„Ar fi bine…”
Mã întreb, fãrã sã-mi pot rãspunde, cum a trecut timpul așa de repede? Mi se pare cã timpul își scurteazã secundele și minutele, iar orele se grãbesc și ele sã parcurgã ecranele ceasornicelor, chiar și clepsidra își lasã nisipul sã se scurgã mai repede ca altã datã! Aproape cã nici nu mi-am dat seama cât de repede s-au perindat pe lângã mine lunile primãverii, ale verii, dar și ale toamnei care abia m-a pãrãsit, și iatã cã mã aflu în mijlocul lunii decembrie și-aștept sã treacã anul. Și-aștept sã întâmpin, așa cum am fãcut mereu, sãrbãtorile solstițiului de iarnã, ale Crãciunului care se apropie cu pași grãbiți sã batã și la ușa casei mele, așa cum a fãcut mereu. Sau poate, mã mai întreb în tãcere, mi se pare doar cã timpul trece acum mai repede ca altã datã?! De fapt, așa cum a spus George Orwell: „Timpul nu trece mai repede ca altãdatã, doar noi trecem pe lângã el mai repede.” Oh, ar fi bine sã fie așa!
Și totuși, ce bine ar fi sã pot opri timpul! Mãcar pentru o clipã! Eu nu mai am nicio grabã. Mi-aș dori sã am mai mult timp ca sã pot prelungi aceastã deosebitã, minunatã perioadã a pregãtirii mele sufletești pentru a fi în stare sã întâmpin așa cum se cuvine sfintele sãrbãtori ale Crãciunului, ca odinioarã, așa cum am învãțat de la bunicii și pãrinții mei. Dar timpul nu se lasã oprit și se prelinge pe obrazul vieții mele, lãsând urme adânci ce nu le mai pot netezi niciodatã, nu le mai pot acoperi cu cãldura unui zâmbet nevinovat de copil ce-l așteaptã, cu inima plinã de emoții, pe Moș Crãciun.
Ce bine ar fi ca întorcându-mã pe drumul timpului sã-mi mai pot opri pașii la poarta tinereții, sã o redeschid pentru o clipã, sã-mi privesc încã o datã anii aceia frumoși și sã-mi cer iertare pentru toate greșelile fãcute, cu voie și fãrã voie… Apoi sã mã pot așeza, cu sufletul curat și liniștit, alãturi de tânãrul iertat, sub crengile bradului frumos împodobit și sã așteptãm împreunã Crãciunul. Și sã mã las furatã numai de gânduri bune și frumoase, așa cum mã sfãtuiește și Marcel Proust: „Lasã-te furat, întâlnește fericirea, gãsește soarele din gândurile tale”… și chiar așa o sã și fac.
Și totuși, acum, mai mult ca oricând, îmi doresc sã-mi pot croi cãrãri noi pe drumul vieții care mã mai așteaptã, folosind toate pietrele care mi-au stat în cale și care m-au împiedicat sã fiu fericitã. Nu uit însã ce am citit cândva, de mult, o înțelepciune, de care îmi amintesc la fiecare rãscruce de ani: „Dacã ștergi toate greșelile din trecut, ștergi și toatã înțelepciunea din prezent. Adu-ți aminte lecția, nu durerea”… Și, uite așa, rãmân un elev mereu prezent la lecția vieții.
Așa cã, acum, când ne aflãm în pragul sfintelor sãrbãtori, ne dorim mai mult ca oricând sã fim buni, sã fim fericiți alãturi de cei dragi, sã ne putem bucura împreunã. Dorim sã dãruim și-alergãm în cãutarea darurilor potrivite pentru fiecare. E important sã faci pe cineva fericit și sã-i poți arãta dragostea ce i-o dãruiești, e drept, dar e mai important sã încep mai întâi cu mine. Așa cum scria poetul Nichita Stãnescu: „Prin dragoste, prin sentiment, prin aceastã fereastrã a legii ne uitãm și noi în colțul inimii noastre”… din cuvintele poetului înțeleg cã numai așa, iubind, poți fi fericit cu adevãrat, numai așa, iubind, poți fi bun, poți ierta și ar fi bine sã fim așa mereu, nu numai în preajma sãrbãtorilor Crãciunului!
Încerc sã mã uit în colțul inimii mele și sã-mi rãscolesc amintirile, gândurile, bucuriile, tristețile, iubirile și sã mã mãrturisesc mie, ușurându-mi astfel singurãtatea care acum, în prag de sãrbãtoare, devine tot mai prezentã, mai acaparatoare… Iar în versurile poetului Zaharia Stancu am gãsit o mãrturisire care mi se potrivește și care mi-o dãruiesc acum, regãsindu-mã: „N-am sã vã spun pe cine-am iubit, dar am iubit,/ N-am sã vã spun pe cine iubesc, dar iubesc./ Când bate vântul peste deltã, trestiile/ Lin se leagãnã, vii se leagãnã, vii foºnesc. // N-am sã vã spun pe cine aºtept, dar aºtept./ Inima n-are aripi, dar deseori zboarã./ Toate cântecele lumii, toate, s-o ºtiþi,/ Încap într-un flaut, într-o vioarã…” (N-am sã vã spun…).
Sinceritatea acestei mãrturisiri poetice m-a ajutat sã nu rãmân singurã, acum, în aceste ultime zile dinaintea mult așteptatelor sãrbãtori creștinești, m-a ajutat sã-mi adun amintirile, iubirile, dorurile în jurul meu și, așa, alãturi sã ne împodobim gândurile, faptele pe drumul înspre un Crãciun fericit, așa cum ni-l dorim de-o viațã. Ghirlande de gânduri luminoase vor împodobi crengile bradului din inima mea, îi vor lumina toate colțurile întunecate și mã vor ajuta sã fiu fericitã. Sã fiu un om bun, tot mai bun, așa cum spunea Iorga: „Om cu adevãrat bun e acela care ar fi putut sã fie rãu și nu a fost”…
A mai rãmas doar puțin timp pânã la Crãciun, cu mult dor în suflet o voi porni la colindat, așa cum este obiceiul, și așa cum fãcut deseori, copil fiind, sã colind pe la casele visurilor mele și sã mã opresc la ferestrele oamenilor dragi mie, ca sã fiu și eu un Moș Crãciun, așa cum l-am regãsit și în versurile poeziei Sã fii și tu un Moș Crãciun a poetului Adrian Pãunescu: „Hei, omule, cu suflet bun,/ Frumos e rostul ce-þi revine,/ Sã fii ºi tu un Moº Crãciun,/ Al celor mai sãraci ca tine”…
Hei, oameni buni, vã doresc din suflet un Crãciun fericit!
Cornelia Bartels
|
Cornelia Bartels 12/22/2024 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.