Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Remember Nicăpetre (n. 27 ianuarie 1936, Brăila — d. 21 aprilie 2008, Toronto )

Nicăpetre a absolvit Institutul de arte plastice Nicolae Grigorescu, în 1964. Prin calitătile artistice de exceptie ale lucrărilor, s-a afirmat de la debut ca desenator si sculptor original, de mare valoare. Pînă în 1980 a trăit si a creat în România.

A publicat desene, încă din studentie, în revistele Luceafărul, România Literară, Săptămâna, Viata Românească, Albina, Ifiumuncacs. A ilustrat volumele: Poeme de Theodor Bals, Libertatea de a trage cu pusca de Geo Dumitrescu, Vesmânt si culoare de Cristina Anghelescu, Coloana fără sfârsit de Mircea Eliade.

Prima expozitie personală, de sculptură si desen, Cariatide, a fost realizată în anul 1969, la Galeria Simeza. I-au urmat expozitiile de sculptură din anii 1970, 1972, 1974, la Galeria Apollo; 1975 expozitia de desen la Galeria Amfora; 1976 expozitia de sculptură la Galeriile de artă ale municipiului Bucuresti; 1979 expozitia de sculptură si desen la Galeriile de artă Bacău; 1980 expozitia de desen la Galeria Galateea.

Sculpturi monumentale din această perioadă se află la Măgura Buzăului: A fost aici, odată... (1971), Zăbală si palos (1979), iar la Tîrgu-Jiu a realizat decoratia exterioară de la sediul primăriei (32 capitele).

La 15 iulie 1980, data la care Nicăpetre a părăsit România, creatia sa de desenator si de sculptor, realizată între 1962 - 1980, a rămas în atelierul din Bariera Vergului, Intrarea Mieilor nr. 10, atelier devastat după refuzul artistului de a reveni în tară.
Plecarea din România i-a fost favorizată de invitatia la Simpozionul de sculptură în marmură de la Skironio (Grecia), organizat de sotia sculptorului Costas Polichronopoulos, în memoria acestuia.

După o scurtă perioadă petrecută în Grecia si în Italia, în iulie 1981 Nicăpetre emigrează în Canada, la Toronto.
Desi a fost obligat să lucreze ca dulgher sau vopsitor pentru a supravietui, în ascuns a continuat să deseneze (ciclul Artistul si Natura), să picteze (ciclul Livezi înflorite), să scrie (volumul autobiografic Brăilita - Downtown - via UAP) si să cioplească în parcuri, în locuri izolate, trunchiuri de copaci răsturnati de furtună si din ce în ce mai rar, în piatră.

Din 1982 a reusit să expună în Toronto, pictură si sculptură la Columbus Center, iar în 1985, a deschis expozitia personală de sculptură la Goethe Institute. Acesta a fost începutul unei intense activităti expozitionale care îi va aduce recunoasterea internatională.

Nicăpetre s-a impus prin varietatea tehnicilor, a genurilor si prin complexitatea operei sale, prezentată în galerii si în alte spatii culturale de referintă din Canada, SUA, Japonia, Grecia, Germania, Austria.

În 1991 a fost distins cu Marele Premiu la Concursul International de Sculptură Henri Moore de la Hakone (Japonia). Lucrarea premiată, Adam si Eva, sculptată în marmură, a intrat în colectia Muzeului Regal din Tokio.

În 1993 a obtinut Premiul Juriului la a II-a editie a Concursului International de Sculptură organizat de Universitatea din Birmingham - Alabama, SUA. Lucrarea Invocatie, sculptată în lemn, a fost cumpărată pentru colectia Universitătii.

În 1995 a participat cu lucrarea în lemn, Devenire, la Expozitia Trienală de Sculptură de la Osaka.
Alte lucrări monumentale sculptate de Nicăpetre sînt instalate în parcuri culturale si spatii publice din lume: Iubirea mea... despre tine (1974), marmură, la Villany (Ungaria), Marea Umbră (1980), marmură, la Skironio (Grecia), Orgă de liniste (1988), granit, la Straubing (Germania), Acrotiri (1993), marmură, la Krastal - St. Paul (Austria), Devenire, lemn (1994), la Saint-Jean-Port-Joli (Quebec), Păstaie (1996), lemn, la Kirkfield (Ontario) s.a.

Pentru Centrul Cultural Românesc din Hamilton (Canada) a sculptat portretele lui Mihai Eminescu (în 1989) si Nae Ionescu (în 2000), ambele în marmură, bustul lui Horia Stamatu (în 2001) în marmură, portretele lui Aron Cotrus (în 2002) Mircea Eliade (2005), în bronz.

În vara anului 2004, Nicăpetre s-a reîntors pentru un stagiu de lucru la Brăila. A desenat alte variante ale temei Artistul si Natura, a modelat în lut bustul filosofului Petre Andrei si a publicat Nicăpetre despre Nicăpetre, volum alcătuit din fragmente selectate din autobiografia Brăilita - Downtown via U. A. P.

Proiectul de înfiintare a Centrului Cultural Nicăpetre la Brăila, initiat în Anul International Brâncusi, este primul caz de recuperare, pentru patrimoniul cultural national, a operei unui artist român de talie internatională, din diaspora.
Donatia sculptorului cuprinde 763 desene, 85 sculpturi si materiale documentare.

Nicăpetre s-a stins din viată pe la 72 de ani, în dimineata zilei de luni, 21 aprilie 2008.

A fost membru fondator al revistei Observatorul din Toronto si membru fondator , din 1995, al grupului literar artistic de pe lângă Observatorul.
Dupa moartea lui, in 2008, grupul respectiv poartă numele de Cenaclu Nicăpetre.

In fiecare an , in luna Ianuarie, revista Observatorul si Cenaclul Nicăpetre oferă premiul special pentru artă - Nicăpetre.

Prezentăm mai jos un eseu al lui Nicăpetre , publicat in forma tiiparita a Observatorul din 11 Aprilie 2006 , la pagina lui intitulată, timp de 14 ani, - Note de carieră .


Salcamul din fereastra

Eu nu am cautat cu tot dinadinsul sa mi se intimple chiar asa, de fapt nu prea m-am ocupat serios vreodata sa locuiesc undeva anume, cum de fapt lumea se preocupa, dar compromisurile ne pindesc la tot pasul, raminem cu un anume dor neimplinit si folosim, ne bucuram, de ce se nimereste. Asa au cazut bobii, ce dracu sa-i faci Dadica!
Odata, de mult, prin anii 70, daca nu chiar ceva mai devreme, am imaginat in desen cam cum as fi vrut sa fie casa si atelierul in care sa traiesc, locul unde sa vietuiesc, locul unde sa pot desena, sa sculptez. Dar proiectul a ramas doar pe hirtie si femeea cu care atunci credeam ca voi fi impreuna pina la sfirsitul zilelor mele a disparut si ea, deasemenea, din viata mea.

In anii cind descoperisem ca sculptura mea trebuie sa fie din piatra si numai din piatra ciopleam sus in cariera Nifon, vara, si locuiam la Tanase si Titia, vreo trei-patru km. mai in jos de cariera, intr-o adunatura de citeva case, aproape de o ripa pe Valea Buzaului; in satul Bradu. Aici, pe Valea Buzaului, intr-o casa modesta si oarecare, ca cele din partea aceea a tarii, inceputa a fi construita pentru o fata ce urma sa se marite, am vrut sa-mi fac locul meu, unde sa cioplesc, sa pot gindi si sa ma mai si odihnesc din timp in timp. Dar fata s-a maritat altfel decit planuise tatal ei, casa si locul au fost puse in vinzare. Magdalena, cu care traiam de o vreme, cintareata de opera, care mi-a fost si sotie oficiala cam un an si jumatate, a zis ca ce sa facem noi cu o cosmelie ca asta ascunsa intr-o ripa unde a dus mutu iapa. Da’ ce minune era acest loc; muntii se profilau in zare, apa Buzaului curgea linistita catre Dunare, Valea Buzaului se desfasura larga si generoasa in fata mea de ti se parea ca tu, cel din muchia dealului esti stapinul lumii. Din pragul casei catre ripa crestea o livada de pruni si meri, asternuta cu trifoi verde si flori marunte. Caprele pasteau in voie. Pietrele cioplite de mesterii populari infipte in cimitirele risipite pe dealurile de dincolo de apa ma legau de istorie si ma faceau sa aud filfiitul aripei ingerului meu pazitor. Nu indraznesc sa descriu primavara si vara prin locurile acesta, las la imaginatia celui in mina caruia va cadea cumva aceasta scriere. Trebuie precizat din capul locului ca pe vremea aceea, sa ma fi picat cu ceara si nu as fi crezut o clipa ca regimul comunist va disparea iar eu voi putea trai intr-o alta tara decit Romania. Naivitate, ignoranta.
Viata este ea frumoasa dar loveste dur de tot uneori.

Dupa zece ani in care am trait si cioplit intr-o fundatura din Bariera Vergului in Bucuresti mi-am luat lumea-n cap si am ajuns in Scarborough-Toronto-Ontario-Canada.
Nici habar nu aveam ca exista asa ceva pe lumea asta; Scarborough!? Brailita? definitiv un loc al nimanui, for sure Scarborough un loc oarecare, un penibil Babilon.
Cum am trait aici citiva ani si cum am reusit sa ma adaptez locului si legilor acestui loc am povestit cu alte ocazii la aceassta rubrica.

Sunt, deci, la inceputul lunii Aprilie . Se simte; primavara va ajunge cumva si prin Hambarul meu Atelier. Ma pregatesc sufleteste si trupeste sa infrunt butucii si marmurele ce inca stau cuminti sub zapada. Cum am ajuns sa folosesc acest hambar drept studio am spus-o cu alte ocazii.
Aduc vorba acum despre un salcim ce trebuie smuls de linga zidul casei unde locuiesc si mutat, am hotarit eu, in backyard, ca nu ma lasa inima sa-l tai si sa-l arunc in foc. Despre asta am vrut sa scriu, ca tot ninge si ploua cu nabadai astazi si miine (tv) asa ca am mai crosetat-o cu cuvintele.
Ma trezesc acum vreo patru ani ca printre florile de sub fereastra dinspre strada creste un salcim. Sa fie adevarat?
Da, creste un salcim, chiar sub fereastra, chiar linga zidul casei. Ma bucur tare de descoperirea mea. In secret il urmaresc cum creste asa... timid parca, printre celelalte flori care il acopera cu nebunia lor de a creste repede si de a se bucura cit mai mult de scurta vara canadiana. Aici unde se afla salcimul, la radacina casei, este adapostit de bataia vintului, este mai cald din pricina zidului din spatele lui care absoarbe razele soarelui si le reflecta apoi in jur. Stiu ca salcimul prefera un sol nisipos, soare si chiar seceta. Dealungul caii ferate Braila-Bucuresti, a fost plantat pentru a fixa terasamentul cu radacinile lui intinse ca o plasa si de a retine zapada spulberata pe baragane sa nu troieneasca linia. In nisipurile Olteniei a fost plantat cu acelasi scop. Ciorile il prefera pentru cuiburile lor sus prin virfuri. Foarte atasate familiei lor sunt aceste ligioane pe care lumea le alunga cu pietre. Mie-mi plac. O frumuseata, vorba lu’ Nea Marin, sa le privesti, nu alta. Pe timpul marilor transformari ecologice tehnologice comuniste salcimul si rostul lui a fost ignorat, taiat si pus pe foc. E drept, arde bine si da caldura buna dar dulgherii cunosc calitatile lemnului de salcim si-l folosesc la inaltarea caselor, la scheletul carutelor. Apropo: casa din satul Bradu, unde voiam sa ma stabilesc, era deja inseilata pe capriori din lemn de salcim.
Cum de a ajuns saminta din care a rasarit acest pui de salcim aici, pe aceasta strada unde locuiesc acum? Prin preajma nu este vreun altul, salcimul apare la vedere foarte rar. Singurul loc unde l-am descoperit a fost Don Valley, un parc cumva salbatic pe fundul unei vai care a fost cindva un riu tare mare.
Aici am inceput sa cioplesc Invocatiile, din lemne gasite, abandonate , uitate, fara stapin. Cred ca vreo pastae, vreo saminta s-a agatat de coaja lemnelor pe care le ciopleam aici si asa doar croite si degrosate le caram prin jurul casei din Innismor Crescent cu intentia, desigur, de a le finisa si a deveni opere de arta.
Auzi nastrusnicie pe capul meu: sa faci sculpturi din lemne netrebuincioase, din butuci la care nimeni nu se uita cu vreun interes! Salcimul creste, se inalta, ajunge pina sus la fereastra, trece si mai sus isi intinde ramurile si in dreapta si in stinga dealungul si dealatul zidului casei, sunt convins ca radacina ii este infipta bine sub temelia casei. Il iubesc si vorbesc cu el cum as face-o cu o fiinta draga. Cid se lasa seara isi aduna frunzele de para se pregateste pentru somn si visare, dimineata saluta cerul si lumina desfacindu-si frunzele adormite peste noapte. Dar se ia hotarirea ca trebuie smuls din locul lui si mutat sau taiat, devine prea puternic si poate inpinge cu radacina lui in fundatia casei si o poate crapa... etc. etc. Se lasa greu, nu vrea sa paraseasca locul lui ce i-a fost harazit de soarta.
Dar incapatinat, ca om ce ma aflu, continui sa trag de el, il scot cu radacina cu tot si-i aflu un alt loc insorit in curtea din spatele casei. S-a prins, anul trecut a crescut frumos, il vizitez din cind in cind ca pe un vechi prieten.
Astept ca in primavara asta sa infloreasca, si va inflori, mi s-a aratat mie in vis ca va inflori.











Puiu Popescu    4/17/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian