Dobrușa
Împreună cu soțul meu și alte personalități ale culturii am luat parte la „Tabăra Națională de Creație – Caravana Culturii”, din Drăgășani, la inițiativa domnului Marian Bărăscu. Organizatorul acestui act cultural, în perioada 9-12 iulie 2025, a fost Asociația Rusidava Culturală, în parteneriat cu Liga Scriitorilor Români Filiala Gib Mihăescu, Vâlcea, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Pan M. Vizirescu Olt și Editura KITKOM
Într-una din zile am avut în program să vizităm Biserica de mir din satul Dobrușa, comuna Ștefănești, biserică ctitorită de preotul Teodor Bălășel (teolog și folclorist).
Aici, într-un colț al universului din inima localității Dobrușa, fiecare dintre noi, cu propria lumină sufletească, am pășit pragul acestui sfânt locaș. Biserica nu este mare, este suficientă pentru a te încărca energetic și spiritual, fiecare sfânt binecuvântându-ne cu prezența sa.
De când am pășit în acest sfânt lăcaș am simțit o încărcătură spirituală deosebită, mai ales în naosul ei, unde pe peretele din dreapta este pictat preotul Teodor Bălășel alături de preoteasa Marina, soția sa.
Domnul profesor Ilie Bucă, un om de bază în cultura acestui areal, a ținut un impresionant discurs despre viața și faptele acestui măreț slujitor al Domnului.
Preotul Teodor Bălășel a mers prin lume cu foarte multă blândețe, având o bunătate aparte, deși a avut de hrănit 15 guri, a ajutat din umbră și alte familii și copii nevoiași. Le-a oferit liniște sufletească tuturor celor care l-au întâlnit, ceea ce i-a conferit o frumusețe interioară aparte.
Teodor Bălășel nu știa să certe pe cineva sau să rănească vreodată cu vorba sau cu fapta, ci a fost un vindecător prin acțiunile și energiile sale pozitive. A lăsat pentru comunitate tot ceea ce a fost omenește să facă: cultură, tradiție, documente de o mare însemnătate pentru comunitate, dar și pentru societatea noastră.
Apoi a luat cuvântul poetul Marian Bărăscu
Preotul paroh Cucă Laurențiu, după discursul plin de iubire pentru predecesorul său, ne-a încântat auzul cu Balada închinată Sfinților Brâncoveni. (O redau mai jos exact cum a fost transmisă din generație în generație)
Într-o joi de dimineață
Zi scurtarii lui din viață,
Brâncoveanu se scula
Fața blândă el spăla.
Barba albă-și pieptăna,
La icoane se închina
Pe fereastră el căta
Și amar se spăimânta:
- Dragii mei coconi iubiți
Lăsați somnul, vă treziți;
Armele vi le gătiți
Că pe noi ne-a’înconjurat
Pașa cel neîmpăcat,
Ieniceri cu tunuri mari
Ce spargh ziduri cât de tari
Bine vorba nu sfârșea
Turcii-n casă năvălea
Pe toți patru mi-i prindea
Și-i ducea de-i închidea;
La ‘stambul în turnul mare
Ce se nalță lângă mare,
Unde zac fete domnești
Și soli mari împărătești
Mult acolo nu zăceau
Cu sultanu i-aducea
Lângă foișorul lui
Pe malul Bosforului
- Brâncovene Constantin
Boier vechi și domn creștin,
Adevăr că a-i gândit,
Pan-a nu fi mazilit,
Să desparți a ta domnie
De a noastră-mpărăție
Că de mult ce ești avut
Bani de aur ai bătut,
Făr’ a-ți fi de mine teamă,
Făr’ a vrea ca să dai seamă
- De-am fost bun, rău la domnie
Dumnezeu singur o știe,
De-am fost mare pe pământ
Caă-acu de vezi ce sunt
- Constantine Brâncovene
Nu-mi grăi vorbe viclene,
De ți-e milă de copii,
Și de vrei ca să mai fi,
Lasă legea creștinească
Și te dă-n legea turcească.
- Facă Dumnezeu ce-o vrea
Chiar pe toți de ne-ai tăia,
Nu mă las de legea mea.
Sultanul din foișor
Dete semn lui imbrohor
Doi gealați veneau curând
Săbiile fluturând
Și spre loc dacă mergeau
Din coconi își alegeau
Pe cel mare și frumos
Și-puneau pe scaun jos;
Și când spada reteza,
Brâncoveanu greu ofta:
Doamne, fie voia Ta!
Cei gelați iarăși mergeau
Și din doi își alegeau
Pe cel gingaș, mijlociu
Cu păr neted și gălbiu
Și pe scaun îl punea,
Și capul îi reteza.
Brâncoveanu greu ofta:
Doamne, fie voia Ta!
Sultanul se minuna
Și cu milă îi grăia:
- Brâncovene Constantin
Boier vechi și domn creștin,
Patru fii tu ai avut
Din ei trei ți i-ai pierdut
Numai unul ți-a rămas
Cu zile de vrei să-l las
Lasă legea creștinească
Și te dă-n legea turcească.
- Mare-I Domnul Dumnezeu
Creștin bun m-am născut eu
Creștin bun a muri vreu!
Tacă drăguță, nu mai plânge
Ca-n piept inima-mi se frânge.
Taci și mori în legea ta
Că tu ceru-oi căpăta.
Imbrohorul se-ncrunta,
Gealatii ‘nainta
Și pe blândul copilaș
Dragul tatii fecioraș
La pământ îl arunca
Și zilele-i ridica,
Brâncoveanu greu ofta
Și din suflet cuvânta:
Doamne, fie voia Ta!
Inima-i se despica,
Pe copii se arunca,
Îi bocea, îi săruta,
Și turbând apoi stroiga:
Dar-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu:
Să vă ștergeți pre pământ,
Cum se șterg norii de vânt!
Să n-aveți loc de îngropat,
Nici copii de sărutat!
Turcii crunt se oțărau,
Și pe dânsul tăbărau
Și zilele-i ridicau.
- Câini turbați, și lifta rea
De-ați mânca și carnea mea,
Să știți c-am murit creștin,
Brâncoveanu Constantin!
Să știți c-am murit creștin,
Brâncoveanu Constantin!
Cu lacrimile șiroindu-mi pe obraz și la auzul măreției glasului angelic al preotului Cucă Laurențiu, parcă m-am conectat la acest moment alături de corul Îngerilor, Heruvimilor și Serafimilor.
A fost un moment înălțător spiritual, cu o încărcătură emoțională deosebită; parcă simțeam prezența divinității, a preotului Teodor Bălășel și al tuturor sfinților prezenți la această adunare.
Nu toți preoții mi-au inspirat această măreție a sufletului!
Mulțumesc din suflet sfinte părinte!
Cât de multe am putut trăi în această zi. Am învățat ce înseamnă cu adevărat simplitate, bunătate, dăruire și măreția sufletului!
Această liniște sufletească pe care am găsit-o aici, la Dobrușa, a fost compatibilă cu starea sufletului meu!
Cristina Nălbitoru
|
Cristina Nălbitoru 7/21/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.