Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002









 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Gânduri și idei : Nicăpetre

La 82 de ani poate ar mai fi cioplit sau nu, dar probabil ar mai fi mânuit cărbunele ori creionul călătorind imaginativ în lumea pe care o iubea cel mai mult cea mitologică și la fel de probabil ar fi acceptat să ne citească Glossa ba chiar să ne vorbească desppre frumos cu acea îndoelnică receptare a termenului...totdeauna relativ pentru el.
Ce s-ar fi putut întâmplă la 82 de ani - cât ar fi împlinit pe 27 ianuarie - rămâne însă o incursiune mentală prin care revizităm un univers artistic, cel numit Nicăpetre.

Petrică Bălănica, născut la 27 ianuarie – în aceeași zi cu Mozart, specifica el - la Brăilița, un cartier al Brăilei, în 1936, devine Nicăpetre traversând o existență în care excepția unui talent și chinul unei vieți subordonate lui(talentului, vreau să zic) îl detașează de obișnuit și îl înscrie în galeria marilor artiști.
Începuturile sunt necesități, nimic neobișnuit într-o familie în care tatăl moare când copiii sun încă mici, dar are noroc : desenează, îl atrag culorile, modelează ucenicind la Teatru de Păpuși din Brăila ori pur si simplu se joacă intuindu-și abilitatea de a transfera ideea, gândul, starea în imagine..
Pe urmă viața se aglomerează, dar își găsește ritmurile firești: școala de Arte de la București, Academia Nicolae Grigorescu, galeriile de artă, expozițiile, lumea frământată a culturii de fap și mai ales « întâlnirea » directă, șocanta, definitorie cu sculptura.

« Cioplesc. Nu am avut și nu am o altă bucurie asemenea……tot ce se poate numi viață se revarsă asupra mea când cioplesc, dalta mușcă, însă piatră crește, crește sub îndemnul meu…. » scrie Nicapetre într-una din cărțile sale, « DownTown Brăilița via ‘89 » concluzionând ceea ce am « învățat » privindu-i sculpturile ; intensitatea « dăruirii » creaționale, exclusivă, fără condiții.
O ciudată senzație de detașare, de distanțare anapoda mă face să neutralizezi impactul regretului că omul a dispărut, firesc probabil, dimensiunea artistului umbrește omul ori știu eu, poate îl include în asemenea măsură că nu mai permite reașezarea lui în spțiul imediat, al fiecăruia !?
Cuvintele pe care « o femeie, fără vârstă, fără chip, fără nume, o zână, mi-a zis niște vorbe care mă urmăresc încă și pe care nu le pricep: nu tu ai ales sculptura, sculptura te-a ales pe ține… » stabilesc – parcă - relația inseparabilă dintre om și arta sa, vrând nevrând dominanta creației determinând soarta omului: « un lucru știu însă fără tăgadă : tot ce se poate numi viață se revarsă asupra mea când cioplesc… »

A « cioplit » mult, enorm pentru o viață de om, îmi amintesc o remarcă, « cum, dumnezeu, a avut omul acesta timp și putere pentru o asemenea cantitate de muncă ? » , a pictat, a desenat, a scris și cât a avut timp să și trăiască ne spune singur: « am realizat un număr impresionant de sculpturi și desene risipite aiurea prin lume, n-am fost capabil să am un loc al meu unde să le păstrez laolaltă cum mi-ar fi plăcut, cum ar fi trebuit »
E drept, când scria astfel Centrul Cultural Nicăpetre, de la Brăila era în fașă, proect care în mitea maestrului era sau nu posibil.
A fost posibil.

Lucrările majore ale lui Nicăpetre, cu excepția celor care sunt răspândite în lume: în Japonia, în Grecia, în Germania, în Austria, în Statele Unite și, evident, în Canada- doar știm(ori poate nu
știm că Eminescu se află aici tronând Galeria personalităților culturale românești la Centrul Cultural din Hamilton, - sunt într-un Muzeu elegant, prestigios care poate fi o mândrie națională, Centrului Cultural Nicăpetre, la Brăila.
« Inițiat în anul internațional Brâncuși, este primul caz de recuperare pentru Patrimoniul Cultural Național a operei unui artist român de talie internațională din diaspora » (Rodica Perianu)

Mă gândesc uneori la ce zicea artistul “Trăiesc starea ce-mi zice că parcurgând acelaș drum a doua, a treia oară, descopăr frumuseți și înțelesuri ce mi-au scăpat la prima trecere când priveam doar cărarea pe care călcăm.”
Pare deci posibil să “traduc” sensurile majorea al unei astfel de strădanii ca pe o posibilă apropiere de esența artei ; “bucuria și durerea de a gândi” .

Toronto ian.2018





Maria Cecilia Nicu     1/26/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian