Scrisoare pastorală
Vina de a fi. Pretutindeni am întâlnit spunându-se, că Mântuitorul a fost condamnat la moarte o singură dată. Eu vă spun că a fost condamnat la moarte de trei ori. Iată-le:
- Cea dintâi condamnare la moarte a avut loc în primele lui săptămâni de viață. A fost pronunțată de regele Irod, în momentul când și-a dat seama că a fost păcălit de magi. A dat poruncă să fie uciși toți copiii sub doi ani, că doar-doar Îl vor omorî și pe Iisus. Era o condamnare indirectă. Motivul condamnării? Aflase de la magi, că Iisus urma să fie împărat. Se temea că Iisus va fi succesorul lui, iar el pregătea scaunul regal pentru propriul fiu, Irod Agripa, care va și ajunge rege de fapt. Au fost uciși 14.000 de copii nevinovați. Iisus a scăpat, fiindcă a fugit cu Sfânta Fecioară și cu bătrânul Iosif în Egipt;
- Cea de-a doua condamnare s-a derulat de-a lungul întregii Sale vieți pământești. A constat în marginalizarea, în ignorarea totală din partea autorităților politice și civile. Iisus avea în persoana Sa două firi: una omenească și alta dumnezeiască. Faptul că era Fiul lui Dumnezeu nu-l știa decât El, Sfânta Fecioară Maria și bătrânul Iosif. Acesta era secretul familiei lor. Pentru toți ceilalți El nu era decât fiul dulgherului din Nazaret. Se remarcă de timpuriu printr-o inteligență neobișnuită. Îl aflăm la 12 ani stând de vorbă în templu cu preoții și cu bătrânii și uimindu-i pe toți cu înțelepciunea Sa. Există tradiții, care vorbesc despre faptul că încă de pe când era copil, Mântuitorul avea puterea de a face minuni. Cu toate acestea, nu aflăm nicăieri că vreo autoritate a vremii Sale L-ar fi luat în serios. Era dintr-un oraș de provincie și mai marii zilei spuneau: ,,din Nazaret poate, oare, ieși ceva bun? Altfel spus, nu avea buletin de capitală. Provenea dintr-o familie săracă. Se știe că în Palestina lemnul e foarte puțin și foarte scump. Un dulgher, teslar, lemnar, tâmplar sau oricum s-o fi numit avea prea puțin de lucru. Era o populație sub ocupație romană, săracă, ce nu-și permitea să construiască prea mult. Comunitatea religioasă din Nazaret nu face nimic pentru tânărul Iisus. Nu aflăm de nicăieri să-L fi ajutat să urmeze vreo școală. Dovedea cu prisosință că e capabil să facă cinste localității prin inteligența Lui sclipitoare, dar autoritățile religioase evreiești rămân nepăsătoare. Ar fi fost prea bun pentru a fi preot la un templu din Nazaret sau din altă parte, dar nimeni nu vrea aceasta. Arhiereul cerului și al pământului nu era vrednic să slujească un sărman altar de templu. Nu poate urma nici o școală laică mai înaltă. Avem exemplul Sfântului Apostol Pavel, care provenea dintr-o familie mai înstărită, care avea posibilitatea să-l ajute să urmeze școlile cele mai bune ale vremii sale, ajungând chiar ucenicul renumitului profesor Gamaliel. Pe Pavel din școală îl racolaseră autoritățile romane, îl făcuseră cetățean roman și-i dăduseră atribuții importante în cadrul aparatului administrativ și chiar militar. Iisus nu avea banii necesari pentru aceasta. Mai mult, murind bătrânul Iosif de timpuriu, Iisus a rămas să-i continue activitatea, pentru a câștiga pâinea cea de toate zilele pentru El și pentru mama Sa. Iisus nu făcea parte nici din partidele politice ale vremii. Nu se alătura nici irodianilor, nici saducheilor, nici fariseilor, nici romanilor. El era El Însuși: ,,Eu sunt ceea ce sunt! Atâtea secături împopoțonate ale zilei se lăfăiau în palate luxoase, ba chiar și ,,vulpea își are vizuina sa, numai Fiul Omului nu are unde să-Și plece capul. Mai marii zilei se plimbau în trăsuri trase de mulți cai, cu vizitii și cu gărzi după ei, în timp ce pe Împăratul lumii o singură dată îl vedem călare pe un măgar, - animalul de povară al săracului-, și acela era împrumutat. Toți se foloseau de El. Cei săraci și cei bogați, cei slabi și cei puternici. Ofițeri și demnitari romani, preoți și tot felul de slujbași evrei Îl solicitau să le vindece sau să le învieze membrii ai familiei sau slujitori din casă. Nimeni însă nu lua măsuri ca acest Om să fie apreciat la justa Lui valoare, să fie ajutat material ca să-Și utilizeze cât mai eficient puterile extraordinare de care dispunea. Verdictul venea sec: ,,cu domnul demonilor scoate demonii! Cu asta spuneau tot și considerau că nu mai au nici o datorie socială sau de conștiință față de acest geniu, față de acest Om-fenomen. Mai mult! Autoritățile romane Îl țineau sub strictă observație, ca să-L vadă dacă nu cumva urmărește ridicarea poporului la răscoală. Arhivele Romei și ale Vaticanului dețin multe rapoarte de acest gen; autoritățile religioase evreiești Îl urmăreau pas cu pas, că doar-doar Îl vor prinde cu vreo afirmație, care să contravină Legii sau credinței mozaice, pentru a avea motiv să-L aresteze. Sunt pline cele patru Sfinte Evanghelii de locuri care confirmă cele de mai sus. Dușmanii de moarte ai lui Iisus nu erau însă romanii, ci arhiereii și întregul aparat administrativ religios al evreilor. Aceștia nu puteau să suporte existența lui Iisus. Îi punea în umbră, în inferioritate. Era prea măreață figura Lui, prea mare puterea lui, prea înțeleaptă vorba Lui, ca să-i țină piept. Nu încercau să și-L apropie și să-L facă un strălucit rabin sau arhiereu, ci căutau dispariția Lui fizică. Arhierei ajungeau rudele(vezi cazul lui Ana și Caiafa, socru și ginere), ajungeau cei înstăriți, nu ,,teslarul din Nazaret. Invidia acelor oameni față de Iisus era cumplită. Cu cât Îl disprețuiau mai mult, cu cât Îl marginalizau mai mult, cu atât se sulemeneau pe ei înșiși, socotindu-se mai puternici, mai isteți, mai capabili de a gestiona situația. Disprețul și marginalizarea erau socotite în mintea lor diabolică o adevărată condamnare la moarte;
- A treia condamnare la moarte a lui Iisus a fost dată de Pilat. De fapt, a fost smulsă lui Pilat. Omul acela, care avea pregătire juridică, nu L-ar fi condamnat la moarte pe Iisus în condiții normale. A fost obligat s-o facă. Sub presiunea grupului de evrei mobilizați de arhierei și autoritățile religioase evreiești, a trebuit s-o facă. Martori mincinoși sunt aduși, ca să depună mărturie împotriva lui Iisus. Garda din Ierusalim de sub comanda lui era insuficientă pentru a ține situația sub control. Ajutoarele militare solicitate din Siria întârziau să vină. Mai mult, Pilat era șantajat. Era amenințat că, dacă nu-L condamnă la răstignire pe Iisus, va fi pârât împăratului de la Roma că favorizează pe unul, care era socotit rege. O asemenea acuzație era la fel de gravă cu o trădare. El reprezenta imperiul roman în Palestina, iar Iisus era un evreu. A se socoti pe sine sau a fi socotit de conaționali rege sau împărat era același lucru cu o chemare la luptă pentru a răsturna stăpânirea străină, romană. Pilat se spală pe mâini, simbolic, și afirmă: ,,Nu găsesc nici o vină Omului acesta! sau ,,Nevinovat sunt de sângele dreptului acestuia! Mustrările de conștiință îl vor duce pe Pilat la nebunie. Procesul lui Iisus era un proces politic. Sentința Lui era formulată încă înainte de proces. El trebuia să moară.
Desigur, Mântuitorul venise în lume ca să se aducă pe Sine jertfă nevinovată pentru păcatele lumii și trebuia să se împlinească această misiune a Lui în lume, dar noi ne-am referit aici la atitudinea autorităților din vremea Sa față de un Om-fenomen, pe care L-au urmărit pas cu pas pentru a-L anihila. Iisus rămâne simbolul dintotdeauna al omului capabil, al omului de geniu, care, neavând o ,,origine sănătoasă, conformă cu optica vremii și societății în care trăiește, neavând bază materială(avere), nefăcând parte din partide și grupuri de interese, este marginalizat, umilit, batjocorit și de cele mai multe ori ucis de secăturile împopoțonate ale zilei, cățărate în vârfurile piramidelor sociale. E vinovat că n-are ochii albaștri; dacă-i are albaștri, ar fi trebuit să fie verzi, sau căprui sau oricum altfel de cum îi are. Unii reușesc să învingă toate aceste micimi ale zilei și să-și împlinească misiunea lor în lume, să-și înmulțească talantul. Mulți însă se pierd! Fericite sunt popoarele, care au știut să-și promoveze oamenii capabili, care au cumpărat creiere de la popoarele care și-au bătut joc de ele, care au creat condiții prielnice unei activități normale! Fericite popoarele, care au socotit competența și competiția singurele criterii menite să le asigure progresul și viitorul.
*
Iisus a fost Dumnezeu? La o emisiune televizată, un ascultător a dat telefon și a spus: ,,Am fost la o biserică și acolo se oficia o slujbă. Am auzit rostindu-se de nenumărate ori ,,Iisuse, dar nu am auzit nimic dedicat lui Dumnezeu? Pe Dumnezeu L-ați scos din ecuație? ,,- Stimate Domn, i-am răspuns, dar Iisus nu este Dumnezeu? Slujba pe care ați auzit-o Dumneavoastră se numește Acatist și este o înlănțuire de imne dedicate Mântuitorului! Avem astfel de slujbe dedicate Sfintei Treimi, Maicii Domnului și mai multor sfinți!
Am rămas înmărmurit. Întâmplarea a făcut ca să-l recunosc pe cel ce dăduse telefon. Îl cunoșteam de mai bine de cincizeci de ani, de pe vremea când îmi era profesor de filozofie la liceu. Îmi era bun prieten. De câte ori ne întâlnim avem atâtea să ne spunem. Este un om care a citit mult și știa multe. Cred că nu este poezie a lui Mihai Eminescu, pe care dânsul să n-o știe pe de rost. E o adevărată bucurie să-l întâlnesc și să-l ascult. Nu știu dacă a mers pe ideea că va rămâne în umbra anonimatului și astfel va putea zice orice; cred, pur și simplu, că a simțit nevoia să-și clarifice sieși o problemă pe care n-o stăpânea. I-am răspuns cele de cuviință atunci și acolo. Totuși, cazul îmi dă de gândit. Un profesor de liceu, care a citit toată viața și este și un om credincios pe deasupra să pună o asemenea întrebare, te face să crezi că face parte din ceata celor căldicei, de care vorbește și Sfânta Evanghelie.
Sperăm că nu mai este nici unul printre Dumneavoastră, care să pună sub semnul întrebării dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos, așa cum a făcut profesorul meu. Pentru orice eventualitate, revin la cele ce spuneam în alte ,,scrisori precedente și subliniez următoarele: Mântuitorul Iisus Hristos a fost Dumnezeu adevărat și Om adevărat. În persoana lui au fost două firi, una dumnezeiască și una omenească. Firea Dumnezeiască a Mântuitorului a avut toate însușirile Dumnezeirii, adică a fost veșnică, spirituală, prezentă pretutindeni, sfântă, înțeleaptă, atotputernică. Este a doua persoană a Sfintei Treimi, alături de Dumnezeu-Tatăl și Dumnezeu-Sfântul Duh. A participat, alături de celelalte două persoane ale Sfintei Treimi la crearea lumii, la conducerea și sfințirea ei. Ca însușiri specifice menționăm că S-a născut din Dumnezeu-Tatăl mai înainte de a fi lumea și veacurile, așa cum se naște cuvântul din gând și a mântuit lumea prin jertfa Sa pe Cruce. Ca Om, S-a născut, în timp, din Sfânta Fecioară Maria și a venit în lume, a luat asupra Sa toate păcatele noastre și S-a adus pe Sine jertfă nevinovată pentru răscumpărarea neamului omenesc din robia păcatului. Firea omenească s-a supus întru totul firii dumnezeiești în persoana Mântuitorului și astfel ea s-a îndumnezeit. Cât timp a fost în lume, adică timp de treizeci și trei de ani și jumătate, Mântuitorul era văzut, era pipăit, datorită firii Sale omenești, dar în același timp, ca Dumnezeu, El era duh prezent pretutindeni. Nenumăratele minuni pe care le-a făcut, culminând cu propria Sa Înviere, dovedesc cu prisosință că era Dumnezeu adevărat. La Înălțare, Mântuitorul a ridicat la cer și firea omenească. El, ca Dumnezeu, nu a părăsit niciodată lumea, ci este și azi în mijlocul ei. La sfârșitul veacurilor va reveni ca Dumnezeu și Om și va judeca lumea. Aceasta este învățătura Bisericii Ortodoxe despre Mântuitorul Iisus Hristos. Ea a fost stabilită pe baza Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții. Au fost multe erezii, care I-au negat Mântuitorului dumnezeirea. În primul rând menționăm pe arienii, care au fost combătuți la sinodul întâi ecumenic de la Niceea din 325.
Telefonul Domnului Profesor mi-a întărit convingerea că mai avem mult, enorm de mult de făcut în plan religios și misionar în județul nostru.
*
Sfinții Părinți despre adevăr(II). ,,Tuturor oamenilor le este înnăscută, de la natură, năzuința de a cerceta adevărul. Natura ne îndeamnă a ne sili spre cunoștință și ea pune în sufletul nostru dorința de a cerceta(Sf. Ambrozie); ,,Se cuvine ca oamenii să se nevoiască să-și îndrepteze viața și obiceiurile după adevăr și cuviință, căci împlinind ei acest lucru, cunosc ușor cele dumnezeiești; ,,Când afli pe vreunul gâlcevindu-se și luptându-se împotriva adevărului și a lucrului vădit, pune capăt gâlcevii, părăsind pe unul ca acela, fiindcă și-a împietrit cu totul mintea(Sf. Antonie cel Mare); ,,Dacă cineva se străduiește să spună adevărul, chiar dacă nu-l dobândește, năzuind către adevăr se îmbogățește printr-o dreaptă îndrumare către el(Clement Alexandrinul); ,,De mii de ori este fericit acela care se alipește cu religiozitate de adevăr. Putem, oare, să nu fim cu acela care-și face din adevăr îndreptarul purtării sale? El este chipul lui Dumnezeu, care este în sine; ,, Fericit este acela care-și acordă viața cu adevărul și nu se lasă vânat de orice minciună
Cine petrece în adevăr este plăcut totdeauna lui Dumnezeu și oamenilor folositor. În fapte prea bun și în orice treabă rea drept. Omul adevărului nu caută în fața oamenilor, nu judecă strâmb, nu-și atribuie sieși vrednicie și cinste, nu disprețuiește pe cel sărac și lipsit, în răspunsuri este nelingușitor
, nu cunoaște vicleșug, nu iubește fățărnicia
, se conduce numai de virtute; ,,Veselește-te de adevăr, la păcat însă privește cu posomorâre(Sf. Efrem Sirul); ,,Iubește adevărul și numai adevăr să iasă din gura ta, pentru ca duhul, pe care l-a sălășluit Dumnezeu în acest trup, să fie aflat ca adevărat la toți oamenii și astfel va fi slăvit Domnul care locuiește în tine, căci Domnul este adevărat în orice cuvânt și nici o minciună nu se găsește la El(Herma); ,, Adevărului nu-i place să stea retras în unghere, nici nu vorbește șoșoite(Fericitul Ieronim); ,,Fără smerita cugetare, adevărul este orb(Ilie Ecdicul); ,,Nu este nimic mai luminos ca adevărul, nimic mai tare, după cum tot așa, nu este nimic mai slab ca minciuna, oricare ar fi valurile cu care caută ea să se ascundă. Chiar în acest caz, ea este ușor descoperită și redusă la neexistență. Adevărul, dimpotrivă, se înfățișează fără văl privirilor acelora, care voiesc să-i contemple frumusețea, el nu pretinde să se ascundă, el nu se teme nici de primejdii, nici de curse, el nu aspiră la favoarea populară, el nu-i supus la nici unul din lucrurile omenești; superior asupra a toate, a putut fi mult și bine prigonit în toate felurile, el rămâne nebiruit, cu o admirabilă putere, el adăpostește ca un zăgaz de nebiruit sufletele care caută în preajma lor un refugiu, el respinge atacurile îndreptate pe sub ascuns contra lui și împărtășește pe toți din comorile lui, în chip public. De aici aceste cuvinte ale lui Hristos către Pilat: ,,Eu pe față am vorbit lumii
. Și în ascuns n-am vorbit nimic; ,,Când pe noi înșine nu ne putem convinge de adevăr, apoi cum vom putea convinge pe alții?; Aceasta este măsura adevărului: el se întărește pe măsură ce se mărește numărul adversarilor lui(Sf. Ioan Gură de Aur); ,,Celor ce sunt pioși cu adevărat și filozofi, rațiunea le dictează să cinstească și să iubească numai adevărul și să renunțe a urma părerile celor vechi, în cazul când acestea ar fi greșite. Și tot rațiunea cea înțeleaptă dictează iubitorului de adevăr nu numai să nu urmeze pe acei care săvârșesc sau învață vreo nedreptate, ci ca în tot chipul și mai presus de însuși sufletul său, să prefere a săvârși și a spune numai cele drepte, chiar dacă l-ar amenința moartea(Sf. Iustin Martirul); ,,Adeseori, cel ce spune adevărul e urât de cei fără de minte, iar cel fățarnic este iubit. Dar nici una dintre aceste răsplăți nu ține multă vreme. Căci Domnul va răsplăti fiecăruia la vremea sa ceea ce trebuie; ,,Gura celui smerit în cugetare grăiește adevărul(Marcu Ascetul); ,,Creștinii se îngrijesc de mântuirea lor, iubesc adevărul dintr-o nevoie anume și-l mărturisesc în toată ființa lui(Tertulian).
*
Parastasul primarului. Era în perioada stalinistă. La primării erau puși primari fără o pregătire anume. Erau luați muncitori din fabrici sau indivizi care prezentau încredere pentru regim și numiți primari. Important era să execute orbește ordinele venite de la centru, fără să comenteze, fără să gândească. Partidul conducea în realitate toate sectoarele, așa încât primarii, directorii și toți responsabilii de unități erau doar niște marionete, niște păpuși manevrate din umbră sau fățiș de către puterea politică.
În această vreme, părintele Izverceanu era anchetat pe la tot felul de birouri și instituții. Dăduse o masă înainte de război unui grup de legionari, care ținuseră o adunare cu sătenii din Cernavârf într-una din zile. După adunare veniseră ,,să bea ceva la popa, el fiind cel mai înstărit din sat. Acum venise nota de plată și se părea că urmările erau dintre cele mai sumbre. Când avea probleme în Severin, venea de seara și rămânea peste noapte la protoierie, unde era o cameră cu trei sau patru paturi.
Protopop era părintele Nicolae Popescu. La protoierie veneau tot felul de reclamații și sesizări din partea cetățenilor sau oficialităților de prin comune. Părintele Nicolae Popescu era un om cu tact și înțelepciune, care căuta să rezolve fiecare caz în parte în modul cel mai fericit și să restabilească pacea între preoți și enoriași sau între preoți și oficiali, așa cum era cazul. Dintr-o comună oarecare însă veneau mereu reclamații la adresa preotului din partea primarului de acolo. Fusese protopopul în anchetă de câteva ori și înțelesese cu cine are de-a face. Primarul nu avea mai mult de patru clase, era o slugă credincioasă a stăpânirii și voia cu orice preț să-și consolideze poziția în administrația locului. Pentru asta căuta orice prilej să arate autorităților de la raion cât este el de vigilent. Reclama în dreapta și în stânga pe oricine și pentru orice. Anchetele nu se mai terminau în acea comună. Toți se temeau de acel om. Era cu adevărat periculos. Ultima reclamație trimisă la protoierie vorbea de faptul că în urmă cu câteva zile, la o sâmbătă a morților, se făcuseră parastase la cimitir, pe morminte. Preotul pomenise parastasele și luase câte cinci lei plată pentru fiecare parastas. În finalul sesizării, primarul cerea transferarea disciplinară a preotului în Bărăgan sau în altă zonă depărtată. Părintele Nicolae Popescu, protopopul, era pus în mare încurcătură și căuta să tergiverseze soluția.
Într-o dimineață, când părintele Ilie Izvercenu de la Cernavârf era în dormitorul protoieriei și se pregătea să plece la miliția raională pentru interogări, numai ce intră pe poarta protoieriei primarul de care am vorbit mai sus. Protopopul nu sosise, singurul funcționar prezent era Ionică Negrescu, care făcea pe casierul și magazionerul. A intrat primarul în protoierie fără să mai bată la ușă, a schițat un salut și a întrebat de protopop. Ionică Negrescu era tânăr, dar trecut prin multe și a avut atunci multă prezență de spirit. Primarul a spus pentru ce a venit și a cerut să vorbească cu protopopul. ,,- Știu de cazul părintelui din comuna dumneavoastră, am văzut sesizarea pe care ați făcut-o la protoierie, dar părintele protopop încă nu veni. V-aș propune însă ca să vorbiți cu un inspector de la mitropolia din Craiova, care tocmai se găsește acum la noi la protoierie, la camera oficială. E mai mare în grad decât protopopul și poate lua măsuri mai aspre! ,,-Vreau să vorbesc cu el! a zis primarul bucuros. ,,-Luați loc pe scaun și așteptați să merg să-l invit la birou! Ionică Negrescu s-a dus în dormitor la părintele Izverceanu. I-a spus în câteva cuvinte despre ce e vorba și părintele a intrat în joc. A luat o reverendă nouă a protopopului, pe care acesta o ținea acolo de rezervă pentru cazuri speciale, a luat o giubea peste reverendă și culionul cel roșu al protopopului. Și-a mai pus apoi și brâul cel liliachiu al protopopului. Cum era el un bărbat înalt și impunător, cu hainele cele noi și cu culionul cel roșu, părea cine știe ce inspector de la patriarhie. A intrat în biroul protopopului și l-a chemat pe primar. Nu i-a răspuns primarului la salut, s-a ridicat în picioare cât era de înalt și, pe un ton grav, baritonal și hotărât, i-a spus primarului: ,,- Știu cine ești și cunosc situația dumneata, nu trebuie să-mi spui decât atât: câte parastase ai făcut dumneata la sâmbăta morților? Primarul numai la o asemenea întrebare nu se aștepta. S-a fâstâcit și a răspuns cu timiditate: ,,- Păi, eu nu am făcut nici unul! Eu să fac parastase? ,,-Bineînțeles! Nu ești dumneata primarul comunei? Dumneata trebuia să dai exemplu celorlalți! Am venit cu mai multe probleme la Severin, ca să le discut cu autoritățile locale. Poate voi ajunge să vorbesc și cu domnul prim secretar al raionului. Să știi că voi discuta și problema dumneata! Nu știu care va fi soluția, dar cred că bine nu-ți va fi! Îmi pare rău! Primarul a început să se fâstâcească. Lucrurile luaseră o întorsătură neașteptată. ,,Inspectorul acela de la Craiova îl înfricoșa. Parcă era săpată în piatră fața lui, așa de hotărât părea. Văzându-se încolțit, primarul a schimbat macazul. ,,-Părinte inspector, vă rog să nu mă băgați în urechile tovarășului prim secretar, că-mi faceți un mare rău! s-a rugat el. Părintele Izverceanu atât aștepta. I-a zis autoritar. ,,-Uite ce este! Nu am timp mult de discuții. Ai o singură șansă. Dai aici o declarație că-ți retragi toate reclamațiile făcute împotriva preotului din comuna dumneata și că tot ce ai scris în acele reclamații s-au datorat faptului că nu ai fost bine informat de subalterni. Faci asta și mergi în pace, fără grijă! Bucuros de soluție, primarul a scris repede declarația, temându-se să nu-și schimbe hotărârea inspectorul, l-a salutat și a ieșit ca glonțul din protoierie. Pe acolo n-a mai dat și nici reclamații nu i-a mai făcut preotului.
Așa a reușit părintele Izverceanu să rezolve un caz care părea protopopului foarte dificil și complicat.
*
Rugăciune ciudată.
Dragii mei! Multe veți fi citit în viața Dvs. și multe rugăciuni veți fi auzit. Și eu la fel! Zilele trecute, însă, am găsit pe internet o ,,rugăciune, care m-a dat gata. N-aș fi crezut că există așa ceva. Nu știu cine a compus-o, dar veți vedea și Dvs., că, după ce vă umflă râsul, vă opriți în loc și ziceți: ,,Nu cumva ăsta o avea dreptate? Iată ,,rugăciunea:
,,De-ar fi să-i luăm pe toți la rând,
Și actualii, dar și foștii,
Cei mai deștepți de pe Pământ
Au fost întotdeauna
PROȘTII!
Nu te ruga la ursitoare
Să-ți facă-n viața ta vreun rost,
Mai bine urlă-n gura mare:
,,Iubite Doamne, fă-mă
PROST!
De ce să tragi ca la galeră,
Să-nveți atâtea fără rost?
De vrei să faci o carieră,
Ajunge numai să fii
.PROST!
În lumea asta cu de toate,
Unde se-nvață contra cost,
Păcat că nici o facultate
Nu dă diplomă de
PROST!
Avem impozite cu carul,
Dar înotăm în sărăcie
Și ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe
PROSTIE!
Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Să nu-i jicnești, să nu-i împroști!
O, Doamne, de ne-ar crește grâul,
Cum cresc recoltele de
PROȘTI!
În lumea asta răsturnată,
Unde cei strâmbi sunt cei mai drepți,
Savanții noștri mor de foame
Și numai PROȘTII sunt deștepți!
*
Sănătate și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 8/1/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.