Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Atitudini - Secretul succesului, dorinta binelui si vointa

„Cea mai mare glorie nu o dobândesti atunci când nu esti doborât niciodată,
ci atunci când te ridici după ce ai căzut.”
– Confucius

Să vrei să trăiesti! Să vrei să treci peste toate greutătile avute. Să vrei să te salvezi, ca si cum ai fi în largul unei mări, te-ar cuprinde un cârcel la picior, ai simti că nu mai poti înota… Realizezi că esti departe de mal si totusi vrei să te salvezi. Realizezi că nu ai colac de salvare. Dar stii că îti poti întoarce trupul, să poti pluti sperând să-ti treacă cârcelul. Plutesti si îti mai amintesti că viata îti este dăruită de Dumnezeu si că trebuie să încerci s-o trăiesti până la capăt, să te salvezi. O fi acesta capătul? – te întrebi fugitiv. Dar esti obligat să nu disperi, să speri, să ai vointa de a lupta pentru darul pe care l-ai primit. O scânteie de lumină! Idee! Ideea de vointă, ea te orientează, ai un scop, constientizezi că trebuie să faci un efort pentru realizarea lui.
Vointa, această "putere a sufletului prin care se voieste", asa cum este definită de către DEX, este una dintre cele mai mari daruri pe care le avem, fără de care nu am fi ceea ce suntem. Vointa este legată de putere, creste si descreste o dată cu ea. De aceea, cât suntem tineri, în putere, actionăm sub impulsul vointei. Mai târziu… e poate cam târziu, dar nu întru totul târziu.

Omul si-a pus întrebări din ce în ce mai multe de la aparitia sa, a căutat răspunsuri la problemele mari ale vietii, despre fiintă, lume, cunoastere, miscare si om, sensul existentei umane, la început mai timide, apoi si-a mărit sferele, acordând atentie mai mare acestor întrebări. A apărut, în acest mod, filozofia, din mitologie, întrucât oamenii s-au raportat la lume mai întâi mitologic apelând la imagini si întâmplări fantastice, si numai apoi filozofic – la judecăti si rationamente. Cu timpul au apărut diferite sisteme filozofice, dar toate aveau aceleasi întrebări, dar răspunsuri, din ce în ce mai întelepte.

Pe măsură ce au avansat gândirea si căutările, pătrunzând mai adânc în tainele materiei vii si ale celei moarte, în spatiile nesfârsite ale macrocosmosului ori în cele nu atât de sigure, numite de unii „derutante profunzimi” ale microcosmosului, filozofia s-a dovedit a fi necesară stiintei, respectiv fizicii, biologiei, chimiei, extinzându-se si asupra altor stiinte.

Toate întrebările, de exemplu, ce au ca subiect viata si moartea converg către alte si alte interogatii, si nimeni nu este în posesia adevărului întreg, chiar dacă din când în când răsare câte unul care sustine că detine răspunsul la una dintre marile întrebări sau chiar răspunsurile la toate întrebările. Clipa aceea unică a ideii sale, rămâne uneori înscrisă în istorie, dar, de cele mai multe ori doar în amintirea lui, ca un moment personal, o relatie a sa cu infinitul si cu divinitatea, căci: „Ce un secol ne zice ceilalti o dezic / decât un vis sarbăd, mai bine nimic”, spune poetul Mihai Eminescu în poezia „Mortua est”.

Curiozitatea noastră însă nu are margini si nu va dispărea nicicând. Va trebui să avem răbdare până când ne vom confrunta singuri cu marele răspuns si să dăm crezare celor spuse în Biblie: „Răbdarea e roadă a Duhului Sfânt care ar trebui să existe în fiecare urmas al lui Hristos”.
Pe gânditorul scotian David Hume (1711-1776) l-a preocupat vointa, considerând-o un act al spiritului. A pornit de la valoarea cunostintei omenesti, toate cunostintele decurgând din impresii si idei, prin impresii întelegând perceptiile ce se impun spiritului prin fortă, cuprinzând si senzatiile, pasiunile si emotiile „când ele apar pentru prima oară în suflet”, iar prin idei – „urme palide si fără relief” ce rămân după ce impresiile au dispărut. Efectul fiind deosebit de cauza care îl determină, principiul cauzalitătii nu este un principiu de gândire si atunci experienta este cea care ne învată cum se leagă fenomenele între ele. Iar obisnuinta este baza tuturor rationamentelor din experientă. Aceasta, la rândul ei face să se nască în suflet o stare pe care o numeste credintă – din perceperea cauzei se produce efectul. Ca atare, cauzele si efectele nu pot fi descoperite prin ratiune, ci prin experientă. Aceste afirmatii le face Hume în lucrarea sa „Cercetare asupra intelectului omenesc”.

Experienta e necesară pentru a constientiza energia vointei, pentru a ne convinge că astfel de efecte extraordinare pot rezulta dintr-un simplu act al vointei. Chiar si în cele mai obisnuite evenimente, energia cauzei este tot atât de putin inteligibilă ca si în cele mai neobisnuite, si numai prin experientă putem cunoaste. Tot în lucrarea mai sus mentionată, Hume afirmă că viziunea noastră mintală sau conceptia ideilor nu e altceva decât o revelatie pe care ne-o face Creatorul nostru: „Dacă în mod voluntar îndreptăm gândurile noastre la un obiect oarecare si evocăm imaginea sa în mintea noastră, atunci nu vointa noastră e aceea care creează acea idee, ci creatorul tuturor lucrurilor le descoperă mintii noastre si ni le înfătisează”.

Tot el spune că oricât ne-am amăgi că la fiecare pas suntem călăuziti de un fel de probabilitate si experientă, putem fi siguri că această experientă imaginară n-are valoare dacă o aplicăm subiectelor care stau complet în afara sferei experientei, că nu se poate vedea nici o fortă în argumentele pe care se bazează această teorie: „E adevărat că nu cunoastem felul în care actionează un corp asupra altuia, forta sau energia lor este în întregime incomprehensibilă. Dar nu suntem noi oare la fel de nestiutori în ce priveste felul sau forta prin care un spirit, chiar spiritul suprem, actionează asupra sa însăsi sau asupra corpului? Noi nu avem în noi însine nici un sentiment sau o cunostintă despre această putere. Nu avem despre fiinta supremă o altă idee decât aceea pe care o aflăm din reflectarea asupra facultătilor noastre proprii. […] Oare e mai greu de conceput că miscarea poate naste din impuls decât că poate naste din vointă?”.

Hume a avut încă din timpul vietii admiratori si apărători de un mare prestigiu intelectual, cum a fost filozoful german Immanuel Kant (1724-1804). În lucrarea „Prolegomene”, ilustrul filosof german a recunoscut că Hume este adevăratul precursor al filosofiei critice a cunoasterii. Dar numai un precursor, s-a grăbit Kant să precizeze, fiindcă după opinia lui, solutia pe care Hume o dă problemei cunoasterii poartă „sigiliul neputintei si al resemnării”. Kant a apreciat nu doar profunzimea observatiilor analitice ale lui Hume, ci si calitătile stilistice ale scrierilor sale. In fine, Kant vorbea despre vointa bună, ea fiind bună nu numai prin ce produce si efectuează, nu prin potrivirea sa pentru atingerea unui scop oarecare propus, ci numai prin voire, adică în sine, si considerată pentru sine, sugerând că ea trebuie pretuită mai mult decât tot ce poate fi realizat prin ea, chiar si atunci când printr-o împotrivire a sortii sau printr-o înzestrare săracă a unei naturi vitrege, acestei vointe i-ar lipsi cu totul putinta, de a-si realiza intentia: „Dacă la cea mai mare stăruintă a sa totusi ea n-ar putea săvârsi nimic si ar rămânea numai vointa bună, ea ar străluci pentru sine ca o piatră nestemată , ca ceva ce-si are în sine valoarea sa deplină”.

Dacă vointa se poate defini ca un proces psihic apartinând sferei superioare a fiintei umane care constă în actiuni de focalizare a energiei psihomentale si nervoase pentru a depăsi obstacolele întâlnite si a realiza planurile stabilite anterior, pentru filozoful german Schopenhauer (1788-1860) considerat filozoful Vointei, vointa nu era numai una psihologic individuală ci si un principiu metafizic universal, a-spatial, ne-cauzat si a-temporal. Adevărata fiintă umană se identifică în vointa care este esentială în cadrul dezvoltării personale, ea redă puterea de a transforma intentia în actiune. Vointa nu poate fi mentinută în plină capacitate la nesfârsit fiind de obicei temporară, dar dacă există un interes afectiv pentru actiunea în care este mobilizată vointa, ea poate fi mentinută un timp mai îndelungat la cote maxime.

Pentru Arthur Schopenhauer lumea exterioară există în măsura în care este percepută si prezentă în constiinta omului, deci ca reprezentare, vointa stând la baza reprezentării lumii, având o puternică fortă lipsită de ratiune si de scop. Vointa determină întreaga realitate, organică sau anorganică. Începându-si studiul în problema vointei, afirma că „din afară nu se poate ajunge niciodată la esenta lucrurilor”, că în acest caz suntem asemănători cu cineva care se învârteste în jurul unui castel, căutând zadarnic o intrare si astfel au făcut toti filozofii înaintea lui. Vointa ne arată mecanismul interior al fiintei noastre. Actul vointei implică si miscarea corpului care nu este altceva decât vointa obiectivată. Se mai poate spune că miscarea corpului este cunostinta apriori a corpului, si corpul este cunostinta posteriori a vointei. „Deciziunile vointei asupra viitorului sunt numai deliberări ale ratiunii, asupra ceea ce voi voii odată, nu acte voluntare propriu zise, si numai executare se pune pecetea de deciziune, care până atunci rămâne în stare de proiect schimbător si există numai în ratiune, în abstracto”, mai afirmă Schopenhauer. Orice influentă asupra corpului însemnă totodată influentarea vointei, ea se numeste durere când este opusă vointei, si plăcere când este conformă vointei; desi corpul ne este reprezentarea, el totusi nu ne este decât vointa. „Puterea credintei, a rugăciunii si a faptelor bune întăresc vointa si sufletul”, afirma Schopenhauer.

Vointa este considerată pe drept „Marele zid chinezesc al omului”. În afară de puterea creatoare a lui Dumnezeu, si exceptând forta păcatului, se pare că pe pământ nu există o putere mai mare ca aceea a vointei. Dumnezeu Însusi, stăpânul universului, respectă această vointă chiar si atunci când aceasta i se împotriveste. Se stie că o cetate, o fortăreată, oricât ar fi de puternice, se cer păzite. La fel, vointa, oricât ar fi de puternică, acest lucru nu e suficient. Ea are nevoie de un „paznic” care este Constiinta, iar „Marele Zid” există în fiecare dintre noi. Trebuie doar să veghem si să-l păzim.
Se mai spune că vointa este una dintre cele mai puternice „arme” pe care le detine omul; în fata ei păleste nu numai talentul, dar si geniul. De ce? Pentru că fără ea nimic nu este posibil si cu ea aproape nimic nu este imposibil. Thomas Edison spusese un mare adevăr: „Geniul este 99% transpiratie…” adică vointa sufletului care pune în miscare puterea trupului.

Când vointa se dezlăntuie, limitele umane intră în umbră, pier. Omul sfidează atunci „destinul”, nu mai spune că asa i-a fost scris, ci că îi este dat să lupte, să-si folosească puterea vointei. Viata îi va răsplăti efortul, mai devreme sau mai târziu si chiar dacă nu se va întâmpla asa, va pleca din această lume împăcat cu sine însusi.
Este clar că unii dintre noi am primit mai mult, iar altii mai putin, dar nu asta face să considerăm viata nedreaptă. Doar dacă ignorăm factorul vointei care depinde numai si numai de noi. Dacă voim, dăm celui mai putin înzestrat – sfaturi, iar el va avea vointa de a le primi si fructifica. Vointa echilibrează, oferind o sansă si celui care este lipsit de atu-urile altora. Vointa deschide usi si celui „sărac cu duhul”, îi ajută si pe cei „mediocri” să se realizeze, îi dă o pâine si celui sărac… Totul stă în vointa noastră de a face un cât de cât echilibru, cu puterea vointei, în lumea în care trăim.

Vointa este forta care învinge, dar nu si imposibilul, după cum sunt tentati să afirme unii. Putem avea mai mult, putem face bine, putem fi fericiti în cele mai multe clipe ale vietii dar, pentru aceasta trebuie mai întâi să cerem („Cereti si vi se va da; căutati si veti afla; bateti si vi se va deschide” Matei cap.7; 7); să stim cum si ce cerem, să întelegem că poate exista o limită a noastră, („Nu toti putem de toate”, spus-a marele poet latin – Vergilius). Si să ne consolăm în acele clipe cu cuvintele: „Nu putem directiona vântul, dar putem ajusta pânzele”.
Astfel putem avea mult din ceea ce voim, trebuie doar să stim clar ce voim, pe lângă vointă să avem pasiune, perseverentă, credintă, aceasta însemnând putere. Cât timp răul este văzut si simtit, va trebui luptat împotriva lui, cu ratiune, vointă si credintă.
Secretul oricărui succes exterior este dorinta binelui si vointa, altfel, totul se dărâmă ca un castel făcut din nisip.


Vavila Popovici – Carolina de Nord







Vavila Popovici     1/22/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian