Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Cu muzicianul Theodor Coresi


Distins prof. dr. THEODOR CORESI, ce reprezintă România pentru sufletul dumneavoastră, dar si Vien (a doua mamă) care va adoptat cu mare dragoste? As dori să vă referiti la comuna Dochia, locul unde ati văzut lumina zilei si apoi ati plecat, în lumea largă, purtat de-o marea dragoste, MUZICA.

Prof.dr. Theodore Coresi: În primul rând, pentru mine, Dochia este locul unde m-am format si am învătat să cântat pentru prima dată în corul din cadrul Scolii Generale, sub îndrumarea muzicianului de marcă – profesorul PETRU MINUT, care acum locuieste la Piatra-Neamt si este pensionar. Acolo a fost primul meu pas către artă, care m-a dus mai departe către Bucuresti, la Institutul de Muzică „Ciprian Porumbescu” – astăzi Universitatea Natională de Muzică, ca în 1986 destinul m-a purtat la Viena, când în urma Concursului de canto „BELVEDERE” am primit două premii importante, si asa am devenit un vienez adoptiv.

Marin Voican-Ghioroiu: Cum vă simtiti în Roamânia? Care este primul sentiment al copilului de altădată când calcă iarba verde de acasă?

Prof.dr. Theodore Coresi: Doamne!!!!... când păsesc în curtea casei mele, leagănul copilăriei, mă simt precum Anteu care, la atingerea pământului, prindea puteri nebănbuite. Trăiesc sentimentul unei revelatii, fiindcă România, tara mea de bastină, plai frumos ca o grădină de rai, îmi dă sigurantă, fericire si bucuria fiului ce-si odihneste trupul alături de mama iubită, care a veghiat si i-a îndrumat psii pe drumurile vietii. În acest loc sfintit am prieteni, colegi, multe persoane cu care mă întâlnesc si lucrez dar, în acelasi timp, nu pot să afirm că nu sunt multumit că am avut posibilitatea să trăiesc si să activez ca artist în una din cele mai frumoase si cunoscute locuri din lume, Viena, patria muzicii internationale.

Marin Voican-Ghioroiu: Desigur că drumul pe care l-ati parcurs este lung si presărat cu succese si, totusi mă frământă o întrebare de suflet... Ce mari iubiri ati trecut cu literă de aur în „Cartea Vietii” dvs.?

Prof.dr. Theodore Coresi: Gândim pe aceeasi lungime de undă, fiindcă omul cât trăieste studiază, adună cu hărnicia albinei din tot ce i-a fost drag (imagini, valori inestimabile ale culturii universale), apoi scrie în „Cartea vietii” marile iubirei, pe care si eu le-am gravat cu litere de aur si, în primul rând, nu am uitat „sfânta familie” , draga mea familie care-mi este cea mai apropiată.
Sunt bucuros că iubitii mei copii sunt foarte buni si dulci, talentati si interesati în a practica muzica si arta, dar nu-i oblig să facă acelasi lucru ca mine. Maria este elevă în anul doi (dans clasic) la o scoală de balet renumită din Viena, sub îndrumarea marei dansatoare Simona Noja, de origine română care, în momentul de fată, este si directoarea Scolii de la Staatsoper din Viena.
Carol, care este interesat de muzică, dar nu foarte mult, are o mare dragoste pentru biologie, istorie si geografie s.a. Iar cel mai mic Flavius, elev silitor la învătătură..., este un bun matematician, este singurul care ia lectii de pian si-i foarte interesat să studieze pianul. Nu stiu... poate, în timp, unul din copii mei va păsi pe calea muzicii.
Iar sotia mea Ecaterina, o minunata mamă de copii, este cântăreată de operă, artistă lirică si activează ca solist de concert si de operă; suntem o familie de artisti, de muzicieni... Câteodată ne este usor, uneori mai greu (suntem sau nu împreună), fiindcă arta de-a cânta cere nenumărate sacrificii (având multe de făcut), în rest suntem multumiti si fericiti ce facem. Pot să fiu mândru că suntem o familie plină de armonie si ne bucurăm de viata zi de zi. Muzica si arta este un lucru deosebit care, dacă îl practici cu interes si dăruire, îti aduce bucurie si multumire în suflet. Părerea mea despre cei care-mi sunt aproape, este: Atâta timp când familia îmi este întreagă si sănătoasă, mă pot socoti cel mai bogat om de pe pământ!

Marin Voican-Ghioroiu: Sunteti un mare iubitor de muzică si, în acelasi timp, un interpret de talie internatională a unor roluri de exceptie; ati jucat pe marile scene europene în cele mai celebre opere, acumulând o vastă experientă în muzică si artă, iar în momentul de fată conduceti cursul de măiestrie artistică, sectia canto în cadrul Festivalului „VACANTE MUZICALE” de la Piatra-Neamt , de aceea sunt foarte curios să stiu ce doriti să lăsati discipolilor dvs, acestor viitori artisti care vor pleca în lume...ducând cu ei o părticică din sufletul si idealurile omului de omenie prof. dr. Theodore Coresi?

Prof.dr. Theodore Coresi: Întradevăr, după o mare expertientă de peste treizeci de ani pe scenă..., care pentru mine a fost si rămâne un miraj irezistibil ce m-a atras si m-a înrobit, mi-a dat bucurii si satisfactii enorme, mi-a înobilat sufletul când am jucat în roluri de operă si concert, fiindcă am avut această ocazie fericită să mă formez în România lângă cântăreti mari, să mă dezvolt si să corectez foarte multe lucruri (în străinătate) cu profesori de marcă si cu artisti de legendă.
Am avut sansa ca la Viena să studiez cu cu Hubert Doich de la Staatsoper Wien, un prof. cu experientă de peste patruzeci de ani, care m-a îndrumat în studierea si realizarea la nivel înalt al repertoriului german. Totodată am avut sansa să studiez cu doi dintre cei mai renumiti cântăreti de operă, basul Boris Hristov si renumitul bariton Giuseppe Tadelli, două personalităti marcante ale muzicii mondiale, două legende de la care am avut foarte mult de învătat. Deasemenea, trbuie s-o amintesc pe Agnes Ivan, prima mea profesoară, o doamnă care acum trăieste la Viena care m-a învătat cu mare dragoste meseria de-a cânta.
De la acesti patru minunati profesori, la rândul meu, caut să împărtăsesc din cunostintele acumulate.... elevilor, studentilor si tinerilor artisti pe care-i întâlnesc la cursurile de măiestrie (canto) de la Piatra-Neamt. Din bogătia pe care am mostenit-o de la acesti patru eminenti profesori, tinerilor mei cursanti le dăruiesc cu dragă inimă explicatii si indicatii clare în ceea ce au de făcut pentru a se dezvolta si a reusi să-si realizeze visul de-a cânta pe scenă, de-a cînta bine. Le dăruiesc, de fapt, drumul afirmării artistice.

Marin Voican-Ghioroiu: Vă rog să-mi spuneti câteva roluri pe care le-ati interpretat si v-au adus glorie în lume?

Prof.dr. Theodore Coresi: Repertoriul meu e foarte vast. Sunt un cântăret care am fost obligat la început de carieră, datorită faptului că eram în străinătate si nu puteam să-mi permit să refuz anumite roluril ce mi se impuneau (prin angajamentul contract pe care-l semnasem) si, asa am reusit să cânt si să studiez (începând de la opera barocă) Giulio Caccini, G. Frescobaldi, C.Monteverdi, P. Ciani, Theodor Fuchs etc. trecând prin clasici si romantici până la Aban Berg, Sravinski.
În acest vast repertoriu am fost, să spunem, încântat... reusind să fac performantă. Asa s-a materializat apropierea mea către muzică si rolurile cele mai importante pe care le-am făcut pe scenă. Cei doi compozitori apropiati sufletului meu sunt W. A. Mozart si G. Verdi, cântând în foarte multe opere ca: Flautul fermecat, Nunta lui Figaro, Don Givanni, Don Carlos, Simon Boccanegra, Trubadurul si alte lucrări care m-au consacrat si care m-au ajutat să mă dezvolt si să mă realizez profesional.
Si, ca un sfat pe care-l dau tinerilor artisti, cei care acum sunt la un curs de măiestrie, aici la Piatra-Neamt, întotdeauna le-am spus cuvântul cheie: „Studiati, studiati si iarăsi studiati!...” si studiati bine.

Marin Voican-Ghioroiu: Piatra-Neamt , oras legendar în care ati initiat concursul de canto „VACANTE MUZICALE” , cum îl vedeti în viitor dpdv cultural, economic, plai mioritic si turistic?

Prof.dr. Theodore Coresi: Întradevăr, poate vă amintiti de acum un an de un concurs international de canto pe care l-am initiat la Piatra-Neamt în cadrul acestui festival, care a fost organizat de Asociatia Culturală „VOX ARTIS” – în cadrul căreia ocup fuctia de Vicepresedinte, alături de prieteni de suflet, cum este ing. Dorel Spiridonescu – Presedintele Asociatiei.
Am dori ca acest concurs să ofere tinerilor artisti, tinerilor studenti din România si din străinătate, posibilitatea de a-ntâlni în cadrul membrilor juriiilor personalităti marcante ale muzicii nationale si internationale, să le oferim o rampă de lansare. Aceasta este modalitatea de-a se face cunoscuti acesti tineri si de-a fi sprijiniti în realizarea unei cariere artistice. Nu întmplător, acum un an, am avut presedinte al juriului pe directorul General de la Opera din Mexic, d-na Cristina Cotescu – regizor la Opera natională Română din Bucuresti, prof. Carmen Daniela Gililov din Germania si alti reprezentanti ai unor institutii culturale din România si străinătate. Din păcate, în acest an, la a doua editie (care a fost programată), n-am resit să o ducem la îndeplinire, desi am avut sansa ca în juriu să invităm personalităti marcante ale muzicii nationale si internationale.
Am avut invitati doi importanti manageri, unul de la Berlin si unul de la Barcelona, Directorul Operei Nationale din Bucuresti, Operei din Iasi si de al Filarmonica din Sibiu, plus alte personaluităti..., dar criza financiară pe care o simtim cum apasă destul de greu si România, am fost nevoiti să amânăm desfăsurarea acestui concurs, lăsându-l pentru anul viitor, când Festivalul „VACANTE MUZICALE” va fi la cea de a XXXX-a aniversare.
În acest an, cu muncă si dăruire, noi reusim să prezentăm publicului câteva concerte de marcă, dar si aici trebuie să arăt, din păcate, programul este redus tot din cauza acestor probleme financiare, cu mentiunea de rigoare: calitatea nu a scăzut, din contră a fost mentinută la o cotă reidicată. Sperăm să oferim pietrenilor, musafirilor si turistilor, care vin la Piatra-Neamt, clipe de neuitat.
Orasul Piatra-Neamt este întradevăr un oras splendid... fiind asezat într-o zonă geografică magnifică, cu adevărate rezervatii naturale, asezăminte de cult , buserici, mânăstiri si citadele hidro-energetice foarte importante, un oras care ar putea deveni un magnet international turistic, fiindcă Festivalul „Vacante Muzicale” este deja un brand ajuns la vârsta maturitătii depline, patru decenii de realizări încununate de suces.
Pentru aceasta recomand celor care conduc destinele acestui oras dpdv politic si cultural, să se preocupe mult mai mult, printr-o publicitate sustinută a festivalului pe plan international, nu numai pe plan national. Cred că este de bun augur un festival de cultură ca acesta, care atrage turistii, oamenii de afaceri si anumiti sponsori...interesati să ajute mentinerea si dezvoltarea acestui festival international.

Marin Voican-Ghioroiu: Fiindcă ati amintit că pe scena de la Piatra-Neamt au fost invitate formatiuni artistice de mare marcă, suneti-mi, care sunt acetea?

Prof.dr. Theodore Coresi: În acest an avem bucuria ca în cadrul vacantelor să lucrăm cu Orcehestra Filarmonicii „Mihai Jora” din Bacău, care-i bine pregătită, cu mare experientă (mai ales în concertele în aer liber), fiindcă face foarte mulle turnee în străinătate.
Pentru mine este o adevărată bucurie să-mi întâlnesc prietenii, colegii de generatie (de la universitate), oameni cu o pregătire temeinică în domeniul muzicii, oferindu-mi-se sansa, ca în acest an, în armonie deplină, să realizăm cocerte frumoase. La primul concert în deschiderea festivalului, Orchestra Filarmonicii „Mihai Jora” din Bacău a avut la pupitru pe maestrul Iurie Florea, Directorul Artistic al Operei Nationale din Bucuresti, un dirijor cu mare experientă, mai ales în directia operelor si concertelor. La deschidere am avut un public entuziast care a răsplătit munca acestor truditori ai artei interpretative cu aplauze la scenă deschisă. Am fost plăcut impresionat când spectatorii (la finalul concertului) s-au ridicat în picioare si a aplaudat prestatia colegilor de pe scenă.
Maistrul Iurie Florea a fost într-o seară magnifică, dăruită publicului si orchestrei. Mi-a făcut mare bucurie să-l invit în deschiderea festivalului. Să sperăm că si în viitor o să lucrăm foarte bine.
De asemenea, as mai dori să mentionez un al doilea program cu orchestră, avându-l pe maiestrul Gheorghe Costin, dirijor principal la Filarmonica Banatul din Timisoara, un eminent artist care a avut multe colaborări în străinătate si în România.
Dumnealui a sosit de la Montreal - Canada, unde a fost prezent într-un juriu international. Sper ca si acest concert să fie de exceptie, într-o armonie deplină – orchestră si public. As dori să mai amintesc si prezenta unui tânăr vioilonist de 17ani, Cristian Ruscior (de origine română, născut la Suceava) care studiază la Universitatea de Muzică din Viena cu prof. rusi Leonid Sorokow si Maria Sorokowa (de la vârsta de15 ani), extrem de talentat care va concerta în seara de închidere a festivalului.

Marin Voican-Ghioroiu: Destăinuit-mi, dacă voiti, măcar una din metodele pe care le aplicati la master-class si ce rezultate ati obtinut. Spuneti-mi câtiva studenti care s-au afirmat în mod dseosebit.

Prof.dr. Theodore Coresi: În primul rând, în perioada asta scurtă, la un curs de măiestrie nu poti să realizezi toate problemele tehnice care apar (calitatea vocii, interpretare, dictie, claritatea în exprimare în limbile străine de circulatie internatională). La cursurile de măiestrie din acest an au venit artisti deja formati, care fac concerte si spectcole, iar unii dintre ei sunt începători...
Metoda pe care eu o practic, este o metodă simplă, un contact fiziologic, un cântat natural, fiindcă pornim de la natură, nu-i asa?...si nu putem actiona contra fiziologicului si normalului, contra naturii. Foarte important pentru un cântăret (care vrea să se dezvolte si să aibă sansa de-a face carieră) e de a-si dezolva foarte corect si foarte bine tehnica de respiratie. Acesta este motorul care ne duce mai departe, exact ca la o masină. Tehnica de repiratie trebuie să fie corectă, profundă, costo-diafragmală, cu un appogio giusto, ceea ce face ca tot aparatul vocal fonator să fie pus într-o activitate corectă; numai atunci performanta apare. Tehnica de respiratie este cea mai importantă formă pedagogiă la care tin foarte mult si insist (ori unde e posibil) ca în studiul pe care-l fac, acesti tineri, care doresc să studieze la mine, să si-o însusească foarte bine.
Al doilea punct important în tehnica vocală este impostatia si emisia sunetului, o emisie naturală, atitudine corporală simplă si corectă, care să ampifice cântatul natural cu care s-a născut acel tânăr, să-l corecteze, să-l dezvolte, să-l slefuiască căci, această modalitate de cânt , care se exprimă prin cuvinte, prin talentul omului respectiv, urmăreste în permanent (ideea în sine) ca solistul să cînte omogen, rotund, de- a purta (împinge vocea în sală) până în ultimul rând al teatrului, al sălii de concert.
Sunt multe reguli de tehnică vocală, de interpretare, pe care acesti tineri au reusit (unii dintre ei) în timpul acesta scurt...să le înteleagă că trebuiesc pe mai departe urmărite si aprofundate. Numai cu o muncă sustinută si de calitate, tinerii masteranzi vor ajunge la un progres, realizând performantei vocale cerute în arta muzicală.
În cadrul cursului am avut si începători, dar si absolventi de universităti de muzică. Am avut bucuria să am cursanti obisnuiti cu spectacolele de operă si concert, exemplu: mezzosoprana de la teatrul din Brasov, Marinela Nicola si soprană de coluratură Rodica Gabriela Anghelescu - care este angrenată în activitatea artistică natională, face concerte, o coluratură care are sansa de-a se dezvolta si a prezenta publicului, în viitor, foarte multe roluri frumoase.
Lângă aceste două cântărete talentate am mai avut si un tenor, pe Iulian Musat, care va merge la un concursu international „Haricleea Darcle” de la Brăila,. Cu acesti trei cântăreti am avut nespusa satisfactie să lucrez la un anumit standard, fiindcă sunt solisti formati, au un anumit repertoriu si au dorit să primească de la mine anumite sfaturi, indicatii în dezvoltarea lor din punct de vedere tehnic, vocal si interpretativ.


Marin Voican-Ghioroiu: Credeti că un curs de măiestrie vocală se poate opri aici (numai după o săptămână de studiu)? Ce trebuie să facă în continuare acesti tineri ca să poată ajunge pe cele mai înalte scene ale tetrelor de concert si de operă?

Prof.dr. Theodore Coresi: Un curs de măiestrie e un început, o întâlnire cu un muzician cu experientă. În acest an eu sunt acea persoană care am lucrat cu acesti tineri, dar în alte cazuri sunt alte persoane, profesori sau artisti de marcă, si ei dau sfaturi acestor interpreti (mai bune sau mai rele), dar aici trebuie să avem o rezervă, fiindcă nu tot ceea ce un artist a realizat, e valabil si pentru altă persoană. Aici va fi nevoie să fim atenti cu posibilitătile fizice si anatomice, psihice si calitătile native. Un curs de măiestrie oferă o comunicare si un început cu un profesor de canto (de cele mai multe ori fiind si el cântăret) cu experientă. Cursantul respectiv trebuie să studieze mai departe, să se dezvolte, să corecteze anumite lucruri, să se împlinească, si să înteleagă clar sensul tehnicii vocale al interpretării repertoriului, al posibilitătilor si manierei de cântat ariile de operă sau în concerte, fiindcă ei au atins un anumit nivel, si-au însusit o mică experientă în plus. Acest lucru nu trebuie să-i oprească de-a merge înainte. Sfaturile pe care le-au primit de la mine, le vor fi de mare folos, obligându-i să studieze temeinic arta vocală, să corecteze , să aprofundeze lucrurile, să le gândească ei singuri, trecându-le prin filtrul mintii si a sufletului...până când le vor intra în reflexe.

Marin Voican-Ghioroiu: La sârsitul unui concurs de măiestrie, ce ne oferiti?

Prof.dr. Theodore Coresi: Ca de obicei, la sfârsitul unui curs de măiestrie, are loc o gală muzicală. De astă dată spectacolul este programat să se tină laTeatrul Tineretului din Piatra-Neamt, un concert în comun al clasei de măiestrie – sectia canto si al clasei de pian, condusă de prof. Carmen Daniel Gililov din Gemania (pianistă de marcă, care a făcut mare carieră, fiind un bun si desăvârsit pedagog), care se află în al II-lea an la Vacante Muzicale.
Acest concert l-am organizat împreună, unde tineri pianisti (unii veniti din Germania, altii din Romania) alături de cântăretii de al clasa de canto vor prezenta un program splendid cu lucrări frumoase, arii de operă. 1. Rodica Anghelescu – aria Reginei noptii –„Flautul fermecat” Act. II, W.A.Mozart, aria Gilda – „Rigoletto” act. III , G. Verdi; Iulian Musat – aria Una furtiva lgrima – „Elixirul Dragostei” si Quanto e bella, quanto e carra – G. Donizzeti; Marinela Nicola – aria Dalilei – „Samson si Dalila” – Camille Saint-Saens si Habanera – „Carmen” – G. Bizet; Nicolae Mihăilă – pianist va interpreta „Mephisto nwalter” – Fr. Liszt si „Sonata nr. 3 – S. Prokofiev (un viitor student la Acdemia d Muzică din Viena).
Concert a plăcut publicului fiind bine prezentat...cu emotiile de rigoare. Pot să afirm că am fost impresionat într-un mod deosebit de plăcut, când ni s-au adus multumiri din partea elevilor mei si ai d-nei Gililov, un mesaj pe care nu-l voi uta curând.
„Dragii nostri profesori, să vă aduceti aminte de noi că am fost tinerii enuziasti si veseli, pe care i-ati avut sub aripa dvs. de părinti, iar astăzi când plecăm pe drumurile vietii...vom păstra în inimile noastre respectul si iubirea netărmurită pentru tot ce ati reusit să ne dăruiti în domeniul muzicii, al dragostei si prieteniei dintre artistii lirici si instrumentisti. Noi suntem vulturii care ne vom lua zborul peste mări si tări ducând o părticică din inima, dorul si idealurile dvs. care ne vor fi ca un far călăuzitor în cele mai frumoase zile din viitorul care ne apartine.”





Marin Voican-Ghioroiu:    8/1/2010


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian