Nămăiești, Mănăstirea - poem unică în lume.
Trebuie văzută cu uimire și smerenie de către orice român de pretutindeni
1. În apropierea casei memoriale a poetului George Topîrceanu, în satul Nămăieşti, din județul Argeş, pe-o costișă de deal abrupt, la înălțime printre stânci și arbori, săpată în inima de piatră a dealului se află o mânăstire de măicuţe, uimitoare pentru faptul că aici se întâlnește Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
În zonă se mai află alte două biserici rupestre argeșene, Corbii de Piatră și Cetățuia.
Încredințările pomenesc pe Sfântul Apostol Andrei, acesta lăsând drept mărturie a trecerii sale prin acest loc Icoana Maicii Domnului zugrăvită de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, în fapt, cel care a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Scitia Minor, Dobrogea de astăzi, și a plecat în călătorie prin hotarul dacilor.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul a fost restaurată în 2004 de Alexandru Nicolau după modelul unei icoane din Athos, pictată tot de Sfântul Luca, restaurată și aceasta în jur de anul 1500.
Localitatea Nămăiești figurează în documente încă din anul 1543 (domnitorul Mircea Ciobanu, fiul lui Radu cel Mare) cu ocina (bucată de pământ stăpânită cu drept ereditar) dăruită unui localnic: "De se va întâmpla să nu rămână nimeni din rodul tău, de inimă, nici un fiu, nici fiica, atunci ocinele să rămână bisericii domnești care este săpată în piatră în stânca muntelui în satul Nămăești".
Gavril Voievod în anul 1601 a ridicat Crucea de deasupra bisericii, răsturnată de ghiulele în timpul primului război mondial.
Ostașul român, sergentul Ion Mustață a salvat Icoana straveche a Maicii Domnului.
În această mănăstire s-a aflat ani de-a rândul Maica Mina Hociotă, persoană excepțională, carismatică, curajoasă, inteligentă, puternică, altruistă.
În Primul Război Mondial Maica se afla la Văratec de unde s-a înrolat voluntară pe front, a fost ridicată în rang de cavaler, cu grad de locotenent, și o scurtă perioadă a fost și comandant.
Pentru meritele sale a primit Crucea Comemorativă a Războiului, medalia Virtutea Ostășească clasa I, în fața Mausolelului de la Mărășești, și Steaua României.
Doar trei femei din țară au primit această distincție: maica Mina, aviator-parașutist Ruxandra (Smaranda) Brăescu și Ecaterina Teodoroiu.
Sunt consemnate doar două femei care au purtat uniformă militară cu grad de ofițer în Primul Război Mondial: Ecaterina Teodoroiu și maica Mina Hociotă.
Maica Mina Hociotă a venit la Nămăiești în 1923, unde a trăit până în 1977.
Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL ”Prof.Dr. D. Hociotă” din București a fost înființat de marele profesor ce-i poartă numele, nepotul maicii Mina.
În mănăstire sunt păstrate două sfeșnice și o statuetă în odaia în care locuia odată regina Elisabeta a României care a poposit în acest loc.
Prin Decretul 410 în 1959, dat de Gheorghiu Dej, se prevedea desființarea mănăstirilor, ceea ce nu s-a petrecut la Nămăiești, datorită implicării cu credință a unui localnic care, în mod ingenios, a propus înființarea unui CAP fictiv în mănăstire, oprind intrarea autorităților atee în lăcaș.
Alături de biserică, lângă peretele stâncos dinspre răsărit se află mormintele unor personalități, precum pictorul I.D. Negulici, mama sa, Pelaghia Negulici, preoții care au slujit la mănăstire.
Parcă răsună versurile localnicului George Topârceanu: „Răsar de prin chilii/, călugărițe - negre fantome solitare -/, cu haine lungi, cernite, purtând în mâini făclii./ Biserica înaltă începe să răsune,/ curg note tânguioase în liniștea adâncă,/ și lin plutind în noapte, cântări de rugăciune/ se-ntorc și se repetă, lovite-n zid de stâncă”.
2. Unicitatea care îndemnăm să fie descoperită la mănăstirea Nămăiești constă în felul în care ca întâietate pe pământ are loc onorarea rădăcinilor, a tradiției și moștenirii culturale.
Muzeul Etnografic al Mănăstirii Nămăiești care se află aici este unic în țară, însă unic pe plan mondial despre felul cum funcționează.
Costume naționale vechi de peste 150 de ani, ii, obiecte tradiționale, covoare, marame, ulcioare și alte zeci și zeci de piese au fost adunate, iar îmbrăcămintea așezată pe manechine-statui aproape vii.
Seturile de costume sunt aranjate sugerând momentele importante din viața sătenilor: nașterea, botezul, cununia, activitățile gospodărești.
Exponatele din muzeu reprezintă o istorie pitorească, reconstruind trecutul după diferite ritualuri.
În muzeu putem cerceta o colecție de hrisoave din secolul al XVI-lea, obiecte religioase din perioada feudală și cărți vechi românești de cult.
Toate se datorează Maicii starețe Ana Lucia Nedelea care a adunat piesele din dorința de a păstra vie tradiția străbunilor, de a reflecta ideile și modul irepetabil de a vedea lumea.
Însă, tot periplul în acest sanctuar este prezentat, explicat numai și numai în versurile declamate de Maica Stareță Ana Lucia Nedelea: „Suflând colbul prin arhivă,/ Să vedem ce-au îngropat anii,/ La lumină au fost scoase/ Vechi înscrisuri și pisanii./” (Recunoștință)
Aceasta este felul în care îți poți onora moștenirea într-un mod unic, nemaiintâlnit la alte entități de acest fel (muzeale) din lume.
Până la urmă, este vorba de o simbioză totală între arta vizuală și arta poetică, ceea ce sugerează o interacțiune profundă și interdependență între cele două domenii, un schimb de influențe care poate crea o experiență artistică unică și completă.
Imaginația, cuvintele și vizualul sunt la fel de importante și influente unul asupra altuia, creând o narativitate amplificată din ambele perspective.
Această relație poate depăși limitele tradiționale ale fiecărui mediu artistic, propunând o fuziune.
Astfel, Maica Ana Lucia Nedelea explorează noi moduri de a transmite mesaje și emoții, transformând fiecare vers al său într-o formă vizuală distinctă atunci când prezintă exponatele.
În altă abordare, putem explora ideea unui „poem vizual mănăstiresc”, în care partea vizuală nu doar ilustrează cuvintele, dar le face parte integrantă din compoziția teologică.
Cei care vizitează Muzeul Etnografic al Mănăstirii Nămăiești beneficiază de transformarea unui simplu act de a privi într-o experiență senzorială mai profundă, în care cuvintele și imaginile devin elemente inseparabile ale aceleași realități.
Este remarcabil faptul că Maica Ana Lucia Nedelea pe lângă cartea sa ”Poezii. Colecția muzeală a Mănăstirii Nămăiești”, (2008), a scos de sub tipar și volumele ”Viețile sfinților, stihuri”, (Ed. Europress, 2017), respectiv ”Viețile Sfinților” (Vol. 2, Ed. Europress, 2018).
După cum știm, în Calendarul religios în fiecare zi se întâlnește pomenirea de sfinți, aceștia cu viețile, suferințele, minunile, cucernicia și învățăturile lor devenind pentru Maica Ana Lucia Nedelea subiecte de versificare, recurgând la o adevărată imnulogiere poetică a acestora.
În lumea muzeală legendară a mănăstirii, costumele, obiectele străvechi, tradiționale și poemele Maicii Starețe Ana Lucia Nedelea contribuie la respectarea trecutului împletit cu prezentul ca o formă profundă de autenticitate.
A respecta tradiția și moștenirea înseamnă să fii o punte între trecut și viitor.
Nu este vorba doar despre a păstra intact ceea ce a fost, ci și despre a-i da o viață nouă, perpetuând esențele din fibra neamului românesc.
Așa se face că versurile maicii Ana Lucia Nedelea vorbesc de la sine despre elemente tradiționale în muzică, pictură, dans sau scris, participarea la sărbători, scene de nuntă, viaţa de zi cu zi a satului, respectarea datinilor din familie, a istoriei locului din care provii, a modului în care se respectă credința în Dumnezeu, oamenii, comunitatea. (”Plin de mirare acum te-ntrebi/ De unde atât talent/ Și atâta îndemânare?/ Cine-a cusut așa frumos/ La lampa cea cu gaz sau chiar la lumânare?/ Știți cine au fost aceste mândre țărăncuțe,/ Care au lăsat acest tezaur strămoșesc?/ A fost bunica lui, a ei, a ta și-a mea./ Și unele din ele/ Încă mai trăiesc”.)
În muzeu mai există și o rasă călugărească, cu mânecile ferfenițite.
Se crede că Măicuța care a purtat această haină a stat numai în rugăciune.
Cei care vor vizita Mănăstirea Nămăiești, ca loc sfânt și purtător de tradiție, vor descoperi că lăcașul este un simbol al continuității, al legăturii dintre trecut, prezent și viitor.
Prin zidurile sale vechi, prin rugăciunile care s-au înălțat de-a lungul secolelor și prin sufletele care au pășit pragul ei, mănăstirea a devenit o punte între generații, între cer și pământ.
Muzeul are două costume țărănești, lucrate de Paraschiva, mama poetului George Topârceanu, care locuia peste drum de mănăstire.
În urmă cu aproape o jumătate de veac, maica stareță a cunoscut-o pe Alexandrina Topârceanu, sora poetului, care în ultimii ani de viață a fost îngrijită de maicile de la Nămăiești.
Piesa cea mai importantă, de răsunet, a colecției este costumul premiat cu medalia de aur la Paris în 1889, la Expoziția Universală, când s-a inaugurat Turnul Eiffel, la care a participat și Mănăstirea Nămăiești.
Ia a fost cusută de maica Megalusa, care a fost delegată de stareța mănăstirii să meargă la Paris.
Ea figurează în pomelnicul mănăstirii.
Stră-strănepotul maicii Megalusa trăiește în SUA și a venit la mănăstire să revadă ia maicii, pe care o mai văzuse în copilărie.
Toți românii de pretutideni sunt bineveniți la acest loc al pelerinajului și regăsirii sufletești, la biserica mănăstirească din Nămăiești – expresia frumuseții divine, pentru a împărtăși lecția tăcerii și a smereniei, rugăciunea neîncetată, speranța pentru mântuire.
Costumul popular este o fereastră spre sufletul unei națiuni, ia românească un simbol recunoscut în lume, mănăstirea un colț de rai pe pământ, aici la Nămăiești unde monahismul este o lumină pentru lume.
Maica Ana Lucia Nedelea scrie în „Viețile sfinților” următoarele:
„Toți sfinții din această carte,/ Prieteni să-ți devină!/ Și-n nopțile întunecoase/ Să-ți dea lumină din Lumina Lină!”
Ioan Gâf-Deac
|
Ioan Gâf-Deac 8/2/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.