Ṣtiri din Montréal ; Vine, vine Sfânta Maria !
Da, pentru noi creștinii ortodocși, cea mai mare și mai relevantă sărbătoare religioasă a lunii august este Ziua de Sfânta Maria, ziua în care amintim și comemorăm Adormirea Maicii Domnului. Iar la Montréal pentru noi Românii care trăim în jurul acestei mari metropole nord-americane,
Ziua de Sfânta Maria înseamnă și ieșirea la iarbă verde, la tradiționalul pic-nic organizat de Asociația Română din Canada (ARC) de peste 50 de ani la Câmpul Românesc de la Val-David. De aceea, mulți sunt cei care așteaptă cu mare nerăbdare acest eveniment. Aceasta, poate și datorită faptului că este singurul și unicul pic-nic organizat în timpul acestei veri extrem de călduroase. Dacă în anii trecuți se organizau 4, 5 sau chiar 6 astfel de spectacole unde se pregătea și bucătăria românească, spre ghinionul membrilor din comitetul organizator, vremea nu ținea cu ei.
Chiar dacă anul acesta situația a fost alta, frica de ploaie combinată cu multe alte motive administrative i-a determinat pe membrii comitetului ARC să țină și să organizeze doar o singură ieșire la iarba verde din poiana româno-canadiană de la Val-David. La ora actuală, trebuie s-o recunoaștem, acest loc minunat, mult iubit, mult frecventat și îndrăgit de Românii montrealezi trece prin momente dificile și are mare nevoie de prezența, susținerea și implicarea noastră a tuturor.
Dacă Românii montrealezi n-au putut merge la Câmpul Românesc de la Val-David, QC, s-au dus în număr destul de mare la Câmpul Românesc de la Hamilton, ON. Astfel, în cadrul Săptămânii Internaționale de Cultură care a avut aici, ediția 58, au fost prezenți nu mai puțin de 8 persoane venite să asiste la acet eveniment de la o distanță de peste 600 de Km. În cadrul serilor de conferințe care au avut loc aici, merită să-i amintim și să-I menționăm : Dl. Marian Costache, care vine regulat la acest câmp de peste 30 de ani, a vorbit în prima seară a lucrărilor despre doi vechi membrii ai Asociației Culturale Române Hamilton (ACR-Hamilton), Dl. George Bălașu (1924-2021) și Doamna Mihaela Moisin (1941-2023), două mari personalități ale exilului anticomunist ; Dl. Alexandru Cetățeanu, scriitor, Președintele Asociației Scriitorilor Români din America de Nord (ASRAN), care a vorbit despre «Conștiință, conflict și supraviețuire în romanul ,,Iacov de Corneliu-Victor Drăghici între literatură și document», publicat la Editura Tracus Arte din România în anul 2024 ; Pr. Dr. Maxim Iuliu-Marius Morariu, scriitor și preot, a vorbit despre un subiect mult dezbătut și cercetat de acesta în arhivele CNSAS (Consiliul Național de Studierea Arhievelor Securității), «Dorul în opera părintelui Virgil Gheorghiu» ; Dl. Doctor Iulian Mihăescu, venit pentru prima oară la câmp împreună cu soția lui, și care a vorbit despre «Conștiință și tainele ei» ; și nu în ultimul rând Domnii Profesori Dorin Stoica și Paul Cațanu care au încântat audiența cu subiectul mult discutat și comentat în zilele noastre «Dialog filozofic despre IA Inteligența Artificială)» și care îi animă și îi preocupă enorm de mult pe cei doi gânditori.
Să nu uităm că lunile iulie și august sunt în general luni de vacanță și dacă toată lumea este plecată în vacanță, mai toate cenaclurile și reuniunile noastre cuturale sunt și ele în vacanță.
NB : La închiderea ediției Observatoruluii nostru s-a aflat triste știre cu trecerea în neființă a Preotului George Chișcă de la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Montréal, biserică pe care a fondat-o și a păstorit-o din noiembrie 1972 până-n ziua de azi. Vom reveni cu mai multe informații în următoarea ediție a ziarului nostru.
Corespondent
|
Corespondent 8/10/2025 |
Contact: |
|