Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Intrări în Labirint sau Adoratia Cuvântului


„Nu există întâmplare, doar destin” (Sábato, apud 92)

Mă bucur, ca de fiecare dată, de intensitatea trăirilor, elanurilor fiecărui început si mă încântă fără exceptie acest dar exceptional al 'luării de la capăt', al noii sanse, al sperantei; legea ciclicitătii vietii fiind probabil cea mai benefică lege a naturii interiorizată de om, transformată ritual în traseu spiritual, în antidot la nesfârsitul lant de erori si poate mai ales în poartă spre noi încercări, spre fortarea limitelor.
Provocarea mea de acest început de an este inspirată de cartea lui Christian Crăciun, Intrări în Labirint (Editura Fundatiei Culturale LIBRA, Bucuresti, 2005), o carte ne-linistitoare, imprevizibilă, explorând conditia intelectualului, a creatorului în orice vremi, o carte metaforă de o dezarmantă sinceritate si genuină modestie.
Labirintul e, cred, unul din cele mai grele încercări la care oamenii (eroii) s-au supus din vremi ancestrale, devenind în răstimp unul din simbolurile cele mai sofisticate si mai profunde în imaginarul nostru colectiv; de la preisotricul labirint ce închide în miezul lui spiritele nefaste, la nesfârsitele meandre pierzătoare ale labirintului mitologiei grecesti, de la cărarea anevoioasă ce duce spre Centru, spre Dumnezeu închipuită în timpurile medievale la pelerinajul simbolic, ascendent spre salvare, spre iluminare, spre deplina pace a sufletului si a mintii din terapiile spirituale din lumea de azi. Labirintul rămâne unul din cele mai fascinante drumuri initiatice, un construnct aproape exclusiv cultural (se pare că singura analogie naturală este „desertul”), o provocare ce implică întreaga fiintă si care mai întâi de toate răscoleste, paradoxal, adâncuri sufletesti nebănuite.
„Labirintul este elogiul pe care haosul îl aduce ratiunii constructive. Numai labirintul nu poate fi redus la punct. Deci îti interzice să stii unde te afli. Dar si când te afli. În labirint, hiperbolă a spatiului, dar si a timpului – tocmai spatiul si timpul ne sunt abolite.” (13)
Mă impresionează alegerea lui Christian Crăciun sau poate mai exact, mă emotionează asumarea ca destin a călătoriei prin labirint si modul în care această „con-sacrare” îl singularizează în spatiul cultural, intelectual; pentru că optiunea lui îmi pare extrem de fertilă, de roditoare si poate nu atât pentru autorul însusi cât pentru cei care ajung în preajma lui, a cuvintelor lui, a mesajului lui (identificabil cu propria-i viată, în cazul de fată).
Labirintul se opune, din această perspectivă, turnului de fildes, pe de o parte, dar si baricadei de cealaltă. Toate trei sunt spatii de vietuire ale 'inadaptabililor', ale creatorilor, ale constiitelor acute; în toate trei cazurile locuitorii sunt spirite libere rănite, suferinde de limitările lumii, neobositi căutători de comori dincolo de vizibil, absorbiti de (auto) cunoastere si de adevăr, doar că ireductibilitatea la punct a labirintului îl face un spatiu dinamic, îi oferă o directie fără sincope (spre Centru), parcuregerea lui e o experientă repetabilă, împărtăsibilă si în acelasi timp personală, unică si mai ales desăvârsitoare. E un model intelectual si spiritual de o mare generozitate, care atinge toate resursele călătorului, care presupune o justă balansare între autocontrol si reactia la imprevizibil, între eruditie si spontaneitate, între luciditate si abandon, între ratare si vanitate, între însingurare si memorie, între suferintă si revelatie...
Cuvântul, Logosul, Cartea, iată fascinantul labirint fără ziduri al lui Christian Crăciun.
„Cuvintele se nasc precum ofrandele sufletului nerisipit. În acest joc, difuză mutatie de accente, stă mult încercata frumusete a unei cărti. Eternizatul mister al logosului care se încorporează este, de fapt, singura frumusete de conceput.” (30-31) Frumusetea, iubirea, bunătatea, suferinta, singurătatea, degradarea, îndoiala, memoria, introspectia, smerenia, frica, revelatia, moartea, libertatea pornesc din Cuvânt si se întorc în el. „Cuvântul este adevărata, singura quintesentă, a cincea dimensiune a universului, ocul(ta)tă si dez(des)văluită, cea fără de care lumea nu s-ar mentine perpetuu în fiintă.” (43)
Scriitorul, mânuitorul alchimic al cuvântului, devine astfel responsabil pentru bogătia primordial[ a fiintei, în puterea lui gânditoare stă căderea sau salvarea bunului nostru comun, el „asigură păstrarea si sporirea necontenită a complexitătii lumii împotriva tuturor fortelor constiente si inconstiente care vor să o reducă la un numitor comun, la o formulă unică de rezolvare.” (57) El este însă cel chemat să pună totul sub semnul întrebării, suferind, agonizând între iluzii, zădărnicie, vanitate si mistuitoarea căutare a adevărului, harului, mântuirii.
În continuitate directă, Cititorul îsi are ispitele si bucuriile sale; depresia, înnebunirea, neputinta în fata infinitului Bibliotecii, dar si sansa conectării nemijlocite, „instantanee” la cunoastere, contaminându-se de inepuizabil. Cum spune autorul: „Esti infinit atâta vreme cât citesti.” (80)
Fără nici o îndoială, Christian Crăciun este un autentic 'devorator' al bibliotecii ca si un atent 'cultivator' al cuvântului, dar modul în care acestea se îmbină si se grefează pe structura lui emotională îi modelează scrisul în forme tăioase, grave, triste. În multe cazuri paginile lui dor pentru că, tragic, se descoperă un transmitător empatic al durerii, al căderii, al ratării limbajului, omului, când aspiratiile lui rezonează de fapt cu spatiul pur, sacru al cuvântului, al gândirii, al inimii cu lumea poeziei si cu poezia lumii. 'Rătăcirea' lui mărturisită în această carte este astfel pilduitoare (fără a fi usor de urmat) si este mult mai mult decât cum modest o 'anunta' în prefată „doar doi, trei pasi în interior”, într-un labirint cu „o multime de intrări si nici o iesire.” (11) Cred chiar că iesirea s-a făcut exploziv, revelator, pe verticală (ca în unul din fragmentele mele favorite)...
„Dacă prin Mântuitorul nu întelegem lumea de aici, nu ne va fi dat să vedem prin el nici lumea solară. Clipa infinită a harului trebuie pregătită printr-un efort de atentie, de întelegere continuă. Harul există. Prezenta harului anulează labirinticul existentei, rătăcirea este transfigurată în tensiunea mortală a dreptei verticale. Harul este orientat. Asteptând harul (cea mai activă din atitudinile posibile) ai puterea desăvârsită. Nenumărate sunt căile, dar numai una bucuria de a le străbate!”

Lăcrămioara Varga Oprea / Toronto






Lăcrămioara Varga Oprea    1/21/2010


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian