Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Românii din jurul României : Moldavanskoe, un sat de români din Caucazul de Nord

" Românii nu sunt nicăieri colonisti, viituri, oamenii nimărui, ci, pretutindenea unde locuiesc, sunt autohtoni, populatie nepomenit de veche, mai veche decât toti conlocuitorii lor”, afirma Mihai Eminescu referindu-se la miracolul românilor rămasi înafara granițelor României de azi.
Pe moldovenii (românii) din Moldavanskoe, Ținutul Crasnodar din Caucazul de Nord, i-a redescoperit cercetătorul Vasile Soimaru, autorul unui amplu si inedit studiu fotografic despre românii din jurul României.
Cum au ajuns românii în Caucaz, la sudul Rusiei (că dacă ar fi vorba de Siberia ar fi lesne clar) unde până astăzi există 8-9 sate mari locuite preponderent de romani (moldoveni), din tinutul Krasnodar – sudul Rusiei?
Am rara ocazie să aflu despre acest miracol si fapt ciudat chiar din gura unor românce din Moldavanskoe (invitate la Chisinău de Vasile Soimaru), venite la Hramul orasului si totodată fiind în căutare de costume nationale, alte accesorii nationale pentru muzeul si centrul national al moldovenilor din inima Caucazului de Nord. Desi părintii si bunicii lor s-au stabilit cu traiul în Caucaz încă la sfârsitul sec.19, rădăcinile, dorul de pământul strămosesc e viu si arde ca o luminită în dorinta de a se identifica. Fiecare îsi are istoria sa, unindu-le ideea de a obtine sprijinul actualei puteri democratice de la Chisinău, Minsiterului cultură (guvernantii comunisti i-au tot dus cu zăhărelul) ca să deschidă la Moldavanskoe măcar o clasă cu predare în română (ca si copii lor să însusească limba lui Eminescu) si să formeze un ansamblul popular „Bucuria”. Adică bucuria de a-si regăsi rădăcinile si patria istorică, de a-si cânta cântecele si doinele vechi românesti, răscolitoare si frumoase ca niste diamante. Pentru că pe grecii din Caucaz îi ajută Grecia, pe turci – Turcia etc. Deocamdată nu au cărti în limba maternă, ziare, instrumente si costume nationale.
Le ascult mărturisirile dureroase, desi vorbesc greu în română – pe alocuri trecând la rusă - si aud un accent neaos, rar întâlnit pe la noi, pronuntia unor cuvinte si expresii insolite, conservate din secole trecute.

Cum au ajuns moldovenii în Cubani?


Natalia BELCENCO (din părtile Orheiului, numele de fată Hangan), învătătoare emerită a Federatiei Ruse, câstigătoare a unui proiect în domeniul educatiei, de 1mln ruble rusesti, gratie căruia a procurat un sediu pentru viitorul centru national al românilor (moldovenilor) din Moldavanskoe si Caucazul de Nord:
- „În timpul războiului ruso-turc din sec. 19, pe teritoriul Basarabiei se afla regimentul
(polcul) cazacilor din Crimeea. Bineînteles, că în acest polc au fost înscrisi, contra soldă, si multi basarabeni. Ulterior, acestora li se spunea si cazaci. Ca să vă convingeti, puteti verifica lista membrilor acestui regiment – într-o carte dedicată războiului rusă-turc - unde veti întâlni foarte multe nume românesti. Când acest „polc” a fost mutat în Caucaz, în valea râului Cubani dintre Marea Neagră si Marea Azov. Evident e că acolo au ajuns si multi moldoveni. Potrivit datelor istorice, la acest teritoriu avea pretentii teritoriale Turcia, iar regimentul căzăcesc era adus în calitate de pază a acestei granite de sud a Rusiei.
Mai mult, pe teritoriul unde se află acum localitatea Moldavanskoe, înainte vreme trăiau cerchesi. După sfârsitul războiului, cerchesii au fost deportati în Turcia. Sunt niste locuri cu un relief asemănător celui din Basarabia: cu văi si dealuri. După acel război, însă, rusii nu au prins rădăcină si nici nu le place să lucreze pământul. Atunci, conducerea locală a invitat să colonizeze aceste pământuri oameni truditori, cu aplecare spre muncile agricole. Cu o singură conditie – să fie de credintă ortodoxă. Dat fiind faptul că în regimentul cu pricina erau si multi moldoveni, acestia au decis să rămână aici si să-si cheme si rudele, apropiatii. Asa dar, multe familii de moldoveni, încărcându-si averea în care trase de boi, cu copii în brate, au luat calea bejeniei spre Caucaz. S-a format localitatea Moldavanscoe la 1873. La început se numea Novo Ivanovskaia, dar rusii la fugă au fujit. Si asa au rămas moldovenii. Ea au adus de acasă ciubushi (butasi), ponhi (pomi) si astfel au apărut acolo în Caucaz livezile si industria vinurilor.
Când au venit românii în 1942-1943, a fost dat un ordin ca basarabenii să se întoarcă acasă. Multi au venit, dar multi au rămas acolo. Deja aveau familii, gospodării, grădini si vii...”.

Pentru-un păhărut de vin, m-a dat mama prin străini... (intertitlu)

Tatiana Dunaeva ( străbunii din părtile Cahulului - după tată Turcan, iar după mamă – Răilean), redactor la TV „Zvezda Cubani” („Steaua Cubaniului”) din Crasnodar:
- „În calitate de jurnalist de televiziune, fac emisiuni despre credintă, vietile sfintilor,biserici si
monumente de artă. În cadrul emisiunii „Cubanskii vestnic” (Curierul Cubanilor) am realizat un film despre moldovenii din Caucaz, despre biserica din sat si hramul care îl poartă. De asemenea, am si o emisiune, închinată sfintilor din Cubani. Ce-i interesant, în emisiunile mele, băbutele si mosii – bunicii nostri – vorbesc în română (până acum nu vorbesc fluent limba rusă), iar translatorul le traduce. Maică-mea, de asemenea, nu stie bine ruseste. Are 72 de ani, e bine si cântă ghini. Papa la ghitară, iar ea din gură. Iaca, tin minte doar primele rânduri: / Hai măi frate să”trăim bine că de mâini moartea vini.../ sau /Pentr-un păhărut de jin, m-a dat mama prin străini/ Pentr-un struguras de poamă/m-a dat mama de pomană/. Maică-mea s-a născut, la Moldavanskoe, dar cântecele le-a auzit deamu de la părintii ei”.



Mărica Dulghier: „Maică-mea se numea Denia Burlacu. Din spusele ei, tatu ei pe atunci era încă copil.
Alde bunelul, cu boii înhămati la car, a adus o parte din familia încoace. La început, l-a luat numai pe tâca (bunelul). După ce si-a găsit loc de trai, s-a întors acasă să-si ia si copii si femeia. Dar tocmai atunci granita s-a închis si el a rămas în Basarabia, iar fiul-său – tatăl meu – în Caucaz. Mama are nemurele aici în Cimislia. Până în 1939 la Moldavanskoe exista o scoală cu predare în limba română pentru românii(moldovenii) din Basarabia. Mătusa Vasilina Ghimpu a învătat în acea scoală. Acum are 80 de ani. Stie multe cântece românesti. Vrem si noi să formăm un ansamblu popular, în care să cânte si mătusa Vasilina, care a evoluat în fata publicului chisinăuian în 2008, la Congresul diasporei moldovenesti. A venit la Chisinău, dar nu avea costum national. Nu-i ajungea bani să-si cumpere si a ajutat-o dl Vasile Soimaru, cel care a fost la noi la Moldavanskoe si ne-a pus într-un album de fotografii”.


De ce ne este frică să ne căutăm fratii de sânge, răsfirati prin lume? (Intertitlu)


Vasile Soimaru, autorul albumului „Românii din jurul României în imagini”, premiat de Departamentul românilor de pretutindeni de la Bucuresti:

- „Am descoperit satele românesti din Caucaz din opera lui Anton Golopentia, care în perioada războilului, în anii 1941-43 a fost cu un grup de 18 persoane dincolo de Bug, în satelele populate de moldoveni. Are o carte de 1500p. despre moldovenii de dincolo de Bug. Acolo, spune el, a întâlnit în Crimeea ostasi rusi de origine română, din Caucazul de Nord. Erau luati în plen. A stat de vorbă cu ei, astfel scriind câteva pagini despre Moldavanskoe si satele învecinate. Citind, mi-am pus întrebarea: oare mai sunt ei pe acolo. Am luat legătura cu folcloristii de la Academia noastră de Stiinte, care au fost pe acele locuri într-o expeditie folclorică. Astfel, am găsit adresele lor si am pornit la drum. Prima deplasare a fost în 2007. Ce-i drept, la vama cu Ucraina si Rusia mi-au luat banii, suvenirele si vroiau chiar să-mi confiste aparatul de fotografiat... În toamna anului trecut am fost a doua oară, unde am cunoscut-o pe mătusa Vasilina, care mi-a cântat în secret „Hora Unirii”. Sunt niste oameni formidabili, cu un suflet mare. Sper că cererea acestor doamne de asi deschide la Moldavanskoe un muzeu al satului, în stil traditional românesc, un centru de cultură, de a fi sustinute în fondarea unui ansamblu etnografic, vor ajunge la sufletul noului ministru al culturii, al prim-ministrului.
Localitătile românesti de la est de Bug nu au mai fost studiate de nici un specialist de la Bucuresti, după superba cercetare efectuată de echipa lui Anton Golopentia în anii celui de al Doilea Război Mondial. Dar nici la vest de acest fluviu, localitătile dintre Nistru si Bug, nu au fost răsfătate de atentia specialistilor bucuresteni. Nici în Pocutia, pământ pentru care au vărsat sânge ostasii lui Stefan cel Mare, nu au catadicsit să meargă în expeditii persoane investite cu aceasta misiune profesională. Stim cu totii că au existat cauze obiective, dictate de interdictiile „frătesti” din timpul existentei „lagărului comunist-kominternist”. Ne intrebăm totusi, de ce si după 1990 se prelungeste aceeasi atitudine? Ce sa fie la mijloc: indiferentă, defetismul sau poate totusi frica de a nu supăra străinii prin simplul efort de a-ti căuta fratii de sânge, ramurile răsfirate ale Neamului nostru?”.

Înainte de a ne lua rămas bun, doamnele de la Moldavanskoe mi-au cântat o piesă din viitorul repertoriul al ansamblului „Bucuria”. Un cântec vechi ca o doină, pe care nu l-am auzit vreodată:

/Scrie, mamă, scrie, scrie/, Scrie vreo hârtie/, Scrie, mamă, scrie, scrie/Scrie rândurele/ să le citesc cu jăle./Scrie mai măscate, să le văz de departe/Că m-oi duce, duce, pesteo o apă dulce, /În tară străinî, doru să nu-mi vinî/În tară ruseaschî/să nu mă găsaschî.../Tara Româneashî, tara mea de-acasî/Este în robie/ la cea moscălie.../

„Capitala” (Chisinau)






Tamara Gorincioi    10/30/2009


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian