Rezonante ; La mulți ani, România!
Hãrnicia și inspirația Consulatului Român la Toronto s-a dovedit pe parcursul întregului an, când a organizat o salbã de evenimente care-mai-de-care, începând cu celebrarea lui Mihai Eminescu pe 15 ianuarie, cu o întâlnire memorabilã a talentelor noastre interpretative: instrumentale, dansuri folclorice, recitãri, într-o întâlnire emoționantã așa cum rar mai vãzusem.
Acolo îi întâlnisem și pe Antonia de Wolfe și pe Gia Ionescu, doi pianiști remarcabili, cu stiluri complet diferite, dar cât se poate de entertaining. Azi, în ajunul zilei naționale a României, ne întâlnim tot la invitația Consulatului, la un concert ce merge de la Clasic la Jazz (“Classical meets Jazz”), și care îi readuce pe scenã pe aceiași soliști. Antonia ne-a încântat cu interpretãri virtuoase ale operelor lui Enescu, Debussy și… Gia Ionescu.
Jazz-man-ul s-a autointerpretat în mai multe piese de pe diversele sale albume, epatând prin forța sa interpretativã, inclusiv cea a improvizației.
Introducerile au fost fãcute mai întâi de dna Consul General Oana Raluca Gherghe, ce știe sã puncteze importanța unei comunitãți unite și active, și care cucerește inimile audienței. Vladimir Radian a prezentat soliștii din aceastã searã cu mare dezinvolturã, adãugând unele detalii despre educația, cariera lor muzicalã, precum si participãrile lor diverse, într-o manierã originalã și memorabilã. Mai mult, Vladimir a recitat admirabil câteva strofe din Scrisoarea a III-a de Mihai Eminescu, care s-a soldat cu ovații, flori la scenã deschisã, etc. Asta, pe românește, cãci Vladimir ne-a vorbit și în germanã, rusã, francezã, italianã și englezã, iar eu sunt convinsã cã nu și-a etalat toate talentele sale lingvistice în aceastã searã. Auzim cã a jucat într-un film cunoscut, n-am sã-l numesc aici, mai bine întrebați sursa.
Muzicologul Mihaela Cudalbu a adãugat un cuvânt expert, care a adus culoare întâlnirii muzicale de azi.
La interpretarea piesei “Claire de lune” am lãcrimat, iar dupã "L’Isle Joyeuse" (amândouã de Debussy) toatã sala s-a ridicat în picioare. Dupã câteva solo-uri extrem de reușite, cei doi pianiști și-au unit forțele într-o improvizație care ne-a fãcut sã zâmbim în admirație. Standing ovations. Flori și fotografii, și apoi, tot pe românește, un pahar de vin și niște platouri de brânzã, cãci doar era ziua naționalã a României. Sã ne trãiascã.
În timp ce noi celebrãm cu gândul acasã, alegerile continuã, așa cã mâine ieșim și noi la vot. Ne-au cerut-o prietenii de acasã.
Continuând pe linia sãrbãtoririlor, tot în acest Decembrie se împlinesc și 35 de ani de la Revoluție. Parcã nu ne vine sã credem. Tot la invitația Consulatului, am vizionat filmul “Libertate”, regizat de Tudor Giurgiu, un film “raw”, care a redeschis rãni încã nevindecate. Filmul se desfãșoarã la Sibiu, cu manifestanții dinainte și dupã 22 decembrie, și cu niște milițieni și ofițeri din armatã acuzați cã ar fi fost teroriști și cã au tras în mulțime, când ei de fapt nu au tras. Cine a tras atunci, ne întrebãm și azi?… și deși nimeni nu se aștepta ca acest film sã elucideze misterele revoluției, e clar cã a descris în mod articulat cacofonia acelor zile. Cele mai poignante scene nu sunt cele regizate și filmate acum, ci aparițiile pe posturile de televiziune ale marilor noștri “leaderi”, unul mai confuzat ca altul. Uitați-vã la ce a spus Dinescu atunci pe posturile de televiziune, precum și mulți alții.
Rãscolitor film. Am retrãit cãutãrile de la morgã, deși eu le-am vãzut la spitalul municipal din București și nu la Sibiu. Focurile de armã concentrate sau rãzlețe pãreau la fel de reale ca cele vãzute la fața locului. Istoria de acum 35 de ani este parte din viețile noastre, momente de mare derutã trãite cu intensitate de generația noastrã, tânãrã atunci.
Retrãirea acelor experiențe reale a adus înapoi anumite speranțe, precum și multe întrebãri. Nu știu cât de întâmplãtor, filmul se încheie pe coloana sonorã a Corului Sclavilor din opera Nabucco; și ei cereau tot libertate. Dar, așa cum spune o replicã din film, referitor la demonstranții de la Revoluție – “ãștia și dacã au libertate, nu știu ce sã facã cu ea”. Oare? Tema filmului e centratã pe un milițian nevinovat acuzat pe nedrept cã a tras în mulțime. Filmul descrie în detaliu abuzul suferit de el. Un punct valid, n-am nici o îndoialã cã au fost cazuri din acestea. Dupã cum au fost și cazuri de pãrinți care și-au îngropat copiii, și alții care și-au pierdut speranța.
Luna decembrie are o încãrcãturã emoționalã puternicã, aparte, ce începe mai întâi cu sãrbãtorirea României Dodoloațe. Mai apoi, cu succesiunea zilelor revoluției, cu tot ce au însemnat ele, prea multe sã le numesc eu aici. Stãri pe care le-am trãit împreunã și pe care un film ca “Libertate” le aduce din nou în prim plan, deși noi ne-am fãcut cã uitãm de ele, numai sã le descoperim la fel de puternice ca în acele zile. Un motiv în plus sã punem în perspectivã ceea ce avem de preț, sã apãrãm libertatea ce a cerut atâtea sacrificii, care în plus se dovedește cã este greu de pãstrat. Câștigarea libertãții nu se face doar la revoluție, într-un moment în timp, ea nu se cucerește doar ca ea sã fie abandonatã, ci trebuie încurajatã, hrãnitã și apãratã continuu. Realizându-i fragilitatea devine astfel un imbold sã o protejãm pe mai departe, cãci ne-a fost și ne este atât de dragã.
La mulți ani, România, sã ne trãiești în libertate!
Milena Munteanu, Toronto
|
Milena Munteanu 12/1/2024 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.