Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Ioana Nistor : Epitrahil pentru constiinta creatoare



Acum, că se apropie iar ziua nasterii lui Eminescu, adică, asa cum am numit-o adesea, ultima sărbătoare a iernii sau Anul Nou al Stilistilor (asta însemnând o parafrază la stilul vechi crestin, dar si o referire la mânuitorii stilului - scriitorii), vreau să scriu despre ceva ce are în fundal o legatură cu ideea de Eminescu, dar antrenează în prim plan mai multe fapte si personaje cu o profundă implicare întru această idee.
Incep prin a–mi aminti despre sfârsitul Salonului International de Carte de la Iasi din toamna trecută care, după un periplu al participantilor săi la Cernăuti si prin mai multe localităti din nordul Bucovinei - azi aflate încă în afara granitelor firesti ale tării - s-a încheiat într-un miez de noapte la Mânăstirea Putna unde, chiar si la acea oră de solemnă rezonanată, ni s-au deschis portile si am fost primiti ca niste pelerini si ospătati cu un festin de sobru rafinament a cărui atmosferă avea ceva din Cina cea de taină.
Apoi, a doua zi, un calugăr erudit ne-a insotit prin sălile muzeului si ne-a făcut să vedem si să trăim literalmente din interior în palpitantele vremuri stefaniene, atunci când aici, în tinuturile Moldovei, se tesea linistea restului Europei. Dar nu numai asta se tesea, ci si istoria, la propriu, pe catifea si pânzeturi de pret, cu mătase si cu perle însiruite nu numai după un canon estetic de mâinile dibace ale doamnelor tării, ci si după un cod esoteric încifrând informatii si taine de pret ce nu trebuiau uitate si pierdute în vreme. Mâinile doamnei Maria Asanina, de pildă, au brodat cu râvnă si răbdare atâtea epitafuri si epitrahiluri, scriind cu perle pe brocarturi venetiene istoria pe care o făurea Domnul si stăpânul său. Am avut dintr-o dată revelatia că aceste nobile doamne nu-si omorau doar timpul prea lung si prisositor cu aceste tesături si broderii, ci că ele aveau si un rol secret si important de cronicari si purtători de mesaj pretios către viitorime.
Apoi grupul oamenilor de carte a fost primit cu un protocol de sobru fast în încăperea domnească a mânăstirii de către părintele staret Melchisedec Velnic care ne-a oferit în dar câteva dintre cărtile editate de Centrul de cercetare al asezământului unde, în liniste si devotiune, precum e traditia străveche a mânăstirilor, se creează comori editoriale si se aduc către lumina prezentului adevărurile timpului de odinioară. Toate acestea se petreceau sub privirile marelui domnitor ce ne domina din impunătorul portret de pe perete, dar care nu era unul pictat, ci unul tesut într-o splendidă tapiserie semnată: Ioana Nistor. Privind portretul, amintirea m-a învăluit si m-a dus cu gândul în urmă, către vara anului 1989, când Domnul m-a ajutat să pot organiza, pe atunci ca directoare a Teatrului „Mihai Eminescu” din Botosani, un prim spctacol al unor mari artisti basarabeni pe o scenă din România. A venit atunci în tară o echipă de 40 de oameni, artisti si tehnicieni, spre a sustine megaspectacolul Rădăcini de foc. Grigore Vieru si prietenii săi, printre care se numărau desigur si Ion si Doina Aldea Teodorovici, care au cântat atunci prima dată pe o scenă din România vestitele lor cântece Eminescu, Răsai si celelalte. Va trebui cândva să evoc pe îndelete acel eveniment si turneul ce a străbătut toată Moldova, de la Putna până la Focsani, peste tot fiind întâmpinati de valuri de fani înflăcărati ai acestor mari artisti si creatori, dar implicit, ai idealului unionist. Ajunsi atunci la Putna am fost primiti cu mare ceremonie si am luat parte la o receptie de gală desfăsurată în trapeza manăstirii sub portretul lui Stefan. O fotografie de atunci păstrează imaginea lui Grigore Vieru cuvântând sub auspiciile portretului stefanin, având alături pe Doina Aldea Teodorovici si pe autoarea acestor rânduri.
La reusita acelui spectacol m-a sustinut si regretata Ioana Nistor, autoarea tapiseriei ce impodobeste azi peretii trapezei mânăstirii. Ea a pus la dispozitia Teatrului Eminescu în acele zile o uriasă si splendidă tapiserie, de fapt o cortină de scenă, realizată din lungi benzi de catifea, reprezentând chipul lui Eminescu străbtând valurile – apei sau timpului – si care a constituit decorul cel mai potrivit marelui spectacol, pentru care nu am avut să-i plătesc nici un ban, noi cu totii aflându-ne atunci în plină epocă de crâncenă autofinantare de care cei de azi nici nu au auzit. Nu numai că n-a ezitat nici un moment să–si ofere astfel sprijinul pe încredere, dar a mers pretutindeni cu noi, însotindu-ne în toate localitătile turneului, ba a si filmat unele spectacole, iar dacă azi există documentul video al acelui fapt artistic si istoric care a fost considerat o avampremieră a revolutiei ce avea să urmeze in decembrie, asta se datorează acestei inimoase artiste de stirpe rară. Căci asta a fost cu adevarat aceasta fiintă, plecată între timp în mod absurd de pe pământ, nu numai un caracter de aleasă calitate. A lucrat cu o precipitare de om ce simtea parcă nevoia grabei iar opera sa constituie un tezaur de patrimoniu cuprinzând zeci de mozaicuri, tapiserii, însemne heraldice, monumente (desigur si cel dedicat sotilor Aldea Teodorovici!) înca nepretuite si popularizate suficient, desi nu lipsite de premii si distinctii.Ultima dată am întâlnit-o din întâmplare într-un scuar imperial din Viena unde filma cu asiduitate splendidul muzeu în aer liber al Vienei. Ne-am uimit cu bucurie de întâmplare si ne-am îmbratisat cu drag, fară să bănuim că în acest fel ne luam de fapt, rămas bun pentru totdeauna...
Dar toate aceste lucruri ale mîinilor ei, pe care le întâlnim pretudindeni relevă limpede că ea n-a murit ci s-a tesut treptat în operele ei ca un Mester Manole dublat în chip de Ianus, de Ana sa, ca o fiintă androgină topită în substanta operei sale. De fapt, asa cum a afirmat Nicolae Labis într-o carte adusă la lumină prin vredicia unui sucevean erudit, Nicolae Cârlan, artistii nu mor, ci se astern in opera lor ce joacă rolul unui mare mausoleu.
Privind tapiseria stefanină pe peretele sălii de la Putna, (la dobândirea căreia a contribuit Societatea pentru Cultura română în Bucovina, din Rădăuti, condusă de ing.Mircea Irimescu), am avut revelatia unei bucle temporale, a unei spirale de sens si am înteles că Ioana Nistor se adaugă sirului de doamne creatoare de frumos, de sens si de istorie prin lucrul mâinilor lor. Cu nimic mai prejos decât creatoarea domnească Maria Asanina, si Ioana Nistor si-a petrecut viata însiruind perle de sensuri înalte pe catifele si brocarturi, spre desfătarea si priceperea spiritelor superioare ce le vor privi întelegând valurile vremilor noastre.
Si pentru că am amintit de catifele, întâmplările tulburătoare ce vin una în prelungirea alteia ca un lant de pret, mai adaugă un episod ce–si aruncă trena simbolului până în prezent si către infinit. Anul trecut, la 15 ianuarie m-am reîntors pentru prima dată după 17 ani pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” si am sustinut spectacolul de lansare a noului meu CD intitulat Din dor de Eminescu. Nu e rostul meu să spun cum a fost acest spectacol, pot doar să mărturisesc că am simtit o înaltă comunicare cu publicul, fapt care m-a stimulat în derularea – spontană – a substantei sale. După nu mult timp am avut plăcuta surpriză de-a fi invitată să privesc pe internet la canalul You Tube, secventa finală a acestui spectacol, realizată si montată acolo de căre pasionatul jurnalist botosănean Radu Căjvăneanu. Cine vrea să vadă azi aceasta secventă dens simbolizatoare poate accesa pe Internet adresa: http://www.youtube.com/watch?v=tYazRVdOCfw
Privind imaginea de pe film am avut deodată revelatia că fundalul acestui spectacol era tot...aceasi tulburătoare, splendidă, neperisabilă cortină-tapiserie eminesciană de catifea a Ioanei Nistor ce însotea – mănusă - textul discursului si cântecului meu despre dorul de Eminescu. Fusese aleasă si montată de către regizorul tehnic Constatin Adam, totodată si un pasionat bibliofil, acelasi care mi-a fost „mână dreaptă” la organizarea megaspectacolului de odinioară, în vreme ce atâtia alti colaboratori, aflati deasupra sau dedesubtul functiei mele ierarhice, se grăbiseră să plece în concediu, îngrijorati probabil de represaliile ce ar fi putut urma după insurgenta de-a realiza atunci, în acele vremi, un asemenea spectacol.
De fapt, în tot acest articol am vorbit despre Eminescu, chiar si atunci când nu i-am pomenit numele, ci doar m-am referit la oameni profunzi, călăuziti de simtul datoriei, de imperativul nerisipirii timpului, de importanta cuzelor majore ale interesului general al natiunii, de preocuparea pentru ce au a da si nu pentru ce au a dobândi, de respectul pentru istorie, de harul creator, de preocuparea pentru crearea si transmiterea valorilor importante către un viitor ce se va trezi desigur la marea intelegere si constiintă si va sti să primească si să pretuiască aceste valori, pe scurt, oameni formati psihologic în spiritul lui Eminescu.
Ioana Nistor, care, iată, se află pe internet spre admiratia tuturor, se numără desigur printre acestia, si iată că astfel nici în acest an ea nu lipseste de la Zilele Eminescu cum n-a lipsit nicicând. Si mai cred că aceasta operă de artă sui-generis va avea un loc aparte în categoria reprezentărilor plastice eminesciene, care asa cum a relevat Petru Popescu Gogan în cartea sa fundamentală Eminescu în arta plastică, sunt cu sutele si miile. Câteva însă au căpătat statut impunător ce rimează deplin cu sursa lor de inspiratie: statuile lui Anghel, grafica Ligiei Mcovei si încă altele câteva.
Cred că tapiseria-cortină a Ioanei Nistor se adaugă definitiv acestei serii.






Lucia Olaru Nenati     1/12/2008


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian