Dragobetele, sãrbãtoarea iubirii
Luna februarie este perceputã ca luna iubirii. Înzestraþi cu calde sentimente, românii au o zi în care sãrbatoresc dragostea în staraie ºi-n grai românesc. Ce poate fi mai frumos decât atât? Fiecare suntem însetaþi de iubire ºi niciodatã nu încetãm sã o cãutãm. Românii au aºezat în calendar aceastã zi numitã Dragobete în 24 februarie, doar cu câteva zile înaintea altei sãrbãtori care vesteºte sosirea primãverii, ziua mãrþiºorului. Nu este o sãrbatoare oficialã ºi nu este la fel de rãspânditã pe tot teritoriul românesc. În timpul comunismului sau pe diferite perioade variabile de timp a avut o soartã dezavantajatã, într-un fel explicabil, fiindcã fiecare epocã are specificul ei ºi o anume marcã psihologicã în care se produc fel de fel de schimbãri obligându-ne sã le acceptãm. Existã însã anumite zone rurale care cred în obiceiurile moºtenite din bãtrâni, aºa cum este ºi cel al Dragobetelui pe care îl vãd ca pe o sarbatoare de bun augur, deoarece se crede cã aduce gospodãriilor un an îmbelºugat, liniºte, noroc în dragoste ºi prosperitate. Aºa cum este specific folclorului, modul de a sãrbãtori aceastã zi este foarte diferit de la o regiune a þãrii la alta: petreceri în aer liber, dansuri, jocuri, discuþii în jurul focului, sãruturi, logodne simbolice etc.
Dragobetele, aceastã sãrbãtoare româneascã închinatã iubirii este o strãveche zi a îndrãgostiþilor cu rãdãcinile în tradiþiile moºtenite de la daci, cu credinþa într-un zeu tânãr, cel al iubirii, a cãrui cinstire marcheazã simbolic apropierea primãverii. Etimologic vorbind, cuvântul „dragoste” îºi are rãdãcinile în prima parte a numelui „Dragobete”.
Fiind foarte veche, aceastã credinþã popularã are mai multe nume ºi variate obiceiuri. Dragobetele se mai numeºte si Nãvalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos ºi iubãreþ nevoie mare, care le face pe tinerele fete sã-ºi piardã minþile cãzând în mrejele lui. El mai poartã ºi numele de Dragomir, Cap de primãvarã, Ioan Dragobete, Sântion de Primãvarã, Cap de Varã Întâi, Dragostitele, Logodna pãsãrilor. Cea mai cunoscutã variantã a originii acestei sãrbãtori este aceea care spune cã Dragobetele, fiul babei Dochii, este zeul dragostei ºi al bunei dispoziþii ºi din acest punct de vedere este identificat cu Cupidon, zeul ibirii în mitologia romanã ºi cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacã. În ultimii ani, globalizarea ne-a mai înzestrat cu încã o zi a îndrãgostiþilor, sositã de pe îndepãrtate meleaguri americane ºi primitã cu bucurie, mai ales de tineri, sãrbãtoarea numitã Ziua Sfântului Valentin, Valentine`s Day, aºezatã în calendar, tot în luna februarie, dar în ziua de 14 a lunii ºi se vede cã a prins rãdãcini, s-a împãmântenit ºi a început sã capete statut mioritic. Dragobetele nostru se deosebeste prin vigoare faþã de blajinul Sfantul Valentin. Nãvalnicul fecior frumos face sã vibreze aerul din Carpaþi ºi nu-i de mirare cã îi cad pradã fetele ºi tinerele neveste. Românii au început sã sãrbãtoreascã ambele zile dedicate iubirii ºi bine fac, pentru cã în fiecare din noi încape dragoste fãrã limite.
Sãrbãtoarea noastrã româneascã are o sferã mai largã decât sãrbãtoarea Sfântului Valentin. Valentine`s Day este sãrbãtoritã mai ales la oraºe prin diverse daruri, flori, parfum, bomboane, felicitãri, inimioare fãcute din pluº roºu, declaraþii de dragoste ºi se încheie cu petreceri. Dragobetele aduce în sate mai multã bucurie, rãsunã uliþele de voie bunã, de tumultul tinereþii ºi al vorbelor rostite în tot cursul zilei: „Dragobetele sãrutã fetele”. Românii au fixat aceastã sarbatoare în ziua constituirii perechilor de pãsãri care au iernat la noi, pentru cã este consideratã ºi o sãrbãtoare a fertilitãþii, pusã sub semnul unei zeitãþi mitice. Sunt multe credinþe populare legate de aceastã sãrbãtoare. Se spune cã cine participã la aceastã sãrbãtoare va fi ferit de bolile anului, mai ales de febrã, ºi cã Dragobetele îi ajutã pe gospodari sã aibã un an îmbelºugat.
Una dintre credinþele strãvechi este aceea cã Dragobetele, Navalnicul fecior frumos, pentru cã ia minþile fetelor ºi tinerelor neveste a fost transformat de Maica Domnului în plantã de dragoste (o specie de ferigã) care îi poartã numele, bunã la descântece.
Acest falnic fecior al babei Dochii, vine în aceastã zi sã anunþe cã primãvara este pe aproape. Ursul iese din bârlog, pãsãrile care au iernat la noi se strâng în stoluri, ciripesc și îºi construiesc cuiburi pentru împerechere, iar oamenii trebuie sã participe la aceastã bucurie a naturii prin iubire. Pe dealurile din sat se aprind focuri, iar în jurul lor stau și vorbesc fetele și bãieții. În aceastã zi, satele româneºti care serbeazã Dragobetele rãsunã de veselia tinerilor ºi de zicala: „Dragobetele sãrutã fetele”. Conform tradiþiei, de Dragobete, baieþii ºi fetele trebuie sã glumeascã ºi sã respecte tradiþiile acestei sãrbãtori dacã vor sã se bucure de dragoste tot anul. Un obicei încãrcat de multã veselie ºi frumuseþe tinereascã era acela al alergatului. Tinerii, fete si bãieþi, îmbrãcaþi în strai de sãrbãtoare, se întâlnesc la bisericã, apoi plecau la pãdure sã culeagã floricele dacã au norocul sã le gãseascã, se joacã, se hârjonesc ºi la întoarcere, fetelele coborã în fugã spre sat fiind urmarite de flãcaii îndrãgostiþi ºi dacã le prind, le sãrutã zicând: „Dragobetele sarutã fetele”. Acesta era ºi un prilej pentru a arata dragostea în faþa comunitãþii. Este ºi credinþa cã cei care nu vor sã sãrbãtoreascã Dragobetele vor rãmâne singuri tot anul în curs. În unele locuri existã obiceiul ca fetele mari sã strângã ºi sã pãstreze cu grijã apa cu proprietãþi magice din topirea zãpezii din aceastã zi, numitã zãpada zânelor cu care sã se spele pe faþã, sau pentru descântece care sã atragã iubitul.
Este ºi credinþa cã bãrbații nu trebuie sã le supere pe femei, sã nu se certe cu ele, pentru cã altfel nu le va merge bine în tot anul. În aceastã zi, nu se coase și nu se lucreazã la câmp și se face curãțenie generalã în casã, pentru ca tot ce urmeazã sã fie cu spor. În aceasta zi, oamenii mai în vârstã trebuie sã participe ºi ei, sã aibã grijã de toate animalele din ogradã, dar și de pãsãrile cerului. Nu se sacrifica animale pentru cã astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obișnuiesc sã atingã un bãrbat din alt sat, pentru a fi drãgãstoase întreg anul. Amintirea care s-a pãstrat cel mai bine în memoria mea legatã de obiceiurile acestei sãrbãtori, din comuna mea natalã, Þigãneºti – Teleorman, este cea a legãmântului fraþilor de cruce. Doi bãieþi care doreau sã rãmânã nedespãrþiþi în prietenia lor, îºi crestau pielea pe antebraþ în formã de cruce pânã apãreau picãturi de sânge, apoi îºi suprapuneau mâinile peste cele doua cruci ca sã se amestece sângele, îºi jurau prietenie pe viaþã ºi astfel deveneau fraþi de cruce.
Cu toatã încãrcãtura de frumuseþe a acestei sãrbãtori îmbrãcatã în straiele bunei dispoziþii ºi a iubirii în grai românesc, totuși sunt destul de mulþi cei care nu cunosc prea bine aceste tradiþii sau obiceiuri pãstrate din generaþie în generaþie. M-am aºternut la scris aceste rânduri socotind cã e de datoria mea sã scot la luminã câteva din ele.
de Elena Buicã
|
de Elena Buicã 2/18/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.