Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente
Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhiva 2025
Articole Arhiva 2024
Articole Arhiva 2023
Articole Arhiva 2022
Articole Arhiva 2021
Articole Arhiva 2020
Articole Arhiva 2019
Articole Arhiva 2018
Articole Arhiva 2017
Articole Arhiva 2016
Articole Arhiva 2015
Articole Arhiva 2014
Articole Arhiva 2013
Articole Arhiva 2012
Articole Arhiva 2011
Articole Arhiva 2010
Articole Arhiva 2009
Articole Arhiva 2008
Articole Arhiva 2007
Articole Arhiva 2006
Articole Arhiva 2005
Articole Arhiva 2004
Articole Arhiva 2003
Articole Arhiva 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
In memoriam Herman Victorov - membru de seamă al comunității românești din Windsor Canada,

Personalitate complexă cu preocupări în diferite domenii, în ultimii ani ai vieții, Herman Victorov a scris și publicat în colaborare cu Mihaela Ignat volumele „Din viața unui om oarecare, Pagini de jurnal” apărută la editura revistei Observatorul - și mai ytarziu, la aceeași editură ; „Sub aripa neagră a războiului”.

În 1984 a fondat la Windsor compania Technophar Equipment and Service Ltd. și a început sa producă noile mașini de capsule. Compania s-a dezvoltat și extins devenind lider mondial în fabricarea de echipamente pentru producerea capsulelor tari și moi din gelatină dar si echipament pentru industria alimentara.

După 1990 a pus bazele industriei constructoare de mașini de capsule farmaceutice în România. A înființat companiile S.C. Romcan SRL la Odorheiul Secuiesc, S.C. Micron SRL la Cornu, Prahova și centre de producție a capsulelor tari și moi din gelatină . Astfel centre au fost compania S. C. Gelcell SRL de la Cornu care mai târziu a fost vândută companiei Swiss Caps din Elveția și CanCaps la Chitila, București, vândută mai târziu companiei Qualicaps.
În Canada, la Windsor a înființat compania Gelcell care producea capsule tari și moi, pe care mai târziu le-a vândut grupurilor Farmacapulas de Columbia și Procaps Montreal. Astăzi compania producatoare de capsule tari din Canada, Caps Canada, este unul din principalii furnizori de capsule tari din gelatină si celuloză din lume iar compania producătoare de capsule moi a fost achiziționată de Jamieson, unul dintre cei mai mari producători de vitamine din Canada.

Pe lângă aprecierea calităților sale tehnice, antreprenoriale și literare, despre Herman Victorov se vorbește că a fost un om dintr-o bucată și de omenie, care a ajutat mulți oameni. Ceea ce însă ieșea pregnant în evidență erau patriotismul si dragostea pentru România. La companiile din Canada a angajat emigranți români. Technophar a fost compania în care s-a vorbit la serviciu românește și în care steagul României era arborat alături de steagul Canadei și al provinciei Ontario. Numele lui Herman Victorov a fost și este rostit cu respect și căldură de oamenii pe care i-a ajutat să se califice în domeniul industriei de capsule. Mulți dintre ei, indiferent de profesie- muncitori, tehnicieni, ingineri, contabili au devenit specialiști apreciați pe plan internațional.

Herman Victorov a fost un membru de seamă al comunității românești din Windsor, Ontario, Canada, căreia i-a oferit bustul marelui nostru poet Mihai Eminescu,"pentru ca familiile de români și generațiile următoare care vor locui pe aceste meleaguri îndepărtate să nu uite că aparțin unui neam mândru și demn, să fie păstrători ai culturii noastre și vorbitori ai frumoasei și bogatei limbi române." Bustul stă de veghe în fața Catedralei Ortodoxe Sfantul Gheorghe și Andrei Șaguna din oraș.

Herman Victorov a fost până in ultimele zile ale vietii preocupat de tot ceea ce se întampla in România. S-a bucurat când românii s-au ridicat împotriva dictaturii și a comunismului în Decembrie 1989, de acceptarea țării in Alianța Nord- Atlantică și de aderarea la Uniunea Europeana. “Se schimbă fața satelor” spunea cînd se întorcea din țară, încântat de construcțiile noi si frumoase care se ridicau. În ultimii ani asculta programele si posturile romanești, revoltându-se si luând atitudine împotriva celor care prin acțiunile lor defăimau țara. Se emoționa până la lacrimi la auzul cântecelor patriotice “Imnul Eroilor”, Treceti batalioane române Carpații, a Imnului românesc și venera memoria ostașilor români care de-a lungul veacurilor s-au jertfit in luptele pentru apărarea pamântului românesc. Recita cu emoție poeziile marilor nostri poeți inspirate din Războiul de Independență sau Primul și al Doilea Război Mondial.

Herman Victorov a plecat la Domnul lăsând un gol în viața familiei, prietenilor și oamenilor care l-au cunoscut și care-i poartă astăzi o amintire caldă. Au rămas realizările sale deosebite, faptele de omenie și bunul nume pe care și l-a făurit prin strădania-i neobosită.


Observatorul





Observatorul    8/9/2025


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian