Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Reflectii: Când devine evident că am îmbătrânit?

Când, după o noapte dormită reglementar, ne priveste din oglindă un chip sifonat, cel pe care în studentie îl vedeam îngroziti doar după o noapte nedormită?
Când aflăm că un atlet se retrage din sport, pe motiv de vârstă depăsită, desi e cu cinci ani mai tânăr decât noi?
Când constatăm că se fac douăzeci de ani de când tot sustinem că „în curând ne lăsăm de fumat”? Când nu ne mai putem concentra, dacă e zgomot în jurul nostru?
Sau când ni se pare că moda repetă mereu aceleasi tendinte, pe care le cunoastem deja la prima mână, din propria viată?
Vom avea vreodată timpul si răbdarea necesare citirii tuturor cărtilor cumpărate în decursul vremii? Suntem îndreptătiti să mai sperăm că vom atinge vreodată maturitatea necesară pentru a parcurge din scoartă în scoartă „Ullysse”, de James Joyce, sau măcar ceva din Virginia Woolf?
Suntem bătrâni dacă posedăm casete cu Abba si Boney M?
Dacă în copilărie nu ne-am transformat într-o a doua Nadie Comaneci iar în tinerete n-am devenit prezentatoare de Stiri TV, e realist să mai dăm crezare părintilor, care ne profetează plini de încredere că vom da lovitura cu noua noastră idee de afacere?
Cât de inevitabil e pericolul de a ne minti cu bună stiintă, de frică să nu recunoastem că trenul nostru a plecat de mult?
Ne amăgim atunci ca vecinica mea, care îsi împleteste codite, se îmbracă cu fuste mini si urmăreste împreună cu fiica ei serialele TV pentru adolescenti? Sau ne transformăm în „venerabili cu experientă” si împărtim gratuit lectii în stânga si-n dreapta, în situatii pe care n-am fost în stare să le regizăm la vremea lor în favoarea noastră?
Facem precum Cocosilă din Morometii, care le spune la toti rapid că „e prosti”, până nu se prind ei că nici el habar n-are? Merită să ne întristăm că n-am profitat în anii optzeci de oferta de muncă la, pe atunci, obscura firmă care între timp a devenit multinatională? Sau mai bine preferăm să-i inventăm „struguri prea acri”, pretextând că oricum ne-am fi mâncat tineretile la firma cu pricina, muncind peste program? Ne pare rău că n-am vândut actiunile, atunci când atinseseră valoarea dublă, acum când nu mai valorează nici jumătate? Sau ne bucurăm că, în aceeasi perioadă din viată, am devenit părinti? Regretăm că nu mai suntem în stare să facem „podul de sus” ca-n anii ciclului gimnazial, sau ne bucurăm că nu mai trebuie să mergem zi de zi la scoală si să sedem în bancă ore în sir, ascultându-l pe profu´ de fizică cum se dă mare?
Cât de tânără mă simt, când o bunică energică îmi întrerupe lectura pe terasa, la o cafea, reprosându-mi că „eu, când eram la varsta ta, spălam, călcam, găteam, dădeam de mâncare la porci etc...”?
Sunt măgulită când Doamna care urca în autobuz mă înghionteste zicându-mi „fă loc, pustiulică”, pentru că m-a văzut doar în fugă din spate? Face asta doar pentru că m-am îmbrăcat tinereste în blugi si port sapcă cu cozoroc? Mă mai amuză trucul vânzătorului de la tarabă, care mă tutuieste enervant, crezând că-n felul ăsta mă convinge mai usor să cumpăr („cum îsi permite să se tragă cu mine de sireturi?” versus „oare chiar asa de tânără par?”)?
Se poate spune că mai suntem tineri dacă încă nu ne-am apucat de tricotat si nu ne lipseste nici un dinte din gură (decât o măselută acolo, insignifiant)? Sau invers, se poate spune că suntem bătrâni dacă am început să tricotăm? Suntem iremediabil bătrâni, când nu ne mai ridicăm să ajutăm la strâns masa si lăsăm pe altii s-o facă pentru noi?
Când vezi o floare înflorind superb, te apucă veselia sau te întristezi? Te lasi purtat de primul impuls tonic (esti tânăr) sau te duce gândul la cât de fragilă e viata (esti bătrân)? Ai iesiri temperamentale necontrolate (esti tânăr) sau provoci involuntar întreruperea discutiilor, când răsari lângă un grup gălăgios de copii (esti bătrân)?
Urmăresti filme documentare si drame moderne frantuzesti (esti bătrân) sau îti plac videoclipurile si filmele de actiune (esti tânăr)? Esti tânăr pentru că îti place muzica lui Robbie Williams sau îti place muzica lui pentru că esti tânăr? Sau nu-ti place, si atunci, automat se cheamă că esti bătrân? Sau nu stii dacă-ti place, pentru că nu ai idee care din muzici e aceea si cine e ăla (esti cumva deja senil?)

Are cineva cunostintă, de ce ne intersează pe toti să definim cât mai exact, cât de tineri sau de bătrâni suntem? Să fie oare teama de capătul călătoriei? Sau frica de vreo pedeapsă, dacă nu valorificăm viata în mod optim? E necesar să ne profilăm în contururi cât mai groase, ca să lăsăm cândva urme în memorie, dacă nu chiar în istorie?
Are fiecare o menire de împlinit, înainte de a i se termina combustibilul? Cum e mai bine: sportiv contra cronometru sau cumpănit cu rezervele, ca să ne tină până cade cortina? Dacă facem bine, îmbatranim mai încet? Primim bonusuri dacă respectăm regulile?
Oglindă oglinjoară, spune-mi oare...

Ciudat cum mi s-au rotunjit aproape toate propozitiile cu semn de întrebare la final. Veti crede că intentionat am creat un suspans din atâtea întrebări, ca un crescendo care acum stă să explodeze în asteptarea unei concluzii frumos ticluite, a unui răspuns universal, servit la sfârsit ca o revelatie. Cum n-as vrea si eu să vin acum cu un final dărâmător, care să ne lase pe toti cu gura căscată?! Păcat că nu există.

Păcat?! Ba bine că nu. Ce atâtea răspunsuri la toate? Ia să mai caute si fiecare pentru sine, să-si încretească fruntea si să nu mai răsfoiască în manuale, vânând mură-n gură! Intrebările enumerate aici sunt doar o parte din cele multe, care încă nu si-au găsit rezolvarea. Cu toate astea, asa „neterminate” cum sunt, mie îmi plac. Nu le găsiti frumoase?
Ele nu sunt ca răspunsurile, cu un singur sens. Nu, ce-mi place la ele e că lasă loc pentru rezolvare în toate directiile, invadează spatiul în dimensiuni ametitoare, în toate directiile. De ce ar fi ele mai putin demne de respect decât răspunsurile?
Frumos a zis Rilke: „Învată să-ti iubesti întrebările. Poate că, într-o bună zi, te trezesti că ai trăit, fără să fi băgat de seamă, direct în miezul răspunsului lor”. Ia să vedem!

La inceput de primătvarăt, vă dorim îmbătrânire reusită! Stiu, nu e un proces tocmai plăcut, dar dacă ne gândim la alternative...



Bennisa





Gabriela Calutiu - Sonnenberg    3/4/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian