Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Remember Nicapetre

Nu am mai apucat sa scriu tot ce doream sa scriu despre Nicapetre: despre dialectica crucii, despre simbolul falusian, simbol care este la el, dincolo de intelegerea biologista a contemporaneitatii, ascuns (sau mai putin ascuns) in lucrarile sale canadiene, despre istoria sculpturii sale, care ar fi permis intelegerea unei anume generatii de sculptori din Romania, despre aparitia si epuizarea unor motive, despre trecerea in motive invecinate sau complet diferite, despre schimbarile de material si implicit de teme, despre incercarile acelorasi teme, subiecte, in materiale diferite.
Am ratacit scrieri interesante privind toate aceste lucruri si memoria nu ma mai ajuta sa mi le reamintesc.
Personal, imi este foarte greu (de fapt imposibil) sa ma schimb in critic pentru a vorbi despre Nicapetre si prefer sa o fac direct, fara vre-o eticheta sau pretentie de merit.
Nu mi-a fost nici odata clar daca Nicapetre nu a putut sau nu a vrut sa intre in contextul artistic din America de Nord si probabil adevarul sta undeva, in alta parte decat aici.
Cert este ca el a luptat sa se impuna, din toate puterile, dar cu arta sa existenta si nu cu altceva. Va trebui, daca vom mai avea timp, ca cineva sa explice de ce si cat de diferita este arta pe acest continent.
Nu sunt sigur ca arta sa ar fi fost aceeasi daca ar fi ramas in Europa, si sunt tentat mai degraba sa zic ca nu.
Ca orice intamplare, se pare ca nu a fost o intamplare. Dar asta, probabil, mi se pare doar mie.
Sunt sigur ca Nicapetre nu a vazut in propria sculptura ceea ce am vazut eu.
Desigur ca si eu am vazut partea placuta a sulpturii sale: forta, plasticitatea, capacitatea de a dialoga, invitatia de dialoga.
Ceea ce insa mi-a vorbit cel mai tare a fost unicitatea sculpturii sale, originalitatea ei si mai mult decat atat, genialitatea ei.
Simpla, frusta, colocviala, arta sa, sculptura sa, raman unice.
Cu toate ca a trait in Canada, Nicapetre nu a facut parte din contextul nord-american al artei.
El a fost un sculptor roman.
El a avut ingandurarea romaneasca, cutremurarea in fata misterelor.
El nu a facut o critica a ceea ce exista, ci s-a referit la domeniul poetic al existentei.
Nicapetre nu a transformat lucrurile in arta, ci a facut arta.

Nota Observator :

Nicăpetre s-a născut la Brăilița, în 27 ianuarie 1936.
A absolvit Institutul de arte plastice Nicolae Grigorescu, în 1964. Prin calitățile artistice de excepție ale lucrărilor, s-a afirmat de la debut ca desenator si sculptor original, de mare valoare.
Pînă în 1980 a trăit si a creat în România.
A publicat desene, încă din studenție, în revistele Luceafărul, România Literară, Săptămâna, Viața Românească, Albina, Ifiumuncacs. A ilustrat volumele: Poeme de Theodor Bals, Libertatea de a trage cu pusca de Geo Dumitrescu, Vesmânt si culoare de Cristina Anghelescu, Coloana fără sfârsit de Mircea Eliade.
Prima expoziție personală, de sculptură si desen, Cariatide, a fost realizată în anul 1969, la Galeria Simeza. I-au urmat expozițiile de sculptură din anii 1970, 1972, 1974, la Galeria Apollo; 1975 expoziția de desen la Galeria Amfora; 1976 expoziția de sculptură la Galeriile de artă ale municipiului Bucuresti; 1979 expoziția de sculptură si desen la Galeriile de artă Bacău; 1980 expoziția de desen la Galeria Galateea.
Sculpturi monumentale din această perioadă se află la Măgura Buzăului: A fost aici, odată... (1971), Zăbală si palos (1979), iar la Tîrgu-Jiu a realizat decorația exterioară de la sediul primăriei (32 capitele).

La 15 iulie 1980, data la care Nicăpetre a părăsit România, creația sa de desenator si de sculptor, realizată între 1962 - 1980, a rămas în atelierul din Bariera Vergului, Intrarea Mieilor nr. 10, atelier devastat după refuzul artistului de a reveni în țară.
Plecarea din România i-a fost favorizată de invitația la Simpozionul de sculptură în marmură de la Skironio (Grecia), organizat de soția sculptorului Costas Polichronopoulos, în memoria acestuia.

După o scurtă perioadă petrecută în Grecia si în Italia, în iulie 1981 Nicăpetre emigrează în Canada, la Toronto.
Desi a fost obligat să lucreze ca dulgher sau vopsitor pentru a supraviețui, în ascuns a continuat să deseneze (ciclul Artistul si Natura), să picteze (ciclul Livezi înflorite), să scrie (volumul autobiografic Brăilița - Downtown - via UAP) si să cioplească în parcuri, în locuri izolate, trunchiuri de copaci răsturnați de furtună si din ce în ce mai rar, în piatră.
Din 1982 a reusit să expună în Toronto, pictură si sculptură la Columbus Center, iar în 1985, a deschis expoziția personală de sculptură la Goethe Institute. Acesta a fost începutul unei intense activități expoziționale care îi va aduce recunoasterea internațională.
Nicăpetre s-a impus prin varietatea tehnicilor, a genurilor si prin complexitatea operei sale, prezentată în galerii si în alte spații culturale de referință din Canada, SUA, Japonia, Grecia, Germania, Austria.
În 1991 a fost distins cu Marele Premiu la Concursul Internațional de Sculptură Henri Moore de la Hakone (Japonia). Lucrarea premiată, Adam si Eva, sculptată în marmură, a intrat în colecția Muzeului Regal din Tokio.
În 1993 a obținut Premiul Juriului la a II-a ediție a Concursului Internațional de Sculptură organizat de Universitatea din Birmingham - Alabama, SUA. Lucrarea Invocație, sculptată în lemn, a fost cumpărată pentru colecția Universității.
În 1995 a participat cu lucrarea în lemn, Devenire, la Expoziția Trienală de Sculptură de la Osaka. Alte lucrări monumentale sculptate de Nicăpetre sînt instalate în parcuri culturale si spații publice din lume: Iubirea mea... despre tine (1974), marmură, la Villany (Ungaria), Marea Umbră (1980), marmură, la Skironio (Grecia), Orgă de liniste (1988), granit, la Straubing (Germania), Acrotiri (1993), marmură, la Krastal - St. Paul (Austria), Devenire, lemn (1994), la Saint-Jean-Port-Joli (Quebec), Păstaie (1996), lemn, la Kirkfield (Ontario) s.a.
Petru Comarnescu a intuit cel dintîi valoarea sculptorului Nicăpetre. În 1969, în cronica primei expoziții personale de sculptură, criticul scria, despre autorul ei, că "va deveni un foarte original si mare sculptor". Încă de la debut, Nicăpetre si-a afirmat atasamentul la modernitatea clasică, asa cum a fost ea definită de Brâncusi, prin adoptarea cioplirii directe, prin urmarea modelului formelor artei arhaice si prin subordonarea materialului față de idee. De atunci, din 1969, Nicăpetre si-a urmat cu tenacitate destinul, afirmînd un tip de atitudine care nu admite compromisul în artă si un stil despre care cronicarii au scris că îmbină două estetici: una tradițională, prin modelul lui Michelangelo, si una modernă, prin Brâncusi. Din această conciliere a rezultat, remarca Tudor Octavian, "o operă îndatorată în mod superior celor doi părinți si, deopotrivă, liberă de orice datorie, cu o matrice stilistică originală".
În ianuarie 1980, Nicăpetre a deschis ultima sa expoziție în țară, o expoziție de desen - crochiuri după model - ce atingea o culme a artei sale de desenator. Călin Dan remarca, cu acel prilej, preferința pentru grafică a sculptorului Nicăpetre, "domeniu unde el reuseste să-si creeze o notă aparte, mai constantă poate decît în sculptură". Perceperea, cu toate simțurile, a miscării nudului de femeie si încremenirea ei fluidă si voluptoasă într-o imagine, dau măsura înzestrării sale ca desenator. Sculptura si desenul sînt, pentru Nicăpetre, aparent paralele, dar complementare. Sînt mijloace prin care caută să redea expresia directă a ideii inițiale (sculptura) sau expresia directă a formei esențiale (desenul). Prin motivul cuplului, numit succesiv: Adam si Eva, Faun si Nimfă, Artistul si Natura, exaltă bucuria de a trăi, cu mintea clară, mîna sigură si sufletul luminos, asemenea unui artist al barocului. Sculptorul îsi asociază trăirea cu "bucuria lui Dumnezeu, cînd a creat cerul cu stelele, cînd a împrăstiat întunericul si s-a făcut lumină, cînd a creat totul din nimic".

Nicăpetre afirmă aceeasi concepție în sculptura în lemn. Comentatorii canadieni ai operei sale au remarcat că în trunchiul de copac pregătit pentru lucru el vede forma viitoarei sculpturi si întreaga ei miscare. Intenția este să-l ridice, să-l facă să zboare. Astfel, forma se naste dintr-un bulb sămînță, ca dintr-o "casă a vieții", singurul punct de sprijin al stîlpului care creste, din el însusi, ritmic spre cer. După Virgil Untilă stîlpii lui Nicăpetre par să vorbească despre acelasi principiu ca si Coloana lui Brâncusi, dar poartă în carnea lor amprenta particularului, accidentele unei biografii sever determinate. Desi treptele inegale, tăiate în fusul coloanelor de Nicăpetre, trezesc vaga amintire a formei ideale, recuperate de coloana brâncusiană, ele avertizează asupra dificultății spre împlinirea ființei.
Opera. Există trei etape de referință în creația lui Nicăpetre, stadii ale devenirii ideii, ale dezvoltării registrului expresiv într-un repertoriu formal constant.
Prima etapă, 1965 - 1980, cuprinde lucrări cioplite în piatră, realizate în România. În ele se reflectă atasamentul sculptorului pentru geniul pietrarilor țărani si pentru frumusețea formelor arhaice. Prin arhitecturi de volume simetric articulate, dinamizate de accente decorative exprimă unitatea dintre formă si structura materialelor. De asemenea, anunță viitoare forme de expresie non-figurativă.
Etapa a doua grupează sculpturile cioplite în marmură, realizate în Grecia, în perioada 1987 - 1988. Reflectă atasamentul pentru idealul clasic de reprezentare, înțeles ca armonie, echilibru, proporție. Exprimă frumusețea plastică a formei prin amplificarea detaliului semnificativ. Anunță intenția de a crea în sensul naturii.
Etapa a treia, (1982 - 2006), cuprinde sculpturile cioplite în lemn, realizate în Canada. Impune forme simbolice, inepuizabile ca sens si expresie, exprimate monumental, printr-o metodă proprie, care îmbină ordinea arhitecturii cu libertatea sculpturii.

Proiectul de înființare a Centrului Cultural Nicăpetre la Brăila, inițiat în Anul Internațional Brâncusi, este primul caz de recuperare, pentru patrimoniul cultural național, a operei unui artist român de talie internațională, din diaspora. Donația sculptorului cuprinde 763 desene, 85 sculpturi si materiale documentare.
Pentru Centrul Cultural Românesc din Hamilton (Canada) a sculptat portretele lui Mihai Eminescu, Nae Ionescu, Aron Cotrus , Mircea Eliade , Vasile Posteuca.

Din 1994 are o rubrica permanenta in Observatorul, membru al colectivului de redactie, si printre fondatorii cenaclului de pe langa revista Observatorul din Canada.
Din 2008, anul cand Nicapetre ne-a parasit, cenaclul ii poarte numele.









Virgil Untila    1/26/2009


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian