Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestinã
Note de carierã
Condeie din diasporã
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouã
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastrã
Traditii
Limba noastrã
Lumea în care trãim
Pagini despre stiintã si tehnicã
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivã 2019
Articole Arhivã 2018
Articole Arhivã 2017
Articole Arhivã 2016
Articole Arhivã 2015
Articole Arhivã 2014
Articole Arhivã 2013
Articole Arhivã 2012
Articole Arhivã 2011
Articole Arhivã 2010
Articole Arhivã 2009
Articole Arhivã 2008
Articole Arhivã 2007
Articole Arhivã 2006
Articole Arhivã 2005
Articole Arhivã 2004
Articole Arhivã 2003
Articole Arhivã 2002


Omagiu celor care s-au jertfit pentru Romania


Ģ In secolele care vor veni, cu seninātatea vremii, istoricii vor scrie marea tragedie a popoarelor, mari si mici, ne vor contopi în acelasi sentiment de pioasā recunostintā”.
Din discursul rostit de deputatul Justin de Selves la receptiile organizate în onoarea României la Paris, la 24 ianuarie 1918, de Parlamentul Frantei.

Departe de a fi un mod de a gândi si o trāsāturā a comportamentului majoritātii europenilor, Ģ spiritul european ģ, invocat încā din veacul al XIX-lea ca una din cerintele modernitātii, rāmâne un ideal pe care zidul care a despārtit timp de o jumātate de secol Estul de Vest l-a îndepārtat si mai mult. El lipseste, adeseori inexplicabil si nemotivat, în cercurile cele mai informate. Nu întâmplātor, cercetātoarea Anne-Lise Barriere întreba, într-un studiu publicat în 2005: “Când vor înceta istoricii francezi sā fie “franco-francezi”?
Redarea dialogului dintre doi fosti colegi de liceu, un francez si un român, Victor Berard, savantul care a tradus “Iliada”, si doctorul Ioan Cantacuzino, membru al Academiei Române, purtat în urmā cu aproape un secol, evidentiazā pregnant dimensiunile faliei creatā de anii 1944-1990, explicā, în parte, perceptia pe care Occidentul continuā s-o aibā asupra Europei de Est.
ĢVā aduceti aminte de anii 1880 la Liceul Ludovic cel Mare, frecventat de provinciali ca mine si de români ca dumneavoastrā; de ceata de adolescenti din provincie care duminicā de duminicā dādea bratul grupului de români, plimbându-se melancolici în Parcul Montsouris, discutând tot felul de lucruri, francezii de revansā iar românii de viitor. Suntem, acum – îi spunea Victor Berard colegului român -, la vârsta cea mai frumoasā pe care o poate trāi un om, pentru cā vedem visurile tineretei noastre împlinindu-se! Si noi si voi am obtinut revansa deplinā si întreagā – si nu doar revansa de sânge, ci si revansa Dreptātii! Am ajuns la prima etapā a cuceririi noastre : am pus bazele statelor nationale.ģ
Un dialog colegial, între douā personalitāti ale Europei, un exemplu de luat în seamā îndeosebi astāzi.
Intr-un studiu anterior, am abordat problema Ģ cliseelor otrāviteģ din trecut care sunt resuscitate insistent de o anumitā propagandā externā ostilā, si de obligatia ce revine autoritātilor statului român de a actiona pentru adevār si pentru apārarea demnitātii nationale.
Unul din acele Ģ clisee otrāvite ģ, acuzatia cā Ģ România a trādat ģ în primul rāzboi mondial, porneste de la Ģ Pacea de la Bucuresti ģ, din 24 aprilie/ 7 mai 1918 dintre Guvernul român si Puterile Centrale.
De la evenimentul respectiv, ca si de la semnarea Armistitiului de la Compičgne, se împlinesc 90 de ani. Pregātirile pentru comemorarea momentului care a marcat sfârsitul primului rāzboi mondial au demarat deja. Franta va organiza o suitā de manifestāri la care au fost invitate toate statele care au contribuit la obtinerea victoriei.
Manifestārile preconizate vor reconstitui ultimele zile ale Marelui Rāzboi, vor celebra pacea, fraternitatea, întelegerea si solidaritea care guverneazā azi statele Europei. Omagiindu-i pe cei cāzuti pe câmpul de luptā în 1914-1918, generatia anului 2008 îsi exprimā recunostinta fatā de milioanele de soldati din a cāror jertfā si suferintā s-a nāscut marele vis al pācii, s-au creat statele nationale, a apārut Uniunea Europeanā, odatā cu angajamentul de a consolida si dezvolta mostenirea primitā.
Pornind de la aceste consideratii, din cele 40 de zile de manifestāri, americanilor li s-au rezervat 11 zile, britanicilor 5, australienilor 3, canadienilor 3 si italienilor 3.
Românilor nu li s-a acordat, nici de data aceasta, o zi a lor, cu toate cā, la 24 ianuarie 1918, deputatul Justin de Selves i-a asigurat cā Ģ In secolele care vor veni, cu seninātatea vremii, istoricii vor scrie marea tragedie a popoarelor, mari si mici, ne vor contopi în acelasi sentiment de pioasā recunostintā”.
Considerām cā este normal sā dorim sā aflām, de ce nu li s-a rezervat românilor o zi în suita manifestārilor prilejuite de împlinirea a 90 de ani de la semnarea Armistitiului de la Compičgne.
Pentru cā toate argumentele istorice pledeazā pentru acest drept al românilor. România a fost aliatul Antantei. Ea si-a câstigat libertatea si unitatea sacrificând a 10-a parte din populatia pe care o avea în 1914. Dupā Germania, cu 1.800.000 de soldati cāzuti în lupte, vin Rusia cu 1.700.000, Franta cu 1.400.000, Austro-Ungaria cu 1.200.000, Imperiul Britanic cu 900.000, Italia cu 650.000 si România cu 336.000.
Ģ Dintre toate tārile care au participat la rāzboi - scria istoricul Alexandre André în 1919 -, România a avut, în raport cu populatia sa, pierderile cele mai grele.ģ
Generalul Auguste Pélécier preciza : “Jertfa României reprezintā, raportatā la populatia ei... o cifrā colosalā care îti dā fiori…Poporul care dā aceastā probā de vitalitate este un popor care stie ce vreaģ.
Academicianul Georges Lacour-Gayet comparā actiunea militarā românā cu Ģ un paratrāsnet ģ. Ģ In fapt – declara el -, formidabilele divizii ale lui Mackensen, în loc sā atace Franta si armatele de la Salonic, au fost retinute între Carpati si Dunāre. ģ
Iar ambasadorul Frantei la Bucuresti, de Saint-Aulaire, afirma : Ģ Franta nu va uita niciodatā cā, atunci când Germanii bombardau Verdunul, România a obligat Germania sā retragā 20 de divizii de pe frontul francez. Astfel, România a ferit Franta de un mare pericol. ģ
In plus, profesorul Oreste Tafrali a consemnat un eveniment cu o semnificatie care iese din obisnuit, momentul când Ģ lumea politicā francezā, într-o miscare de solidarizare spontanā ģ si-a exprimat simpatiile profunde si admiratia totalā pentru poporul român. Evenimentul s-a petrecut în perioada când evenimentele din Orient se precipitau, când revolutia rusā evolua rapid spre bolsevism, când armata taristā se destrāma, când Ģ România rāmāsese izolatā si înconjuratā din toate pārtile de vrājmasi ģ, când tot Occidentul privea cu inima strânsā aceastā tragedie si când Ģnicāieri durerea si compasiunea nu erau mai mari ca în Franta ģ. La 24 ianuarie 1918, cei 40 de parlamentari si peste 30 de profesori universitari români care erau în misiune sau în refugiu la Paris, au fost invitati la douā receptii, una la Clubul parlamentarilor si alta la Palatul Camerei deputatilor. Receptiile au fost onorate de presedintele Senatului, Antonin Dubost, de presedintele Camerei deputatilor, Paul Deschanel, de presedintele Consiliului de ministrii, Georges Clemenceau, de senatori, deputati, ministrii, ziaristi. La receptia de la Senat, presedintelui Comisiei afacerilor strāine, Franklin Bouillon, a precizat cā reuniunea oferā Ģ parlamentului francez ocazia sā afirme legāturile de fraternitate care unesc cele douā natiuni si sā arate admiratia sa cātre aliata sa ģ , încheind : Ģ Ce pot sā spun de sentimentele de admiratie stârnite în Franta de atitudinea României în orele atât de dureroase prin care trece acum ? Armatā, guvern, popor, toate elementele natiunii meritā elogii. Eroismului incomparabil al soldatilor îi rāspunde energia comandantilor si resistenta stoicā a maselor. Amenintatā din toate pārtile, natiunea rezistā, refuzā sā cedeze nenorocului. E o paginā pe care nimeni nu o va putea sterge din istorie.” La receptia de la Camera deputatilor, presedintele Paul Deschanel întārit aprecierile senatorilor, adāugând: “Armata românā, aruncatā în plinā luptā pe un front enorm si fārā ajutorul promis al rusilor rezistā mai multe luni trupelor germane, austriace, bulgare si turcesti, cu o bravurā si o tenacitate eroicā, usurând astfel celelalte fronturi. Zāpada, frigul, foametea, bolile ajutā pe nāvālitori. Tifosul ucide mai mult de 18000 de oameni pe lunā. Si totusi, nici un strigāt, nici o plângere. E datoria. E patria în pericol. Sublim exemplu înaintea cāruia Germania însāsi se înclinā, iar Franta îl oferā respectului lumii întregi, pe care câtiva, din nenorocire, nu l-au înteles încā… Domnilor parlamentari, oricare ar fi peripetiile acestui rāzboi, Franta si România, unite în comunitatea de sacrificiu, sunt de acum înainte douā surori nedespārtite. ģ
@ Mai mult decât aprecierile elogioase ale înaltilor demnitari francezi, istoria a retinut argumentele nationale, politice, demografice, etnografice, geografice si economice care i-au determinat pe români sā accepte aceastā imensā jertfā de sânge.
Evolutia anterioarā arātase României cā sosise momentul pentru a actiona în vederea opririi imediate a politicii de deznationalizare fortatā promovatā de imperiile vecine împotriva conationalilor care se aflau sub stāpânirea lor. Ģ Legea nationalitātilor ģ si Legea învātāmântului, adoptate în 1868 de Budapesta au intensificat politica de deznationalizare. Maghiarizarea fortatā si persecutiile, îndreptate împotriva presei si intelectualitātii românesti, au transformat Ardealul într-un mit national, într-o obsesie a constiintei colective a tuturor românilor, Ģ Ardealul, Ardealul, ne trebuie Ardealul ģ, devenind deviza celui mai cunoscut mars al epocii. Intrarea în rāzboi, trecerea Carpatilor, eliberarea pāmântului strābun al Ardealului era dorinta si vointa tuturor românilor.
Ģ Nu stiu cum se va desfāsura rāzboiul – nota Ion I. C. Brātianu la 8 august 1916 – putem avea soarta Serbiei (care era ocupatā), dar vom fi confirmat, în mod imprescriptibil, drepturile noastre asupra pāmântului nostru. Momentul de fatā este hotārâtor . ģ Exprimând aceesi idee fundamentalā a istoriei românilor, Take Ionescu, declara: Ģ Stiam cā tara noastrā trebuia sā intre în rāzboi ; am stiut acest lucru de când ne-am nāscut, de acum zece secole. Timp de o mie de ani, toti românii au venit pe lume cu aceastā credintā. Noi nu considerām ca pe un merit sacrificiile pe care le-am fācut ; le-am fācut pentru idealul nostru, pentru datoria pe care am contractat-o timp de zece secole fatā de generatiile trecute si fatā de cele viitoare.
Victoriosi sau înfrânti, trebuia sā luptām. Un singur lucru ar fi fost un dezastru pentru români, acela de a nu participa la rāzboi. ģ
Tot astfel se pronunta si academicianul francez, Emille Boutroux, care avertiza delegatiile la Conferinta de Pace cā : Ģ A lāsa Transilvania la Austro-Ungaria înseamnā sā lāsām cale liberā procesului de maghiarizare completā a acestui trunchi al natiunii române, a însesi rādācinilor românismului, înseamnā sā condamnām la moarte sufletul României”.
Intrarea României în rāzboi alāturi de Antantā a rāspuns unui comandament secular si sacrosant, eliberarea românilor de sub stāpânirile strāine.
Ģ Poporul românesc va vesti mâine lumii prin grai de tun începutul jertfei sale de sânge, scria Octavian Goga în articolul Ģ Ultima zi în România micā ģ, apārut în Ģ Epoca ģ din 15 august 1916. Fiecare suflet si fiecare trup îsi va aduce picātura lui de foc sā se uneascā cu râul de vāpaie care din douā brate înfricosate va curge pe crestele Carpatilor si de-a lungul Dunārii…Inchegarea unui singur trup se hotārāste astāzi. Amurgul cade cea din urmā oarā pe vechile noastre hotare, ca mâine, soarele rāsārind rosu din foc si din sânge sā lumineze în România Mare ģ.
Asa cum preciza academicianul Barbu Stefānescu-Delavrancea : Ģ Noi n-am intrat în haosul acestui mācel pentru cuceriri, ci pentru dezrobiri…Noi nu vrem ce nu este al nostru, ci vrem unirea cu fratii nostri din Ardeal, din Banat si din Bucovina…Noi nu ne croim cu sabia o patrie nouā, ci ne-o întregim…Duhul adevārului, al dreptātii si al fraternitātii mânā vitezele noastre ostiri ģ.
Confirmarea legitimitātii acestor concluzii este datā, dupā 90 de ani, de evenimentele istorice care au urmat si de realitātile prezentului. Ele demonstreazā cā, prin eliberarea si unirea Basarabiei, Transilvaniei si Bucovinei cu România a fost oprit procesul de deznationalizare fortatā, care s-a reluat în teritoriile cedate dupā Pactul Molotov-Ribentrop din septembrie 1939, ori a continuat si s-a accentuat împotriva sutelor de mii de români de la sud de Dunāre, de la est si nord de Prut care nu au, nici astāzi, dreptul sā învete si sā se roage în limba maternā.
Toate aceste argumente conferā participārii României la primul rāzboi mondial alāturi de Franta, Anglia si Rusia statutul si dimensiunile uneia din cele mai importante, memorabile, dramatice si glorioase decizii nationale din istoria românilor.
@ La 15 / 27 august 1916 Romania a declarat rāzboi Austro-Ungariei. Trupele române au fortat trecātorile muntilor Carpati, pātrunzând în Transilvania.
Evenimentul a avut urmāri majore asupra derulārii operatiunilor militare si dispunerii trupelor, decizia României provocând o “aspiratie masivā de trupe” de pe fronturile existente si o slābire considerabilā a fortei asaltului german asupra Verdunului în vestita bātālie a celor 300 de zile si a celor 700.000 de morti.
Ģ In 1916, atunci când Germania era agātatā total de Verdun si înainta spre Vilna si Riga - scrie istoricul Alexandre André -, armata românā a nāvālit în Transilvania. Am vāzut în acel moment o schimbare radicalā de tablou. Falkenhein a fost trimis pe frontul român. Ajuns seful suprem, Hindenburg a schimbat planurile germane. A format 12 corpuri de armatā din cele mai bune trupe luate de la Verdun, de pe Sommes, din Italia si Rusia de nord. A trecut în defensivā pe fronturile Occidental si Septentrional si a atacat România cu o fortā formidabilā.
Intrarea României în rāzboi a schimbat si planurile lui Mackensen, care se pregātise sā trimitā trupele pe frontul din Salonic. A atacat Dobrogea cu 100000 de soldati, incluzându-i si pe bulgari. Frontul românesc avea acum o lungime de 1350 km iar cel anglo-francez 800.”
Dupā ce pātrunsese adânc în Transilvania, fiind coplesitā de superioritatea numericā si ca dotare a trupelor inamice si în conditiile lipsei munitiei si armamentului promis de Aliati si a ajutorului militar rusesc, în pofida rezistentei eroice din trecātorile Carpatilor, de pe Neajlov si Arges, armata românā a fost nevoitā sā se retragā în conditii cumplite si sā cedeze prin lupte grele 2/3 din teritoriul tārii.
Aceste consecinte ale atacului concentric al Puterilor Centrale fuseserā anticipate de Aliati, dar ele au fost ignorate de comandamentele militare. La trei sāptāmâni dupā ce România intrase în rāzboi Lloyd George, primul ministru britanic, declarase : “Sper cā nu vom accepta ca, din lipsā de prevedere, o catastrofā asemānātoare Serbiei sā se abatā asupra României... Echiparea armatei române nu poate sā tinā piept mult timp unui atac austro-germano-bulgar... Cer încā odatā cu insistentā Statului Major sā combine cu grijā o actiune colectivā imediatā împreunā cu Franta si Italia pentru a aduce ajutoare României în cazul cā un atac formidabil va fi declansat împotriva ei”.
Cu toate acestea, România nu a primit tehnica militarā si munitia promise si nici ajutorul armatei ruse.
“Pentru mine – mārturisea generalul Auguste Pélécier – mai este un lucru neclar. Sunt conditiile în care a avut loc retragerea armatei ruse si române, este bātālia din Dobrogea de la sfârsitul lui 1916 si împrejurarile în care s-a retras armata rusā. Va trebui sā analizām dacā generalul Alexeiev a fost obligat sā opereze retragerea asa cum a fācut-o sau dacā... generalul n-a cāutat frontul cel mai scurt si cel mai solid predând inamicului tot teritoriul românesc.” Aceeasi supozitie o gāsim si în „Politica externā a României si chestiunea Banatului”, a lui Take Ionescu, care leagā opozitia generalului rus fatā de intrarea României în rāzboi, în toamna lui 1915, de întârzierea cu care armata rusā a venit în ajutorul României în 1916.
Sub presiunea fortelor superioare numeric si mai bine dotate, armata românā a fost obligatā sā se retragā din Transilvania în conditii incredibile.
“Ceea ce a fost retragerea armatei române în Moldova nici un poem nu va putea s-o descrie vreodatā! – declara generalul Pélécier -. Intreaga armatā românā a luptat fārā sā schimbe oamenii timp de patru luni, fārā încetare, în noroi si zāpezi, ziua luptând si noaptea retrāgându-se. Am vāzut cu ochii mei regimente întregi care au rāmas pe front, fārā sā se odihneascā o singurā zi, timp de 8 luni încheiate! ģ.
Bātāliile de la Jiu, Olt, Cerna, Neajlov, Turtucaia si Dobrogea au înscris pagini memorabile de dârzenie, vitejie, eroism si patriotism. Ele s-au soldat cu pierderi uriase în morti, rāniti si prizonieri. In una din primele lucrāri consacrate operatiunilor militare din august-noiembrie 1916, generalul Constantin Gāvānescul scrie cā dupā trei luni de lupte aprige, la mijlocul lui decembrie 1916, armata românā dispunea doar de 200.000 de ostasi apti de luptā deoarece : 150.000 fuseserā ucisi în lupte, 100.000 cāzuserā prizonieri, iar 150.000 erau rāniti.
@ Atunci, în octombrie 1916, Franta a fost cea care a venit în ajutorul României prin Misiunea militarā alcātuitā din 1.500 de ofiteri, personal tehnic, medici si asistente, sub comanda generalului Henri Berthelot. Misiunea militarā francezā a participat nemijlocit la reconstructia armatei române, dramatic decimatā de lupte si epidemii. Contactul direct cu ofiterii si soldatii, cu autoritātile si populatia, a pus bazele unei cunoasteri profunde a trāsāturilor românilor, a vointei si determinārii lor de a trāi liberi si uniti în vatra strāmoseascā.
Membrii misiunii militare au fost martori si pārtasi la un adevārat miracol. In rāstimp de câteva luni si în conditiile unei ierni aspre, armata românā a renāscut din propria cenusā. Scriind despre reconstructia armatei române, generalul August Pélécier declara : Ģ La întrebarea : Care e starea Armatei române ? Ni s-a rāspuns: S-a sfârsit...Este imposibil sā fie reconstituitā...Dar atunci când am vāzut artileria trecând...când am zārit micii cai ai României defilând, tunurile noastre de 75... Si când, într-o zi, la convocarea Regelui, am mers la trecerea în revistā a douā divizii, un sentiment de admiratie profundā si de încântare ne-a cuprins pe toti...Fetele acestor tārani solizi si simplii, ale acestor oameni cu privirea dreaptā, au smuls de la generalul Berthelot strigātul de admiratie: “Priviti-i ! Nu s-ar putea spune cā sunt “poilus” ai Frantei?”
Nu poate exista un elogiu mai frumos ca acesta: “Poilus ai Frantei! Poilus ai României!” Câteva luni mai târziu, acesti “poilus ģ ai României au luptat cu vitejie si cu neînfricare”.
Apoi, din iulie până în septembrie 1917, un milion de soldati români si rusi au barat ofensiva trupelor Puterilor Centrale care îsi propuseserā sā scoatā România din război. Bātāliile de la Mărăşti, Mārāsesti si Oituz, din 24 iulie - 22 august 1917 stil nou, au dejucat planurile germanilor de a ocupa Moldova si de a scoate România din rāzboi. Bātālia de la Mārāsesti este episodul cel mai glorios al Rāzboiului de întregire, ea se asazā alāturi de cele mai mari izbânzi din istoria militarā a românilor. Meritul acestei victorii revine generalilor Alexandru Averescu, Constantin Cristescu si Eremia Grigorescu. Rezistenta eroicā a trupelor si rapida înlocuire a unitātilor ruse, intrate în panicā sau fārā vointā de luptā ca urmare a propagandei bolsevice, au fācut ca planul inamicului sā se nāruie.
Sfârsitul bātāliei pentru Moldova, cum au fost numite luptele de la Mārāsti, Mārāsesti si Oituz, pārea sā ofere un rāgaz României, dar evenimentele în derulare din Rusia au conturat un cadru militar si politic nou, total defavorabil tārii noastre.
Transformārile survenite la sfârsitul lui 1917 din Rusia au marcat începutul uneia din cele mai dramatice epoci din istorie, puciul bolsevic fiind punctul de plecare al unei lungi crize internationale si cauza unor dezechilibre majore imediate în raportul de forte dintre cele douā aliante.
@ Rusia a început tratative de pace cu Puterile Centrale, pārāsind Antanta. Procesul de destrāmare a armatei ruse s-a accelerat. Din noiembrie 1917 pânā în februarie 1918, Puterile Centrale au cucerit întinse teritorii în Centru si Estul Europei.
La 27 ianuarie s-a semnat la Brest-Litovsk, Tratatul de pace dintre Austro-Ungaria si Ucraina. La 18 februarie, s-a încheiat Tratatul de pace dintre Rusia sovieticā si Germania.
“Rusia ne-a trādat, noi vom continua rāzboiul. Nefericita Românie a fost obligatā sā capituleze, noi – declara premierul Georges Clemenceau la 8 martie 1918 - vom continua sā luptām pânā în ultimul sfert de orā, pentru cā al nostru va fi acest ultim sfert de orā. ģ
Subit, România s-a trezit înconjuratā de tāri ostile si amenintatā de revolutia bolsevicā. Socialistul bulgar Kristian Rakovsky i-a cerut lui Lenin ajutor sā bolsevizeze România. Petrogradul a trimis un comandou la Iasi cu misiunea sā-l asasineze pe regele Ferdinand, sā aresteze membrii guvernului si sā provoace dezordini în armatā si frāmântāri sociale. Dejucarea puciului de cātre autoritātile române a dezlāntuit riposta violentā a bolsevicilor rusi. Ambasadorul si personalul misiunii României în Rusia au fost arestati si a dost declansatā o prigoanā cruntā împotriva populatiei civile române refugiate dincolo de Nistru.
Guvernul bolsevic a declarat stare de rāzboi, a rupt relatiile diplomatice si a confiscat tezaurul românesc.
Pericolul ca România sā disparā de pe hartā era iminent.
Guvernul Ionel Bratianu-Take Ionescu si-a prezentat demisia, noul premier, generalul Alexandru Averescu, fiind obligat sā cearā prelungirea armistitiului, pentru a câstiga timp.
Prins între Rusia bolsevicā, Austro-Ungaria si teritoriile românesti ocupate de Puterile Centrale si aliatii lor, dispozitivul militar româno-rus din Moldova a fost pus în imposibilitatea de a continua rāzboiul. România nu a avut nici o alternativā la pacea oneroasā care i-a fost impusā.
La 24 aprilie / 7 mai 1918 s-a semnat Tratatul de pace de la Bucuresti, România fiind obligatā sā abandoneze Dobrogea, sā accepte rectificāri de frontierā în Carpati, cedând teritorii însumând 5.600 km2, si sā încheie conventii oneroase, prin care, practic, principalele ramuri ale economiei au trecut sub controlul Puterilor Centrale.
@ In acest rāstimp de doar câteva luni, de panicā generalā si în absenta unor solutii militare si politice imediate, câtiva politicieni Aliati au acuzat guvernul român de Ģ trādare ģ.
Riposta la aceastā acuzatie injustā si nedreaptā, a venit, spontan, de la numerosi demnitari, generali, academicieni, istorici francezi, britanici si italieni. 18 academicieni francezi si doi laureati ai Premiului Nobel si-au exprimat consideratia si admiratia fatā de modul cum si-a îndeplinit armata românā obligatiile asumate. Aprecierile lor recunosc cā rāzboiul a fost un examen dur, pe care, în pofida slabei înzestrāri si a pregātirii militare insuficiente, tārānimea, clasa care a furnizat imensa majoritate a soldatilor, l-a trecut cu brio. Este adevārul care a fost recunoscut de Aliati, ca si de inamici. Jean Aicard, Georges Clemenceau, Robert de Flers, Henri Bordeaux, Georges Lecomte, Auguste Emile Picot, Fernand Laudet, Charles Richet, André Weiss, Emile Boutroux, Paul Deschanel, Raphaël Georges-Lévy, Edmond Rostand, Raymond Poincare, Georges Lacour-Gayet, Louis Bréhier, Frantz-Funk Brentano, Leon Bourgeois, sunt Ģ nemuritorii ģ Frantei care au elogiat si au înobilat imensa jertfā datā de ostasul român în timpul Marelui Rāzboi. Studiul prezintā, în premierā absolutā, mārturii inedite, scrise si semnate de cele mai strālucite personalitāti ale Frantei care au elogiat eroismul si vitejia soldatului român.
Prieteni de nepretuit si cunoscātori profunzi ai istoriei si culturii românilor, cei 32 de membri ai Comitetului Franco-Român prezidat de academicianul Georges Lacour-Gayet, generalii Pau, Pélécier si Delacroix, viceamiralii Fournier si Besson, oameni politici André Tardieu si Albert Thomas, oameni de stiintā, scriitori, ziarisiti: Emanuelle de Martonne, Emile Picot, Louis Latzarus, Max Buteau, Leo Clarétie, Auguste Dorchain, Leon Robelin, Adolphe Brisson, Georges Gavoty, Gaston Boussien, Pierre Perroy, Camille Mauclair si altii au promovat si au sprijinit cu competentā, ardoare si dāruire lupta poporului român pentru libertate si unitate nationalā.
Unul dintre cei mai directi si mai dinamici apārātori ai cauzei române a fost generalul Auguste Pélécier, un excelent cunoscātor al contributiei militare a României la operatiunile din anii 1916-1919.
“Sunt oameni care, fārā sā-si māsoare cuvintele, au afirmat: “România a trādat”. Vreau sā le reamintesc celor care au uitat în ce situatii înfiorātoare s-a aflat România în diverse momente ale rāzboiului. Dacā cineva a fost trādat, si dacā n-a fost Antanta, România este cea care a fost trādatā chiar în momentul atacului, atunci când trebuia sā aibā certitudinea abundentei materialelor si munitiilor... Iar când bolsevismul a triumfat, când armata rusā s-a dezorganizat, cine a fost trādat? Cine a fost abandonat?
Oameni de stat din Occident - continua generalul Pélécier -…Vā implor sā aveti un strop de întelegere pentru aceastā tarā latinā, pentru aceastā micā sentinelā pierdutā si invadatā de imensitatea trādārii ! Judecati cu mai multā tolerantā pe cei ce se luptarā, precum românii, în 1918 ! ģ
In decembrie 1917, înainte ca România sā ajungā în situatia limitā care a obligat-o sā încheie Taratatul de pace din 1918, fostul ministru al armamentului, Albert Thomas, ceruse guvernului francez sā priveascā atent “spre acest colt al Europei unde suferā sora noastrā românā ģ, unde : Ģ Armata românā continuā sā se apere. Alāturi de ea sunt diviziile de sub comanda generalului Scerbacev; ele tin piept dusmanului, nu depun armele, vor sā învingā. In vâltoarea tulbure în care Rusia pare sā se descompunā, România este asemeni unui cristal limpede si curat lângā care trebuie sā vinā si Aliatii sā se alāture ģ.
Un alt oficial occidental care a întrevāzut pericolul reprezentat de bolsevism a fost ministrul armamentului din Cabinetul Britanic, Winston Churchill, care declara în Camera Comunelor: Ģ Kerson si Nicolaev au fost ocupate. Odesa este apāratā contra bosevicilor de francezi, greci si rusi. Din cauza armatelor bolsevice, România este amenintatā direct cu invazia care, adāugatā presiunii trupelor ungare, din partea cealaltā, fac ca situatia acestei tāri sā fie extrem de dificilā.
Evenimentele în desfāsurare în aceastā parte a Europei reprezintā o amenintare gravā pentru pacea generalā”.
La aceste sustineri, se adaugā argumentele în temeiul cārora istoricul Alexandre André afirmā cā : “Si dupā 8 mai 1918, România a servit cauza aliatilor prin : efectivul important de soldati germani mentinut în teritoriul cotropit ... prin trupele române care continuā sā lupte alāturi de ceho-slovaci în Rusia, împotriva înaintārii trupelor germane, ca si în Franta, unde mai multe mii de români, veniti din Italia, din America si chiar din România, traversând Austria, au reluat lupta nationalā ģ.
Mii de soldati din Regat, de prizonieri ardeleni aflati în Franta, Italia, Rusia si emigranti români din Statele Unite ale Americii si Canada au luptat alāturi de Aliati pe fronturile din Vest .
Numārul mare de români înrolati în anii 1914-1918 în „Legiunea strāinā”, reprezintā contingentul cel mai numeros, din cei 1500 de români acceptati în rândurile acestei armate profesioniste de elitā pânā în 1961.
Cu sprijinul guvernelor italian si francez, „Comitetul Românilor din Transilvania, Banat si Bucovina de la Roma”, Comitetul general al Coloniei române din Paris, Comitetul National al Românilor din Transilvania si Bucovina si Consiliul National al Unitātii Române de la Paris au constituit mai multe regimente de voluntari români care au luptat pe frontul italian si pe cel francez.
O delegatie, condusā de Vasile Lucaciu, Paul Brātāsanu, George Mironescu, Nicolae Titulescu, constituitā la Paris dupā semnarea Tratatului de pace de la Bucuresti, a fost trimisā în Italia pentru a grābi actiunea de constituire a regimentelor românesti.
„Frati români, Guvernul italian ne-a permis sā ne organizām în legiuni pe pāmântul sfânt al Italiei, sā pornim pentru liberarea mosiei strābune...Veniti cu totii pentru a nu lipsi tocmai noi dintre aceia care fāuresc cu arma în mânā România tuturor românilor”, se preciza în Apelul lansat de „Comitetul Românilor din Transilvania, Banat si Bucovina” de la Roma.
Circulara din 15 octombrie 1918 a Statului Major Italian anunta cā “o Legiune românā de prizonieri de rāzboi austro-ungari de nationalitate românā, rezidenti în Italia, a fost constituitā si s-a pus sub comanda generalului de cavalerie Luciano Ferigo. In acelasi timp, ministerul de rāzboi al Republicii Franceze a fācut cunoscut, de câteva zile, constituirea unei Legiuni române pe frontul francez”.
Participarea soldatilor români pe frontul francez a fost mentionatā si de ministrul de externe francez, Stephen Pichon, în mesajul de recunoastere a Consiliului National al Unitātii Române. “Apropiatul triumf al principiilor de dreptate care vor asigura libertatea si recunoasterea României, triumf de care nu v-ati îndoit nici dumneavoastrā, nici românii care vin continuu în numār tot mai mare sā se înroleze pentru a lupta alāturi de noi, fācând sā fluture din nou pe câmpurile de bātālie culorile Tārii Românesti”.
@ Unul dintre miile de militari români care au participat si s-au distins prin vitejie, curaj si jerfā în ultimele zile de luptā de pe frontul de Vest, în Ofensiva Meuse-Argonne, a fost caporalul pilot Ioan N. Romanescu.
ĢFac parte dintr-un grup de escadrile de interventie care se deplaseazā în acele sectoare ale frontului unde luptele sunt cele mai aprige. Este un grup de vânātoare de elitā. Abia asteptām sā ajungem la Rin, pentru a face de Ģ strajā ģ, scria în epistola din 11 octombrie. Ģ Dacā ati putea sā vedeti, ca mine, orbi, schilozi si desfigurati, ati pricepe în chip instinctiv cā nu ai dreptul sā te cruti, sub absolut nici un pretext. Si, dacā am nenorocul sā mā curāt – le el scria pārintilor -, nu veti rosi, mai târziu, când veti fi întrebati care sunt drepturile voastre la libertateģ.
ĢIeri,- îi scria, câteva zile mai târziu, mamei sale - am plecat în patrulā cu un pilot mai vechi. Ne aflam la 4000 metri, la cinci km de nemti când, deodatā, aud pârâitura unei mitraliere. Intorcându-mā, vād în dreapta mea, dar mult mai sus, o urâtanie de Fokker. Imi trimisese un snop de gloante incendiare. Am virat brusc, la stânga si în sus. In felul acesta m-am ferit de snopul albastru dar am intrat în focul altui avion german, care trāgea dinspre stânga. Cotesc din nou spre dreapta si dau fatā-n fatā cu al treilea pungas, care tocmai îl ataca pe camaradul meu. Am ochit si am tras. Dar, dupā al 12-lea foc, mitraliera mea se blocheazā si avionul german scapā. Totusi, continui sā mā avânt în directia lui. Camaradul meu reuseste sā se despresoare si îi pune pe fugā pe cei doi nemti, în timp ce eu speri alte douā avioane germane prin virajele rapide pe care le execut, rāmânând stāpînii locului.
Avem o dorintā grozavā sā-i alungām pe nemti. Prima datā când am trecut linia frontului am cântat o Marseillaise rāsunātoare si apoi am plâns de bucurie în cabina avionului. ģ
In zorii zilei de 1 noiembrie, formatiunea de 300 de avioane din care fācea parte caporalul Romanescu a primit misiunea sā mitralieze trupele germane, pentru a sustine asaltul Regimentului 124 infanterie. Ģ Bātālia s-a desfāsurat într-un cadru de o frumusete impresionantā – consemna Registrul istoric al regimentului -. Marea vale a râului Aisne fusese inundatā de inamic. Totusi, ostasii au înaintat prin apa pânā la brîu…Mii de tunuri inamice aruncā peste ei fier si foc. Satul Voncq arde. Intâmpiate de un puternic baraj de obuze, de fum si explozii, valurile de ostasi înainteazā. Inamicul se opune cu înversunare; cuiburile de mitraliere māturā valea, tunurile lovesc fārā crutare, dar elanul soldatilor nostri este irezistibil. Focului ucigātor al mitralierelor i se adugā pericolul de înnec, numerosi rāniti fiind înghititi de ape. Dar nimic nu-i poate opri. Prin faptele lor de bravurā si de eroism, ei au umplut cu sângele lor valea râului Aisne”.
In acest adevārat infern pāmântesc au cāzut cu vitejie mii de soldati si ofiteri francezi si aliati.
Ģ Cu pārere de rāu vā înstiintez cā pārintele sau prietenul Dv., caporalul Romanescu a murit. – preciza comandantul escadrilei Spad 12 în înstiintarea trimisā rudelor eroului – Se afla în patrulare aerianā, în cea de a 6-a misiune din acea zi, în regiunea Sissonne-Rethel, împreunā cu noi când, deodatā, avionul sāu a dispārut din vederea noastrā si n-au rāmas decât câteva bucāti de pânzā. Era în momentul unui atac. Tirul artileriei terestre era foarte dens. Romanescu s-a aflat pe traiectoria unui obuz care a explodat la contactul cu aparatul sāu, avionul fiind prefācut în tāndāri.
Moartea a fost atât de fulgerātoare încât n-a avut nici mācar rāgazul s-o vadā sosind. Ne-a pārut atât de rāu de pierderea acestui tânār, care era un excelent pilot, curajos în fata pericolului si, mai ales, un desāvârsit camaradģ.
Caporalul pilot Ion N. Romanescu este un simbol. Este simbolul vointei poporului român de a trāi unit, liber si egal cu celelalte popoare ale Europei. Viata lui, scurtā dar eroicā, este povestea studentului care s-a înrolat voluntar în armatā în septembrie 1914, constient cā: “Nu e numai Franta sau Anglia care sunt în primejdie si care trebuiesc apārate, libertatea generalā este amenintatā acum mai mult ca oricînd”. El este mārturia asumārii constiente a riscului de ostasul care, în momentul când România a depus armele, s-a înrolat voluntar în “Legiunea strāinā”, pentru a continua lupta. Si este simbolul credintei în biruintā a soldatilor români care au combātut pe frontul francez si italian pânā la capitularea Austro-Ungariei si Germaniei.
”A cāzut pentru tara sa, pe care o iubea natural, si pentru Franta, pe care voi l-ati învātat sā o iubeascā ģ, scria Ernest Pinard în mesajul de condoleante. Ģ Destinul a voit ca numele sublimului vostru copil sā fie scris cu litere de foc în cartea de aur a eroilor rāzboiului – adaugā locotenentul pilot André Faure -. A dispārut în urmārirea vrājmasului, pe cerul incendiat, sfâsiat de obuze si destrāmat de gloante, asemeni sufletelor lui Guynemer si Garros, eroii nemuritori ai Frantei ģ.
ĢCe poveste poate fi mai emotionantā decât aceea a acestui viteaz ? Ce sfârsit eroic si sublim, ce exemplu ! Ce dovadā mai luminoasā ar putea sā ilustreze dragostea pentru tara mea mai bine decât sacrificiul suprem al vietii atâtor tineri români care au venit sā apere pāmântul Frantei ģ, conchide Edouard Rocherai.
Ioan N. Romanescu rāmâne în constiinta neamului Ģ copilul gloriei ģ, cum l-a numit poeta francezā de origine românā, Elena Vācārescu, eroul al cārui trup a fost pulverizat pe cerul Frantei, steaua aprinsā ca sā vegheze pentru vesnicie linistea Alpilor si Carpatilor.
Recunoasterea cea mai înaltā a enormului sacrificiu românesc apartine presedintelui Raymond Poincaré care, în discursul rostit la ceremonia în memoria scriitorilor francezi cāzuti în lupte, adresându-se Reginei Maria, prezentā la manifestare, declara : Ģ Majestatea voastrā va domni peste toti Românii, iar Franta se felicitā cā a contribuit, împreunā cu aliatii sāi, la aceastā operā de dreptate si reparatie, si nu uitā cā românii sunt uniti cu noi prin vechi traditii, cā ei sunt la Dunāre, cum suntem noi la Strasburg, apārātorii civilizatiei latine. ģ
In temeiul acestor argumente, din dorinta de a-si omagia zecile de mii de soldati cāzuti în lupte sau rāpusi de tratamentul inuman din lagārele de prizonieri, înmormântati la Dieuze, Soultzmat, Effry, Assevent, Hirson, Rethel din Franta, în Italia, Belgia, Germania, Austria, Ungaria si alte tāri, România adreseazā organizatorilor actiunilor dedicate comemorārii a 90 de ani de la semnarea Armistitiului de la Compičgne, rugāmintea de a i se rezerva ziua de 1 noiembrie 2008 în aceastā veritabilā simfonie internationalā a “sentimentelor de pioasā recunostintā” prin care întreaga omenire cinsteste memoria celor zece milioane de morti si dispāruti care si-au dat viata pentru libertatea, linistea, pacea si speranta de mai bine de care beneficiazā azi.

dr. Luchian DEACONU,
Nancy, aprilie 2008.





Luchian Deaconu    4/8/2008


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian