În amintirea profesorului Dorin Uritescu
Domnul profesor Dorin Urițescu a fost o personalitate cunoscută în mediul emigrației românești din Canada și un apropiat al grupului Observatorul.
În urmă cu aproape 25 de ani a răspuns cu amabilitatea-i obișnuită întrebărilor ziaristului despre domeniul care l-a pasionat și căruia i-a dedicat marea parte a vieții: Lingvistica (generală, romanică, românească…).
Sigur că între timp a adus noi contribuții importante la dezvoltarea ei teoretică, a morfo-fonologiei în particular, a dus la bun sfârșit proiectul uriaș al Atlasului Crișanei (V volume), de asemenea digitalizându-l și dezvoltând un program complex de analiză a datelor. A reușit și înființarea unei catedre de limba română la Universitatea din Toronto.
Pe plan personal, a trăit imensa bucurie de a deveni bunic.
La cinci ani de la dispariția lui mult înainte de vreme ne face plăcere să vă readucem în atenție propriile lui vorbe, care pe lângă valoarea lor științifică și istorică, îmbracă acum în plus și o haină nostalgică.
............................
Iau întotdeauna cu mine graiurile mele
Interviu cu dl. Profesor dr. Dorin Uritescu
Fost cercetãtor la Centrul de Stiinte Sociale al Universitãtii din Timisoara si profesor invitat la Universitatea din Chicago (1982-1984), Dorin Uritescu a plecat din tarã în august 1989, stabilindu-se întâi la Paris, unde si-a continuat activitatea de cercetare la Université de la Sorbonne Nouvelle -- Paris III, si apoi în Canada, la Toronto. Actualmente, el este profesor în Departamentul de francezã al Universitãtii York din Toronto, membru al Facultãtii de Studii Superioare al aceleiasi universitãti si coordonator al pãrtii lingvistice a Programului de masterat în Studii franceze. Are un doctorat în lingvisticã româneascã si romanicã la Universitatea din Timisoara (1978) iar în 1994 si-a luat al doilea doctorat, în lingvisticã generalã si lingvisticã francezã, la Université de la Sorbonne Nouvelle -- Paris III. Pe plan international, Dorin Uritescu s-a afirmat prin studii de lingvisticã generalã, francezã si romanicã, publicate în reviste prestigioase (precum "Orbis", "La Linguistique", "Revue de Linguistique Romane", "Romance Philology") sau în volume colective si prin colaborarea la "Atlas linguarum Europae" si la "Atlas Linguistique Roman". În prezent are o carte de lingvisticã istoricã si romanicã la "Romance Monographs", Universitatea din Mississippi, carte care sintetizeazã si aplicã la limbile romanice teoria sa asupra schimbãrilor lingvistice. În lingvistica româneascã, Dorin Uritescu este cunoscut prin numeroase studii de dialectologie, istoria limbii române si lingvisticã generalã publicate în revistele românesti de specialitate. El este, de asemenea, autor al unei cãrti de dialectologie si lingvisticã istoricã, publicatã la Universitatea din Timisoara în 1987, colaborator la tratatul de dialectologie româneascã aparut în 1984, autor, împreuna cu Ionel Stan, al atlasului lingvistic al Crisanei, al cãrui prim volum a apãrut în 1996 si pentru care a primit în 1998 premiul "Bogdan Petriceicu Hasdeu" al Academiei Române. Volumul al doilea al atlasului va apãrea în curând la Editura Academiei, iar vol. III-V sunt în curs de redactare.
R. Cred cã pentru foarte multi cititori nefamiliariazati cu diversitatea studiilor lingvistice, domeniile dvs. de studiu reprezintã niste necunoscute si ar putea cu adevãrat stârni interesul multora. Ati putea sã ne vorbiti putin despre despre ele, despre formatia dvs. si despre modul în care ati ajuns la studiul dialectologiei, al istoriei limbii, atât române cât si franceze, si implicit la studiul lingvisticii generale; cu atât mai mult cu cât în rândul oamenilor de litere acestea sunt considerate unele dintre cele mai dificile domenii ale studiului filologic?
Îmi puneti o întrebare care mã obligã sã mã întorc cu destul de multi ani înapoi si, în acelasi timp, sã vorbesc de felul cum vãd eu aceste domenii. As începe prin a vã spune cã, dacã las la o parte perioada tipicã în care fiecare om scrie mãcar o poezie, nu-mi amintesc sã mã fi pasionat vreodatã altceva. Atâta doar cã, asociind cele trei domenii, vã referiti, de fapt, la esenta lingvisticii contemporane, lucru care vã face de altfel sã afirmati cã acestea fac parte dintre domeniile cele mai dificile ale studiului filologic. Dar sã mã explic.
Pe deoparte, studiul, as zice cu adevarat lingvistic, al dialectelor (deci dialectologia) nu se poate face fãrã o foarte bunã pregãtire în domeniul vast al teoriei variatiei lingvistice, care include, de pildã, studiul variatiei lingvistice în functie de factorii sociali, deci sociolingvistica, si studiul cantitativ al fenomenelor de limbã, ceea ce se numeste azi dialectometrie (analiza distantei lingvistice dintre dialecte si limbi).
Pe de altã parte, studiul dialectelor si lingvistica istoricã (care include, bineînteles, istoria limbilor particulare, precum româna si franceza, pe care le pomeniti) se includ reciproc : se știe cã dialectologia este în mare parte istoricã si cã istoria unei limbi nu se poate face fãrã o bazã solidã în domeniul dialectologiei.
De fapt, dacã adoptãm una dintre distinctiile fãcute de un mare lingvist român, mã refer la Gheorghe Ivanescu, ar trebui sã vorbim de douã lingvistici : o lingvisticã a limbilor populare si o lingvisticã a limbilor literare, de culturã. Or, cele douã lingvistici presupun douã obiecte de cercetare diferite, care evolueazã si functioneazã diferit : obiectul istoriei limbilor populare îl constituie tocmai limba popularã si dialectele ei. Aici ar trebui sã cãutãm evolutia spontanã, universaliile lingvistice, principiile de organizare si functionare a limbilor naturale, nu în limbile literare, care sunt oarecum artificiale, în mare parte ‘fãcute’ de gramaticieni si de creatorii din domeniul culturii ‘majore’ (dacã adoptãm termenul lui Blaga, care, trebuie precizat, nu se referea la un aspect calitativ).
Dar sã revenim la complexitatea domeniilor la care vã referiti. Lingvistica istoricã, si, implicit, istoria limbilor particulare nu se pot face fãrã o cunoastere profundã a teoriei lingvistice, deci a lingvisticii generale. Or, aceasta din urmã presupune cunoasterea principiilor de organizare si functionare a limbilor pe plan sincronic, adicã studiul limbii fãrã consideratii de naturã istoricã : limba asa cum este ea la un moment dat, de pildã limba româna la sfârsitul secolului al XX-lea. ªi mai presupune, acest tip de lingvisticã istoricã, comparatia cu alte limbi, mai mult sau mai putin înrudite : în cazul limbii române, de pildã, comparatia cu limbile romanice (franceza, italiana, spaniola, portugheza etc.), cu limbile balcanice (bulgara, albaneza etc.) si cu limbile indo-europene (limbile celtice, greaca, limbile slave, limbile baltice etc.; nu pomenesc aici latina, cãci româna, precum bine stiti, nu este altceva decât latina vorbitã în Dacia, precum franceza este latina vorbitã în Galia etc.).
În sfârsit, pentru a face istoria unei limbi particulare, este necesarã si o pregãtire filologicã în sensul restrâns al cuvântului, adicã o pregatire în studiul textelor, cãci analiza textelor vechi este indispensabilã.
Am fãcut aceastã lungã introducere pentru a putea sã vã vorbesc în câteva cuvinte si despre formatia mea, care, altfel, ar putea pãrea eclecticã sau, poate, lipsitã de coerentã.
În primul rând, am avut norocul sã mã formez la scoala unui mare lingvist român, al cãrui nume l-am pomenit deja, Gheorghe Ivãnescu, autorul celei mai bune istorii a limbii române. Cu el am început studiul lingvisticii generale si studiul lingvisticii romanice. Desi, în ani, m-am îndepãrtat destul de mult de conceptia lui (lucru care îl amãra de fiecare data când discutam despre lingvisticã – si nu dicutam decât despre asta), pãstrez încã multe dintre ideile lui si am încercat, prin conferinte sau studii, sã le fac cunoscute si în America de Nord.
Am avut apoi norocul ca profesorul meu de dialectologie, I. Stan, sã-mi propunã sã facem împreunã Atlasul lingvistic al Crisanei (eram în anul al V-lea). Aceastã lucrare mi-a luat cam 15 ani de muncã (iar ultimele trei volume nu sunt încã terminate), dar câștigul a fost enorm, poate mai ales în ceea ce priveste un aspect pe care eu îl consider esential pentru un lingvist : simtul limbii vorbite. Ca sã nu mai vorbesc de cunoasterea profundã a dialectelor limbii române (cãci munca la atlas presupunea studiul tuturor dialectelor, nu numai al celui din Crisana).
Multe alte evenimente si multi alti oameni au influentat activitatea si orientarea mea lingvisticã. M-as mãrgini aici doar la câtiva lingvisti : Gheorghe Tohãneanu, cu care am avut norocul sã adâncesc studiul latinei, Marius Sala, care m-a influentat în sensul comparatiei limbii române cu alte limbi romanice, Eugen Coseriu, a cãrui teorie lingvisticã m-a ajutat sã fac fatã primului contact cu teoria lingvisticã americanã, Eric Hamp, cu care am studiat vechea irlandeza si lingvistica indo-europeana, Bill Darden, cu care am colaborat si colaborez în domeniul fonologiei generale, Alvaro Rocchetti, care m-a ajutat sã descopãr si sã adâncesc teoria marelui lingvist francez G. Guillaume, si multi altii. Nu pot sã nu amintesc aici si doi dintre colegii si prietenii mei apropiati, Raymond Mougeon si Philippe Bourdin, lingvisti cunoscuti, cu care colaborez foarte bine.
Cât despre parcursul meu, as putea spune, în douã cuvinte, cã am început cu dialectologia, având o bunã bazã în istoria limbii romane si în lingvistica generalã si romanicã, am continuat cu aprofundarea structuralismului european, am studiat lingvistica americanã (generativ-transformationalã) si lingvistica francezã, sociolingvistica si dialectometria. În ce priveste limbile, am avut ocazia sã studiez unele limbi slave (de pildã, poloneza), sã-mi cosolidez cunostintele de francezã (si cum lingvistica istoricã mã pasiona, bineînteles cã am ajuns la istoria limbii franceze) si sã studiez alte limbi, precum engleza, irlandeza (în comparatie cu alte limbi celtice), albaneza, italiana, spaniola si, mai putin, portugheza.
R. Ne-ati descris cu modestie un traseu impresionant în spatele cãruia stã fãrã îndoialã foarte multã muncã, dar cu sigurantã si multe satisfactii. Cum vedeti acordarea premiului "B. P. Hasdeu" al Academiei Române lucrãrii "Noul Atlas lingvistic român. Crișana", al cãrui coautor sunteti?
Este vorba, cred, atât de o recunoastere a importantei subdialectului crisean pentru cercetãrile de dialectologie româneascã si de istorie a limbii române, cât si de o apreciere a muncii enorme pe care a presupus-o realizarea acestei lucrãri si a contributiei intrinseci a primului volum la geografia lingvisticã româneascã si romanicã. Cu privire la cel din urmã aspect, as mentiona aici doar faptul cã în acest prim volum ne-am propus sã continuãm si sã îmbunãtãtim traditia atlaselor lingvistice realizate de Emil Petrovici si Sever Pop, oferind specialistilor nu numai hãrti analitice continând materialul brut în transcriere foneticã, ci si un foarte mare numãr de hãrti interpretative, în care încercãm sã analizãm din perspectiva geografiei lingvistice toate aspectele care prezintã interes pentru dialectologia româneascã, pentru istoria limbii române sau, în general, pentru teoria variatiei geolingvistice.
Pe de altã parte, acordarea premiului "Hasdeu" unui atlas lingvistic reflectã, în opinia mea, una dintre caracteristicile lingvisticii românesti contemporane.
R. La ce caracteristicã vã referiti si, pentru cã faceti aluzie la lingvistica româneascã contemporanã, care ar fi, dupã dumneavoastrã, celelalte caracteristici ale acesteia si locul ei în cercetarea lingvisticã pe plan european si international?
Mã refer la faptul cã lingvistica româneascã este orientatã în special spre domenii consacrate, considerate în general ca domenii traditionale, precum geografia lingvisticã, dialectologia si variatia geolingvisticã, istoria limbii, lexicologia, lingvistica romanicã, pentru a aminti doar câteva domenii pe care le-am urmãrit îndeaproape. Acestea sunt, în general, si domeniile în care cercetarea lingvisticã româneascã este recunoscutã pe plan international (a se vedea, de pildã, lucrãrile coordonate sau publicate recent de Marius Sala). Cercetarea teoreticã mi se pare putin neglijatã, chiar în domeniile mentionate, si acelasi lucru se poate spune despre domenii mai noi, dar deja consacrate în strãinãtate, precum sociolingvistica. Cât despre istoria limbii, nu existã decât putine încercãri de aplicare la istoria limbii române a unor teorii recente referitoare la schimbarea lingvisticã. În ce priveste analiza structurii limbii române dintr-o perspectiva teoreticã recentã, contributiile ne vin, cu putine exceptii, de la strãini sau de la români care îsi desfãsoarã activitatea de cercetare în strãinãtate (a se vedea, de exemplu, cartea intitulatã, sugestiv, chiar dacã pretentios, "Advances in Roumanian Linguistics", Amsterdam/Philadelphia: Benjamins, 1995, editata de Guglielmo Cinque si Giuliana Giusti).
As face însã o precizare, care mi se pare extrem de importantã. Este vorba de faptul cã în ultimii ani teoria lingvisticã a marelui lingvist român Eugeniu Coseriu a pãtruns în sfârsit în lingvistica româneascã, gratie eforturilor autorului însusi si a unor lingvisti români, ei însisi cunoscuti pe plan national si international, ca Mircea Borcilã si Nicolae Saramandu. Cred cã acest fapt va schimba profilul lingvisticii românesti. Lucrãrile de aplicare a teoriei coseriene la analiza istoricã si sincronicã a limbii române sunt însã încã asteptate.
R. Ce a însemnat în momentul venirii si ce înseamnã astãzi emigrarea în Canada pentru activitatea dvs. profesionalã?
Emigrarea în Canada a produs schimbãri profunde în viata mea profesionalã. Mã limitez la esential, pomenind mai întâi avantajele. În primul rând, am putut sã cunosc si sã mã confrunt direct cu aspecte teoretice recente sau necunoscute mie. Asta m-a ajutat sã integrez critic aceste aspecte în teoria mea lingvisticã. În al doilea rând, cum sunt profesor într-un departament de francezã, mi-am continuat si adâncit specializarea în aceastã directie (fãrã sã neglijez însã lingvistica romanicã). Am avut apoi (si am) ocazia sã cunosc si sã studiez la fata locului una dintre putinele varietãti (dacã nu singura) cu adevãrat populare ale limbii franceze, anume varietatea din Québec si din Ontario (aceasta din urmã, derivatã din prima). Or, cum spuneam la început, ceea ce mã intereseazã este evolutia si structura limbilor populare. Asa se explicã locul pe care-l acord francezei din Québec în studiile mele mai recente de lingvisticã generalã, francezã si romanicã.
Exista însã si aspecte negative, între care unul care spune foarte mult dacã aveti în vedere prima parte a vietii mele : volens-nolens, lingvistica româneasca începe sã devinã pentru mine o lingvisticã ‘de vacantã’, lucru care mã amãrãste.
Cum însã în toate existã si o laturã pozitivã, si aici se poate gãsi una: cred cã sunt în mãsurã sã spun cã am ajuns sã abordez aspecte ale limbii române într-o perspectivã mai largã din punct de vedere teoretic si comparativ.
R. Ati identificat dificultãti specifice sau, dimpotrivã, avantaje specifice pentru un intelectual din România în a se adapta si impune în mediul intelectual si universitar canadian?
Avem, cred, un mare avantaj: venim cu o culturã generalã solidã, cu o mare deschidere spre alte culturi, cu nãzuinta de a cunoaste alte culturi, în ultima instantã, cu un interes cultural, as spune, ingenuu, în sensul bun al cuvântului, adicã cel de ‘natural’, ‘sincer’, ‘candid’. As zice chiar cã asta dã o baza solidã si specializãrii noastre, care refuzã lipsa de orizont. Cred cã în asta constã si ‘originalitatea’ noastrã pentru mediul nord-american.
Venim, însã, sau, mai degrabã, veneam (cãci lucrurile s-au schimbat si în România) cu o imagine naivã a omului de stiintã, cu un ideal al omului de stiintã care pentru unii naste suferinti în America de Nord. Lãsând la o parte faptul cã veneam dintr-o lume fãrã concurentã, imaginea omului de stiintã pentru noi era idilicã (dacã pot spune asa): modest, studios, desprins de lumea realã, trãind într-o lume a lui etc. Ei bine, în raport cu acest intelectual ideal, lumea de aici este total diferitã. Este o lume a concurentei, cu laturile ei pozitive, dar cu multe aspecte care îi pot soca pe cei nepregãtiti. Afirmarea nu asteaptã finisarea exhaustivã a ideilor sau a teoriilor, cãci acestea se finiseazã în mers, uneori tocmai ca urmare a unor critici care ar putea descumpãni un intelectual român. Sigur, aceste aspecte sunt aici, în Canada, mult mai molcome decât în Statele Unite, dar ele mi se par totusi evidente. Mai mult, activitatea intelectualã, oricât de meritorie, nu se poate lipsi de publicitate sau de relatii sociale, lucruri care ni se pãreau, multora, de neconceput.
R. Limba românã, cultura românã îsi pot gãsi un loc al lor în spatiul multicultural al Canadei?
Din pãcate, limba si cultura românã sunt putin cunoscute în Canada. Am sã mã mãrginesc la un singur aspect: limba si cultura românã nu sunt predate la nici o universitate canadianã, fapt cu atât mai de neînteles cu cât acestea ar putea interesa atât studentii care studiazã alte limbi si culturi romanice, cât si studentii care se specializeazã în domenii precum lingvistica balcanicã sau lingvistica indo-europeanã. Au fost câteva încercãri de creare a unui curs de limba românã. Eu însumi am încercat introducerea românei la Universitatea din Toronto, mai potrivitã în aceastã privintã decât Universitatea York, întrucât are departamente de limbi slave si balcanice si cursuri de lingvisticã romanicã (la York, n-am reusit sã introduc decât un curs de lingvisticã romanicã în care sunt studiate si unele aspecte generale ale românei). Pentru a crea, însã, un curs sau o catedrã de limba si cultura românã, statul român (sau comunitatea româneascã) ar trebui sã contribuie financiar. Ori, aici lucrurile se împotmolesc. Eu, de pildã, n-am reusit sã conving Ministerul Educatiei si Învãtãmântului din România si nici Academia Românã (care, de altfel, nu are bani). România pare, din pãcate, mult mai putin entuziastã decât alte state europene, care plãtesc de multi ani cursuri si catedre la universitãti canadiene (Ungaria, Finlanda, Bulgaria, Macedonia si multe altele).
Ce ar putea face comunitatea româneascã? ªtiu si eu? Am putea începe cu un centru românesc la care români din Canada si din alte tãri sã tinã conferinte pe teme de culturã româneascã si pe teme din alte domenii în care avem sau am avut ceva de spus.
R. Sper cã nu-mi veti lua în nume de rãu o întrebare, sã-i spunem, mai personalã. Care ar încerca sã treacã (usor) dincolo de imaginea profesionalã. ªi anume, care sunt lucrurile care conteazã cu adevãrat în viata dumneavoastrã, pe care le ‘luati’ întotdeauna cu dumneavoastrã, pe orice drum ati porni?
Port cu mine întotdeauna câteva lucruri fãrã de care mi-as pierde identitatea. În primul rând, iau întotdeauna cu mine graiurile mele. Nu limba româna, care este o abstractie, ci graiurile mele, cele care îmi sunt cele mai apropiate, adicã graiul bãnãtean, graiul bihorean, graiul din Oas… Nu vã puteti imagina cu câtã fericire vorbesc într-unul din graiurile mele când întâlnesc pe cineva ‘de prin partea locului’.
Si mai iau cu mine, negresit, anotimpurile, cãci am îngrozitor de multe anotimpuri: anotimpul cireselor, al merelor, al visinelor, al strugurilor, al gutuilor, ba chiar si al grâului verde, al secerii, al porumbului si multe, foarte multe altele.
Not Observatorul
Vezi cateva imagini cand Dorin Uritescu isi prezinta cartile sale la sezatorile culturale de la Observatorul la rubrica Note de cariera de la observatorul.com
|
Lacrămioara Varga Oprea 4/11/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.