și bogat, chiar dacă nu ești decât un cetățean de rând, căci este loc pentru toată lumea. Totuși, insula nu e foarte mare, mai mult lungă decât lată, cu cei patruzeci de kilometri ai ei, gâtuiți pe alocuri în fâșii de numai 550 de metri lățime.
Ciudat sună și recomandările, sau mai bine zis amenințările adresate „vitejilor” veniți să înfrunte „aventura” vacanței marine în urmă cu peste o sută de ani (asta după ce supraviețuiau cu chiu cu vai anevoioasei călătorii, care pe atunci se făcea prin trăsuri și bărci bine clătinate). „Prima scaldă în mare nu se întreprinde înainte de a treia zi de la sosire! În primele săptămâni se recomandă câte trei expuneri la soare, fiecare a cel mult cinci minute”. Aha, astea erau deci regulile wellnessului la începutul secolului XX!
Pe atunci, țelul declarat al șederii era „stimularea poftei de mâncare, suplimentarea porțiilor consumate, accelerarea metabolismului, îmbunătățirea stării de spirit pe ansamblul ei, sporirea greutății corporale și fortificarea organismului, în general”. Cât de multe s-au schimbat de-atunci!
Frizerul se ocupa și cu „operatul bătăturilor și extrasul unghiilor crescute în carne” iar costumele de baie erau lungi până la genunchi și aveau atâta material, încât se îmbibau cu apă, de nici nu se mai punea problema înotatului. Cei care intrau cu ele în mare, erau supravegheați de un asistent, dotat cu colac și cu o frânghie groasă, înnodată în jurul grumazului, otgon de care se ținea strâns „elevul”.
La amiază, protipendada se întâlnea la restaurant. Bărbații purtau frac. Se serveau delicatese, stridii, creveți, calcan și chiar și vin de pe insulă, o ciudățenie pentru acele latitudini. Nelipsite erau și produsele lactate provenind de la flocoasele „oi de dig”, a căror lână a rămas la mare căutare până astăzi.
Seara se ieșea la dans, obligatoriu în ținută elegantă. Numai Doamnele care dansau erau scutite de de obligația de a purta pălărie! Bărbații, în schimb trebuiau să poarte costum de culoare închisă și mănuși albe.
Multă vreme s-a scurs până când turiștii s-au lăsat convinși de autoritățile locale să iasă și pe la plimbări printre dune, supărătorul nisipul fiind considerat nociv.
Cu toate astea, existau și capitole la care trecutul ar fi marcat un punct pozitiv față de actualitate. Liniștea necesară odihnei și regenerării, de pildă, era luată mult mai mult în serios decât acum. Spre exemplu, în vara anului 1956, actrița Marlene Dietrich, deși era celebră, a fost dată afară de două ori din hotelul în care rezida, pe motiv că deranja vecinii cu „exercițiile ei la vioară”.
M-am întors acasă cu trenul de seară, pe fondul unui apus care juca-n flăcări zenitul. Trecând în revistă ce văzusem, aveam acum cu totul alți ochi pentru „Troia Nordului”, insula care punctează cu vestigii datate încă din epocile de piatră și de bronz. Dovezile longevității ei, monoliții îngrămădiți pe vechile morminte ale hunilor, fantasmagoricele pietre rotunjite de ape sunt vizibile numai la reflux. Mi-e mi-au indus o stare de melancolie. Mi s-a părut că lipsisem nu doar o zi, ci o vară-ntreagă, iar vestea că pe continent plouase într-una, mocănește, nici nu m-a mai mirat.


Benissa




Gabriela Căluțiu Sonnenberg    5/1/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian