Sublinieri : " Tudore, deschide poarta "
Anonimul locurilor iti strecoara tristetea imposibilitatilor si calci
pe drumuri insotit doar de curiozitatea imediata si de speranta
ascunsa ca vei putea, macar, retine vizual, poate chiar olfactiv ceva
din splendoarea valurita a coastelor, a padurilor, a pasunilor, a
salcamilor infloriti, a peisajului ala “semanatorist” pe care l-ai
invatat si te temi ca-l uiti…….
Am totusi noroc uneori…….
La “crucea” drumului spre Craiova si Tg. Jiu, de la Slatioara, un
sat acolo, asezat in “umbra” Horezului, Tudor Gheorghe ne cheama la o
intalnire, asa, degeaba, doar sa-l ascultam - poate chiar ca pe orice
Gheorghe ce bate potecile si-si canta de urat!
Cum stie el sa ne duca “inapoi”, sa ne faca tineri, sa ne transmita
intelepciunea batranilor, sa zambim copilareste si sa iubim fara
prejudecati, sa uram fara furii, sa retraim tristetea caderilor si
triumful norocului, sa ne refaca romani, asa venetici cum suntem.
Zice Marin Soresc: "De fiecare data cand il ascult - si asta se
intampla des -Tudor Gheorghe imi confirma banuiala ca poezia
romaneasca populara si culta poate misca muntii."
Ce sentimentalism desuet poate fi textul asta – nu al lui Sorescu,
doamne fereste - lalaiala nostalgica, zic, din care nu vad cum Tudor
ar putea iesi basma curata si macar daca ar fi vina lui, rupe baerele
inimii, e drept, de atata amar de ani, dar o face onest, poate chiar
mai mult, pasionat, incins, “asezat” solid pe versul romanesc ivit din
ascunzisurile lumii aleia de care stim cate ceva, dar despre care mai
mult concepem…..imaginativ.
"Menestrel la Curtile Dorului"-numeste el, candva, desfasurarea aia de
trairi ivite din pamantul asta vitregit, dar viabil -si eu ma intreb
cum s-ar putea traduce “dor” in engleza, nu de alta, da’ stiu ca e
absurd sa si incerc, nici “torment”, nici “nostalgia”, nici “sorrow”,
nici toate la un loc nu se pot apropia de sensurile adanc spirituale,
profund emotive, sfasietor solitare ale romanului in dor si, de fapt,
nici nu inteleg ce m-a apucat sa vorbesc de dor, sa-i caut eventualele
sensuri transmisibile in alta limba, ba fiind chiar limba aceasta
“organizata”, asezata in “rafturi” chiar si atunci cand tatoneaza
poeticul, cand se aventureaza, cu fantastic aplomb, de atfel, chiar in
a explora intensitatea trairilor trecute prin filtrul emotional, atat
de extrovertit la noi, atat de retinut, la ei.?!?!
Dor este un intrand, o usa crapata numai atat cat sa putem arunca o
privire, trebuie sa stim ce se afla “dincolo”, acest dincolo - fie
inauntru fie in afara - pur si simplu aflat undeva unde ni se inchid
usile “in nas”, descoperim misterul numai daca ne ingaduim
curiozitatea sau poate nu curiozitate, o inevitabila neliniste de
teama careia trebuie sa scapam altfel copleseste. Dorul asta e, de
fapt, o belea romaneasca de care e inutil sa incercam a scapa, ne
strecoara nelinisti uneori inexplicabile alteori spaime determinante,
dar de cele mai multe ori un spleen neidentificat asa ca o durere
surda impotriva careia este inutil sa incercam a lupta de vreme ce
habar n-avem cum s-o identificam.
"Marie, Marie
I-a sa-mi spui tu miesi
Care floare-n floare
Noaptea pe racoare........"
Cand canta Todpr Gheorghe realitatea imediata fuge, simte ca nu-si mai
are locul.
Strecurand chemari, profesand chemari, parca ar fi mai correct, asa ca
un strigat universal ratacit in sptiul acesta delimitat de plaiuri
mioritice si pe cararile caruia se misca, incatusat de nelinisti,
romanul, curiozitatea asta etnica pe care uneori o iubim,. de cele
mai multe ori o judecam aspru, dar totdeauna stim ca exista, isi
scoate oful la mezat; il “cumperi”, bine, daca nu si asa e bine!
“Abia plecasesi. Te-am rugat sa pleci.
Te urmaream de-alungul molatecei poteci,
Pan-ai pierit, la capat in trifoi.
Nu te-ai uitat o data inapoi! “
Eh! Chiar daca e scrisa de Arghezi….tot aia! Tudor contorsioneaza
simtirile, ni le pune in brate si n-avem decat sa facem ce vrem cu
ele……el trece de la un OF la altul fara efort, modularile vocii ne
trimit inapoi sau ne arunca inainte, ne tin pe potecile stiute ori ne
silesc sa calcam pe drumuri abia invatate si in ultima instanta ne
cheama sa privim cand “inauntru” cand “in afara”, amintindu-ne: ori
invatam ori recapitulam!
Maria Cecilia Nicu, Toronto
N.O.
Bun venit din nou la Toronto maestre Tudor Gheorghe.
Te vom asculta cu placere ca intotdeauna.
|
Maria Cecilia Nicu 5/17/2009 |
Contact: |
|
|
