Note personale : Si nu numai !
In noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază
Voi credeti în scrisul vostru, noi nu credem in nimic!
Eminescu
Suntem din nou în august. A cîta oară? Unii mai norocosi doar a douăzecea oară. Altii....
Luna asta e aproape cea mai frumoasă din tot anul. Doar luna mai ar mai putea-o depăsi. Si poate iunie si septembrie. Dar nu si alta.
E vremea pepenilor si a scaldei. Lumea e în concediu si copiii în vacantă, asa că lucrurile n-ar trebui luate prea în serios.
Si totusi unii, ca mine de exemplu, nu se lasă pînă nu găsesc nodul în papură. Of-ul meu de acum e că limba noastră cea de toate zilele se depreciază văzînd cu ochii sau mai exact: auzind cu urechile. Motivul principal e fără doar si poate viteza cu care societatea se schimbă în plan material si implicit în planul spiritual.
Limba engleză a americanilor, cei care conduc lumea ametitor de repede de aproape un secol, s-a adaptat vitezei de desfăsurare a evenimentelor, adică si-a pierdut importanta în plan social si cultural, ca să rămînă doar un suport cît mai eficient al schimbului de informatii.
Americanii au inventat celebrul OK, mai international chiar si decît aprobatul din cap. Se spune că cele două litere ar veni de la abrevierea lui “oll korrect ( o ortografiere gresita din limbajul familiar de acum doua secole). Si în cîte alte feluri n-au “sărăcit” americanii limba lui Shakespeare ?
Pe itinerariul ăsta al importantei informatiei în detrimentul total al frumusetei vorbei, s-a ajuns la desconsiderarea, nu doar a limbajului, ci a majoritătii celorlalte manifestări culturale ale societătii.
As îndrăzni să spun ca povestea a început cu secole in urmă, cînd lumea spirituală a primit strasnica lovitură dată de Darwin cu Evolutia Speciilor.
De atunci cred ca stiinta a devenit mai spectaculoasă decît arta. Ochii tuturor s-au îndreptat asupra noii regine: stiinta.
Secolul 19 a fost secolul inventiilor. Arta a intrat în suferintă. Expresionismul, suprarealismul, modernismul, toate au fost expresii ale unei revolte împotriva realismului, a ratiunii, care primea toti laurii.
Au fost căutări ale unor experiente noi, stiluri noi, tărîmuri noi, a unor lumi ce trebuiau descoperite prin experientele mentale. Asta a avut un efect contrar celui dorit: marele public a pierdut contactul cu actul de creatie, cu plăcerea de a admira ceva ce îi era la îndemînă să admire. A renuntat să mai iubească vorba. S-a lăsat fascinat doar de spectacolul tehnicii. Dar n-as vrea să mă avînt prea tare pe un teren atît de alunecos.
Stiinta a învins arta si si-a trimis trupele în ocupatie. Asa a aparut televizorul si apoi toată pleiada de jucării electronice care au pus stăpînire pe plăcerile si pe mintea noastră. Ingerăm minut de minut informatii mai mult rele decît bune si ne distrăm în cel mai lamentabil mod.
Scoala adevărată, învătătura temeinică, experienta proprie, arta în întelesul ei multisecular, sunt acum repere aproape desuete. Asadar nu e de mirare că cei ce se reped să ne dea informatii pe calea undelor sunt de cele mai multe ori foarte departe de calitatea ce ar pretinde-o o asemenea importantă datorie.
Vorbitul în public, spunea nu de mult Gabriel Liiceanu, nu este în natura fiintei noastre si de aceea ni se cere un efort si un discernămînt deosebit pentru a îndrăzni să facem pasul ăsta.
Din păcate bunul-simt e o floare din ce în ce mai rară, iar locul părăsit de el s-a umplut de bălăriile societătii de consum, needucată, dar guresă.
In discursul public al sezonului cel mai indragit refren este: “si nu numai”, asezat năucitor în coada frazei. A oricărei fraze, a aproape oricărui vorbitor, de la functionarul comunal pînă la cel de la Primaria Capitalei sau de la Parlament. Pentru că în gălăgia natională, maimutăreala e tehnica cea mai folositoare. Desigur că nici substata celor spuse si nici gramatica căreia i se supune nu sunt mai putin jalnice. Si discursul nu se poate încheia fără ca oratorul să nu arunce măcar de cîteva ori expresia: “dacă vreti”, ca să marcheze eleganta de care e capabil. Era să-i uit pe cei care, desi au absolvit liceul la Pascani sau la Motătei Gară, nu-si pot spune of-ul dacă nu se ajută de engleză, care fie vorba între ei, e mult mai expresivă.
Si necazul se înăspreste cînd noi, milioanele de tele- si radio-ascultători ne întrecem în a-i întrece. Dacă ai nenorocul să fi în preajma unui grup de tineri “încălziti”, n-o sa-ti crezi urechilor. Nu e vorba doar de teribilismul lor, de eventualele înjurături, care ar putea fi acceptate cumva pentru asemenea vîrstă fierbinte, ci de vocabularul si stereotipiile cu care le place să-si bucure urechile. Asta este o probă a lipsei de interes sau a incapacitătii lor de a detecta frumosul, normalul. Ei si? Singurul lucru important e să fi “cool”.
Sunt convins, din cîte reusesc să înteleg, că situatia nu e mai brează nici pe alte meleaguri . Diferenta ar fi că cei care vorbesc engleza zi de zi, bine sau mai putin bine, nu o mai împănează si cu românisme sau ungurisme. Poate doar cu cîteva chinezisme. Altfel o stîlcesc si doar atit.
Am neplăcuta convingere că viitorul nu va aduce nimic bun în subiectul acesta.
Amestecul actual de populatii, pe care doar Turnul Babel l-a mai făptuit, face ca engleza să penetreze toate celelalte limbi si să se pervertească ea însusi sub influenta lor într-o limbă a tuturor si a nimănui.
“Dacă vreti”!
Vorel Neacsu / Toronto
|
Vorel Neacsu 8/15/2010 |
Contact: |
|
|
