Despre ziua (zilele) pomenirii morților Moșii de iarnă
Biserica ne învață că moartea este "despărțirea sufletului de trup"; odată această despărțire săvârșită, trupul este dat pământului și putrezește. Așadar, ultima menire a omului pe pământ este moartea, despre care Sfânta Scriptură mărturisește astfel: " Și se va întoarce țărâna în pământ, de unde s-a luat, și duhul se va întoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat pe el" (Eccl.12,7). Moartea îl răpește pe om când a ajuns la termenul predestinat de judecata lui Dumnezeu pentru îndeplinirea rostului ce-i este impus. Acest termen acordat omului conține - prin prevederea dumnezeiască - tot ce este folositor omului; deci moartea este de folos omului. Sfântul Antonie cel Mare, vrând să pătrundă adâncurile scopurilor providenței, adresa într-o zi lui Dumnezeu următoarea rugăciune: "Doamne, pentru ce unii mor de tineri, pe când alții ajung la cea mai adâncă bătrânețe ?". Și Dumnezeu i-a răspuns: "Antonie, vezi numai de tine! Aceasta este judecata lui Dumnezeu, ce nu ți se cade ție a cunoaște." Dumnezeu a hărăzit sufletul să treacă prin trei stări diferite, care constituie viața sa veșnică: viața în pântecele mamei, viața pe pământ și viața de dincolo de mormânt.
Sufletul, la ieșirea sa din trup, trece in împărăția ființelor asemenea lui, adică în împărăția spirituala a îngerilor. După faptele sale bune sau rele, sufletul se unește cu îngerii cei buni în rai sau cu îngerii căzuți în iad. Acest adevăr ni se descoperă nouă de către Iisus Hristos, in parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazar, ne învață că sufletele, după ce s-au despărțit de trup, intră în aceeași zi în rai sau în iad. " Adevărat zic ție că astăzi vei fi cu Mine in rai. " (Luc. 23, 43), a zis Mântuitorul Iisus Hristos tâlharului celui bun. În acest fel fiecare suflet despărțit de trupul lui ori va fi în rai ori in iad. Când? Astăzi , a zis Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Ce înțelegem prin cuvântul astăzi și cum împăcăm această expresie cu învățătura Bisericii despre Vămile Văzduhului și despre a treia, a noua și a patruzecea zi după moarte? Pe pământ sunt zile, nopți, și ani; dincolo de mormânt nu este decât veșnicie, luminoasă sau întunecată. Deci, cuvântul astăzi desemnează timpul de după moarte, adică veșnicia. A treia, a noua și a patruzecea zi nu sunt decât pe pământ, fiindcă dincolo de mormânt împărăția timpului nu există; acolo nu sunt alte zile decât cea de astăzi, un continuu și veșnic prezent. Misterul morții este poarta prin care sufletul, despărțindu-se de trup, intră în veșnicie.
Noi cunoaștem și vedem ce devine trupul; cât despre suflet, noi nu-l putem vedea, dar știm cu desăvârșire ce i se întâmplă prin mărturisirea Sfintei Biserici stâlpul, temelia și confirmarea adevărului - care nu a căzut niciodată din învățătura sa cea adevărată și dreaptă și nici nu poate cădea, pentru că este învățată de Duhul Sfânt. În acest fel descriu Sfinții Părinți ce se întâmplă în momentul în care sufletul se desparte de trup: "Îngerii - buni și răi - se vor înfățișa înaintea sufletului. Vederea acestora din urmă va pricinui sufletului o nesfârșită tulburare, dar va găsi o mângâiere la vederea și protecția îngerilor celor buni. Faptele bune ale omului și conștiința curată sunt în acel moment de un mare ajutor și reprezintă o mare bucurie pentru el. Ascultarea, umilința, faptele bune și răbdarea sunt de mare ajutor sufletului, care urcă spre Domnul nostru Iisus Hristos, într-o mare bucurie fiind însoțit de îngerii cei buni; în acest timp sufletul plin de vicii, pasiuni, păcate și patimi, este condus de diavoli în iad, unde va suferi veșnic." (Sfântul Teodor Studitul). Sfântul Grigorie, ucenicul Sfântului Vasile, o întreabă într-o vedenie pe Sfânta Teodora asupra împrejurărilor ce au însoțit moartea sa și a ucenicilor săi. "Cum pot să-ți spun, zise ea, despre suferință fizică și simțământul de apăsare a celor ce mor? Starea sufletului în timpul despărțirii sale de trup este asemenea senzației celui ce ar cădea gol în mijlocul flăcărilor și s-ar fi făcut cenușă. Când a venit ceasul morții mele, duhurile cele rele m-au înconjurat din toate părțile. Unele mugeau ca niște fiare sălbatice, altele lătrau ca niște câini, iar altele urlau ca lupii. Ele erau furioase, mă amenințau, se pregăteau a se arunca asupra mea și scrâșneau din dinți, privindu-mă. Eram nimicită de groază când, deodată, am văzut doi îngeri stând la dreapta patului meu și vederea lor îmi dădea curaj și îndrăzneală. Abia atunci demonii s-au îndepărtat puțin de patul meu. Unul din îngeri a întrebat cu mânie pe demoni: "Pentru ce ajungeți voi întotdeauna înaintea noastră lângă patul muribunzilor, pentru a înspăimânta și tulbura pe tot sufletul ce se pregătește a se despărți de trupul său? Voi n-aveți ce vă bucura aici: mila lui Dumnezeu a pătruns acest suflet și voi n-aveți nici o parte din el." Atunci diavolii s-au tulburat și au început a descoperi și arăta faptele mele cele rele, săvârșite în tinerețea mea, și strigau: "Ale cui sunt deci aceste păcate, n-a făcut ea cutare lucru și cutare lucru?".
În sfârșit, a venit moartea, grozavă la vedere. Se aseamănă omului, însa nu are carne și nu este formată și alcătuită decât din oase omenești. Ea a adus cu sine mai multe instrumente de tortură: săbii, săgeți, lănci, seceri, furci, securi si altele. Umilitul meu suflet tremura de frică. Sfinții Îngeri au zis către moarte: "Fă-ți treaba ta și scapă ușor acest suflet de legăturile trupești, fiindcă el nu are mare povară de păcate.". Moartea se apropie de mine, a luat o mică secure și-mi tăie mai întâi picioarele, apoi brațele; apoi, cu ajutorul altor instrumente, ea slăbi toate mădularele mele și le despărți din încheieturi. Am pierdut astfel brațele și picioarele mele, tot trupul meu era mort și nu puteam sa mă mișc. Pe urmă mi-a tăiat capul și n-am putut să-l mai mișc, ca și cum ar fi încetat să fie al meu. După aceasta, ea a pregătit o băutură într-un vas pe care l-a apropiat de buzele mele și m-a făcut să o beau cu de-a sila. Această băutură era atât de amară încât sufletul meu nu a putut să o suporte, s-a înfiorat într-atât și s-a aruncat afară din trup. Atunci îngerii l-au primit în brațele lor. Când m-am întors, am văzut trupul meu că zăcea neînsuflețit, fără mișcare și fără viață, și l-am privit ca unul care ar privi un veșmânt de care s-a dezbrăcat; și m-am mirat. Îngerii mă țineau și demonii s-au apropiat de noi, arătând păcatele mele. Îngerii au început a căuta faptele mele cele bune și, din mila lui Dumnezeu, le-au găsit. Îngerii adunau faptele mele cele bune, făcute în viața mea, cu ajutorul lui Dumnezeu, și se pregăteau a le pune în cumpănă în fața faptelor mele cele rele, când deodată s-a arătat Sfântul nostru Părinte Vasile, care a zis către Sfinții Îngeri: "Acest suflet a făcut mult bine bătrâneților mele, m-am rugat lui Dumnezeu pentru el și Dumnezeu m-a ascultat și mi l-a dat.". Zicând aceste cuvinte, a scos de la sân o pungă plină cu aur și a dat-o îngerilor, spunând: "Când veți trece prin vămile văzduhului și duhurile rele vor începe a chinui sufletul său, răscumpărați-l cu aceasta. Eu sunt bogat din mila lui Dumnezeu, am adunat mari visterii prin munca și sudoarea mea și acum dau această pungă pentru acest suflet, care m-a slujit.".
După ce a isprăvit de vorbit, s-a dus. Duhurile cele rele au rămas înmărmurite; au început a scoate gemete tânguitoare și s-au îndepărtat. Apoi iarăși s-a arătat Sfântul Vasile, purtând niște vase pline cu miruri curate și prețioase. A deschis vasele, unul după altul, și a vărsat acele miruri asupra mea; pe loc m-am simțit inundată de miresme duhovnicești și m-am simțit schimbată și luminată. Sfântul a zise către îngeri: "Când veți fi împlinit pentru acest suflet tot ceea ce este trebuincios, îl veți duce în locuința pe care a pregătit-o Domnul pentru mine.". Apoi sfântul s-a făcut nevăzut. Îngerii m-au luat și ne-am îndreptat spre Răsărit.". Oamenilor luminați de Dumnezeu li se încredințează că, la cea de pe urmă suflare, faptele lor sunt puse în balanță, în cumpănă și: Dacă partea dreaptă este mai ridicată decât cea stângă, sufletul este primit în rai, în mijlocul îngerilor; dacă cele două părți ale cumpenei sunt deopotrivă, atunci desigur că numai mila lui Dumnezeu capătă biruință; când cumpăna se apleacă spre partea stângă, dar nu cu mult, mila dumnezeiască înlocuiește lipsa (astfel sunt cele trei judecăți ale Domnului: judecata dreaptă, judecata omenească, și judecata milostivă); când faptele cele rele apleacă cumpăna prea mult în partea stângă, atunci judecata cea mai dreapta rostește hotărârea în funcție de păcate. Acestea sunt condițiile, criteriile și împrejurările ce însoțesc moartea omului.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, vorbind de moartea dreptului și de cea a păcătosului, a formulat câteva linii generale pentru aceeași idee, spunând că moartea păcătosului este cumplită, pe când cea a dreptului este frumoasă. "Nebune, întru această noapte ți se va cere sufletul tău. " (Luc.12, 20), a zis El despre cel dintâi, în timp ce al doilea va fi dus de îngeri în sânul lui Avraam. (Luc.16, 22). Așadar, de noi înșine și cu ajutorul nemijlocit al lui Dumnezeu depinde și atârnă felul morții noastre, noi putând să o facem frumoasă sau cumplită, după cum vom fi îndeplinit poruncile lui Iisus Hristos: "Fiți gata în tot ceasul de moarte, pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.". Ca urmare, o continuă (po)căință și o credință vie în Domnul nostru Iisus Hristos ne va înlesni o moarte dulce și pașnică. Nu doar cei săraci ca Lazăr se fac vrednici de un sfârșit fericit, ci și cei bogați, dar smeriți cu duhul. Nu numai cei bogați, ca acel îmbelșugat din Evanghelie, merg în iad și mor cumplit, însă și cei săraci, dacă nu-și poartă crucea lor cu răbdare și mărime de suflet. Sufletul dreptului, după ce s-a despărțit de trup, este primit de îngeri, care-l păzesc și-l poartă spre tărâmuri pline de lumină și fericire. Și este firesc să fie așa, căci sufletele drepților se află împreună cu îngerii chiar de pe pământ.
Iată ce scrie Sfântul Efrem Sirul despre moartea dreptului: "Drepții și asceții se bucură în clipa morții, având înaintea ochilor faptele nevoinței lor, privegherile, posturile, rugăciunile, lacrimile; sufletele lor simt o mare bucurie când sunt chemate să iasă din trup și să reintre în repausul lor veșnic.". "Moartea păcătosului este cumplită ." (Ps. 33, 21) - este însăși mărturisirea Cuvântului lui Dumnezeu. Și pentru ce? Cugetați bine la ce vrea să zică păcătosul. Păcătosul este acela ce încalcă Legea lui Dumnezeu și disprețuiește poruncile Sale. După cum virtutea, reflectându-se în conștiință, produce în aceasta o bucurie cerească, tot așa și păcatul face să se nască în suflet frica răspunderii. Moartea sufletului păcătos este tragică, fiindcă, în chiar momentul ieșirii sale din trup, este luat de îngerii răului, pe care i-a servit, când era pe pământ și cu care, împreună cu ceilalți păcătoși, el va trebui, din acel moment, să se unească în veșnicie. Iată ce spune Sfântul Macarie Alexandrinul despre moartea păcătosului: "Când sufletul păcătosului părăsește trupul, se produce un mare mister. O haită de demoni și de puteri întunecate înconjoară sufletul ducându-l în teritoriul lor. Și nu trebuie să ne mirăm de aceasta. Dacă omul, fiind încă pe pământ, le-a dat ascultare și s-a făcut sclavul lor, el cade atunci când părăsește această lume.
|
Stelian Gomboș 2/21/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.