Testament - Eugene Ionesco
EUGENE IONESCO
(1909-1994)
TESTAMENT
( Dintr-un document deosebit, apărut în publicația pariziană "Le Figaro Litteraire" a doua zi după moartea lui Eugene Ionesco, survenita in 1994*)
*Mesajele nu au nici un efect asupra mea. În acest moment mi-e totuși atât
de rău încât îmi este greu să scriu. Nici ideile nu-mi vin când durerea
este atât de violentă. Este aproape ora 5, va veni noaptea, noaptea pe care
o detest dar care îmi aduce totuși, câteodată, un somn atât de plăcut.*
*Mi se joacă piesele cam peste tot în lume și cred că aceia care se duc
să le vadă râd sau plâng, fără a simți dureri prea violente.*
*Știu că se va sfârși curând, dar, cum am spus-o de curând, fiecare zi
este un câștig.*
*Câteodată vin să mă vadă prietenii, câțiva prieteni devotați. Îmi face
mare plăcere să-i văd, dar după o oră obosesc.*
*Oare ce altceva făceam, mai bine, înainte? Cred că mi-am pierdut timpul
și că am alergat în van.*
*Îmi simt mintea goală și mi-e greu să continui, nu din cauza durerilor
ci a acestui vid existențial de care e plină lumea, dacă pot spune că lumea
este plină de vid. Ca de obicei, mă gândesc că poate voi muri în această
seară sau, să nădăjduim, mâine ori poimâine. Sau, chiar, cine știe cât timp
mai târziu. Când nu mă gândesc la tot ce poate fi mai rău, mă plictisesc.
Câteodată mă gândesc că mă gândesc, mă gândesc că mă rog. Cine știe, poate
că va fi totuși ceva, va fi ceva. Poate că după va fi bucuria.*
*Care este forma lui Dumnezeu? Cred că forma lui Dumnezeu este ovală.*
*Am fost ajutat în carieră - carieră, cum se spune - de un mare număr de
oameni cărora le datorez recunoștință.**
A fost, mai întâi mama, care m-a crescut, care era de-o incredibilă
tandrețe și plină de umor în ciuda faptului că unul dintre copii îi murise
la o vârstă fragedă și că fusese abandonată - după cum am povestit adesea -
de soțul ei ce a lăsat-o singură în marele Paris. *
*Apoi, mai târziu, au fost toți profesorii mei de la liceul din
București.*
*Dar pe parcursul vieții, mai ales soția mea, Rodica, și fiica mea,
Marie-France, au constituit pentru mine cel mai mare ajutor. Fără ele, este
limpede că n-aș fi făcut nimic, n-aș fi scris nimic. Le datorez și le dedic
întreaga mea operă.*
*Datorez mult și unui escroc, Kerz, care s-a declarat falit în ziua
ultimei reprezentații cu Rinocerii la New York, ceea ce lui I-a adus, în
1940, suma de 10.000 de dolari, dar și mie mi-a adus renumele în Statele
Unite. El m-a ajutat fără să vrea.*
*Au fost, apoi cronicile literare engleze și franceze. În plus aceste
cronici au ridicat împotrivă pe criticii de stânga care crezuseră la
început că eu însumi sunt de stânga așa după cum ceilalți mă credeau de
dreapta.*
*Apoi, încă o dată soția mea, mereu soția mea, care m-a obligat să-mi
trec examenul de licență. Și mi-a făcut bine, dorind să mă distrugă, cea
de-a doua soție a tatălui meu, Lola, care m-a dat afară din casă,
provocându-mă în acest fel să mă descurc și să reușesc. Mi-au făcut bine
profesorii de la Liceul Sf. Sava care m-au gonit din liceu, ceea ce m-a
determinat să-mi iau bacalaureatul într-un liceu de provincie, ocrotit de
sora soției mele, Angela, care ținea o pensiune pentru liceeni (liceeni
care, după câte știu eu, n-au reușit în viață). Vagabondând de la unul la
altul, de la unii la alții, eu, cel fără adăpost, am acum unul din
frumoasele apartamente din Montparnasse.
Am mai fost, în sfârșit, ajutat câteodată de rude mai mult sau mai puțin îndepărtate, de către mătușa mea
Sabina și mătușa mea Angela, de către profesori care își imaginau că am
geniu. Am fost ajutat, mai recent, în timpul războiului din 1940 de Anca,
mama soției mele, care în ciuda durerii proprii, cu inima sfărâmată, i-a
lăsat pe ginerele și fiica ei să plece în Franța. A murit, sperând să se
reîntâlnească cu noi la Paris, unde nu a putut ajunge. A murit cu această
nădejde.*
*Am fost ajutat de Dumnezeu atunci când, refugiat la Paris pentru că nu
voiam să mă alătur comuniștilor de la București, am plecat într-o zi la
piață fără un ban în buzunar și am găsit pe jos 3000 de franci (din 1940!).
Atâtea întâmplări mi-au venit în ajutor! Poate Dumnezeu este acela care m-a
ajutat toată viața, care mi-a sprijinit toate eforturile și eu nu mi-am dat
seama. Am fost ajutat, apoi, de proprietarul meu din strada Claude
Terrasse, dl.Colombel, Dumnezeu să-l binecuvânteze, care nu a cutezat să
arunce în stradă un biet refugiat care nu-și plătea chiria dar era poate
trimis de Domnul.*
*Și astfel, din mână în mână, am ajuns să obțin un soi de enormă
celebritate și să ajung împreună cu soția mea la vârsta de 80 de ani, chiar
81 și jumătate, cu frica morții, cu neliniște, fără a-mi da seama că
Dumnezeu îmi dăruise atâtea binefaceri. El n-a abolit, pentru mine,
moartea, ceea ce mi se pare inadmisibil. În ciuda eforturilor mele, în
ciuda preoților, n-am reușit niciodată să mă las în voie, în brațele
Domnului. N-am reușit să cred destul. Eu sunt, din păcate, ca omul acela
despre care se spune că făcea în fiecare dimineață această rugăciune:
"Doamne, fă-mă să cred în Tine". Ca toată lumea, nici eu nu știu dacă, de
cealaltă parte, există ceva sau nu este nimic. Sunt tentat să cred, ca și
Papa Ioan Paul al II-lea, că se desfășoară o luptă cosmică enormă între
forțele tenebrelor și cele ale binelui. Spre victoria finală a forțelor
binelui, cu siguranță, dar cum se va produce aceasta? Suntem oare fărâme
dintr-un tot, sau suntem ființe care vor renaște?
Lucrul care mă întristează poate cel mai mult este despărțirea de soția și fiica mea. Și
de mine însumi! Sper în continuitatea identității cu mine însumi, temporală
și supratemporală, traversând timpul și în afara timpului.*
*Nu apărem pe pământ pentru a trăi. Apărem pentru a pieri și a muri.
Trăiești copil, crești și foarte repede începi să îmbătrânești. Cu toate
acestea, este greu să-ți imaginezi o lume fără Dumnezeu. Este totuși mai
simplu să ți-o imaginezi cu Dumnezeu.**
S-ar putea spune că medicina modernă și gerontologia doresc, prin toate
mijloacele, să reconstruiască omul în plenitudinea sa, așa cum divinitatea
n-a putut s-o facă: în pofida bătrâneții, a stricăciunii, a slăbiciunii,
etc. Să-i restituie omului integritatea, în imortalitate, așa cum
divinitatea n-a știut sau n-a vrut s-o facă. Cum n-a făcut-o divinitatea.*
*Înainte, sculându-mă în fiecare dimineață spuneam: slavă lui Dumnezeu
care mi-a mai dăruit încă o zi. Acum spun: încă o zi pe care mi-a retras-o.
Ce-a făcut Dumnezeu din toți copiii și vitele pe care I le-a luat lui Iov?**
În același timp, în ciuda a orice, cred în Dumnezeu, pentru că eu cred în
rău. Dacă răul există, atunci există și Dumnezeu.*
|
Observatorul 4/9/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.