Costumul Popular și Două Suflete: O Sărbătoare a Zilei Culturii Naționale, Ziua Eminescu” in Toronto
A fost odată, ca niciodată, o femeie credincioasă, vrednică și harnică, dar mai ales creativă. Această femeie a țesut și cusut un costum popular tradițional acum 60 de ani, și care astăzi trăiește prin mine.
Să începem cu începutul: era vară, și, în sfârșit, după opt ani, am ajuns, mânată de o chemare puternică a sufletului, în țara mea, România. Nu mi-am făcut niciun plan, nici cum și nici ce voi face odată ajunsă, dar drumurile s-au deschis așa când un înger arată calea unui om ce nu știe încotro s-o apuce.
Am găsit-o pe prietena mea, cântăreața de muzică populară Marinela Baba, o femeie iubitoare de frumos, tradiții și folclor, cu un suflet senin și mare precum cerul albastru, cu zâmbetul ca soarele și voie bună ca un câmp de flori.
Am stat de vorbă ca și cum ne-am fi văzut de ieri. Aceeași prietenă, doar cu mult mai multe realizări, toate despre ce să mai dăruiască și să mai creeze.
Printre altele, mi-a dăruit un costum popular: ie, cătrințe, poale, brâu și chiar și o zgărduță de mărgele. Acest costum a fost țesut, cusut și întocmit cu o creativitate și trudă de nedescris. O artă rară, care astăzi abia se mai întâlnește, deși femeile încă mai țes și cos pentru a crea portul popular românesc. Acesta însă este o piesă autentică, originală, creată în stilul anilor când totul era făcut manual, la războiul de țesut, obicei ce se desfășura mai ales iarna, când munca afară era puțină. Nu m-aș mira dacă a fost făcut doar seara, la lumina lămpii cu fotoghin, murmurând rugăciuni și psalmi cu o inimă îndrăgostită de a țese și coase, de-i creșteau aripi de lumină ca îngerilor din icoane.
Această femeie trăiește prin mine, Dumnezeu s-o odihnească, și poate că zâmbește din cer, mândră de creația ei, când mă vede din alte dimensiuni, cu câtă dragoste, bucurie și religiozitate mă îmbrac în acest costum, pot spune sfințit de mâinile ei.
Nu este deloc simplu să porți o creație de această complexitate. Totul trebuie așezat la locul lui, potrivit și asamblat pe corp. Nu este ca orice haină; se potrivesc toate elementele cu mare grijă pentru a se îmbina în armonie.
Apoi, odată ce totul este potrivit, te trezești că acest costum îți impune un comportament solemn. Simți că are un duh sfânt, cerând să fie purtat cu pioșenia și respectul unui ritual liturgic.
Și uite așa am călătorit peste mări și țări, aducând în valiză darul acestui costum, încât mă îngrijoram să nu se întâmple ceva cu valiza mea, căci aș muri de necaz să-l pierd.
Am un respect și o adorație față de el, încât dacă ar trebui să fug în lumea largă brusc și pe negândite, când ești în poziția să iei ce este vital și cel mai valoros lucru, eu acesta l-aș lua.
Și de abia aștept să am un eveniment de cultură să ne etalăm la costum popular. Da, să ne etalăm, eu și femeia care l-a cusut, în credința mea, ea trăiește prin mine.
Uite așa, ultimul eveniment a sosit. Mare eveniment, Ziua culturii naționale a României, Ziua Eminescu, un eveniment anual organizat cu dedicația echipei Consulatului General al Toronto și Domnului Dumitru Popescu, de la revista Observatorul. Aceste două foruri s-au întrecut prin muncă, efort și dedicație să adune talente și să unească bucuria noastră, a fiecărui cetățean, în sărbătoarea sfântă românească a ceea ce suntem noi ca neam, cultură, dans, tradiție, port, arte și prezență în cuget și simțiri.
M-am pregătit cu emoții mari, de parcă tropăia prin sânge o herghelie de mustangi sălbatici, și mai mult, am avut onoarea să o însoțesc pe draga mea prietenă și înger păzitor Buni, Elena Buică, ce tocmai a împlinit 92 de ani pe 3 ianuarie.
Un set de emoții puternice m-a însoțit pentru a mă îngriji de dânsa, o admiratoare neobosită a culturii și a artelor, ce nu pregetă în ciuda vârstei, a văzului și auzului redus, a mobilității conforme anilor ce-i poartă cu vrednicie și a frigului ce mușcă în acest timp al anului. Buni vrea să participe, vrea să guste viața și cireașa de pe tort, să bea paharul până la fund alături de noi toți, de toate vârstele. Nu o ține nimic pironită în casă, nici de la scris.
Și zis și făcut, cu tot calabalâcul, cărți, baston, walker, ne-am "înaripat" în suflet ca și calul lui Făt-Frumos și ne-am dus la sărbătoarea mult râvnită.
Am ajuns în incinta teatrului cu o oră mai devreme, dar deja era plin de oameni îmbrăcați în port popular, având lumina sărbătorii pe chip. Doamna consul Oana Gherghe, ocupată ca o albina regină îngrijindu-se de stupul ei de miere, ne-a întâmpinat cu un zâmbet de înger și grai dulce. Ne-a îndrumat cu grijă pe o cale ușor de parcurs pentru Buni, care se sprijinea de walker.
Mi-am intrat în rolul de a avea grijă de Buni, realizând importanța misiunii mele, ca și cum aș ține un bibelou prețios. Am oferit pâinea pe care am făcut-o, cu datoria unui preot sfințind darurile la altar, „pâinea noastră cea de toate zilele”, în care domnul Popescu a înfipt religios steagurile românesc și canadian, ca simbol strămoșesc alături de portretul poetului universal Eminescu.
Ne-am găsit locul, dar Buni s-a așezat pe primul rând, locul consulului general Oana Gherghe. Încercând să rezolv situația, doamna consul ne-a spus cu mărinimie: „Stați aici, că o scoatem noi la capăt.” Recunoscătoare pentru generozitatea ei, m-am așezat lângă Buni, care avea nevoie de mine.
Spectacolul a început cu recitări de Eminescu, urmate de dansuri populare și interpretări de jazz, pian, romanțe și piese dedicate lui Eminescu. Cele trei ore și jumătate au trecut rapid, chiar și fără pauză. Echipa Consulatului a lucrat cu dăruire și coordonare magică, oferindu-ne mai mult decât ne așteptam. A fost minunat să aflăm că mulți artiști talentați doreau să își ofere contribuția.
Ce poate fi mai frumos decât să vezi cum Eminescu prinde viață cu fiecare vers rostit, renaștere prin poezie, adevăr și iubire?
Mircea Eliade a scris:
„Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a relevat alte zări și ne-a făcut să cunoaștem altfel de lacrimi.
El și numai el, ne-a ajutat să înțelegem bătaia inimii. El ne-a luminat înțelesul și bucuria nenorocului de a fi român.
Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru și cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele și cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăși a acestui cer și a acestui pământ, cu toate frumusețile, durerile și nădejdile crescute din ele. Noi cei de aici, rupți de pământ și de neam, regăsim în tot ce-am lăsat în urmă, de la văzduhul munților noștri și de la melancolia mării noastre, până la cerul nopții românești și teiul înflorit al copilăriei noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reîntoarcem ca într-un dulce somn, la noi acasă.”
Îngrijindu-mă de Buni, am înțeles viața, inspirația, munca și dedicația, toate prin forțele împuținate ale vârstei, dar întărite de aripile credinței și luminii harului sfânt.
În final, am doar cuvinte de laudă și felicitări pentru toți românii participanți, fiecare cu rolul său valoros în această frumoasă sărbătoare, unirea românilor din Canada. În mod special, mulțumirile se îndreaptă către organizatori: doamna consul Oana Gherghe, consulul general Titov Gherghe și domnul Dumitru Popescu de la revista Observatorul, precum și echipa și voluntarii lor, care au reușit să aducă spiritul lui Eminescu în inima fiecărui cetățean român-canadian prezent.
Pentru cine mai are răbdare să citească aici este despre cine ne-a onorat cu prezența pe scenă.
Antonia de Wolfe și Gia Ionescu au captivat publicul cu interpretările lor rafinate la pian. Vasile Simion Ciobanu și-a demonstrat talentul excepțional ca instrumentist, iar tânăra saxofonistă Sophia Leopold, acompaniată de tatăl său, a impresionat pe toată lumea cu abilitățile sale.
Angelica Ganea a fermecat audiența cu interpretarea sa a piesei "Hallelujah" de Leonard Cohen, iar Anca Toma Scarr și Barbra Lică au oferit performanțe vocale remarcabile. Adrian Tonceanu a dat viață piesei emoționante "Decembre" de George Bacovia/Nicu Alifantis.
Corul „Dorul” din Toronto și grupul de muzică maramureșeană „Flori românești” au încântat publicul cu interpretările lor pline de suflet, amintindu-ne de bogatul patrimoniu cultural al poporului român. Grupul de dansuri folclorice „Datina” a prezentat dansuri tradiționale cu grație și energie, iar grupul „Româncuța” a adus pe scenă dansuri folclorice din diverse regiuni, printre care Banat, Dobrogea, Muntenia și Ardeal.
În cele din urmă, scenetele inteligent regizate de Muzidava au evidențiat vorbele pline de înțelepciune ale lui Eminescu, adăugând profunzime și semnificație sărbătorii.
|
Carmen Oltean 1/21/2025 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.