Continuarea traditiilor - Destine. năzuințe
Rândurile care urmează tind să consemneze un portret conturat în fuga condeiului, înfățișând un personaj contemporan din diaspora care impresionează cu asupra de măsură prin preocuparea vădită de a fi un bun român. Povestea personalității lui Dumitru Răchitan este una frapantă și cred că nu e lipsit de interes să o depănăm, făcând loc pe parcurs și unor relevante comentarii.
În deschidere, se cuvin semnalate câteva observații de certă actualitate. Cu ochii săi inteligenți și pătrunzători, pe care chipul cu trăsături reflectând un bărbat arătos îi face și mai expresivi, Dumitru Răchitan trădează o ardoare deosebită scoasă la lumină de glasul blând, dar ferm și convingător, atunci când își expune punctul de vedere. Devotamentul pe care de decenii îl probează, evidențiază valoarea umană a acestui veritabil mehedințean cu severe principii etice înglobate organic și devenite natură și substanță a sa.
S-a născut în anul 1953 la Gura Văii, o localitate componentă astăzi a municipiului Drobeta-Turnu Severin din județul Mehedinți, locul unde s-a construit Sistemul Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier. A urmat cursurile școlii primare și liceului la Drobeta-Turnu Severin, după care a absolvit facultatea de Electrotehnică la Institutul Politehnic din Timișoara.
Amânat în repetate rânduri în încercarea de a obține un pașaport și viză pentru a-și vizita fratele stabilit în New York (Cristian Răchitan, devenit astăzi un reputat doctor naturopat și osteopat, recunoscut ca unul dintre cei mai buni diagnosticieni din lume), s-a decis să treacă Dunărea. Paradoxal, cu o lună înainte de a înota către o lume liberă, a primit pașaportul. Hotărârea de a părăsi România fiind luată, în august 1987 a ajuns în lagărul pentru refugiați de la Traiskirchen din Austria. Avea 35 de ani, o soție (Emilia) și o fiică (Cristina) de doar doi ani.
Alegerea Canadei ca țară în care să emigreze s-a datorat esențialmente împrejurării de a fi descoperit în lagăr ziarul „Cuvântul Românesc”, editat de un grup de români la Câmpul Românesc de la Hamilton, Canada, publicație care se distribuia în mod gratuit în centrele de refugiați. Peste ani, își va aminti: „Venit din România și citind acest ziar, am simțit că există o altă lume, că am găsit adevărul și că trebuie să mă îndrept spre el”. După o lungă perioadă de așteptare în lagăr, a primit viza canadiană și la 7 ianuarie 1989, a aterizat la Toronto. Reunirea familiei s-a întâmplat abia în anul 1990, după trei ani în care nu și-a văzut deloc soția și fiica.
Contactul cu comunitatea românească din Toronto l-a avut avut la biserica „Sfântul Gheorghe”, dar dorea cu ardoare să descopere Câmpul Românesc. Apelând la noile cunoștințe pe care și le-a făcut la această biserică, a reușit să-și împlinească visul de a ajunge la locul mult râvnit. Impresionat profund de românii întâlniți aici, veniți din toate regiunile României, dar și din Basarabia, Bucovina și Banatul Sârbesc, toți motivați de aspirația de a păstra identitatea românească, și emoționat de istoriile lor personale trăite de la părăsirea locurilor natale, și-a luat un tulburător legământ, acela de a nu se despărți niciodată de această adevărată revelație. Astfel, din anul 1989, nu a lipsit de la niciun eveniment petrecut aici, fie că erau culturale sau religioase, fie însemnând acțiuni de muncă voluntară.
Astăzi, nu se poate vorbi despre Câmpul Românesc fără a face referire la dăruirea și diligențele zeloase în asigurarea unei ambianțe cât mai agreabile ale lui Dumitru Răchitan, cel care se identifică cu acest spațiu purtând o semnificație unică privind românismul autentic, un loc reprezentând un martor incontestabil al drumului anevoios parcurs de numeroși români emigrați peste Ocean de la generația exilului, izolată de-a lungul deceniilor de țara aservită, până la generația diasporei situată pe o poziție de nedisimulată deschidere cu țara liberă. Dumitru Răchitan a devenit vicepreședinte al Asociației Culturale Române în anul 2000, în anul 2006 fiind ales președinte al acestei asociații. În această calitate, a inițiat o serie de proiecte majore, demne de amintit: organizarea și dotarea bibliotecii (10 000 de volume) cu mobilier nou, înlocuirea acoperișului Centrului Nae Ionescu, construcția unei scene, amenajarea unui platou pavat în fața scenei, extinderea și amenajarea parcării, reparații importante la capelă și la clopotniță, înlocuirea podului care duce la capelă, organizarea de spectacole de teatru și muzică cu artiști renumiți din România, organizarea de anuale sărbători religioase, picnicuri și sărbători câmpenești ș.a.
Evenimentele de cultură românească ce se desfășoară anual la Câmpul Românesc, probând de-a lungul vremii o irezistibilă atracție a adunat cunoscute personalități din varii domenii: prozatori, filosofi, poeți, jurnaliști, sculptori, muzicieni și interpreți de orice gen de muzică, precum și ambasadori, consuli, diplomați, lideri de partide, miniștri. Câmpul Românesc a dat microfon liber la nenumărate conferințe cu subiecte deosebit de interesante și a oferit un spațiu propice povestirilor și mărturisirilor de tot felul, urmate invariabil de îndelungi comentarii.
Dumitru Răchitan se declară satisfăcut de realizările sale pe pământ canadian. Este de notorietate că itinerarul profesional este deseori ostil pentru un emigrant. El se consideră o excepție fericită: a pornit ca tehnician, a continuat ca supervizor, după care a ocupat pentru mai mulți ani poziția de director tehnic al unei mari companii. Din punct de vedere al contribuției sale incontestabile la menținerea identității românești în țara multiculturalității, este mândru de înfăptuirile sale în fruntea organizației non-profit (Asociația Culturală Română), conlucrând cu admirabili voluntari de-a lungul a peste 25 de ani, români fascinați de aceleași sentimente de dragoste pentru tradițiile naționale și de dorința de a păstra viu spiritul românesc.
Se mai cuvine menționat că în prezent Dumitru Răchitan a demarat o inițiativă ce se anunță deopotrivă captivantă și prețioasă prin valoarea documentară, anume elaborarea unei istorii a Câmpului Românesc. Povestea seduce prin însăși debutul său, momentul în care, în anul 1956, 17 români care s-au cunoscut la biserica din Hamilton, la 60 de kilometri de Toronto, au hotărât să înființeze o asociație culturală în scopul păstrării culturii și obiceiurilor românilor. După achiziționarea unei întinderi de pământ de 25 de hectare, jumătate teren, o parte mlăștină, o parte pădure, au început lucrările istovitoare, evoluția lucrărilor continuând de-a lungul timpului până la spațiul atât de căutat astăzi de români, care întâmpină vizitatorii cu piatra colorată în roșu, galben și albastru, purtând vizibil inscripția „Romanian Park”. Fără îndoială, realizarea proiectului va fi una de excepție.
În fine, consider că se impune apreciat că este binevenită pentru diaspora românească consemnarea unor reușite ale unor admirabile personalități angajate în strădaniile lor pentru conservarea și promovarea valorilor noastre. Portretul înfățișat în cele de mai sus privind dezvăluirea experienței unui merituos auto-exilat și a imersiunii egal devotate și entuziaste într-un univers ce nu provoacă doar satisfacții și plăceri, este motivația pe deplin justificată a consemnării prezentului eseu.
Dorin Nadrau. Michigan
|
Dorin Nadrau 12/8/2024 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.