3 poeme in memoria lui Grigore Vieru
*
exemplul privirii adanci o melancolica privire
imbibata ca un burete cu transpiratia gandurilor mele
staruie inca in craniul meu
vaza nu de flori ci de idei contemporane
pe care daca il observi fara sa-l privesti indelung
cand se schimba fusele orare in sezoanele duminicale
il vezi dintr-o data si nu-l mai vezi si apoi
se ascunde dupa numele omului cu doua destine
*
înlănţuindu-mă prometeic de marginile zării
zeul m-a lăsat să zac ca un zăcământ în pământ
în lutul îmbibat cu ţiţei și idei și mai ales cu pânze
în care se prind muștele înmormântându-se de vii
în interiorul infinitului din care nici una nu scapă
pierzându-și încrengătura de gânduri încă negândite în apă
căci părând înlănţuit îmi risipesc ideile înfrunzite
peste pământul împietrit și plin cu pietre desţelenite
pe care se depun uneori încremenind deodată
sedimente de sentimente sentimentale
printre acele linii întrerupte prin dezintegrare
în care materia își caută orbită atomii celulari
pe toate străzile văzduhului bătătorite mereu
de picioarele sugestive ale vreunui dumnezeu
mergând cu mâinile pierdute în buzunarele rupte
de atâta purtat și purtare pe căile vieţii
a picioarelor îndumnezeite și creatoare
iar acum gropile nu se mai văd acoperind o stradă
cu numele trecătorilor înfipte în ea
de păsările care zboară și acum în stoluri incolore
lăsându-și umbrele aurifere sculptate în piatră cioplită
depărtându-se apoi pentru totdeauna
între secundele minutelor și punând pași largi
pe care călcându-i îi uită împietriţi cum rămân
să se încalzească la soare acești pași fiind pași
pe care pregătindu-mă să-i pun înainte
mi-i amintesc uitându-i apoi în monoloage lipsite de cuvinte
spre piramidă în pustietate încerc uneori să vars lacrimi
mângâindu-mi în delir obrajii cu mâinile curate
risipindu-mi ultimul somn pe care
încă mai sper să îl dorm pe pământ
dar mâinile acestea răstignite de stâncă mă îmbălsămează de viu
doar cand imi indrept genele jilave spre ele
si imi tremura leucopenia ca o tristete
care valseaza etern intre mine si mine insumi
strapungandu-mi inima cu tridentul pruncului eros
nu pot sa ma bantui sa ma inving chiar nu pot
sa ma lupt mi-este cu neputinta
iubirea ma spinteca in drumul ei pe culoarul destinului
nu mai am nici un sentiment nu ma incanta nimic
nu sunt nici sange nici carne sunt piatra
ma si mir de vulturii acestia
care vin si se infrupta din mine
strangandu-se ciorchine in jurul singuratatii mele
toti isi jertfesc bruma de vant pe care aripile lor
il arunca in valuri spre grumajii mei umeziti de ploi
eu le sorb penele aripile ghearele si le arunc departe
spre pasnicii razboinici infometati de moarte
surade neonul cu buze crapate soptindu-mi ceva
admirand pesemne muzica interioarelor mele
vorbindu-mi despre gama inimii mele in forma de pian
la care niste degete virtuase imi canta mereu
imaginea unui zeu inmormantat
sau chipul unui viu dumnezeu
mai sunt unele acorduri care ce nefericire imi scapa
si nu le reflecta luminatorii in apa
este enigma tragerii in timp cu arcul bine intins
este neputinta mea de a ma simti desi sunt iata invins
stie picatura de melancolie cum limita inserarii
arde in crapaturile inlacrimate ale noptii
surad melancolic privind aceasta intristatoare spirala
incovoiata printre frunze pietre privire diversa
varsand lacrimi multe nenumarată aversă
lumea mi se tanguie ingenunche bate din palme
surade in temple intrand real in muncile reale de primavara
tarzii imi sunt noptile cum nu mi-au fost niciodata
asa incat ma invaluie un intuneric o bezna
sau un destin mirosind a parfum de singuratate
in schimb descrieri privind regrete ma strabat uneori
sub petalele de rugina de care m-am rugat sa scap
intinzand un brat in forma de arc incordat spre stele
aproape mereu cad sagetat de brizele toamnei
descrierea pe care ma pregatesc sa mi-o fac
evita orice reprezentare umana sau existentiala
aici si azi descrieri de semne si poezie neantrerupta
si ucise voci si alte intentii evident ca ma nedumeresc
tot cautand in jur figura ideala
sensul real al acestei voci si compozitii
bine-înţeles figura ideală a înlănţuirii mele
rămâne nuanţa exactă pentru aceste decenii
*
gust rani de poezie inutila in asteptarea unui diagnostic
nemeritat deasupra gandului in forma de celula
cu golfuri de micoză la intalnirea mea cu mine insumi
cum tip de indignare langa umbre si eros
sorbind alcooluri in limite rezonabile
desi sub tegumentul meu misuna aspecte si insecte
pentru zidirea unui viitor batran aproape de deces
imi pipai sarutul pe care eu leprosul il primesc
sub ploi nascute in chinuri langa infernul din femeie
iar buzele mele isi prezinta pasaportul la frontierele pasiunii
Nota Observator ;
George Mocanu , nascut la 1 februarie 1986 Focsani, este student la Facultatea de Litere, Universitatea Bucuresti.
La multi ani !
Succes la scoala si la mai multe poezii !
|
George Mocanu 1/28/2009 |
Contact: |
|
|
