Gânduri mărturisite : Treizeci și șase
Titlul acestui articol se referă la timpul scurs de la Revoluția Română din decembrie 1989 până astăzi, de la ultima ridicare a poporului român împotriva celor proptiți în fruntea țării prin mijloace mai mult sau mai puțin democratice, până astăzi când s-ar zice că suntem integrați în lumea liberă.
Mărturisesc că m-am inspirat și din filmul românesc „15” din 2005, regizat de Sergiu Nicolaescu și având în rolurile principale mari actori ca Maia Morgenstern, Șerban Ionescu, Cristian Iacob, Ioana Moldovan și Daniela Nane.
Filmul prezintă, pe lângă povestea de dragoste a marinarului Marinică și a iubitei sale Imola, desfășurată pe timpul evenimentelor revoluționare din 16-22 decembrie 1989, și o retrospectivă după 15 ani, amintind de morții de la Timișoara transportați la București pentru incinerare, fără autopsie, la ordinul autorităților, autorități care ulterior au fost protejate de noul regim instaurat la putere.
Să reflectăm o clipă asupra acestor crime, făcute cu sânge rece, în numele unor idealuri de mult apuse, de către oameni fără conștiință și coloana vertebrală, ajunși în funcții importante în stat, pe baza promovării pe criterii politice, oameni incapabili de a refuza un ordin criminal. Unul dintre idealurile Revoluției a fost construirea unei societăți în care aceste fapte să nu se mai poată repeta.
După 36 de ani de la marea schimbare de regim din 1989, ne putem întreba, pe bună dreptate, în ce măsură, măcar acest deziderat, a fost atins? Cu 1.166 de morți, dintre care 850 după 22 decembrie, și cu 4.089 de răniți, dar fără nici un vinovat pentru „sângele vărsat” în acele zile, nu cred că se poate răspunde încă la această întrebare.
Dosarul Revoluției Române rămâne o pată pe obrazul justiției, peste mascarada de proces prin care i s-a imputat fostului conducător tot dezastrul epocii comuniste, ca și cum ar fi făcut totul de unul singur, uitând de serbările omagiale, de creșterea necontenită, pe hârtie, a producției la hectar și a nivelului de trai, că mai aveam puțin și ajungeam „în sânul lui Avraam”.
Astfel, o parte a sistemului represiv s-a putut reforma și adapta la condițiile post-revoluționare, încât astăzi este capabilă a anula alegeri și a închide din nou gura opozanților. Cine nu vede asemănarea cu regimurile autoritare, nu este interesat nici de democrație, nici de libertatea de exprimare și nici de viitorul acestei nații.
Efectul anulării alegerilor prezidențiale de anul trecut este vizibil și în deteriorarea încrederii în valorile democrației, exprimată prin participarea în număr redus la recentele alegeri pentru primăria capitalei. Un procent de participare la alegeri de circa 30% indică un dezinteres față de procesul electoral, asemănător cu cel de pe vremea comunismului, când oricum ai fi votat, tot „conducătorul iubit” câștiga cu peste 90%.
Este dureros să observi cât de mult s-a degradat societatea în doar un an de la anularea alegerilor, cât de mult a crescut promovarea pe criterii politice, cât de mult a scăzut nivelul de trai, și cum ne îndreptăm spre instaurarea unui regim nedemocratic, progresist și anti-național. „Dumnezeu cu mila”, că de la noi oamenii, nu mai sunt multe de așteptat.
Vedeți dumneavoastră, în numele luptei de clasă împotriva „chiaburilor” s-a distrus societatea românească interbelică, și în numele valorilor „progresiste” actuale se distruge ce a mai rămas din spiritul românesc. Cercul se închide, și ne întoarcem de unde am plecat, la discriminarea pe criterii ideologice, la îngrădirea libertăților individuale și la „delictul de opinie”.
Cât de repede am uitat unde s-a ajuns când ne-au condus analfabeții, că nu mai e mult până să-i facem iar „savanți de renume mondial”, pe unii care nici măcar o diplomă mai acătării nu pot arăta. Și uite-așa o luăm „târâș-grăpiș” către o nouă „epocă de aur”, sau cum s-ar mai putea numi, că parcă bitcoin-ul este mai valoros.
Și TVR-ul a uitat că fusese Televiziunea Română Liberă după Revoluție, alt semn că ne apropiem de un nou episod cu „punerea cenușii în cap”, căci „nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu ne mirosea”. Și aici este vizibilă, fără ochelari, promovarea pe criterii de „competență”.
„Praful și pulberea” s-a ales de idealurile comuniste pentru care au fost „decapitate” vreo doua generații, după care am cotit-o spre „integrarea euro-atlantică”, de parcă n-am fi fost acolo de pe vremea lui Burebista, chiar înainte de apariția Imperiului Roman.
Nu văd de ce nu s-ar întâmpla la fel cu idealurile progresiste în numele cărora începe iarăși „vânătoarea de vrăjitoare”. Aș aminti aici doar ideea de blocare a luminii solare, pentru a minimiza așa-zisa încălzire globală, și cea de închidere a hidrocentralelor, care sunt deocamdată singura metodă de obținere a energiei, fără poluare sau emisii radioactive.
Lăsați oamenii să trăiască după cum simt, să se bucure de lumina soarelui, de roadele pământului și de rugăciunea duminicală în biserica strămoșească, nu-i mai mânați ca vitele, spre un viitor luminos într-un orizont îndepărtat, pentru care ei trebuie să-și sacrifice prezentul, copiii, sănătatea și idealurile.
Singura soluție rămâne, ca de atâtea ori în istoria noastră, ridicarea din genunchi, întoarcerea privirii către ceruri, și redescoperirea valorilor autentice ale neamului românesc, Neatârnarea și Credința în Dumnezeu.
Doresc cititorilor și colaboratorilor Observatorului un Crăciun Fericit și un An Nou cu bunăstare, sănătate și încredere în Pronia Divină!
Ioan Cojocariu
Decembrie 2025, Toronto, Ontario, Canada
|
Ioan Cojocariu 12/23/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.