Griva ... sau despre semnificatii sentimentale si etimologice
Cu emotie, pentru Andreea Borza.
Nepoata mea a trăit cu lacrimi o pierdere: a murit Speckles, o sopârlă dragon gusată. Cu ea a trecut din copilărie în adolescentă. Mi-a zis că nu mai vrea altă sopârlă. Am înteles-o! De necomentat! Întâmplarea însă mi-a pus în gând o întrebare: Când am plâns pentru prima data în viata mea? Poate când m-am născut, trecând în alt mediu de existentă. Fie când mi-a fost foame, fie când nu am ajuns la ce am dorit, de necaz. Cred că nici mama nu si-ar mai fi amintit. Acum stiu că am plâns de două ori în copilărie. De durere sufletească. Am uitat lacrimile provocate de durere fizică .
Când am devenit independent, adică am început să merg, m-am trezit în curtea casei cu Griva, căteaua noastră. Eu îi ziceam Griva, după cum o auzisem pe bunica. Fratele meu mai mic o striga Lupoanea. Ea răspundea la cele două nume. S-a păstrat în profunzimea memoriei. Stătea pe picioarele posterioare pe cea mai mare lespede în curtea pavată cu pietre de râu si mă vedeam mare cât ea. Mă învârteam în jurul ei. Întorcea capul la stânga, la dreapta, după locul unde ajungeam cu pasi mărunti. Accepta jocul meu. În mintea sa poate vedea unul dintre puii ei. In iarna anului 1954, prin februarie, într-un târziu de noapte, Griva lătra cu disperare la geamul dinspre curte. Dându-si seama de primejdie, tata a iesit fără a mai sta pe gânduri. La flacăra mica a lămpii, am îmbrăcat cojocelul si am încăltat opincile fără ciorapi. Am ajuns exact când tata deschidea poarta grădinii. Griva a tâsnit pe lăngă el spre lupii din curtea gradinii si am văzut, în lumina sticloasă a lunii, cum s-a prins de gâtul unuia. Tata a tipat si s-a repezit la ei cu furca de fier. Lupii au fugit pe portita deschisă a grădinii mari. Griva s-a oprit: iesiseră din teritoriul ei. De atâta ningău, de foamete, lupii năvăliseră în sate. Purceii guitau de frică în cotet (cocină). Griva a murit de bătrânete. Am plâns sfâsietor si nu m-am legat sufleteste de un alt câine. L-am convins pe tata s-o îngroape în grădina casei. Să mă linistească, mama a fost dură: Mai să te cânti („să te bocesti”) ca la mort! Lasă că îti luăm altă javră. Nu-mi mai trebuie alta! i-am răspuns si am plecat în singurătate. Tata a certat-o: Ce inimă poti avea!
Având în vedere (era să scriu „si luând în considerare”, după cum glumeam la scoală) că din vocabula griv a derivat Griva, baza motională pentru Grivei, nume frecvent pentru câini, am căutat originea în DER: griv (grivă), adj. – Cenusiu, pestrit, gri cu alb. - Mr. griv. Bg. griv (DAR; Conev 97; Pascu, I, 196; Pascu, Beiträge, 35; Ruffini 98), cf. sb grivast, ngr γΡιβοϛ (grivos).” DEX, MDA, dictionarele noastre „populare”, dau ca etimon bg. griv.
În limbile bulgara si sârbă am găsit termenii griva (грива) „coamă” si grivast „cu coamă”. Nu am putut verifica folosirea dialectală a termenului griv. Pentru însusirea cenusiu, lexemul corespunator este сива (siva). În Muntenia există adjectul siv, regionalism, evident un împrumut din bulgară, probabil exprimănd o nuantă. Asa se întâmplă si cu alti termeni din acelasi câmp semantic: pestrit, pistru, sein, băltat, barz, breaz, peag, porâmb (substantivizare în numărătoarea din jocurile copilăriei: „Pui, pui, pui, porâmba nu-i, a mâncat-o dumnealui”). Cum nu este semantic specific slavilor din sudul Dunării, cred că griv este o respiratie păstorească (nume de câini Griva, Grivei) a limbii noastre. S-„ar adăura” (adăuga) numeroaselor cuvinte românesti cu origine necunoscută, pentru care ne-ar trebui un dictionar, după cum avem un Dictionar de cuvinte recente (Florica Dumitrescu). Cuvintele cu origine necunoscută au caracter de unicitate, intră în esenta limbii. Grupului gr, format din oclusiva velară g urmată sunetul r, din lexemele a grăi, grai, gură, grădină, gard, i s-a găsit descendentă indo-europeană, cu reflexe naturale si în alte limbi.¹
Limba română duce de multă vreme o luptă crâncenă, în primul rând cu limbile marilor natiuni care nu renuntă la expansiune, apoi cu natiuni apropiate si putenic agresive. În prima situatie cred in afirmatia lui N. Iorga: „Si de aceea ele (natiunile mai mici, n. n.) vor asista, desigur, la meritata pedeapsă a apăsării.” În a doua situatie, cuvintele cu etimologie necunoscută, alături de cele cu origine nesigură, sunt valoroase pentru stiinta limbii si a istoriei,. Cum să rămânem recunoscători „cuvintelor din bătrâni”? Vechimea lor exprimă continuitatea ca fiintă etnică. Trecerea lor în alte arii lingvistice este furt istoric, care slăbeste radăcinile noastre. Acceptănd, devenim trădători, slujind cauze străine. Exploatarea stiintifică a acestui izvor întăreste constiinta natională, ar reduce din agresivitatea culturală si ar fi necesar să fie prins într-un dictionar, cu o stimulare academică pentru cercetare comparativă. De ce atâta teamă pentru unii istorici si unii lingvisti? Desi e tot mai rar folosit, cuvântul griv va rămâne prin trecerea în clasa substantivelor proprii, fiind astfel biruitor. Prin el curge timpul nostru istoric, aducând un omagiu limbii române pe sensul major al eternitătii.
Orice intrare lexicală într-o limbă are o semnificatie. De aici, o explicatie. Dacă e neproductiv, dacă îsi pierde sau îsi epuizează resursele, cuvântul trece în fondul pasiv al limbii, fiind oricând la dispozitia poetilor. Si o simplă concluzie : etimologia trebuie să tină seama de vointa limbii. Necunoscuta din „ecuatia etimologică” e una , părerile etimologilor diferă.
Si totusi, acum, la bătrânete, m-am legat „sufleteste” de un câine, de Chico. Din expresia răstălmăcită „a da în mintea copiilor”am înteles ce frumos e să fii bunic. Îmi dau seama că „Încă mai răsare soarele din copilăria mea” în „gândul alb al cuvântului” (Ion Miloș, poet român din Banatul istoric, refugiat politic în Suedia).
1.Vezi M. Vinireanu, Dictionar etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, Bucuresti, Alcor Edimpex, 2008.
C. TEODORESCU, New Dundee On, Canada
|
Constantin Teodorescu 2/15/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.