Praf de Poezie
Despre mine, care văd în tine
poieni, lacuri, stele și albine,
crezi că sunt?
Crezi că dorm bine?
Nu mai știu cine ai fost
cu adevărat: o piatră, o apă,
un nume purtat?
Să luminez ca soarele,
să te privesc, nu pot.
O mare de gânduri razna pot fi,
o clipă în noapte, nisip
printre degete, un castel aparte.
Fiecare zi e un triumf
în alunecare, un pansament
pe o rană ce doare,
fiecare pas către tine
e unul spre înecare
Se face iar lumină devreme...
Pe vremea mea ți-aș fi trimis
din zori praf de poeme,
cât mai e vânt, cât mai e jar,
cât mai e vreme.
Nu vreau decât să te salut!
Probabil altă dată vei veni tăcut.
Nu mă salva! Ne-am petrecut.
Hai să fugim, hai cu mine pe afară!
Lasă-te iernii, lasă-te, Vară!
ORAȘUL PIERDUT
Am pus pariu că nu mai scriu,
dar nu pot altfel ca să fiu:
o floare într-un alb pustiu!
Am închis iubirea cum pot
Mai vorbesc cu ea, în sânge o port
Sunt liberă să fiu pasăre, piatră, ram
să trec prin perete, prin geam
Vară, Vară, primă Vară,
îmi dai voie să te strig,
să îți trimit un munte,
aer proaspăt, val de frig?
Am auzit despre tine.
Răcoarea la fel de bine îți vine?
Hai să ne vedem în vis la mine!
Ceva îmi spune că ești bine,
ceva îmi spune că ești rău,
un oraș interzis, pierdut, un hău
Ce n-am eu, ce ai tu
în afară de vina
de a-mi fi o oglindă,
de-a-mi întoarce lumina?
Până la capătul zilei vom ști
ce e adevărat și ce nu e în poezii:
tunet, trăsnet, fulger, vijelii
STARE DE GRAȚIE
Dacă ar fi viață
pe steaua ta m-ai lăsa
să umblu desculță prin ea?
După ce legi nevăzute
se fac interacțiunile,
legăturile, apropierile,
atracțiile, de tulbură apele,
nopțile, mințile, ațele?
Treci nestingherit,
circuli ca inspirație,
ȋmi trimiți câte un fior,
o stare de bine, de grație,
încât aerul din jur ȋmi place
Calci pe trotuar.
Desprinsă din tine se face Ea,
reflectând ce a rămas pe cer
dintr-o stea.
Dacă El ești tu
cu nerăbdarea cuibărită
așteptând, nu ai aer
și curgi, nu e o părere,
e poate mai mult
O trecere ca un țipăt
de pasăre pe cer...
Ai ȋnțeles ceva din
viața asta, monșer?
Suntem fiecare alt gen.
De fulger
TERAPIE
Toată viața am scris la scrisoare.
Va fi una nemuritoare
ca o cetate, o închisoare
Tu vii dintr-o lume mai bună.
Hai să scriem o carte împreună!
Hai să fugim sau să
ne-nchidem într-o carte!
Din ce lume zici că faci parte?
Stă depărtarea între noi,
ajung cuvintele un sloi.
Alergi spre mine?
Suntem în război?
Mai rar mi te arăți de o vreme.
Te hrănești cu jar de poeme.
De vara din noi am învățat a ne teme.
Scriu, îți spun, ca terapie.
Dacă ți-aș putea descrie
ce-i la mine pe hârtie!
Nu e timp.
Cuvintele lungi se contractă.
Tăcerea, între noi,
e aproape abstractă.
Cartea cum să ne-ncapă?
ÎNCEPUSEI SĂ MĂ VISEZI
Am să umblu
cât va fi necesar
până când într-o poiană
am să-ți răsar
Am să-ți arăt
doar ce vrei
Ai să-ți imaginezi
că înoți în ochii mei.
Ce am făcut
ca să primesc în dar
așa un vers ceresc, cu har,
să zbor cu tine iar și iar?
Inima mea începuse
după tine să bată
de la o ploaie de cuvinte
nevinovată.
Începusei să mă visezi
fără să realizezi
că mă transformai
într-un nor de zăpezi.
Nu mai număr
tu contabilizezi
în câte poezii
va fi necesar
să mă fragmentezi
să mă păstrezi
EMISFERA NORDICĂ
Am trăit la repezeală tăcând
ani ȋn șir, neștiind
unde să îmi țin privirea,
mâinile, emoția, visând
Nu e nevoie să ridic privirea
ca să te văd. Voi ști că ai venit
cu ochii ȋnchiși până la glezne,
la genunchi, la gene, my lord!
Îmi lași cuvintele să cadă
așa cum vine pentru grâu zăpadă.
Și dacă scrierile mele
nimic nu sunt, nimic nu pot,
e că există iarnă peste tot.
Știu, mă repet, scriu delirant
de parcă între noi e un neant
ce ne absoarbe galopant.
Drumul tău trece atât de aproape,
pașii tăi la mine în gând,
pe pământ, pe ape
Dincolo de semantică privește-mă
ca pe emisfera ta nordică,
dincolo de cuvinte, cosmică!
Leagă-te la ochi!
Lasă inima să vadă!
Nu căuta pe pământ, nici ȋn cer!
Binele, iubirea sunt ȋn tine,
cascadă
Undeva, pe cerul nopții,
undeva vom fi cu toții
FORME, NEGURI, LINII
Ce mai faci, ce mai zici?
Are rost să mai treci?
Ai putea să mă-ncurci,
poezia să-mi strici!
Tu știi? Eu nu mai știu:
De unde atâta verde în pustiu?
N-ar fi mai bine dacă ai fi viu?
Mă încăpățânez să vorbesc cu tine
cu toate fibrele, cuvintele,
stelele din mine.
Iarna gândurilor noastre
ne-a înăsprit, ne-a-nsingurat,
dar nu am să intru în păcat!
Nu simți în jurul tău un fel
de clește? Nu simți iarna
care pândește?
Cine, Doamne, e de vină
că nu-i vreme, nu e tihnă,
că vorbesc limbă străină?
Peste pământ o fi un blestem.
De aceea tu strigi, eu chem
Zâmbind venind ai putea
să-mi tulburi neîncepută liniștea.
Eu spun că ești o nebuloasă,
tu minți că viața e frumoasă.
Mi-ar plăcea să cred în povești!
Ești?
Te-aș izgoni, dar mai stau o zi.
Forme, neguri, linii doar tu știi
să îmi scrii
DU-TE, VINO, VARĂ!
Sunt niște vise la care ai răspuns
și te-ai grăbit să fii cu mine întrepătruns.
N-am încetat să te visez
Dă iernii foc și vino iară
doar pentru mine vino, Vară!
Sunt semne în aer că ești aproape
Te aștept răbdător în cer și pe ape
Tu nu-mi lași sufletul să moară,
nici să mă pierd! Pierdută iară
Pentru mine prea veneai târziu!
Du-te, Vară, du-te pe pustiu!
Ce mă ține sau reține să ajung la tine este iarna care vine.
Ce am? Ce câștig? Îți spun:
tu faci cumva să nu-mi mai fie frig
Sori, ochii tăi mă caută întruna,
de parcă eu aș fi nevinovată,
dezgolită luna.
Probabil vii spre mine, fiindcă nu
dorm. Ce-o fi cu tot acest nesomn?
Mi-e teamă că dispar și n-ai
să mă găsești dacă adorm.
Ai văzut că există ocean?
Ai văzut că există și stele?
Eu cu tine aș vrea să ajung la ele.
Lasă-mă să-ți cresc ȋn piept
până la vară sau ȋn pământ,
să îți picur din ochi rouă
dimineața sau să îți cânt!
Deși te cunosc imperfect,
inima ȋți păstrează amprenta
complet și alerg, alerg cu tine
ȋn posesie, ca un atlet
FUIOARE DE FUM
Vara mea cu chip de soare
are marea la picioare și crede
că i se pare
Dacă o să mă topești
cu povești vânătorești
înseamnă că mă vrăjești?
Dacă o să te topesc
în poveste cum doresc
înseamnă că te-amețesc?
Nici nu le-am mai numărat
câte ți le-am înșirat,
câte mi le-ai deșirat!
Eu cred, eu știu
că vei veghea și mâine
să-mi fie dor de tine
ca de-o pâine.
Ți-au curs toate cuvintele
frumos până la glezne, până la os,
de m-au întors de tot pe dos.
Ne vom face, iubite,
fuioare de fum. E o iarnă
aparte. Asta îți spun
Îmi bate inima ca
unui stol de păsăret ciripitor.
O fi de la intratul în rol?
TULBURARE
Ce vârtejuri
haotice de cuvinte
ai stârnit, înroșit
la mine în minte!
Să vii odată
să te privesc,
să-mi treacă de dor,
de urât, să amețesc,
Să pot trece
mai departe
cu aripile strânse,
trăgând după mine
cuvinte, stele,
privirile-ți aprinse.
M-aș fi pierdut
în ochii tăi,
în brațele tale
Am ratat așadar
senzația regăsirii moale.
Să vii dimineața,
tulburând apele,
pietrele, frunzele,
umbrele, muzele,
sângele, ceața
Iosefina Schirger
N.N.
Iosefina SCHIRGER
Este economist, născută pe 16.02.1971, a publicat peste 50 de volume de poezie în română, spaniolă, engleză, la edituri din Cluj-Napoca, Iași, Râmnicu Vâlcea, Brăila, București, atât în format tipărit, cât și în variantă electronică. Este membră a Societații Scriitorilor fără Frontiere. I-au apărut poezii în numeroase reviste (Spania Literară, Monitorul de Poezie, Moldova Literară, Memoria Slovelor, Vâlcea Literară; Apollon; Boem@, eCreator; Poezii pentru sufletul meu, Thymes, Conexiuni Culturale, Clipa Literar-Artistică, Clubul artelor, Steaua Dobrogei, Emoții și lumină) și în peste 25 de antologii comune din România, Bulgaria, Canada, Spania, Australia, S.U.A., China. Participă la târguri de carte, concursuri și festivaluri de creație literară. Cărțile îi pot fi citite on-line pe Librăria Scriitorilor, Google Play, IBookSquare, Librăria Coresi, Google Books, Amazon, sau la Librăria Mihai Eminescu din București. Au scris despre poeziile ei George Corbu, Mircea Diudea, Ionel Muscalu, Vasile Poenaru, Laura Cătălina Dragomir, Passionaria Stoicescu, Marin Rada, Ion Marcel Fandarac, Emilian Marcu, Petre Rău, Livia Ciupercă, Marian Nicolae, Daniel Voinea, Petru Ababii și alții.
|
Iosefina Schirger 2/1/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.