Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Repere : Tâlcul moral al baladei

Există între baladele noastre esentiale două creatii de o deosebită expresivitate,
ambele grăitoare atât pentru virtutile artistice ale poporului nostru, cât si pentru înaltul
său simt moral, încrustat în firea si atitudinea sa, ca o trăsătură comportamentală dis-
tinctivă. Acestea sunt „Soarele si luna” si „Toma Alimos”.
In cea dintâi, care dezvoltă motivul popular al frătiei dintre Soare si Lună, este
repudiată, ca nefirească si imorală, unirea prin căsnicie între frate si soră, oricât de mare
s-ar dovedi pasiunea si atractia dintre ei. Ileana Simzeana, descoperită de Soare după
îndelungi căutări în „argeaua” acesteia (termenul ne grăieste despre originea strict populară si vechimea acestei balade, el amintind de cântecele bătrânesti reminiscente de
genul „Măi voinice, voinicele/ Ce cati noaptea prin argele/ După fete frumusele...”), res-
pinge categoric cererea în căsătorie a Soarelui-frate. „Ea dac-auzea – glăsuieste în curgerea sa iscusită balada – Din gură-i grăia:/ - Puternice Soare,/ Esti puternic mare,/
Dar ia spune-mi oare/ Und’ s-a mai văzut/ Si s-a cunoscut,/ Und’ s-a auzit/ Si s-a pomenit/ Să ia sor’ pe frate/ Si frate pe sor’?/ De mi-ai arăta,/ Atunci te-oi lua,/ Atunci
si nici atunci”. Pentru a-i domoli pornirea, „fata” îl supune pe „petitor” unor probe supraomenesti. Chiar după îndeplinirea acestora, ea invocă argumentul suprem al
sacrilegiului. În disperarea sa, asemenea lui Hyperion din „Luceafărul” eminescian,
care apelează la „dezlegarea” Demiurgului, Soarele se adresează lui Adam si Eva.
Spiritul demiurgic intervine si aici, transformând-o pe Ileana Sâmzeana în mreană,
salvată din apele mării de Adam si Eva si înăltată pe bolta celestă în chip de Lună eternă.
Morala trimfă – si devine, prin pilda baladei, învătătură si normă de bază a unui cod etic
statornicit prin bunul simt si întelepciunea milenară a poporului. „Pedeapsa” neîntâlnirii lor vesnice este concepută în cel mai autentic stil popular: „Si de-atunci se trase,/ Si de-atunci rămase,/ Lumea cât o fi/ Si s-o pomeni,/ Că ei se gonesc/ Si nu se-ntâlnesc:/Luna
când luceste,/Soarele sfinteste,/ Soare când răsare,/ Luna intră-n mare...”
Cea de-a doua baladă mentionată, „Toma Alimos”, pune în lumină un alt prin-
cipiu fundamental al moralei populare, cu adânci inflexiuni crestine: biruinta setei de
dreptate, a cauzei celui cinstit si cutezător în faptele sale.Această biruintă se realizează
prin confruntarea directă si aprigă dintre cele două personaje antitetice: de o parte Toma
Alimos – „Haiduc din Tara-de-Jos,/ Nalt la stat,/ Mare la sfat/ Si viteaz cum n-a mai stat”- iar de alta „Stăpânul/ Mosiilor/ Si domnul/ Câmpiilor;/ Manea slutul/ Si urâtul/
Manea grosul/ Si-artăgosul”.La proferările agresivului urmăritor, Toma răspunde prin
Gestul binevoitor al îmbierii cu plosca haiducească si al încercării de discutare si ana-
lizare cu calm a pricinilor.Viclenia cuvintelor si fapta ucigasă ale lui Manea amintesc
într-un fel de asasinarea miselească a Viteazului domnitor român, prin pizma generalului
imperial Basta. Adunându-si puterile, în goana murgului, Toma ajunge din urmă pe lasul fugar si-l loveste năpraznic, plătindu-i astfel pentru nelegiuirea sa. Simtindu-si si el sfârsitil, din cauza rănii mârsave, se adresează calului, însotitorul său de-o viată: „D-alelei, murgutule,/D-alelei drăgutule,/ Ce-am gândit / Am izbândit,/ Dar si ceasul mi-a
sosit./ Sapă-mi groapă din picior/Si-mi asterne fânisor,/ Iar la cap si la picioare/ Pune-mi,
pune-mi câte-o floare:/ La cap floare de bujor,/ Să mi-o ia mândra cu dor,/ La picioare busuioc/ Să mă plângă mai cu foc.” Ca în ritualul mioritic, la moartea lui Toma participă
întrega natură înconjurătoare. Finalul ne trezeste în memorie emotionanta legendă a mortii voievodului Gelu, îngropat de propriu-i cal pe câmpul de luptă al strămosilor săi.
Moartea lui Toma este, evident, apoteotică. Spiritul justitiar a învins prin vointa
si măretia umană a eroului si de aceea el dispare în ordinea naturală, împăcat în sine si o-
crotit de codrul –frate, „ce cu freamăt îl plângea”.
Frumusetea morală a celor două balade este sustinută pe de-a-ntregul de măiestria
lor artistică, proprie creatiei noastre populare. Orice cercetare detaliată, din acest punct de vedere, ar putea releva, vers cu vers, sudura intimă dintre gând si expresie, dintre idee si metaforă. Este ceea ce face ca aceste balade să se adauge în chip firesc si elocvent celor-
lalte capodopere ale fondului de aur al folclorului national – nestemate pururi nepieritoare
ale geniului creator al poporului nostru.


ION SEGĂRCEANU / Toronto






Ion Segărceanu    5/11/2010


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian