Carmen Oltean, poeta din Alba stabilitã în Canada
Carmen Oltean este o poetã originarã din Lunca Mureșului, care, deși trãiește în Canada din 2001, își pãstreazã mereu legãtura cu România. În poeziile sale, reflectã dorul de casã și iubirea pentru tradițiile românești.
Cine este Carmen Oltean
Carmen Oltean este o femeie originarã din Lunca Mureșului. Dupã o scurtã perioadã petrecutã în Zlatna, s-a stabilit în Alba-Iulia, unde a trãit o mare parte din viața ei.
Chiar și dupã ce a plecat de acasã, în 2001, pentru a începe o nouã viațã în Canada, Carmen nu a uitat niciodatã de unde vine.
Este mamã și poetã, iar prin cuvintele sale, adesea în prim-plan rãdãcinile și identitatea sa din România.
Prin cuvintele sale pline de emoție, poeta Carmen Oltean a reușit sã creeze imagini care rãmân în sufletul cititorului.
Poeziile ei reflectã atât dragostea pentru locurile natale, cât și experiențele din viața sa departe de România.
Douã lumi, o singurã inimã – Poezia ca legãturã între trecut și viitor
Douãzeci și patru de ani de exil sufletesc și geographic, mãsurați în
bãtãi de inimã pline de dor de țarã.
Locuiesc în Canada, departe de locurile copilãriei, dar România nu a încetat niciodatã sã fie acasã,
sã-mi pulseze în suflet ca o ranã frumoasã. Anul trecut, dupã opt ani,
m-am întors cu teamã. România mã aștepta, dar fãrã mãmuca și fãrã
tãtucul meu, cei care mi-au dat rãdãcini și aripi. Ei m-au învãțat ce
înseamnã frumusețea, cum sã port în suflet tradițiile, cum sã privesc
lumea cu ochi curați și sã pãșesc prin ea cu demnitate. De la ei am
învãțat nu doar cine sunt, ci și cum sã fiu.
Când am ajuns, salcâmii înnebuniserã de floare, trandafirii își
deschideau petalele, iar pentru mine a fost un extaz al ochilor, un
delir poetic, un spectacol copleșitor. România era o poezie vie. O
frumusețe ce aproape doare. Simțeam cã trãiesc un vis, cã plutesc
printr-o lume pe care cei ce locuiesc aici poate au încetat sã o mai
vadã, prea obișnuiți cu ea, prea plini de ea.
M-am lãsat îmbrãțișatã de dealurile bunicilor, mi-am sãrutat pãmântul
natal cu pașii, am sorbit lumina câmpurilor și parfumul pãdurilor. Am
iubit-o pe România cu toatã ființa mea. Șase sãptãmâni de frumusețe
purã, de întâlniri cu oameni truditori, cu înțelepciune veche, cu
suflete calde și primitoare. Am râs, am plâns, am bãut din cupa plinã
a prieteniei. Am fost primitã cu brațe de luminã și am plecat cu
lacrimi în ochi.
România mi s-a revelat ca o poveste. În acel timp suspendat, am
retrãit copilãria: câmpurile cu orz verzi, primãverile mirosind a
fericire, miei zburdalnici, salcâmii fremãtând în vânt, frãguțele
ascunse printre frunze. Între douã bãtãi de inimã, erau mama și tata,
fratele și sora mea, universul meu întreg, neatins de timp.
Acum, de departe, retrãiesc fiecare moment, fiecare peisaj ca pe o
transfuzie de frumusețe care îmi ajunge pânã la vara viitoare, când mã
voi întoarce iar. România mea e un poem nesfârșit, iar poezia mea s-a
nãscut din dor, din amintiri, din acel suflu divin care mi-a hrãnit
sufletul și cuvântul.
Vã invit, cei care trãiți în aceastã țarã, sã o priviți cu ochi
proaspeți, sã o redescoperiți, sã o iubiți. Sã nu lãsați frumusețea ei
sã devinã invizibilã prin obișnuințã. România este poezie. România
este acasã.
Și totuși, chiar și departe, chiar și printre alte graiuri și alte
peisaje, nu m-am desprins nici o clipã de țarã. Nu am uitat, nu m-am
risipit în uitare, dimpotrivã, am stat mereu cu sufletul ancorat în
iubire, în limba strãmoșeascã, în acel suflu tainic care m-a hrãnit.
Din dorul meu, din dragostea neclintitã, din darul Lui Dumnezeu, s-au
nãscut versuri. Poezia mi-a fost pod peste ape, rãdãcinã adâncã și
cântec de întoarcere.
Dacã am poezie, am pâine. Dacã am pâine, am poezie. Între foamea
sufletului și hrana trupului existã un echilibru tainic, un cerc ce se
închide doar prin frumusețe. Poezia nu doar cã umple golurile nevãzute
ale ființei, dar hrãnește și dãinuiește, la fel ca pâinea caldã de
acasã, aceea care ne leagã de amintiri și de esența noastrã.
Aceste volume pe care le aduc acum în fața voastrã nu sunt doar pagini
scrise, ci ecouri ale unui suflet ce nu și-a lãsat niciodatã țara în
urmã. Sunt ofranda mea, cuvintele mele înrãdãcinate în pãmântul care
mi-a fost leagãn. Sunt o mãrturisire de credințã, o datorie a inimii,
un fel de a da înapoi ceea ce mi-a fost dat, limba, dorul, frumusețea
neamului meu.
Le dãruiesc vouã, cititorilor mei, cetãțenilor acestui pãmânt, ca pe o
chemare de a vedea, de a simți, de a iubi mai profund ceea ce avem.
România e poezie, iar fiecare vers din aceste cãrți e o întoarcere
acasã, o punte între mine și voi, între trecut și viitor.
Mã nasc de douã ori în fiecare dimineațã,
o limbã mã strigã în vis, alta mã trezește.
Douã ritmuri îmi bat în tâmple,
douã voci îmi cos tãcerea pe margini.
Într-o limbã plouã cu dor,
în cealaltã, dorul e vânt ce mã poartã mai departe.
Într-una, casa e acolo unde s-a nãscut copilãria,
în cealaltã, acasã e acolo unde pașii ating cãrãrile.
Cuvintele curg între ele ca douã râuri
ce se întâlnesc în aceeași mare.
Uneori, mã scufund într-una
și ies la suprafațã în cealaltã,
aceeași, dar altfel.
Într-o limbã iubesc ca o flacãrã,
în cealaltã, iubirea mea e luminã linã.
Într-una, tãcerea e grea, ca un munte nins,
în cealaltã, e doar o foaie albã, așteptând sã fie scrisã.
Sunt douã maluri ale aceleiași ființe,
douã aripi ale aceleiași pãsãri.
Oricare mi-ar lipsi,
m-aș prãbuși în absențã.
Poezia nu este doar un talent, nu este un privilegiu, este un mod de a
privi lumea. Pentru mine, ea este respirație, luminã, o tainã ce curge
prin mine ca un râu între douã maluri.
Scriu în limba în care am învãțat sã simt, în cuvintele care mi-au
fost dãruite de pãrinți, de strãmoși, de pãmântul din care mã trag.
Fiecare vers pe care îl aștern pe hârtie poartã ecoul limbii mele
materne, muzica ei interioarã, profunzimea ei.
Dar poezia nu este doar a mea. Este a celor care o citesc, a celor
care o simt, a celor care gãsesc în ea un adevãr pe care poate nu l-au
putut rosti pânã atunci. Nu scriu ca sã impresionez, ci ca sã creez
punți între suflete, ca sã așez în cuvinte ceea ce uneori se simte,
dar nu se poate spune.
Locuiesc în douã țãri, chiar dacã pașii mei ating doar pãmântul uneia.
Fizic, sunt în Canada, dar o parte din mine trãiește mereu în România.
Nu e doar o împãrțire a spațiului, ci o conviețuire a sufletului între
douã lumi care mã definesc și mã îmbogãțesc.
România îmi dã rãdãcini, Canada îmi dã aripi. Una îmi oferã nostalgia,
cealaltã îmi deschide orizonturile. În una mã regãsesc în tradiții, în
cealaltã mã reinventez în diversitate.
Nu am ales poezia, ea m-a ales pe mine. Ea m-a ajutat sã traduc nu
doar cuvintele, ci sufletul însuși, sã creez o punte între cele douã
lumi care mã locuiesc. Și dacã existã ceva ce pot dãrui mai departe,
atunci aceasta este invitația mea: sã privim mai adânc, sã simțim mai
intens, sã descoperim poezia ascunsã în fiecare clipã.
Poezia este acasã. Poezia suntem noi.
Volume de poezie ale lui Carmen Oltean
Desculțã prin Suflet – Editura Ecou Transilvan;
Și Îngerii Plâng – Editura Ecou Transilvan;
Scrisori cãtre Mine – Editura SitTech Craiova;
Lumini și Umbre – Editura SitTech Craiova;
Șoapte de îngeri – Editura Coresi
Între ieri și azi – Editura Coresi.
Raluca Rus
Alba 24
|
a consemnat Raluca Rus 3/14/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.