Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Festivalul international “George Enescu” ed. XIX


Românii au trăit din nou bucuria unei mari sărbători muzicale, urmărind cea de-a XIX-a editie a Festivalului si Concursului International “George Enescu” - 30 august – 26 septembrie 2009, al cărui Director Artistic care a semnat întregul eveniment era Ioan Holender. Este interesant de stabilit un bilant al acestei editii, pentru a oferi imaginea întregului: Programul a cuprins peste 280 de lucrări (din care 24 opusuri enesciene, finalele cu orchestra si Gala Laureatilor Concursului International “George Enescu” ) cuprinse în cadrul a 175 de evenimente la care au participat peste 1.800 de artisti străini si peste 1.300 artisti români: 13 orchestre simfonice, 14 orchestre camerale din întreaga lume, 19 formatii camerale, formatii corale, peste 41 de solisti în concerte si solisti în recital. Festivalul s-a desfăsurat în spatii muzicale bucurestene luate cu asalt de publicul meloman : Sala Mare a Palatului, Sala Mică a Palatului, Ateneul Român, Opera Natională, Teatrul National, Sala Mică a Palatului, la care se adaugă si manifestări la Busteni, Sibiu, Timisoara, Iasi, Cluj si Brasov. Imaginea este edificatoare si prin citarea celor mai mari ansambluri si solisti ce au luat parte la festival - Royal Concertgebouw, dirijor Mariss Jansons, solist Johannes Moser,- Academy of Saint Martin in the Fields – solist si dirijor Murray Perahia,- Royal Philharmonic Orchestra London - dirijori Charles Dutoit, si Horia Andreescu, solist Joshua Bell, Orchestre de Chambre de Lausanne, dirijor Christian Zacharias, Philarmonia Orchestra sub conducerea lui Vladimir Ashkenazy solist David Geringas, Symphonie Orchester des Bayerischen Rundfunks, dirijor Mariss Jansons, Orchestre Philarmonique Radio France, dirijor Dmitrij Kitajenko, solisti Remus Azoitei si Rudolf Buchbinder, Sankt Petersburg Symphonic Orchestra dirijată de Yuri Temirkanov, solisti Helene Grimaud si Nikolaj Zneider, Orchestra del Maggio Musicale Fiorentino, dirijor Cristian Mandeal, solist Nikolai Luganski, Basel Chamber Orchestra, dirijor David Stern, solistă Maria Joao Pires, Les Arts Florissants, dirijor William Christie, Les Musiciens du Louvre, dirijor Marc Minkovski, Il Giardino Armonico, dirijor Giovanni Antonini, Wiener Kammerorchester, dirijor Heinrich Schiff, Orchestra Natională Radio, dirijor Asher Fisch, solisti Swingle Singers si Julian Rachlin, Filarmonica „George Enescu” dirijor Maxim Vengerov, Orchestra de Cameră Radio, dirijor Leonid Grin, solist Misha Maisky, Orchestra de cameră „Virtuozii din Bucuresti”, dirijor Barry Douglas, solist Daniel Hope etc. Să remarcăm de asemenea, printre artistii prezenti în programele camerale s-au numărat: Elisabetha Leonskaja, Alexader Melnikov, Fredrik Ullen, Anna Tifu, Giuseppe Andaloro, Clara Cernat, Therese Dussaut, Sergei Nakariakov, Konstantin Lifschitz, Eugene Ugorski, etc.
Scena de balet invitat spectatorii la câteva importante evenimente precum spectacolul „La Belle” produs de Baletul din Monte Carlo, proiectul de dans "Pasărea de foc", realizat de Asociatia “Jungen Rumänen eine Chance!”, “Lacul lebedelor” (productie ONR, regia si coregrafia Gheorghe Iancu). În domeniul repertoriului liric, amintim tiluri ca „Oedipe” ( în colaborare cu Opera din Toulouse, regizor Nicolas Joel), „Otello” ( în colaborare cu Opera Natională din Cluj Napoca, regizor Mihai Măniutiu), “Macbeth”, “Manon Lescaut”, premiera “Celan” (dirijată de compozitorul lucrării - Peter Ruzicka). În cadrul Festivalului si Concursului International “George Enescu” ” între 11 si 20 septembrie, a avut loc si traditionala “Piată a Festivalului, un program special care sa imbine promovarea tinerelor talente cu prezentarea unor artisti deja consacrati organizat de Fundatia “Art Production”, Fundatia culturală “Remember ENESCU” si ARCUB.
Editia a XIX-a Festivalului si Concursului International “George Enescu” a fost bogată si în organizarea multor evenimente conexe. Între 4 si 9 septembrie s-a desfăsurat al XV-lea Colocviu international de muzicologie organizat de U.C.M.R si Muzeul National “George Enescu” Există deja o traditie a Simpozionului de Muzicologie dedicat personalitătii enesciene care însoteste de peste 40 de ani Festivalul si Concursul si se bucură de participarea unui număr tot mai mare de specialisti – anul acesta 50! Existenta sa poate fi percepută din profesionalismul cu care invitatii îsi pregătesc si îsi sustin comunicările, din interesul cu care se apleacă asupra creatiei enesciene, convinsi fiind că ea merită efortul de a fi investigată si, mai mult chiar, îl merită pe acela de a descoperi valentele care îl fac pe Enescu contemporan. În acest fel, căutările muzicologilor le urmează si uneori le preced pe cele ale interpretilor, împreună făcând un excelent serviciu punerii în valoare a unui artist de geniu. Pe lângă analiza stilistică a diverselor opusuri enesciene, cu accent pe „caracterul popular românesc”, actuala editie aduce în prim plan si comentariul unor interesante lucrări de scoală sau a unor partituri inedite scrise de maestru pentru Conservatorul din Paris în vederea examenului de admitere la diverse instrumente sau în timpul unei vizite făcute familiei Menuhin la Paris. O altă serie de referate dezvăluie relatiile putin cunoscute ale lui George Enescu cu muzicieni din nordul Europei (cum ar fi danezii Carl Nielsen si Vagn Holmboe sau suedezul Emil Sjögren) ori prezintă o bogată documentatie aflată în arhiva MNGE sau în arhive particulare, la care abia acum specialistii si publicul larg au acces. La îndemâna specialistilor partituri, CD-uri, documente si volume apărute, asigurând baza documentară pentru potentialii participanti, pentru a face cunoscută pretutindeni, în cât mai multe tări, universităti, institute de cercetare muzicologică creatia enesciană.
Între 24 - 26 septembrie a avut loc si Simpozionul International "Paul Celan" organizat in colaborare cu Societatea Germanistilor din Romania si Centrul de Cercetare si Excelentă "Paul Celan" al Universitătii din Bucuresti. festivalului. În cadrul Festivalului au fost lansate cărtile si volumele coordonate de personalităti ai lumii muzicale precum Costin Popa, Grigore Constantinescu, Lavinia Coman, Viorel Cosma, Cristina Andrei, Eugenia Văcărescu, Laura Manolache, Florinela Popa, Camelia Sârbu.
Intrat în traditia Festivalului international enescian, Concursul care se desfăsoară în aceeasi perioadă a cunoscut o istorie paralelă, marcată cu două decenii în urmă de o nedorită suspendare datorată oficialitătilor regimului “ideologic” trecut. Revenirea în actualitate a propus, în 1991, patru sectiuni, Compozitia adăugându-se interpretării violonistice, pianistice si de canto. În formula actuală, putem aprecia că această competitie, la 15-a editie, are un renume apreciabil, dacă tinem seama de numărul înscrierilor si, mai ales de cel al participărilor efective, cu tineri muzicieni veniti din 40 de tări. Pentru compozitie au fost propuse juriului 184 de lucrării, dic care ao fost selectate premii pentru Muzică de Cameră: QIAN SHEN – YING (China - lucrarea „Feng lei ying”) si pentru muzică Simfonică: LAM – LAN – CHEE (Hong Kong - lucrarea “Misterious place”).. La pian, de-a lungul celor patru etape, evolutia a 41 instrumentisti ne-a oferit un parmares extrem de restrâns, de altfel ca si rezultatul ascultării de către juriu al celor 40 de violonisti. Îi putem mentiona deci pe laureatii cu Premiul I de la sectiunea pian – AMIR TEBENIKHIN (Kazahstan) si, de la sectiunea vioară - JAROSLAW NADRZYCKI (Polonia).
Tot conform traditiei, Concertul de gală a oferit publicului de la Ateneul Român evolutiile interpretative ale premiilor maxime. Cu Concertul pentru vioară de Sibelius, lucrare cântată de laureatii competitiei din ultimele editii (Alexandru Tomescu, Anna Tifu), polonezul s-a făcut remarcat mai ales prin cultura nobilă a sunetului violinei sale, favorizând astfel spiritul liric. La pian, surpriza abordării Concertului nr. 3 de Rachmaninov a conferit prezentei lui Akir Tebenikhin impresia unei valoroase sinteze între gândire, echilibru de mijloace si emotionalitate, calităti care merită să argumenteze ideea că, în viitorul acestui septembrie muzical îl vom reasculta ca oapete al Festivalului. Este acest Concurs una din dimensiunile de interes ale acestei editii a XIX-ea ? Desigur, atâta vreme cât vom fi convinsi de necesitatea afirmării perspectivei Festivalului si Concursului “George Enescu” prin valoarea celor mai tineri muzicieni ai momentului.

Desigur, evenimentul inaugural a reprezentat linia de demarcatie prin care Festivalul îsi începea istoria în 2009, asemenea celei din 1958, cu capodopera lirică a Maestrului. Interesul urmăririi unei noi versiuni a fost evident. Dar...doar atât ! Păstrez convingerea că Oedipul enescian nu este un basorelief cenusiu animat, menit să încătuseze muzica în capcana unei alte idei decât cea care i-a inspirat compozitorului aflarea drumului spre adevăr. Căutat de regia lui Nicolas Joël, drumul evoluează pe alte coordonate decât cele initiale, în care nu regăsim răspunsul lui Oedipe, „Omul!”, cheia către care si din care decurge tragedia. Distributia a oferit publicului un alt interpret al rolului titular, bas-baritonul Franck Ferrari, integrat in colectivul teatrului bucurestean, din care retinem imaginea legendara a Sfinxului ce reiterează impresia fantasticului prin vocea si sugestia plastică a mezzo-sopranei Ecaterina Tutu. Componentele versiuni de la Capitole, în premieră acum pe scena Bucuresteană, rezistă poate în amintirile noastre, prin discursul coral si orchestral al lui Stelian Olariu si Oleg Caetani, dar nu au capacitatea de a ne face să uităm viziunea de unică valoare a regiei lui Jean Rânzescu si imensa durere omenească care ne-a fascinat timp de decenii trăirea eroului, asumată de David Ohanesian, pentru eternitate. Căutarea adevărului nu este o vină: aflarea lui rămâne doar o sperantă de a regăsit forta a ce a fost cândva, la premiera enesciană din 1958, primul Oedip românesc.

Seria „Enescu si contemporanii săi” este o idee care se traduce în oferta de programe cu temă, mai ales camerale, din cadrul actualei editii. Pentru un artist care a vietuit de la final de Romantism până în prima jumătate se secolului XX, a cărui existentă a fost asimilată cu fenomenul interpretativ si componistic ale acestei epoci, nu este imposibilă o asemenea relationare. Doar dacă aceasta nu se face răsfoind grăbit filele de dictionare ale istoriei muzicii, ci îsi află temeiul în argumente mai apropiate de conceptiile si relatiile artistului român. Desigur nu în majoritatea cazurilor desi, primii contemporani de care am putea aminti (cei absenti !) vin chiar din tara natală. S-a căutat totusi reperul international, mai ales european, s-a preluat din ofertele interpretilor de azi posibilitatea lărgirii spectrului repertorial. În mai mult cazuri, valoric muzica lui Enescu nu intră în competitie cu cea a contemporanilor săi. Popularitatea acestei serii si-a aflat doar partial ecoul în frecventa publicului, stiut fiind că programările matinale, sâmbăta si duminica, precum si dublajele cu alte concerte nu înlesnesc manifestarea unui interes deosebit.
În rândul capodoperelor contemporane putem aminti, pentru cele 11 programe, câteva demne de aprecierea melomanilor, cum ar fi sonate de Debussy, Britten Scriabin, Poulenc (poate), Prokofiev, Trioul de Ravel, Cvartete de Sostakovici, Bartok, Ligeti, Mahler, Fauré, lucrări pentru pian, semnate de Ligeti, Xenakis, Messiaen, Stokhausen. Ansamblul celor unsprezece concerte îmbină titluri importante cu altele care sunt doar „prezente” interpretative si repertoriale. Comparăm înscrierea pe afis a muzicii lui Enescu, de altfel prezent în fiecare din aceste programe, oprindu-se la sonatele pentru vioară, pentru pian, ”Impresiile din copilărie” Cvartete, Octuorul, alături de titluri conjuncturale. Sonata pentru pian nr. 1 figura în alt context decât seria respectivă, într-o superbă versiune, la recitalul lui Elisabeth Leonskaia. Câtiva interpreti români de peste hotare si-au oferit serviciile: violonistele Anna Tifu, Clara Cernat, iar unele ansambluri s-au remarcat prin efortul de a integra în repertoriul lor muzica enesciană: cvartetele Fauré, Keller” „Enescu”, Danel”,”Nash ensemble London”, Atos Trio. Pe grila Festivalului ideea poate interesa, dar inventarul precumpăneste evenimentului.

Un alt punct de interes este programarea concertelor camerale de la Ateneul Român, „După-amiezele unui meloman” si „Concertele de la miezul noptii”. Numărul acestor programe, deosebit de mare, poate fi comentat în principalele puncte de interes, reunind muzica lui Haydn, comemorat pentru cele două secole de la intrarea în eternitate si integrala Simfoniilor de Schubert.
Orchestra de cameră din Lausanne a devenit si pentru noi un ansamblu artistic privilegiat al ultimelor trei editii de festival. Christian Zacharias, managerul, dirijorul si solistul ansamblului se bucură de toate avantajele unui maestru carismatic, către care se îndreaptă melomanii, Chiar indiferent de ora concertului, plasată la miezul noptii, Maestrul si-a fixat atentia spre marele aniversat al anului, propunând, în trei programe succesive, un veritabil maraton cu subiect unic, formulă ce apartine numai profesionistilor capabili să se sustină interpretativ si repertorial. Joseph Haydn a văzut multe schimbări radicale în muzică de la finalul barocului până la simfonia „Eroica” de Beethoven în 1804, operă luminând orizontul romantic. Genurile vechi, continuate de simfonie, sonată si cvartet de coarde, patronajul bisericii transferat la curtile regale si nobiliare, afirmarea concertelor publice sunt momente decisive ale vietii sale, reflectate în propriile compozitii. De-a lungul unor astfel de schimbări, Haydn a fost cel care a explorat potentialul forme si perfectiunea arhitecturii muzicale. Fuziunea dintre exuberantă, originalitate, elegantă clasică si putere intelectuală justifică atractia universală a muzicii lui. După cum a spus Mozart: „Haydn este singurul care detine secretul de a mă face să zâmbesc si în acelasi timp să atingă sufletul meu”.
În principiu, ascultând cele trei concerte cu muzicienii elvetieni, despre asta putem vorbi si în selectia de titluri gândită de Cristian Zacharias. O linie este cea a muzicii din genul simfoniei, de la lucrările debuturilor creatoare (Simfoniile nr. 3, nr.8 “Seara”) la ascensiunea spre maturitate (Simfonia nr. 45, “Despărtirea”, Simfonia nr. 67, Simfonia pariziană nr. 83, “Găina”), pentru a se ajunge la titlurile finalului serialului londonez si secolului XVIII (Simfonia nr. 104 “Cimpoiul”). Un alt traseu, mai putin familiar publicului, este cel solistic-orchestral, pentru care Simfonia concertantă în Si bemol major pentru suflători si coarde ( cu solist principal, excelentul violonist François Sochard) si Concertul pentru trompetă reprezintă descoperiri, în comparatie cu celebritatea Concertului pentru pian în Re major (solist Christian Zacharias). Mentionând această ultimă lucrare, ajungem la ce reprezintă, si în “triada Lausanne”, artistul care si-a asumat prestigiul international al orchestrei pe care o conduce. Christian Zacharias a rămas foarte atasat vocatiei sale interpretative, cu o manieră de abordare a claviaturii ce suscită admiratia prin stil, claritate si comunicare, fie că vorbim de muzica de cameră (Trio pentru pian, vioară, violoncel în Fa # minor), de muzica instrumentală solo ( Sonatele pentru pian în si minor, în re major, în do major) sau de partituri concertante. Constatăm de asemenea o rezonantă subtilă între dirijor si muzicienii săi, nu bazată de relatia sef de orchestră-ansamblu, ci pornind de la întelegerea reciprocă. Cele trei programe – la care se adaugă oratoriul “Creatiunea” (interpretat de Les musiciens du Louvre si Corala de cameră Bach din Salzburg), Concertul pentru violoncel (versiune solistică cu Marin Cazacu) sunt, si din acest punct de vedere, un model de a face muzică pe care l-am numi “normalitatea excelentei” sau, cum spunea Cioran, “...echivalentul sonor al azurului.”
Neîncetata descoperire a operei componistice schubertiene este o aventură fascinantă. În cei 31 de ani dăruiti de destin, Franz Schubert a oferit semenilor săi atâta frumusete încât merită infinita noastră recunostintă. Se argumentează astfel interesul major al melomanilor pentru evenimentul propus, la Ateneu, tot în trei “concerte de la miezul noptii”, de Wiener Kammerorkester sub conducerea dirijorului Heinrich Schiff. Asemenea serilor Haydn, si aici melomanul este invitat să asculte muzică simfonică în formula probabil impropriu denumită “camerală”. Sonoritătile solicitate de compozitorii programati în Festival – Haydn, acum Schubert – sunt proprii genului simfonic de altădată, în care tensiunea expresivă nu depinde de numărul crescut al executantilor. Este ceea ce se simte si în lucrările schubertiene, deja aflate sub aura expresivă romantică. O integrală a simfoniilor lui Schubert – toate prezentate postum în primă auditie - în aceste concerte succesive, – este remarcabilă ca frumusete si interes, de la primele simfonii apartinătoare tineretii absolute, până la capodoperele maturitătii timpurii. O lume al tematicilor intens melodice, a temperamentului care, chiar când apare subtitlul de “Tragica”, refuză exprimarea ostentativă a suferintei. Între echilibrul de măsurată obiectivitate clasică a lui Haydn si această muzică de secol XIX, descoperim o diferentiere atitudinală, mediată de lirismul mozartian si dramatismul beethovenian. Schubert le este urmas, dar nu epigon. Realizarea vienezilor după aproape două secole impresionează prin expresie, acuratete si firesc al comunicării. Triumful compozitorului, atât de târziu, autentifică actualitatea unei muzici de care si acum avem nevoie sufleteste. Măiestria dirijorului Heinrich Schiff si a muzicienilor Orchestrei de cameră din Viena său aduc trecutul la entuziasmanta actualitate culturală a evenimentelor editiei a XIX-a a Festivalului enescian. Este locul acestei integrale în programul unui septembrie muzical dăruit cu capodopere.
Aceste câteva amintiri presupun impresiile dominante pe care dorim să le cuprindem în sumarul concertelor. Să recunoastem, spectaculosul serilor desfăsurate în Sala Mare a Palatului, indiferent de conditii, a continuat să reprezinte, prin magnetismul, său dimensiunea internatională. Este vorba de concertele sub arcata „Mari orchestre ale lumii”. Ierarhizarea nu ne apartine, comparatiile pot fi cele ale evolutiilor în direct si succesiune, justificând si atractia publicului. Preferential ne întâlnim cu Filarmonica Radio France (dirijor D. Kitajenko), Royal Philarmonic din Londra (dirijor Horia Andreescu), Filarmonica din Sankt Petersburg, Concertgebow Amstredam si Symphonieorchester des Bayerischen Rundkunks – dirijor ilustrul Mariss Jansons. Există si solicitări surprinzătoare prin curiozitatea propunerilor deja formulate în „Teme clasice în prelucrări moderne” (Uri Cane si partenerii săi; Florin Răducanu&Classical trubadures orchestra; Trio Novikov-Unt-Melvin; Roumanian Brass, Bach Collegium Munchen&Jacques Loussier Trio). O formulă totusi nouă, modernă, în geografia repertorială festivalieră enesciană.
Printre ultimele secvente mentionăm trei momente – prima auditie a operei Celan de Peter Ruzicka (Opera Natională Bucuresti), prima întâlnire cu fermecătoarea formatie „fără bătrânete” Swingle Singers si reascultarea unei maestre a claviaturii timpului nostru Elisabeth Leonskaja (Ateneul Român). Chiar si această scurtă paronamare este suficient de convingătoare pentru cei care, lipsind în răstimul septembrie din Bucuresti, pot considera că si audierea Festivalului transmisiile directe de la Radio sau Televiziune a oferit, la modul emotional, o satisfactie deplină.
Oare am dreptate, fată de activarea memoriei fiecăruia dintre noi ?






Grigore Constantinescu     10/2/2009


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian