“Grãdina mare”
În timpul verilor petrecute la Borloveni,eram sculați dimineața dvreme și ,dupã micul dejun,eram porniți fie la râu,fie la câte o micã treabã domesticã,întors la fân,cules de zmeurã sau coacãze,mers la moarã,etc., sau îl insoteam pe Taica(Colonelul Romulus Boldea) în preumblarile lui.În general ce aveam de fãcut nu era opțional.În casa bunicilor mei existau reguli stricte și o stare de ierarhizare riguroasã,o inegalitate principialã,întemeiatã pe motivații și care fãcea sens.
Între altele,aceastã inegalitate principialã însemna cã cei care aveau responsabilitãți mai mari aveau și o mai mare autoritate.Aceastã inegalitate principialã se extindea și asupra programului pe care,cei mai tineri,îl aveam.Taica era cel care stabilea itinerariul plimbãrilor și cei care îl insoteau nu aveau alta de fãcut decât sã îl respecte.Unul dintre locurile de preumblare era și ‘grãdina mare”,cunoscutã și ca “poiana Mare’.
“Grãdina Mare” era una dintre proprietãțile casei Boldea.Era așezatã la circa trei kilometrii de casã.Trebuia sã ajungi pânã în vârful coastei (cracul Bolgii)din spatele casei,care la rândul ei era proprietate Boldea, și acolo,intrai în “drumul vechi” și urcai cãtre Breazu(Borlovenii Noi) trecând pe lângã fânețe având la capãtul de jos pãdure.Grãdinile erau în primul rând fânețe ,dar în cuprinsul lor erau pomi fructiferi,mai ales pruni “de vara”.În fond “grãdina mare” era o poianã din vechea pãdure ce acoperise,pânã la venirea austriecilor ,coastele acelor dealuri.Abea dupã ce satul a fost așezat în actuala lui vatrã acele poieni au devenit grãdini,fâneațã și livadã;pãmânt cultivat.Sãlbãticia ,abea de curând îmblânzitã de prezența omului, era prezentã.În pãdurea din jur mișunau vietãți de tot felul,veverițe,jderi,iepuri și vulpi dar și animale mai mari,lupi și mistreți.Era un adevãrat rai al pãsãrilor care,noaptea și devreme dimineața,dãdeau un concert uluitor.Pe vremuri,înainte de instalarea regimului comunist,Taica obișnuia sã vâneze mierle pe care Maica(Otilia Boldea) știa sã le prepare dupã rețete rãmase de la mama ei,italianca Victoria Cordiniani.
Drumul “al vechi” merge pe culmea dealuluicare separã Borloveniul de Breazu(Borlovenii-Noi.)De o parte și alta a culmii,care este dealul amintit,se deschid vãi largi urmate de alte dealuri,toate în valuire crescândã,din coamã în coamã.Aceastã alternanțã de dealuri și vai,de livezi și pãduri de gorun și fag,totul într-o liniște atâta de profundã încât putea fi simțitã,era un fragment al creației apropiat de ceeace a fost voia Creatorului și sentimentul întâlnirii cu o asemenea stare era copleșitor..
“Grãdina mare” avea hotarul de sus în “drumul ãl vechi”,iar de acolo cobora în pantã,când mai linã și când mai abruptã,pânã în “ogaș” și “drumul al nou”,fãcut de austrieci prin 1830.Era o grãdina-fâneațã realmente mare,aproape trei hectare, care în partea de jos se preschimba în pãdurea familiei Boldea,în “zãbran”.”Zabranele”,care în sarbeste înseamnã pãdure nouã sau opreliște,erau echivalentul bãnãțean al “branistelor” din Moldova.”Oprituri” în folosul cuiva,în cazul de fațã al familiilor graniceresti.Din acele “zabrane” se scoteau în fiecare an frunze de stejar care,uscate și stropite cu saramurã,fãceau un nutreț bun pentru oi și,tot de acolo, se tãiau lemnele de stejar,cu valoare caloricã mare,necesare la “friptul”(distilãrii) rachiei.
“Grãdina mare” era împãrțitã în douã pãrți.Circa douã treimi aparțineau lui Romulus Boldea și restul aparținea unchiului sau,decedat la vremea când povestesc,Colonelul Grigore Boldea.”Hotarul” între cele douã pãrți erau doi stejari mari,care existã și astãzi.La vremea respectivã partea lui Grigore Boldea,ca tot restul posesiunilor lui funciare în Borloveni,intraserã abuziv în posesia comunei.
“Grãdina Mare,în anii care îi pomenesc,era cositã ‘în parte’(jumãtate lucrãtorului și jumãtate proprietarului,care avea și obligația cheltuielilor;impozite,întreținere,etc.) de cãtre “moșul”(de fapt “moșul” este un cuvânt și o apelatie de onoare,de rang în Borloveni)Iosim(Iosif) Ghiocel.La vremea când l-am cunoscut el era un om considerat bãtrân,probabil peste șaizeci de ani,el purta cu încãpãțânare haine țãrãnești și se ținea dupã obiceiurile vechi.Fuma dintr-o pipã scurtã pe care o aprindea cu amnar și iascã.Împreunã cu femeia lui,”baba Ana”,trãiau nu departe de râu,într-o casã micã,cu douã încãperi și vatra.Ei fuseserã multã vreme folosiți de cãtre Romulus Boldea mai ales în menținerea proprietãții de la Sfarleac,livadã,fâneațã,turmã de oi.Mai apoi,în aceleași condiții,Grãdina Mare a fost cositã de cãtre Gavrilã Tilu, a cãrui casã era vecinã casei Boldea.Gavrilã Tilu era un om morocãnos,tãcut , foarte bãnuitor și foarte “pricinaș”.În mod ciudat avea un soi de slãbiciune fațã de mine,încã de când eram mic,și pânã târziu,în ultimii lui ani de viațã,atunci când veneam la Borloveni îmi aducea câteva pere,lucru cu totul neobișnuit pentru el.
Preumblarea cu Taicã o fãceam în ritmul impus de el,un mers domol dar egal,cu opriri pentru a admira câte un lucru sau priveliște anume sau pentru a discuta când,foarte arareori ,întâlneam pe cineva.Eram îndemnați sã salutãm,dar apoi tãceam în vreme ce Taicã schimba câteva vorbe cu cel întâlnit.Mai des îl vedeam pe moșul Iovu,care avea grãdinã,zãbran și colibã în hotarul “Grãdinii Mari”.În cursul preumblarilor,Taica,câteodatã,poveste câte ceva din întâmplãri din Borloveni din vremea tinereții lui sau,în anii lui târzii,despre întâmplãri din trecutul Împãrãției.Așa am aflat mai întâi despre contele Joseph Radetzky,”Vater Radetzky,cel care la nouãzeci de ani stãtea țeapãn în șa,în echipament de campanie,mustruluind catanele impratesti.Dar mai ales mã bucuram sã aud despre Andreas Hofer,vestitul “Sandwirther”,care a condus eroica rezistențã a Tirolului contra trupelor bavareze și ale lui Napoleon.Chiar dupã ce am fost în Austria am rãmas mai departe încredințat cã locul ideal unde Andreas Hofer a aparat pãmântul Împãratului trebuia sã fi fost undeva,pe drumul “al vechi” dintre Borloveni și Breazu,în sus de zabranul casei Boldea.
Acele scurte povestiri ale lui Taicã vorbeau despre o vreme a cãrei strãlucire nu o cunoșteam,dar acele povestiri fãceau posibilã evocarea lor.Erau o sãmânțã care încolțea și înflorea în imaginație o vreme idealã.
Când mergeam cu Taica,întotdeauna ne întorceam pe alt drum.Spunea el,”vulpea nu merge pe același drum”.În cazul mersului la “grãdina mare”,la întoarcere,urcam printr-o grãdina a familiei Banus și ajungeam pe un drum paralel secundar.Acel drum cobora apoi și în dreptul colibei lui Tarase Pocãitul, se cobora în Borloveni și ne scotea în ‘piatul ãl mare” și de acolo acasã.
Tot la “grãdina mare” am fost într-un an împreunã cu Pilu(fratele meu mai mare Virgil) și acea scurtã drumeție a avut o însemnãtate specialã pentru mine.
Era cãtre ora unsprezece și ne întorceam spre casã pentru a ajunge în vreme la prânz,întârzierile erau sancționate strașnic, cu admonitii.Eram chiar spre vârful “grãdinii mari”,când am auzit lin sunetul clopotelor din sat,care probabil vesteau o înmormântare.Vremea era seninã și adia un vânt blând care mișca otava.Pilu s-a oprit și m-a îndemnat sã notez liniștea încremenitã și sentimentul de tânjire dupã “ceva” pe care îl exprima întregul piesaj.A fost întâia datã când am înțeles cã cele ce ne înconjoarã au ceasuri și au glas.A fost întâia datã când ,în chip conștient, nu am privit la cele din jur “în jos”,în stare de garbovire spiritual,ci în ansamblu,ca formã a unui gând sau,încã mai exact,ca exprimare a Creatorului.Iar apoi am început sã înțeleg de ce în nopțile senine stelele și luna pãreau așa mari și apropiate,privite de pe gangul casei bunicilor mei.Am început sã înțeleg ce mare binecuvântare era sã poți dormi sub acoperișul unei case vechi de peste douã sute de ani,care știa sã ne ocroteascã atunci când în jur bântuia cu furie cel mai mare rãu care i-a vizitat pe Români.
Alexandru Nemoianu
Istoric
USA / Michigan
|
Alexandru Nemoianu 5/27/2024 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.