Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Dăruim de Dragobete

Clipe de bucurie sau tristete ne umplu paharul vietii. Câteodată avem senzatia că lucrurile au fost orânduite si în acele momente întelegem că nimic nu-i întâmplător. Un astfel de eveniment s-a petrecut zilele acestea când, revăzând un film, mi-a atras atentia explicatia dată pentru numele de DAVID - care înseamnă iubit. Prima dată acest nume apare în Cartea I a lui Samuel: „ 16.12 Isai a trimes să-l aducă. Si el era cu părul bălai, cu ochi frumosi si fată frumoasă. Domnul a zis lui Samuel: „Scoală-te, si unge-l, căci el este! 16.13... Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea si în cele următoare.” Pentru explicarea numelui DAVID (în ebraică DAWIDH) se iau în consideratie termenul ebraic, asemănător dodh (unchi) si verbul jadad (a iubi) la care se adaugă ideea că, fiind mezin, biblicul David este cel mai iubit dintre copii. În ebraică se citeste si se scrie de la dreapta la stânga, deci cuvântul este scris DIVAD. În spatiul european DIV este rădăcina a doi termeni: divin (unitatea primordială supremă) si divide (poate însemna si creatia; în biologie prin diviziune celulară se înmultesc celulele si organismele unicelulare). În scrierile vedice Diva este cerul, iar devi înseamnă zeită.
Principiul care stă la baza lumii este iubirea creatoare sau dăruirea de sine; a iubi înseamnă a da neconditionat. Astfel, dacă privim verbul ja-dad, observăm acelasi dad ca si în Bagdad, pe care specialistii francezi îl interpretează prin Bag (zeul) si dad (a dat), iar Adad este zeul vremii în Mesopotamia si al furtunii la asirieni. În arabă prin hadda se întelege a sparge, iar prin haddat tunet. Când spargi rupi niste legături; este asemănător cu momentul în care dăruiesti. Atunci rupi legăturile, atasamentele, fată de obiectul sau simbolul dăruit. În Vechiul Testament Dumnezeu îi vorbeste lui Moise ca un tunet, iar în Elada Zeus este purtătorul de fulgere pe care le îndreaptă spre cei vinovati. Acesti zei purtători de fulgere aduc ploaia odată cu fulgerele. Ploaia este un dar de viată, un simbol al creatiei; fără ea nu încolteste sământa. Poate de aceea Dhatar în lumea vedică este un fondator, creatorul soarelui, cerului si pământului, fiind invocat pentru a obtine bogătia, longevitatea si nemurirea. În sanscrită DA/DAD este rădăcina verbului a DA si DANA înseamnă DAR, iar în franceză există donner (a da) si cadeau (dar). Putem să întelegem cât de vechi sunt termenii a da si dar, care au fost rostiti cu multe mii de ani înainte de Era Crestină, atât în Orient (până în îndepărtata Indie), cât si în antichitatea greacă (unde doron însemna dar); înaintasii nostri nu trebuiau să astepte sosirea slavilor si latinilor pentru a rosti cuvântul dar si verbul a da, asa cum încearcă autorii DEX-ului să ne sugereze.
A sosit poate momentul să întelegem si esoteric data de 24 februarie, când în traditia populară se sărbătoreste Dragobetele, zi din zodia Pestilor. Zodie de apă, iesită din apele eternitătii, când Dumnezeu a spus să fie lumină si când a separat apele de sus, prin cer, de apele Pământului. În apele primordiale îsi are originea viata creată din iubire, iar pestii sunt unele din cele mai prolifice fiinte. Zodia Pestilor (prin cei doi pesti, înotând invers) este un semn dublu; poate de aceea are si semnificatia de dragoste în căsătorie (în Orient, unde caldeenii aveau astrologi valorosi). Iisus s-a născut în era Pestilor si întreaga sa viată a fost dăruită oamenilor, stăruind în a-i învăta să-si iubească aproapele. Născut din neamul lui Iuda ca si David (cel iubit), Iisus este fiul Sfintei Marii care simbolizează puritatea, zodia Fecioarei, aflată în opozitie, pe aceeasi axă cu zodia Pestilor. Tot dintr-o „întâmplare” Dragobetele se numeste Capul Primăverii, iar biserica sărbătoreste în această zi „Întâia si a doua aflare a capului lui Ioan Botezătorul, iar în 29 august (deci în zodia Fecioarei) se celebrează „Tăierea capului”. Aceasta este poate o preluare crestină a traditiei străvechi agrare pomenită si în Vechiul Testament, unde în Cartea lui Ezechiel 8.14 se condamnă cultul lui Tammuz-Dumuzi (zeul primăverii care moare la sfârsitul verii, pentru a reveni primăvara).
Crucea ce se formează din cele două axe, zodia Pestilor- Fecioarei si Gemenilor- Săgetător, poate fi considerată o cale a credintei care urneste lumea spre desăvârsire, ce se va înfăptui în era Vărsătorului, care formează altă cruce zodiacală alături de Leu, Taur si Scorpion. Chintesenta semnificatiei Sfinxului ce tronează de milenii în Egipt si pe crestele Carpatilor este un îndemn/predictie peste timp. Sfinxul, având Cap de om (Vărsătorul, semn de aer), trup de taur (Taur, semn de pământ), labe de leu (Leu, semn de foc) si aripi de vultur, simbolizează Omul harnic si prolific precum taurul, curajos si nobil ca un leu si liber ca pasărea cerului. Ciclul zodiacal începe cu Pestii, semn de apă în care are loc geneza, si se întregeste cu Vărsătorul (semn de aer - tot un fluid, dar mai subtil) ce reprezintă desăvârsirea genezei. „1.26 Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru si după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste pestii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul... 1.30... a fost ziua a sasea.”
Dragobetele este o sărbătoare a primăverii, începutul metamorfozării lumii, prin iubire - această davă (piatră de temelie-cetate) a sufletului nostru. Aceeasi iubire l-a ajutat pe Heracle să-l elibereze din Infern pe Teseu si ne poate înălta/ajuta să clădim o lume mai bună, mai armonioasă.







Camelia Tripon    2/20/2010


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian