Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Puşca şi cureaua lată

Ca şi în alte domenii, şi în cel cultural, după 1989, cei din partea de est a Europei eram ( şi încă suntem) consideraţi ca ieşind din peşteri.

De teatru , de film, n-auzisem, iar spectatorii erau nişte troglodiţi. Şi s-au pornit inovaţiile pe scena românească, unele inspirate, altele neinspirate…

Aşa am văzut la TNB (Teatrul Naţional Bucureşti) un "Romeo şi Julieta", în care scena balconului fusese înlocuită cu scena căzii de baie. Câteva clipe, o tânără actriţă, dornică de afirmare, se arăta spectatorilor goală, intrând şi ieşind din cadă. După acest experiment de la Bucureşti, a urmat unul şi mai avangardist la Londra, cu scena WC-lui, Romeo şi Julieta fiind două lesbiene.

La teatrul " Odeon", un spectacol corect politic, sponsorizat de afară, înduioşa publicul cu viaţa transgenderei/ului Charlotte von Mahlsdorf, femeie, născut Lothar Berfelde, bărbat ( Doug Wright - I Am My Own Wife -“Eu sunt propria-mi soţie” - ).

În primii ani de nouă democraţie, teatrul "Radu Stanca" din Sibiu, a pus în scenă nu ştiu ce piesă în care actori şi actriţe jucau în pielea goală. Se excitau şi intrau atât în călduri încât, probabil, în culise nu se mai puteau abţine şi treceau la treabă. La acea vreme, ziarul " Evenimentul Zilei", care ieşea în evidenţă prin celeritatea cu care ajungea la locul faptei (viol, crimă etc.) chiar înainte ca evenimentul să se fi produs(!), a imortalizat spectacolul într-un articol de senzaţie, ilustrat cu poze. Cei care au o colecţie a Evz. vor găsi, cu siguranţă, ziarul de atunci. Se pare că scena teatrului “Radu Stanca” a devenit atractivă pentru sex, deoarece fenomenul s-a repetat şi mai târziu (http://sibiu.justiţiarul.ro/bani-publici-pentru-sex-pe-scena-in-festivalul-de-la-sibiu/ ).

A fost maltratată şi " O scrisoare pierdută" şi alte piese …

Nu înseamnă că nu există şi spectacole bune. Dar bântuie un duh , numit al “ vulgarităţii artistice permise” care, nemaiavând limite, se simte bine în domeniul trivialului, al lascivităţii şi care apare când nu te aştepţi. Adesea dă şi în hărţuire sexuală.

Am văzut recent, la Sala Mare ( frumoasă noua sală) a TNB, spectacolul " Caramitru - Mălăiele, câte-n lună şi în stele", fondul muzical fiind asigurat de violoncelistul Adrian Naidin.

Având în vedere faima celor doi actori, m-am dus la pomul lăudat gândind că voi asista la un regal spiritual de ţinută. Ce-am găsit? O improvizaţie, un ghiveci umoristic , cu presupuse amintiri haiose din viaţa profesională a celor doi actori, cu bancuri pescuite de pe internet şi prelucrate, cu poezii de Miron Radu Paraschivescu, Toparceanu etc. ( şi poeţii şi-au muiat pana în “ vulgaritatea artistică permisă”), cu un colaj din poezii eminesciene (“ La steaua”, “Somnoroase păsărele”, “Luceafărul”..) recitate de Ion Caramitru în stilul unui bătrân cu Alzheimer…Spectacolul a început înşelător ,undeva aproape de lună şi stele, după care a coborât şi s-a oprit în zona pubiană…Cuvinte cu dedesubt- înţeles sau fără perdea ( soţia – proastă si tâmpită, iubita-curvă), gesturi adecvate…

Spectacolului îi şade bine într-un bar de noapte cu dansatoare la bară şi stripteuze.

Unde-s “ Opera de trei parale” cu Toma Caragiu şi Margareta Pîslaru, “Regele Lear” , cu George Constantin şi Valeria Seciu, “O scrisoare pierdută” cu Toma Caragiu, Dem Rădulescu,Carmen Stănescu şi compania, “Danton” cu Mircea Albulescu, Gheorghe Cozorici,Florin Piersic şi compania, “Hamlet” cu Ion Caramitru sau Ştefan Iordache…Unde-i “ Revizorul” lui Gogol în regia lui Lucian Pintilie, pe care n-am apucat să-l văd din cauza unor neînţelegeri ideologice (http://jurnalul.ro/special-jurnalul/scandalul-revizorul-73201.html ) Unde-s piesele de teatru care se jucau cu casa închisă în anii ’80, când se plătea datoria externă şi era adesea frig în sălile de teatru, dar spectatorii se puteau încălzi la… “Răceala” lui Marin Sorescu, cu Virgil Ogasanu, Ovidiu Schumacher şi compania, şi multe altele? Unde-s?

Rapsodul popular este nostalgic: Puşca şi cureaua lată, ce bărbat eram odată! Dar pentru că vorba-i despre teatru, potrivit este:

Ce actori erau odată! Mai sunt unii, deocamdată…
Unde-i teatru de-altadata?







Nicușor Gliga    11/12/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian