Popii de țarã si apãrãtorii de țarã
Într-un articol al sãu, marele teolog român Dumitru Stãniloae , arãta cã o comunitate umanã poate exista doar sub forma națiunii.Spunea marele teolog cã omul este determinat,caracterizat,național și nu poate fi eliminata aceasta determinanta.Umanul pur nu existã fãrã caracteristicile sale,adicã cele naționale.A încerca sã suprimi caracteristicile naționale ar fi tot una cu a încerca sã schimbi,sau sã “rectifici” lucrarea lui Dumnezeu.La cele arãtate se mai adaugã o foarte semnificativã observație fãcutã de alt mare învãțat,Sextil Pușcariu.El spunea cã, “Ortodoxia noastrã este cel mai sigur criteriu de diferențiere,cãci noi(Românii) suntem singurul popor de limbã latinã de credințã ortodoxã.Aceastã împerechere fericitã de limba latinã cu cele mai alese și autentice însușiri sufletești și spirituale Bizantine,ne conferã acea calitate specialã,care face Neamul nostru unic.”..”Poporul Român se bucurã,datoritã sintezei dintre latinitate și Ortodoxie de privilegiul unor însușiri spirituale și ale unei culturi unice,de un deosebit farmec.” Aceste trãsãturi si aceastã comoarã, au fost cultivate și apãrate mai ales de cãtre clerul ortodox român și încã mai exact de cãtre “popii de țarã”.
În ultima vreme , a devenit foarte obișnuit sã fie folosit,cu sens peiorativ,disprețuitor,termenul de ‘popã de țarã”.Acest fel de a adresa noțiunea de “popa de țarã” reflectã ignoranțã și obrãznicie și este extrem de dureroasã pentru omul credincios.Încã mai mult pentru Romanul din spațiul ardealo-banatic.”Popii de țarã” au fost aceia care,în spațiul amintit,ardealo-banatic, au pãzit identitatea duhovniceascã și identitatea naționalã româneascã.Fiind una cu poporenii,încã mai mult,fiind “fratele trimis la carte” care vietuia și împãrțea amarul și bucuria cu “fratele rãmas la coasã”,”popii de țarã” au fost sfatuitorii la nevoie,exemplul de urmat și cei care,finalmente,asigurau sãnãtatea moralã a satelor.Acolo unde “popa de țarã” a fost vrednic,vrednic a fost tot satul.
În Banat și Ardeal,atunci când s-au aflat sub stãpânire strãinã,’popii de țarã” au fost cei care,cu trudã fãrã egal și cu enorme sacrificii personale ,au ținut bisericile deschise,au întemeiat “școlile confesionale” cele care au fãcut posibil învãțãmânt în limba românã,au promovat tradițiile naționale ale Românilor.Ei au fost cei care au limitat cancerul sectelor care a biciuit si biciuieste lumea.”Popii de țarã” erau unde a fost mai greu și tot ei au stat și în fruntea horelor.Fãrã exagerare se poate spune cã datoritã “popilor de țarã” Românii și-au câștigat trãsãturile intime cele mai frumoase,care leagã demnitatea de modestie și modestia de eleganta.Rãsplata lor a fost puținã sau de fel,și cel mai adesea a însemnat sãrãcie,nerecunoștințã ori marginalizare.În tot ce a fost gând bun și biruințã româneascã a fost și trudã și adesea sângele unui “popã de țarã”.Iar la asta sã adãugãm cã lucrarea cea bunã a fiecãrui “popa de țarã” nu ar fi fost cu putințã fãrã sacrificiul preotesei sale care,cel mai adesea ,a fost umãrul pe care a plâns și a primit mângâiere orice necãjit.În momentul de fațã categoria “popi de țarã” cuprinde tot clerul Ortodox,de la Patriarh la monahul din munți.Iar “popii de țarã” toți sunt acuma apãrãtorii de țarã și Neam.Biserica Ortodoxã Românã stã azi în linia întâia a apãrãrii Credinței și Tradiției românești, a unitãții de Limba și Neam.
În aceste momente,mai mult decât oricând în istoria Neamului Românesc pe care o știm,”popii de țarã”,fãrã larmã,fãrã agitație,s-au așezat ca stâncã apãrând ființa semnificativã a Neamului.Ignorând cu smerenie suprema jigniri și mojicii,venind nu numai din partea unor administrații și așezãri statale care sunt supuse unor interese strãine și insuflate de duh satanic,dar și ale unor rãtãciți cãzuți într-un soi de “rascolnicism” gãunos,Patriarhia Ortodoxã Românã,”popii de țarã”,au fãcut și fac ceeace trebuie.Din nou se dovedește un adevãr superb articulat de cãtre marele scriitor german Ernst Junger,”În situații în care cei mai deștepți eșueazã,iar cei curajoși reflecteazã la o soluție,putem vedea uneori cum cineva dã liniștit un sfat drept,sau face ceeace este bine.Atunci putem fi siguri cã e vorba de un bãrbat care se roagã.”
În împrejurãrile prin care trece și România și lumea,stãri tulburi și primejdioase,când randuielile se cutremurã,când cei rãi își aratã colții veninoși,Patriarhia Ortodoxã a ales sã facã tot ce este bun și de folos. Patriarhia ajutã în mod activ pe cei în nevoie,dã sfat și tãrie celor slabi și mai ales înalțã rugãciune de cerere de milã la Dumnezeu. Cu nesfârșita emoție,recunoștințã și cutremur sã ne gândim la “popii de țarã” care,în Bisericile închise de administrațiile nãucite și rele,singuri, în fața altarelor înalțã rugãciune și aduc Jertfa cea fãrã de sânge.În acele clipe,acești “popi de țarã”,își pun sufletul pentru toți și fiecare dintre noi.Sã nu uitãm asta și sã le fim recunoscãtori. Biserica Ortodoxã Românã și Neamul Românesc au trecut prin multe clipe grele,vor trece și prin aceastã crizã.Dar condiția de a trece cu bine este una: sã stãm cu toții neclintiți în jurul Ortodoxiei Românești,singura posibilitate de mântuire pentru Neamul Românesc.
Din nou se cuvine sa stim bine ca acești “popi de țarã “și apãrãtori de țarã”,adica cei care alcatuiesc iearhia si clerul Patriarhiei Ortodoxe Romane,de la Patriarh la calugarii sihastri(,fie ca Bunul Dumnezeu sã-i dãruiascã mai departe Neamului nostrum),sunt între acei mãrturisitori de credințã și prigoniți pentru credințã despre care,în vorbe de foc glasuieste Sfântul Pavel,Apostolul Neamurilor:”Ei,de care lumea nu era vrednicã,au rãtãcit în pustii,în munți,în peșteri și în crãpãturile pãmântului.Și toți aceștia,care pentru credința lor,au fost de pomenire,n-au primit ce le fusese fãgãduit.Pentru cã Dumnezeu randuise pentru noi ceva mai bun,cã ei sã nu ia fãrã noi desãvârșirea”(Sf.Pavel,Evrei,11,38-40).
Alexandru Nemoianu Istoric USA, Michigan
|
Alexandru Nemoianu 11/28/2023 |
Contact: |
|