Interviu cu pictorul Adrian Luțã despre - Arta stradalã și primul baraj pictat din lume
Adrian Luțã este profesor de picturã la Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea (județul Vâlcea). Pe lângã faptul cã este cadru didactic, în timpul liber practicã „Arta stradalã”. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxã din București, specialitatea Teologie Artã Sacrã. Și-a luat masteratul și doctoratul tot în București L-am întâlnit la Malaia pictând digul de beton care protejeazã zona de apele Lotrului în cazul ploilor torențiale. Dupã ce i-am admirat picturile, înșiruite pe acest „zid” într-o ordine logicã, unde am descoperit trecutul acestei localitãți cu obiceiuri, tradiții și activitãțile gospodãrești, pãstorit și exploatãri forestiere, i-am solicitat domnului Adrian Luțã sã stãm puțin de vorbã despre activitatea dânsului în arta plasticã Ne-am deplasat împreunã la terasa domnului Ovidiu și, la o cafea, am început o conversație, zic eu, destul de interesantã
ION NÃLBITORU: Domnule Adrian Luțã, de unde aveți pasiunea pentru picturã? ADRIAN LUȚÃ: În timpul liber mã ocup cu partea de artã stradalã. Înclinația cãtre artã am moștenit-o de la pãrinții mei. Tatãl meu a fost pictor de biserici și de multe ori mã lua cu el pe șantierul de picturã bisericeascã și acolo practic a început pasiunea mea cãtre artã. Am început cu pictura bisericeascã și treptat am evoluat cãtre arta stradalã.
ION NÃLBITORU: Care este motivul pentru care ați ales arta stradalã? ADRIAN LUȚÃ: Inițial am început cu pictura bisericeascã, dar pentru asta trebuia sã respect un anumit canon, pentru cã în pictura bisericeascã se lucreazã dupã un anumit canon, și acest lucru pe mine mã limita. Adicã nu mi se dãdea libertatea sã mã exprim în totalitate. Și astfel am ales arta stradalã, pentru cã aici practic nu existã nici un canon, este libertatea artistului, libertatea purã de 100/% de a-și pune potențialul în valoare prin care sã transmitã mesajul pe care artistul îl dorește. Adicã sã-l înțeleagã și ce-l care privește tabloul. Am ales arta stradalã pentru cã am dorit sã fac un muzeu în aer liber pentru toți oamenii de rând, pentru tot publicul! Gândesc cã toți doresc sã vadã o astfel de picturã. Am decis cã decât sã expun într-o galerie de artã unde au acces un numãr limitat de persoane, mai bine expun în aer liber pentru publicul larg, sã poatã vedea pictura mea toate categoriile sociale, de la cel mai sãrac la cel mai bogat, de la cel mai complex la cel mai simplu om. Am decis sã abordez aceastã picturã stradalã pentru cã îmi place ce realizez, îmi place sã lucrez în aer liber, mereu sub privirile trecãtorilor, al turiștilor, al curioșilor. În plus eu lucrez pe suprafețe foarte mari și astfel am posibilitatea sã-mi pun în valoare ideile noi. Pe mine pictura de șevalet sau pictura bisericeascã mã limita din punct de vedere al suprafeței și trebuia sã respect și acel canon.
ION NÃLBITORU: De ce v-ați oprit asupra acestei opțiuni de picturã stradalã într-o manierã mai realistã și de ce nu abstractã? ADRIAN LUȚÃ: Este foarte simplu. Dacã aș fi fãcut picturã abstractã nu tot publicul o înțelegea. Este o artã mai aparte care se adreseazã unui anumit public, unui public specific. Arta mea este înțeleasã de toate categoriile sociale de oameni. Când cineva privește o picturã muralã fãcutã de mine sã înțeleagã cã acolo este o casã, o stânã, un colț din naturã care aparține unei comunitãți, o clãdire cu un trecut istoric, sã înțeleagã mesajul, tematica, subiectul etc.
ION NÃLBITORU: De unde a plecat practic vocația pentru arta stradalã? Care au fost primele începuturi ale dumneavoastrã în acest domeniu? ADRIAN LUȚÃ: Toatã treaba asta cu arta stradalã iatã cum a apãrut. Eu fiind profesor la Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea întâmplarea a fãcut ca domnul director sã doreascã sã facã o picturã pe un perete. M-am oferit și am început lucrarea. Atunci am realizat cã-mi place și nu am restricții. Acestea au fost începuturile pasiunii mele pentru arta stradalã. Încet-încet am evoluat, am fãcut și un doctorat tot în domeniul artelor plastice. Teza mea de doctorat a fost pe artã stradalã de la origini pânã în prezent.
ION NÃLBITORU: Ați participat la vreun festival în țarã sau strãinãtate pe acest domeniu? ADRIAN LUȚÃ: Am participat la festivalul de artã stradalã atât din România cât și din strãinãtate la Kosovo, la zidul Berlinului din Germania etc. Scopul a fost sã mã dezvolt, sã interacționez, sã socializez cu artiștii stradali care au o tradiție mult mai mare decât am eu în acest domeniu. Și astfel am evoluat într-un ritm mult mai rapid decât dacã studiam pe cont propriu. Comunicarea și socializarea cu oamenii din domeniul meu din țarã și strãinãtate m-a ajutat foarte mult sã mã dezvolt. Am fost la foarte multe expoziții. În afarã de artã stradalã am participat la concursuri festivaluri unde trebuia sã am un portofoliu, altfel nu te accepta. Am avut expoziții și în București dar și la Paris. Am colaborat și cu alte galerii de artã private din alte țãri unde trimiteam câte o lucrare de-a mea executatã pentru expoziții colective. Pot afirma cã am o experiențã de aproape zece ani în acest domeniu, dacã pun facultatea, masteratul, doctoratul, anii de practicã. Am ajuns sã pictez în mai multe orașe. Prima datã am pictat în Râmnicu Vâlcea, apoi m-am extins în orașele din județ: Bãlcești, Olãnești, Horezu, apoi și în alte orașe din țarã printre care și Sibiu.
ION NÃLBITORU: Totuși, ce performanțe aveți? Existã în palmaresul dumneavoastrã vreo recunoaștere mondialã? ADRIAN LUȚÃ: Da, am intrat recent în Cartea Recordurilor. Cu un proiect de artã stradalã. Este vorba despre prima, și cea mai mare, picturã pe plexiglas din lume, fãcutã în Râmnicu Vâlcea, și a fost omologatã de Guinness Book of Records . Aceste panouri se aflã lângã Podul Vinerii Mari, spre apus, pe malul drept al râului Olãnești. Are o lungime de peste 350 metri și este fãcutã din panouri care au 3 x 3 metri și fiecare panou surprinde viața și momentele Vâlcei de altãdatã. Am reprodus practic orașul de altãdatã, monumentele care au existat și care încã mai existã. Am surprins și scene din viața cotidianã de aici, din perioada interbelicã, personalitãți ale vremii, vestimentație, meserii. Pot spune cã vâlcenilor le-a plãcut foarte mult aceastã abordare. Dar și acolo am primit multe indicații de la semenii de breaslã, cã de ce nu pictez abstract, de ce sunt foarte realist. Eu le-am explicat cã m-am adaptat publicului ca sã înțeleagã tot omul. Poate omul simplu nu are studii, nu înțelege ce este acolo. Nu toți sunt de specialitate. Eu am pictat și pictez pe înțelesul tuturor. ION NÃLBITORU: Am vãzut picturile pe panourile de plexiglas și eu cred cã reprezintã o readucere în memoria vâlcenilor a ceea ce a fost cândva Râmnicu, cu cetãțeni eleganți, cu edificii, cu o arhitecturã specificã acelor vremuri, cu strãduțe pe care se plimbau trãsurile. În acea desfãșurare de tablouri din viața Vâlcei este practic o parte din trecutul istoric, din perioada interbelicã a orașului Râmnicu Vâlcea, ceea ce pe mine m-a impresionat. Și eu iubesc artele plastice, sã le admir, dar în special pictura clasicã și mai puțin cea abstractã. Mai nou mã impresioneazã și aceste muzee în aer liber, arta stradalã care necesitã mult efort, dar și satisfacții. ADRIAN LUȚÃ: Dacã dumneavoastrã ați scrie, într-o revistã sau ziar, un articol la nivel înalt, academic, despre, sã zicem, tradițiile din aceastã localitate unde lucrez acum, la acest dig de 200 metri, prea puțini ar înțelege conținutul. Deci așa cum dumneavoastrã scrieți articolele în revista „Valea Lotrului” care vã aparține, pe înțelesul cetãțeanului de rând, tot așa și eu pictez aici scene din trecutul acestor plaiuri, cu pãstorit, pescuit, plutirea buștenilor pe Lotru, bãrbați și femei în costume populare tradiționale.
ION NÃLBITORU: Dacã-mi permiteți voi face un mic comentariu,. Dupã pãrerea mea, chiar dacã par conservator, adevãratul pictor este cel care „jongleazã” cu jocul culorilor, al luminilor și umbrelor, care are o linie armonioasã a desenului, care are în suflet și talentul sãu și o parte din arta scriitoriceascã, ceva din muzicalitate, plãcutul, armonia, mesajul. Am citit despre marii pictori ai lumii, cei clasici, care atât în picturã cât și în sculpturã, au fost buni ingineri, ca Leonardo da Vinci, sau anatomiști ca Michelangelo atât ca desenator, pictor cât și sculptor, pe care eu l-aș numi „un medic al picturii și sculpturii”. Partea cu „bun desenator” am observat-o și la dumneavoastrã pe digul de la Malaia. Dupã ce vã puneți ideile într-un anumit format și ordine, prin desen, veniți cu acele culori pline de armonie care exprimã multe lucruri despre istoria acestei localitãți. Este, dupã pãrerea mea, de o importanțã covârșitoare esența pe care reușește s-o dea artistul tabloului respectiv, cu mesaje, stãri sufletești, momente istorice din viața poporului român cu obiceiurile, tradițiile, etnografia și folclorul, cu ocupațiile localnicilor. Toatã aceastã diversitate de la o zonã la alta a țãrii însumeazã de fapt unicitatea acestui popor. Prin artã, indiferent cã ne referim la picturã, sculpturã, literaturã sau muzicã, toate acestea constituie, cred eu, o psihoterapie pentru ființa umanã, o evadare din acest mediu tumultos al unei societãți moderne, dar controversatã și scindatã. ADRIAN LUȚÃ Aveți dreptate. Asta a fost și una din cauzele care m-au determinat sã nu aleg calea sã pictez în biserici, dupã un anumit canon, sã am o limitare și sã nu-mi pot exprima sentimentele, partea bunã a sufletului uman. Sfinții trebuie sã parã vii, sã le simți surâsul și cãldura. Eu când încep sã pictez îmi creez un ambient sã ascult un anumit gen de muzicã care îmi provoacã o anume stare și mã ajutã sã pictez. De exemplu acele scene pictate la Malaia le-am trãit pentru cã am avut o micã experiențã în viațã când am fost copil. L-am însoțit pe bunicul meu la fân, la oi, am trecut prin acele faze pe care acum le transform în imagini pe digul de la Malaia. Am cunoscut aici legende, povești și povestiri cãrora le dau viațã pe acest dig, reamintind localnicilor de istoria acestei zone, cu obiceiurile și tradițiile pãrinților, bunicilor și strãbunicilor. Am copilãrit cu așa ceva și acest lucru îmi dã inspirație, fiindcã ea vine din realitate..
ION NÃLBITORU: Prin ce împrejurãri ați ajuns aici, pe mirifica Valea Lotrului plinã de obiceiuri, tradiții, etnografie și folclor, cu numeroase legende despre haiduci, dar și cu localnici harnici care încã își mai pãstreazã datinile strãmoșești? ADRIAN LUȚÃ: Prima datã m-a abordat domnul Ovidiu, care este consilier local la Primãria Malaia și are și aceastã pensiune. Inițial acest dig era vãruit în lavabil, dar în 2-3 ani se degrada. Atunci domnul Ovidiu, vãzând lucrãrile mele stradale, a venit cu ideea sã facã altceva pe acest dig care sã transmitã spiritul acestei comunitãți. Dânsul este un om de nota 10 fiindcã mi-a asigurat transportul, masa și cazarea. La fel de mult am fost sprijinit și de domnul primar Gheorghe Dinculescu, punându-mi la dispoziție materialele necesare. Practic dânșii mi-au pus la dispoziție tot ceea ce aveam nevoie pentru a realiza aceastã lucrare. Mai întâi am stabilit împreunã tema și logica acestor picturi ce se succed, sã aibã o cursivitate, o tranziție. Am cãutat sã surprind în aceste tablouri cam tot ce are comuna Malaia de oferit localnicului și turistului, de la tradițiile populare la muncile agricole, la pãstorit, exploatarea forestierã, plutãritul buștenilor pe râul Lotru. Dacã l-a început mi s-a pãrut cã acest zid este prea mare, cu cât avansez cu pictura cu atât mi se pare cã este prea mic și-mi va mai trebui încã unul sã-mi pot exprima în întregime ideile despre acest ținut. Dar cu cât pictez, cu atât ideile nãvãlesc în mintea mea pãrând fãrã de sfârșit. Dar pânã la urmã o voi finaliza!
ION NÃLBITORU: Și acum am sã vã fac o surprizã! Am aflat, din anumite surse, cã doriți sã faceți o picturã de proporții, sã realizați „Primul baraj pictat din lume”! Este adevãrat? Și dacã da, cui aparține ideea cu pictarea barajului în arc din beton armat de la Brãdișor? ADRIAN LUȚÃ: Aceastã idee mi-a venit și mie și lui Ovidiu cam în același timp. Eu am avut o discuție cu dânsul cã intenționez sã pictez barajul de la Vidraru, iar dânsul mi-a zis cã ar fi o soluție pictarea barajului de la Brãdișor, care aparține tot de Malaia. De ce am ales sã pictez Brãdișorul? Pentru cã este un baraj ce oferã foarte multe oportunitãți, odatã cã are terasamente care pe mine mã ajutã foarte mult și nu mai am nevoie de schelã. Așa cã voi sta pe un terasament, puțin suspendat cu hamul, și încep sã lucrez. Acesta va fi PRIMUL BARAJ PICTAT ÎN TOTALITATE DIN LUME! Va fi un RECORD MONDIAL. Problema este cã nu pot sã pictez chiar liber, ce doresc eu. Trebuie sã pictez fix ce este fãcut de cei de la hidroelectrica, pentru cã va trebui sã am un accept de la ei și sã abordez o tematicã a lor, a hidroenergeticienilor. Aș putea de exemplu sã reprezint etapele din aceastã execuție a barajului. Dar eu doresc sã fac tot ceva specific, sã adaptat tablourile zonei din Malaia. Aceastã lucrare o voi lua ca pe o provocare și voi avea grijã sã fac anumite adaptãri specifice acestei minunate zone, sã fac o simbiozã între cei de la hidroelectrica și Malaia. O sã fac ceva legat de lucrãrile fãcute de ei, iar în spate peisajul mãlãian, de exemplu, Cascada Scoruș, consideratã cea mai înaltã din țarã!. Voi face ca toate imaginile sã nu fie rupte de realitate, ci sã fie o legãturã între ele. Adicã lucrãrile hidroenergetice sã fie încadrate într-un peisaj, sã nu parã doar o simplã pozã. Eu mã bazez pe aceste criterii sã fie o integrare plãcutã în spațiu, sã aibã subiect, tematicã educativã și nu doar esteticã.
ION NÃLBITORU: Sunteți mulțumit cã ați mers pe artã stradalã și nu pe artã abstractã? Nu sunteți criticat pentru aceastã opțiune? ADRIAN LUȚÃ: Eu le-am dat o „palmã peste fațã” criticilor și le-am demonstrat cã eu nu fac doar artã stradalã, ci pot picta și abstract. Am realizat câteva lucrãri abstracte care le-a plãcut mult. Ei au crezut cã eu merg numai pe un anumit stil și nu mã pot adapta. Sunt un artist în continuã dezvoltare și sã mã adaptez la toate ariile artei plastice, poate mai târziu voi face o simbiozã între ele. Îmi place sã abordez toate genurile acestei arte și în cazul în care vine un critic plastic sã-i demonstrez cã pot face orice.
ION NÃLBITORU: Sunteți polivalent în picturã! Mã întreb dacã toți acei artiști plastici care abordeazã doar pictura abstractã pot realiza un chip frumos, cu trãsãturi fine, un chip surâzãtor, dar în același timp sã-i poți citi pe fațã și partea psihicã a personalitãții sale. Sau și mai simplu, sã picteze o floare pe care dacã o privești sã ți se parã realã și sã-i simți parcã mirosul. ADRIAN LUȚÃ: Așa este, un pictor adevãrat trebuie sã satisfacã toate cerințele publicului, de la omul simplu pânã la cel mai complex. Un adevãrat pictor trebuie sã fie bun în toate domeniile artei plastice.
ION NÃLBITORU: Sunt critici de artã, nu-i contest, în domeniul scrisului, picturii, sculpturii sau muzicii care n-au scris o poveste, n-au pictat o floare, n-au sculptat un chip sau n-au cântat sau compus o melodie. De fapt toți artiștii când compun, în orice domeniu al artelor, niciodatã n-o fac pentru critici, pentru a da bine în fața criticului de artã, ci pentru ca romanul sã fie citit și de cel mai simplu cititor, pictura și sculptura sã fie înțeleasã de publicul larg, și, de ce nu și muzica. Într-adevãr, muzica clasicã are o anume eleganțã, dar o înțeleg și cei care n-au multã culturã muzicalã pentru cã place la ureche. ADRIAN LUȚÃ: Pãrerea mea este cã arta trebuie sã-i aproprie pe oameni, sã-i facã mai uniți. Din pãcate fiecare încearcã sã meargã pe drumul sãu, de unul singur. În arta modernã nu mai existã nostalgia de altãdatã. Am vãzut în București artã stradalã frumoasã, ca estetic, dar din care lipsește frumusețea sufleteascã care sã lege creația de om. Acum se lucreazã mai mult cu videoproiectorul, pentru cã vor artã perfecționistã. Deci nu se mai transmite prin mâna omului comanda creierului în a trasa un contur al figurilor respective. Mâna face conturul mecanic, dupã videoproiector, în timp ce mintea umblã hai-hui. Arta este un instrument prin care Dumnezeu lucreazã sincer. Și vã spun sincer cã am avut de multe ori câte o tranșã când pictam și mâna mea parcã era ghidatã de altcineva. Din documentãrile mele nu sunt singurul, mulți artiști au simțit acest lucru.
ION NÃLBITORU: Domnule Adrian Luțã, vã mulțumesc pentru amabilitatea pe care ați avut-o sã-mi acordați acest interviu! Așteptãm cu nerãbdare sã vedem pictat primul baraj din lume, la Brãdișor, aflat în Țara Loviștei, pe Valea Lotrului. Vã doresc mult succes!
Ion Nãlbitoru – membru LSR și UZPR
|
Ion Nãlbitoru 12/5/2024 |
Contact: |
|