Intre două lumi - Cum privim recunoștința
Cutez a întreba, adresându-mă cititorilor mei: Recunoștința face parte din viața noastră și pentru ce sunteți recunoscători?
Îmi imaginez pauza făcută de unii cititori pentru a da răspunsul, fiecare pentru sine. Evident, răspunsurile sunt diferite, după felul cum a fost ticluit universul său interior. Nici nu se putea altfel, din moment ce fiecare om este un exemplar unic. Cu toate acestea, există și multe asemănări între cei ce se țin mai bine mergând pe magistrala vieții.
Cuvântul recunoștință a fost tradus din limba latină gratitudine redă mulțumirea omului pentru binefacerile pe care le conștientizează. Existența recunoștinței ca sentiment, ca atribut moral, demonstrează că lumea poate avea un sens pozitiv, că pot fi îmbunătățite relațiile dintre oameni.
Întotdeauna putem fi recunoscători, indiferent de situație. Nu există nici un aspect al vieții atât de negativ, încât să nu găsim în el măcar un motiv pentru care să fim recunoscători. Este important să ne controlăm gândurile. Gândim pozitiv sau negativ? Răspunsul la această întrebare face toată diferența din lume.
Nimeni nu poate trăi doar prin el însuși. Întotdeauna avem nevoie de cei din jurul nostru. Albert Einstein spunea: De o sută de ori pe zi îmi amintesc că viața mea interioară și exterioară depinde de efortul altor oameni, vii și morți, și că trebuie să fiu eu însumi pentru a da măsura a ceea ce am primit și încă primesc. Ca atare, recunoștința este un act ce ține de existență și neglijarea lui este un act reprobabil, o ruptură în comuniunea existenței noastre.
Referindu-ne la faptul că Universul este o imensă oglindă, știm că ceea ce trimitem în spre el ne vine înapoi. Dacă este iubire și recunoștință, asta vom primi înapoi. S-a dovedit în timp că recunoștința atrage recunoștință, nerecunoștința atrage disprețul, iubirea atrage iubirea și neiubirea atrage ură. Sentimentele pe care încercăm să le trăim astăzi atrag faptele noastre cugetate sau necugetate, pe care le vom experimenta mâine și care ne vor defini viața. Studiile medicale au descoperit că recunoștința este trăsătura emoțională a cărei prezență atrage după sine vindecarea fizică și recuperarea.
Când suntem în deplină sănătate fizică, mai ales în perioada tinereții, este greu să ne imaginăm că am putea fi recunoscători pentru că suntem sănătoși. Abia atunci când suntem bolnavi cu adevărat devenim recunoscători. Este greu ca recunoștința să devină un obicei pe care trebuie să-l nutrim zilnic. Nu e tocmai ușor nici să vorbim despre recunoștință, fiindcă aceasta este o emoție subtilă și delicată, chiar dacă joacă un rol fundamental în starea de bine și în succesul unei persoane. Sunt persoane cu o structură emoțională mai redusă, au lipsuri mari în educație și de aceea acești oameni nu vor să facă aprecieri niciodată, nu vor exprima nicicând niciun cuvânt de apreciere sau pe cel al recunoștinței.
Forfotind prin ideile ce-mi trec prin minte, idei adesea nechemate, mi-a sărit înainte gândul că abundența și lipsa există simultan în viața noastră, ca realități paralele și reușita în viață depinde de ce alegem noi. Și ideile au prins glas din ce în ce mai stăruitor. E adevărat, cam stăm la distanță față de lipsuri și nu prea suntem recunoscători pentru abundența a ceea ce există în prezent: iubire, sănătate, familie, prieteni, muncă, frumusețile oferite de natură sau scopurile personale care ne aduc bucurie și împliniri.
Astăzi întâlnim multe persoane influențate de gândirea și mentalitatea acestui veac. Ei au substituit recunoștința cu setea de a agonisi în special prin mijloace neortodoxe, iar recunoștința parcă au șters-o de pe față pământului. Nu le pasă că prin lipsa de recunoștință se dă dovadă de orgoliu, nu de puține ori chiar de răutate, de egoism sau inconștiență care poate duce la distrugerea chiar și a propriei vieți.
Multe persoane consideră că acceptând recunoștința și recunoscându-și unele greșeli e o umilință peste care nu pot să treacă, chiar dacă este evidentă. Aceștia nu pot vedea că actul recunoștinței este un act de iubire ce poartă în el un miracol care se naște în noi, este ca o energie vie care îți luminează calea. Recunoștința poartă în ea ceva din sfințenia unei ceremonii, ea este un moment magic care te surprinde în felul cum se naște sentimentul de liniște, de comuniune, de fraternitate. Persoana față de care se îndreaptă recunoștința își îmbunătățește autostima prin faptul că vede că faptele sale sunt apreciate.
Marcus Tullius Cicero spunea: Recunoștința nu este doar cea mai mare dintre toate calitățile, ci chiar părintele celorlalte!
De-a lungul vieții mele am întâlnit persoane care au avut schimbări fundamentale prin șansa oferită de o persoană apropiată, dar orgoliul a făcut să creadă că acel miracol li s-a datorat numai lor și, mai mult chiar, au ridicat sabia amenințător asupra binefăcătorului lor. Urmărind firul evoluției lor, am văzut că au plătit scump această lipsa de recunoștință. Viața lor a fost un șir dureros de nefericire, inclusiv viața copiilor lor. Personal, consider că fericirea este un efect al recunoștinței, și nu o cauză a acesteia și, de aceea, cred că oamenii nerecunoscători sunt nefericiți. Oamenii recunoscători sunt mai fericiți, mult mai puțin stresați, mult mai satisfăcuți de viața lor, de relațiile din viața lor. Recunoștința în viața oamenilor îi ajută să își crească nivelul de conștientizare a realității, să aibă o imagine de sine mai puternică, să aibă scopuri în viață mai bine definite. Oamenii recunoscători gândesc pozitiv și caută de fiecare dată partea bună în orice situație sau problemă care intervine.
Viața este făcută din mici detalii și acele gesturi neînsemnate, cum ar fi un mulțumesc, o atenție, un act de bunătate, o scuză, dovedesc cât de nobilă este ființa noastră și cred că sentimentul opus recunoștinței este invidia. Nu de puține ori mi-am pus întrebarea: Chiar este atât de greu să spunem cuiva «mulțumesc» sau să fim recunoscători pentru un lucru? Este atât de greu să fim recunoscători unei persoane sau pentru ceva bun din viața noastră?. Sigur că avem libertatea de a alege să fim recunoscători sau nerecunoscători, chiar provocatori. Alegerea se face în deplină libertate, dar urmează consecințele, se plătesc scump. Persoanele recunoscătoare sunt îndrăgite peste tot pe unde se duc, pentru că aduc cu ele liniște, calm, veselie și bună dispoziție în general. Fiind recunoscători pentru tot ceea ce avem și primim, atragem tot mai multe experiențe pozitive în viață noastră.
Subliniez că recunoștința înseamnă mult mai mult decât a spune automat, un simplu mulțumesc. Este vorba de acea recunoștință spusă din inimă, care este simțită atât de cel care o emite, cât și de cel care o primește. Recunoștința este cea care conduce către creșterea stării de fericire. Ea creează împlinire pe toate planurile vieții: personal, familial, fizic, mental, spiritual, carieră și financiar. Fiind recunoscători pentru tot ceea ce avem sau primim, atragem tot mai multe experiențe pozitive în viața noastră. Este important să ne trezim în fiecare dimineață cu sentimentul de mulțumire, cu o atitudine pozitivă de recunoștință pentru tot ceea ce suntem și alegem să fim, pentru ce avem și primim.
PS
Despre recunoștința mea, pot spune că e asemănătoare cu cea a lui
Albert Einstein, decât că aș începe cu Pronia Cerească.
Elena Buică-Buni
|
Elena Buică-Buni 4/13/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.