Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Edgar Papu

"…timpul unui anumit spatiu moral
constituie însǎsi ratiunea alcǎtuirii sale.”
Edgar Papu*

Pe EDGAR PAPU mi l-am închipuit mereu ca pe o copie fidelǎ a icoanei marelui sfânt al Rusiei, Cuviosul Serafim de Sarov. Învǎluiti amândoi într-o desǎvârsitǎ blajinǎtate a firii omenesti si dominati de o mare evlavie fatǎ de preceptele unei vieti crestine exemplare, EDGAR PAPU si Cuviosul Serafim de Sarov au trecut, fiecare la vremea lui, pragul unic al eternitǎtii pǎtrunsi de acelasi sentiment al dezmǎrginitei umilenii. O mǎsurǎ fireascǎ a perceptiei individuale asupra tainei Duhului Sfânt prezent în tot chipul si în tot locul cu nemǎsuratǎ si continuǎ iubire de oameni în acceptia religioasǎ a celor doi. EDGAR PAPU curge înspre contemporaneitate cu puterea insului, care a definit cu o rigurozitate certǎ hotarele literaturilor individuale într-un excurs unic si emblematic pentru spiritul criticist universal, dar înfǎsurat într-o specificitate singularǎ, de tip sistemic, datoratǎ gândirii sale vaste si panoramice.

Spirit renascentist prin atitudine si viziune personalǎ, EDGAR PAPU a reconstruit comparatistic o lume. Una a universaliilor bine delimitate si definite în timp, cu precizia matematicǎ a unui om de stiintǎ, care vede dincolo de cifre si dezveleste adevarata semanticǎ fenomenologicǎ dincolo de aparente, spatiind aceste microcosm-uri de creatie a marii literaturi a lumii în limita gravǎ a tonurilor proprii, în care demnitatea cuvântului si respectul fatǎ de opera fiecǎrui scriitor în parte analizat atinge un vârf, pe care nici un alt comparatist român nu l-a mai ajuns, încǎ, pânǎ în momentul de fatǎ. Care ar fi, oare, secretul, dacǎ se poate spune asa, al acestui summum valoric unic si imuabil în timp, constituit ca un reper fundamental al sanctuarului cu monstri sacri ai criticii moderne a lumii? Remodelarea cuvântului, tǎlmǎcirea corectǎ a sensurilor acestuia si redarea noimei sale specifice, într-o cheie de principiu fizic universal valabil, pe care numai EDGAR PAPU a reusit, pe tot parcursul existentei sale, sǎ le dǎruiascǎ spiritului uman.

Dacǎ ar fi sǎ parafrazǎm alta greu egalabilǎ si plinǎ de distinctie valoare a criticii romanesti contemporane, regretatul MARIAN PAPAHAGI, am putea spune fǎrǎ echivoc faptul cǎ EDGAR PAPU a ajuns, „prin intima cunoastere” a întregului ansamblu al literaturilor lumii, „prin îndelung efort de lecturǎ si interpretare, la un înalt grad de comunicare cu însǎsi esenta liricii” universale, “într-un discurs critic ce izbuteste sǎ îmbine, în chip fericit, rigoarea si emotia, frumusetea muzicalǎ a expunerii si precizia remarcabilǎ a investigatiei analitice”. Sǎ alegem, din multitudinea subiectelor dezvoltate exemplar de marele nostru comparatist, un singur exemplu, care ar putea sǎ vinǎ, asadar, în sprijinul acestor aprecieri obiective. Când îl construieste pe Hölderlin, EDGAR PAPU îl scoate pe acesta definitiv din starea de aed preromantic (în sensul propriu-zis al semanticii sale), nǎscut în acordurile simfoniei ideatice a durerilor Sturm und Drang-ului, si îl defineste ca pe un începǎtor de lume, un dezmǎrginitor de granite romantice si o iremediabilǎ oglindǎ, unde s-a privit destul de profund întreaga poezie modernǎ a secolului al XX-lea. Johann Christian Friedrich Hölderlin devine, astfel, în acceptia lui EDGAR PAPU, acel romantic „de formǎ antichizantǎ”, care a înfipt hotǎrâtor nelimitele sistemului sǎu personal de creatie în spatialitatea de gândire a poeziei secolului urmǎtor, pentru cǎ, fǎrǎ vreo urmǎ de echivoc, poetul german al solaritǎtii spiritului uman este un nǎscǎtor de „simboluri cuprinzǎtoare, de o rarǎ autenticitate, unde ideea prinde palpitatia realitǎtii dorite a vietii”. Matematica solaritǎtii spiritului hölderlinian a fǎcut din poetul imnurilor un veritabil spǎrgǎtor de clisee neoclasice. Astfel, versurile din “Poetii ipocriti” aruncǎ în fatǎ o invectivǎ clarǎ asupra „orientǎrii poetice netrǎite si exterioare”, pe care el, Hölderlin, prin vulcanismul sǎu interior, o respinge în totalitate si o metamorfozeazǎ total în cripta unei ratiuni anchilozate si reci.

Iatǎ cum EDGAR PAPU construieste cercuri ample de luminǎ în jurul creatiei fiecǎrui mare scriitor al lumii, prin însǎsi propria sa creatie transfiguratoare. Avem de-a face cu adevǎrati bulgǎri uriasi de gândire, care, asezati cu migalǎ unul lângǎ celǎlalt, conferǎ fiecǎrei expuneri detaliate si sistematice de ordin comparatist, aerul magnific al unei catedrale a spiritului omenesc, unde se împletesc tainic si sacru legile interdependente ale unui Univers personal al omogenitǎtilor de expresie si de credintǎ.

“…timpul unui anumit spatiu moral constituie însǎsi ratiunea alcǎtuirii sale”, scria acelasi EDGAR PAPU. E, dacǎ vreti, titlul sub care se poate defini concis si martiriul profesional la care a fost supus în timpul vietii marele nostru comparatist. Spun martiriu, pentru cǎ o explorare, fie ea si la nivel minimal prin spatiul altui timp istoric nu de mult apus, ne aratǎ modestia exemplarǎ prin care s-a evidentiat în fata defǎimǎtorilor sǎi, de fapt, a celor care nu au pǎtruns în adâncime adevǎratele precepte de gandire ale eruditului om de litere. Sigur cǎ oricǎrei teorii este binevenit a-i aduce critici solide, contraargumente viabile, care sǎ-i solidifice definitiv fundamentul sau sǎ i-l fisureze complet. Controversata teorie a protocronismului este punctul declansator al atacurilor îndreptate împotriva autorului ei, fǎrǎ ca acestuia sǎ i se permitǎ a se apǎra cumva. E greu de lansat ipoteza cǎ marele EDGAR PAPU, fin cunoscǎtor al resorturilor multiple ale întregii literaturi a lumii, ar fi putut sǎ stabileascǎ racorduri ideatice eronate si sǎ cimentuiascǎ o idee, pe care sǎ nu o fi cercetat, mai întâi, temeinic si sub toate aspectele sale.

Elementele protocronismului trebuie privite astǎzi în context european si universal ca acea stare de unicitate specificǎ unui creator, autohtonǎ, perfect integrabilǎ, însǎ, în marea multime a culturilor Pǎmântului. E întocmai ca acea relatie de incluziune din analiza matematicǎ apartinǎtoare teoriei multimilor, când, fiecare multime în parte este precis definitǎ prin elementele sale numite puncte, iar o parte din aceste elemente sunt comune celor douǎ entitǎti, ceea ce determinǎ ca una dintre multimi sǎ devinǎ o parte strictǎ a multimii celeilalte (AB). Pentru cǎ, noul unghi interpretativ din care trebuie vazutǎ substanta teoriei nominalizate de EDGAR PAPU sub titulatura de protocronism (gr. protos – primul si chronos – timp), este unul transmodern, unde, asa cum scria THEODOR CODREANU, „e vorba, …, în ultimǎ instantǎ, de normalizarea relatiilor noastre cu Europa, în care vrem sǎ ne integrǎm nu ca simpli imitatori si consumatori de civilizatie si culturǎ”, ci ca niste izvoratori de unicitate, adevǎrate puncte de reper demne de luat în seamǎ în contextul noii paradigme a culturii europene si mondiale.

Folosindu-ne de principiul complementaritǎtii diverselor stǎri sau fenomene fizice întâlnite la tot pasul în imagistica mediului înconjurator, e necesar sǎ adǎugǎm ca o parantezǎ minorǎ, dar sugestivǎ, faptul cǎ sincronismul lovinescian si protocronismul papian sunt, din punct de vedere conceptual, doua segmente care pot coexista fǎrǎ sǎ fie nevoite a se rǎni unul pe celalalt, întrucât contin elemente, care le completeazǎ reciproc si nicidecum nu le determinǎ sǎ fie disjuncte. Sunt doua entitǎti care, compuse printr-un paralelogram al fortelor, conduc înspre o rezultantǎ esentialǎ si concretǎ. Complementaritatea protocronism-sincronism am putea-o asemui si cu un alt fenomen natural mixt denumit cu exactitate de stiintǎ „exces de umiditate”, ale cǎrui douǎ componente cu caracter permanent sau temporar realizeazǎ acea completare la nivel interdependent, care genereazǎ degradarea echilibrului general la nivel de ecosistem al unui anumit areal geografic, si facem aici referire la variabila subteranǎ si la cea de tip meteoric. Sigur, e doar o similitudine de ordin comparativ, dar supusǎ exactitǎtii si rigorii stiintifice certe. De fapt, si EDGAR PAPU instituia o paralelǎ obiectivǎ între fenomenele constiintei si cele ale naturii, scriind la un anumit moment dat astfel: „Ca si fenomenele naturale, care au trecut de la omogen la eterogen, fenomenele constiintei si, indeobste, ale vietii spirituale urmeazǎ aceeasi cale.”.

Încercând sǎ cǎlǎtorim prin perimetrul vast al noilor structuri literare ale vremii contemporane, putem sǎ înaintǎm cu tǎrie afirmatia cǎ EDGAR PAPU este o constiintǎ vie a perfectiunii formelor literaturii comparate, este acel fluviu de eruditie, care a deschis orizonturi si a despatializat, prin teoria sa, valori, ce au devenit, mai apoi, radiografia unor stiluri individuale integrate plenar în marea familie a literaturii universale a tuturor timpurilor. Noile coordonate ale transmodernitǎtii în plan comparatist au deja realizatǎ, astfel, practic, prin întreaga operǎ a lui EDGAR PAPU, acea hartǎ aproape completǎ a inventarierii valorilor lumii, privind din zorii conturǎrii genului poetic primordial si terminând cu creatia marilor figuri literare ale secolului XX abia încheiat. Având de-a face cu o asemenea propensiune a unui autor dotat cu un patrunzǎtor simt al investigǎrii miracolului literar de dincolo de cuvinte, ne putem permite sǎ anticipǎm cǎ axiologia noului timp istoric, ce va veni, îsi va construi si îsi va consolida resorturile sale definitorii intrinseci, folosind ca model si dinamica de gândire si profunzimea caracteristicǎ a creatorului de domenii structurale comparatistice unice, EDGAR PAPU.

Pentru cǎ, asa cum scria la începutul secolului al XVIII-lea Charles de Secondat, baron de Brčde si Montesquieu: „Prin critica trebuie sǎ ajuti, nu sǎ distrugi. Sǎ cauti adevǎrul, binele, frumosul; sǎ luminezi sau sǎ reflecti (sǎ reflecti si sǎ redai lumina) lumina prin ea însǎsi si sǎ nu umbresti decât din întâmplare.” Iar EDGAR PAPU tocmai acest lucru a fǎcut o viatǎ întreagǎ. A semǎnat lumina, pentru a da la o parte întunericul si a scoate din mǎrginime VALOAREA …

Magdalena ALBU
august 2009
---------------------
*Edgar Papu (Edgard I. Pappu), eseist si critic literar român, profesor universitar, ales ca membru post-mortem al Academiei Române (în 2006). Este considerat unul dintre cei mai importanti comparatisti români postbelici, autorul unor studii de literatură universală si teorie literară. Una dintre cărtile sale fundamentale este „Barocul ca tip de existentă” (1977).
Născut la 13 septembrie 1908 la Bucuresti din părinti contabili (Iacob Pappu si Italia Pappu, născută Bettelli). Între 1915-1927 - gimnaziul si liceul la Colegiul „Sf. Sava" din Bucuresti, apoi urmează Facultatea de Litere si Filozofie între 1927-1931, 1928-1932. În 1930 audiază cursuri la Universitatea din Viena iar în 1932 la Instituto Interuniversitario Italiano din Florenta. În 1934 urmează cursuri de istoria artei italiene la Perugia. Între 1935-1937 îsi pregăteste lucrarea de doctorat la Viena cu profesorul Friederich Kainz, lucrare sustinută în România (Formele deschise în artă). Mai târziu devine profesor la Liceul National din Iasi iar apoi profesor de estetică la Universitatea din Bucuresti. În 1951 se căsătoreste cu Angela Pappu, inginer chimist iar în 1956 i se naste unicul fiu Vlad-Ion Pappu, cunoscut eseist. La 15 decembrie 1961 este arestat, fiind acuzat de „înaltă trădare" si condamnat la opt ani de închisoare (motivul fiind credinta în Dumnezeu). I se confiscă averea si face închisoare la Bacău în grajdurile din apropierea orasului. După eliberarea sa în 1964 duce o viată de om marginalizat, nemaifiind primit la Universitate. Scriitorii grupati în jurul revistelor Luceafărul si Săptămâna îl vor convinge să gireze cu prestigiul său de intelectual umanist protocronismul (interpretare nationalist-comunistă a literaturii). Se stinge la 30 martie 1993 la Bucuresti. (GR)
(sursa: Wikipedia)






a consemnat Magdalena Albu    8/19/2009


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian