Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Căderea unui … presedinte ( Fragment din romanul „Cerasela” )


La sediul ceapeului era mare animatie încă de dimineată. În acea zi avea loc adunarea generală la care fusese anuntată prezenta unui tovarăs nou de la ceceu, Ion Gaită, însotit de un tovarăs tot nou în functie, de la regiune, Sterpelitu Mihai, la care se adăuga Vasile Vătuiu de la raion, venit cu două zile înainte pentru pregătiri. El însă devenise omul casei si nu mai era de temut, ba dimpotrivă, împreună cu cei din conducere îi era frică de cei care erau asteptati. Pentru că nu cunosteau preferintele musafirilor, fuseseră tăiate rate, curci, pui, purcel si o noatină, au adus mai multe feluri de vin si tuică, au pregătit cele mai diverse gustări si prăjituri, pentru care au chemat o fostă chiaburită, Alexandra Prunaru, masa fiind programată a fi servită la sediu, de unde, dacă era nevoie, oaspetii puteau să se retragă alături, la camera oficială din casa Anetei Catrinescu, desi, la început, se spera ca petrecerea să dureze până dimineata.
Uliu aflase că unii participanti vor cere schimbarea sa, dar nu de ei îi păsa lui, fiindcă aranjase ca „cei mai răi de gură” nici să nu intre în sală, iar cei care intrau stia bine că nu erau în stare să exprime ce gândeau sub hărtuirea oamenilor săi fără să-si fi iesit din fire, fiind întrerupti de la cuvânt. Deoarece ultima comisie de control plecase fără să fi lăsat vreo concluzie, nu a aflat decât în dimineata zilei, de la Geta, care aflase de la mama ei, care la rându-i îl trăsese de limbă pe Vătuiu în timpul noptii, că Gaită vine cu misiunea de a-l schimba. Acum se dădea de ceasul mortii. Nu stia ce să facă. Vătuiu îsi luase mâinile de pe el, recunoscând că nu are nicio putere si că va trebui să-si însusească întocmai concluziile lui Gaită; prietenul său, Butusină, ajuns acum din nou la regiune, a motivat că e prea târziu si că cel venit de la ceceu, fiind nou, totul trebuia aranjat cu comisia de anchetă, care să nu fi ajuns la concluzii si măsuri de înlocuire, ci la cel mult o sanctiune obisnuită.
Când Uliu se tot foia printre oameni învătându-i ce să declare, s-a trezit cu socotitorul Ilie Sovăilă:
- Gata, veniră!
- Cum, că n-auzii masina! s-a cutremurat Uliu.
- Uite-i la poartă! Coborâră din trăsura sfatului.
Uitându-se pe fereastră, Uliu a văzut un ins cu ochelari, putin burtos, purtând un raglan deja cam demodat si ponosit, care dădea mâna cu cei aflati la intrare. Era urmat de un altul care se străduia să zâmbească mereu.
Într-adevăr, ajunsi la sfatul popular din Codreni, unde au văzut trăsura cu cai, când au auzit că pentru adunare trebuie să se deplaseze într-un sat vecin, Gaită si-a manifestat dorinta de a face drumul cu birja.
Era o zi a sfârsitului de februarie cu iz de primăvară. Desi în timpul noptii pământul înghetase, acum soarele încălzea destul de bine, dacă, pe alocuri, ieseau chiar aburi din pământul reavăn. Zăpada se retrăsese în locurile ferite de soare, anuntând o primăvară timpurie. Gaită privea în stânga si în dreapta de-a lungul acelei frunti de terasă plantată cândva cu salcâmi. Resturile de zăpadă care persistau pe dosul Dealului Marcuului nu-i dădeau voie să vadă pământul scormonit de săteni în căutarea de buturugi si rădăcini rămase de la salcâmii tăiati din ordinul lui Uliu.
- Bună dimineata! a salutat Gaită, desi pentru localnici ora aceea nu apartinea diminetii.
- Să trăiti! au răspuns deodată toti cei de fată.
Părea un om blând, cu o figură blajină, respectuos cu toată lumea, fără etichetă, adresându-se Anicăi, femeia de serviciu de peste saptezeci de ani si îmbrăcată neaos tărăneste, cu „sărut mâna”, ceea ce i-a stârnit lui Uliu speranta că l-ar putea duce cu vorba, dar a schimbat registrul în cazul Anetei, ditai contabila sefă, ceea ce l-a pus pe gânduri de data asta pe presedinte. Sterpelitu, delegatul regiunii, îl aproba întru totul, în rest fiind foarte rezervat.
Vătuiu si Rândasu i-au condus în camera dinainte pregătită, biroul presedintelui, unde Aneta a venit cu o tavă pe care se aflau cafele si gustări pregătite de sotia lui Prunaru, când încă nu se încheiaseră prezentările. Gaită s-a arătat impresionat că într-un asemenea sat uitat de lume se găsise cineva să facă asa ceva, dar i-a pus pe gânduri când a declarat, aproape oficial, cu o voce schimbată, că până pleacă din sat vrea să mănânce o fasole prăjită, cu mult leustean, fie el si uscat, pe care, era convins, nu o putea face decât Anica.
- Atentie! Nu cu pâine, ci cu mălai copt în test
sau cu mămăligă rece.
- Gata! După adunare sunteti invitatul meu! a reactionat Anica râzând. Mai punem o tuică de prună, scot de la putină o brânză de oi, arunc niste ouă în tigaie si – era să zică am scăpat – avem o masă pe cinste. Ce spuserăti dumneavoastră, adică fasolea si mălaiul, le am de-acum.
- Bine! Eu am glumit, dar dacă s-a prins, nu e rău. Eu nu consum alcool însă. Acum la treabă! Să vină aici presedintele si secretarul de partid pe unitate!
- Aici, să trăiti! s-a prezentat din nou Uliu.
- Si secretarul?
- Cred că rămase afară cu oamenii. Îl chem eu si vine acusi.
- Vedeti unde intrăm să tinem o sedintă scurtă si operativă, cu consiliul de conducere si beobeul; sedintă comună!
- Să văd dacă sunt toti aici, că noi nu am stiut de sedinta asta, documentele adunării le-am aprobat aseară, si ei vor veni la douăsprezece, direct la scoală, unde se va tine adunarea, a explicat Uliu fâstâcit.
- Bine, dar până îi găsiti, dati-mi pe directorul scolii sau pe un învătător, fie si pensionar, să mă întretin cu el. Să vină împreună cu secretarul de partid. Pot să vină si toti trei.
- Directorul a plecat, a fost promovat în muncă la uteceu, iar altul nu a fost numit pân-acum, s-a bâlbâit Uliu încercând să-l evite pe Lazăr Andronescu.
Gaită s-a uitat la Sterpelitu, apoi la Vătuiu si s-a arătat nemultumit:
- E posibil ca scoala să stea fără director?
- Nu stiu ce fac tovarăsii de la învătământ?! N-as crede…Oricum, voi lua legătura cu ei urgent, a dat asigurări delegatul regiunii, după care a întrebat: De când a plecat directorul?
Uliu întârziind cu răspunsul, a intervenit Dulgheru:
- A fost promovat tovarăsul Andronescu la uteceu, dar încă nu a plecat, iar afară, cu oamenii, se află tovarăsul Crângasu, vechi membru de partid, care a slujit scoala si comuna peste douăzeci si cinci de ani, si acum este presedintele comisiei de litigii.
- Păi ăsta îmi trebuie mie. Invitati-l încoace si nu rămân aici decât cei cu care am venit si cei chemati adineauri, plus tovarăsul Vătuiu, a stabilit el rostind numele usor si cu grijă, în timp ce parcă citea sau imprima ceva în ochii fiecăruia.
Ceilalti s-au ridicat si au iesit, urmându-l pe Uliu, leoarcă de transpiratie. S-a retras într-un capăt al sălii cu ai săi si au aprins tigările, în asteptarea sedintei comune.
- Mă, da’ ce-mi trimiseră ăstia pe cap! I-auzi, vrea făsui prăjit cu mămăligă rece si eu am cărnărie si băuturi ca pentru o nuntă. Mă, ce om ciudat! Să nu fie el băutor! Ati mai auzit una ca asta? Eu n-am mai pomenit om în felu-ăsta, încă si în ceceu! Cum l-or fi promovat?!
Anuntat de Pârvănescu, a intrat învătătorul Crângasu, sfios, tot săltând din umeri si dregându-si glasul, ca si cum se pregătea pentru o lungă conferintă.
- Curaj, tovarăse învătător, că nu te ia gaia! Eu nu sunt decât Gaită, si în timpul acesta a mers în întâmpinarea acestuia întinzându-i mâna râzând.

* *
În camera de alături se făceau pregătiri pentru sedinta celor două organisme, de partid si cooperatist, întrunite laolaltă. Uliu, desi îi plăcea să se bage în toate, lăsase aranjarea sălii în grija lui Pârvănescu, pentru că el nu se mai putea aduna nici măcar să dea indicatii. Fuma tigară de la tigară si parcă fumul acela îi împăienjenise mintea; poate de aceea, după ce trăgea de două-trei ori, o arunca, dar imediat aprindea alta.
A încercat să asculte ce discutau noii veniti cu Crângasu, dar nu a deslusit decât „aha, va să zică asa!”, pronuntat de Gaită de câteva ori.
- Ia uite, ce-ajunsei!? Să stau eu pe la usi?! Sunt
la mâna lu’ Crângasu acuma! Nu trebuia să-l fi terminat eu când puteam? Doar îi sopteam lui Belciug si…
Degeaba au încercat ceilalti să-l calmeze, că se învârtea ca un leu în cuscă.
La poarta sediului, unde rămăsese si Pârvănescu după ce a trimis să vină membrii beobeului si ai consiliului, se făceau fel si fel de presupuneri.
- Mă, dascălu’ stie multe si ar putea să le si spună cum ar trebui, vorba e are curaju’? presupunea Craiu, vorbind tare, poate tocmai pentru a fi auzit de către cei dinăuntru.
- N-aveti voi grijă, că stie dascălu’ ce face! Câte
zile fripte i-a făcut ăsta lui si celor de la scoală, ar trebui să fie nebun ca să nu-l dea în gât acum, când poate, era convins Ogăsanu.
- Număi pe biata maica Larisa cât a chinuit-o din cauza ăstora! si-a amintit Gostină.
Larisa era soacra lui Crângasu si, pentru a putea să-si păstreze rol separat, a trebuit să locuiască singură, într-o casă închiriată, până când ginerele său i-a înjghebat o căsută cu două camere, undeva la marginea satului.

* * *
Trecând în sala de sedinte, Gaită s-a dovedit foarte expeditiv:
- Vă rog să mentionati în procesul verbal că sedinta este comună si are la ordinea de zi verificarea si aprobarea materialelor ce vor fi prezentate adunării generale si informarea celor două organisme cu privire la concluziile desprinse de comisia de anchetă ca urmare a mai multor sesizări din partea oamenilor muncii, a început Gaită afisând o mină sobră si foarte fermă, ceea ce l-a determinat pe Uliu să se facă mic în scaunul său.
- Vă rugăm să ne mai ajutati si pe noi, să ne mai
îngăduiti un timp, că am fost la început de drum, a avansat o propunere Stan Bănicior, după cum îl învătase Trache Uliu.
- De asta am venit si noi, să vă scoatem din încurcătură. Păi ce, să fi lăsat lumea asta toată în mâna unora care nu se mai satură? Ati auzit ce vorbeau cei de afară când eram în biroul presedintelui? Oamenii ăia trebuie ajutati, fiindcă ei sunt cei multi, ei duc greul. Totodată, îi ajutăm si pe ceilalti, că nu o să spun tot ce scrie aici. Altfel, ar trebui să plecăm cu presedintele si cu alti câtiva, dintre care unii îi iau apărarea, legati. Păi aici se vorbeste despre – vezi să nu scrii asta – tone de struguri vânduti fără forme legale, de zeci de metri cubi de salcâmi si sălcii, de care întregi, ce care?, vagoane de grâu, porumb, orz rătăcite până la magazia ceapeului. Este adevărat, tovarăse presedinte?
- Nu or fi toate ca în hârtiile dumneavoastră, dar
oi mai fi gresit si eu, de! Unele diferente apar din declararea unor productii mai mari decât în realitate. Ne-a fost rusine să apărem la raion cu rezultate slabe si…
- Îti era teamă că te schimba din functie, ha?
- Si asta se poate spune, i-a făcut Uliu în voie.
- La lemne tot asa a fost?
- Alea au mai fost furate de chiaburi, a încercat el să trezească ura de clasă în superiorul său.
- Câteva vagoane? Cine crezi că ar fi trebuit să se ocupe de paza lor? Eu? s-a enervat Gaită, Uliu „înghetând” de teamă, cu transpiratia siroaie.
- ?!
- Eu am să vă spun ce avem de făcut. Acest presedinte nu mai poate să stea în fruntea obstii, fiindcă ne-am pune lumea în cap „si aici nu e de glumit cu multimea”, si-a zis el cu gândul la ceea ce stia că se întâmplase cu ani în urmă. De la ideea asta trebuie să plecăm în tot ce spunem si ce facem în această adunare. Nu ar fi numai el, dar toată lumea pe presedinte îl vede tapul ispăsitor, fiindcă el a vrut să iasă tot timpul în fată ca păduchele în frunte.
Ca să nu-l băgăm în puscărie, vă rog pe cei de aici să luati cuvântul si să-l criticati, indiferent ce se va spune în raport cu privire la unele aspecte, ca să nu-i lăsati pe cei de afară să o facă ei. Unul din acestea ar fi raporturile cu organizatia de bază, cu beobeul si cu secretarul de partid, pe care nu i-a informat cu privire la actiunile întreprinse si a căutat să si-i subordoneze. Ce zici, tovarăse Tutunaru, se poate?
- Se poate, sigur!
- Îti dau si o dovadă mai mult decât clară: diagrama organizatorică afisată în biroul presedintelui, unde beobeul si secretarul de partid apar sub presedinte. Să dispară bâzdâgania aia de-acolo! a tipat el în final, Uliu tresărind înfiorat, ca si cei din jurul său, care si-au zis în gând că „nu e de glumit cu ăsta!”.
- Eu nu stiu cine-a pus-o pe-aia…, a bâiguit Uliu, de parcă era strangulat.
- Apoi ar fi relatiile cu intelectualii satului. Ati văzut că e pentru prima oară după douăzeci si trei august când conducătorul partidului îi pretuieste pe cărturari si îi asează la loc de cinste în structura socială a tării, cu rol important în edificarea socialismului. Am fost informat că s-au petrecut ceva abuzuri pe aici cu niste porumbi, cândva, cumpărati de cadrele didactice cu acte în regulă si el i-a declarat furati si pe profesori hoti… E posibil asa ceva? Aici se pune si problema respectării legalitătii socialiste, de care, se pare, dânsul nu are habar sau calcă în picioare legile statului cu bună stiintă.
- A, da! Asta a fost atunci când cu porumbii de pe lotul scolii, de-a-ntors oamenii din drum. Si-a bătut joc de dascăli, ce mai! s-a amestecat ca musca-n lapte Marinache Dinu, pe care Gaită l-a fixat cu o privire rece, părându-i prea radical.
- Ce zici, tovarăse Crângasu, se poate?
- Se poate, sigur, dar nu ar fi mai bine să vorbească altcineva? Eu, oricum, voi prezenta raportul comisiei si problema e cunoscută de tot satul.
- Poate că ai dreptate. Atunci cine ar putea să se
refere la asta?
- Eu, tovarăse instructor! s-a oferit tocmai Alexe Booveanu, considerat cel mai de nădejde om al presedintelui, ca si Bănicior, dar care, iată, îl părăsea si venea alături de Crângasu.
- Altă idee s-ar referi la stabilirea în functii a unor oameni nepotriviti, pe cumetrii, fără consultarea secretarului de partid dacă nu si a beobeului. Cine ar putea să zică ceva critic despre asta? Tovarăsa contabil sef?
- Dacă ziceti dumneavoastră, sigur că se poate! i-a dat o lovitură si Aneta Catrinescu, dar, după felul cum a acceptat, cu privirea către Uliu, lăsa să se înteleagă că ar face-o fără voia ei, dovedind că învătase mult din experienta organizatiei. De altfel, era instruită de Vătuiu că, dacă sunt luate în seamă toate cantitătile acelea, poate intra si ea în cauză.
- Cred că nu e nevoie să-i spun eu tovarăsului Dulgheru să scoată în evidentă în mod critic raporturile cu puterea locală, cu comitetul comunal de partid.
- Da, bineînteles! si-a însusit propunerea presedintele sfatului.
- Ar mai fi si alte nemultumiri? Dumneavoastră ar trebui să stiti mai bine ce îi frământă pe oameni. Mai aveam eu notat undeva, si-a amintit Gaită, după care a scos un carnetel. Da, uite: ai în componenta consiliului de conducere oameni care nu au locul de muncă în ceapeu si se mai află si sub anchetă penală, că ti-ai pus rudele în fruntea unor sectoare, de unde fură pentru ei si pentru dumneata… Dacă cineva doreste, poate să abordeze asemenea lucruri în cuvântul său, dar e posibil să vină cei din sală cu mai multe.
- Noi stim ce-i frământă pe oameni, dar ati spus să lăsăm deoparte, că intră-n puscărie, atât el cât si cei din juru’ lui, a intervenit Cornel Pârvănescu, care fusese adus pentru scrierea procesului verbal. Dar dacă cei care s-or înscrie din sală vor aduce vorba despre mâncătoriile alea de…
- Nicio grijă! Eu conduc adunarea si stiu ce am de făcut. N-o să-i las de capul lor. De aceea, ziceam să vă înscrieti primii la cuvânt, ca să putem sista discutiile la timp. Si să nu uitati! Fiecare propune înlocuirea din functie, care se va aproba în adunare, urmând ca după aceea să ne întâlnim cu totii aici si să desemnăm un presedinte provizoriu.
- Nu era bine să fi făcut asta de acum, ca să nu mai venim după aceea? i s-a părut mai practic lui Marinache.
- Nu, pentru că… noi nu stim acum ce vor spune tovarăsii în sedintă si ce va hotărî adunarea. Mă întelegeti? Totul trebuie să fie rezultatul adunării generale, al beobeului si consiliului de conducere, care, iată, au luat cunostintă de concluziile comisiei de partid si de stat care a efectuat controlul. Să stii că tu ai o minte ageră, dar si limba ascutită! i s-a adresat lui Marinache. Ce ai de spus, tovarăse Uliu?
- Îmi însusesc critica dumneavoastră si promit că voi munci în partid pentru a-mi recăpăta încrederea.
- Da, dar trebuie să-ti dăm si o sanctiune de partid, pe care eu o propun acum în beobeu, urmând ca adunarea de partid să o valideze As zice un vot de blam si înlocuirea din organismele de conducere, unde urmează să intre noul presedinte. De acord? Nu votează decât membrii biroului. Da, unanimitate! Asta înseamnă că aveti un nivel politic bunisor si întelegeti politica partidului! Vezi cum te porti în continuare, tovarăse Uliu! Până acum ai fost de nota zece si asta va conta. Si uite asa, o gaită a mâncat un uliu, că prea sterpelea din averea obstii, a tras o concluzie sugubeată delegatul ceceului, în timp ce se ridica si fizionomia îi revenea la starea initială, exprimând multumire.

Ion R. Popa
Craiova, România


Căderea unui …presedinte
(Fragment din romanul „Cerasela” de Ion R. Popa)

La sediul ceapeului era mare animatie încă
de dimineată. În acea zi avea loc adunarea generală la care fusese anuntată prezenta unui tovarăs nou de la ceceu, Ion Gaită, însotit de un tovarăs tot nou în functie, de la regiune, Sterpelitu Mihai, la care se adăuga Vasile Vătuiu de la raion, venit cu două zile înainte pentru pregătiri. El însă devenise omul casei si nu mai era de temut, ba dimpotrivă, împreună cu cei din conducere îi era frică de cei care erau asteptati. Pentru că nu cunosteau preferintele musafirilor, fuseseră tăiate rate, curci, pui, purcel si o noatină, au adus mai multe feluri de vin si tuică, au pregătit cele mai diverse gustări si prăjituri, pentru care au chemat o fostă chiaburită, Alexandra Prunaru, masa fiind programată a fi servită la sediu, de unde, dacă era nevoie, oaspetii puteau să se retragă alături, la camera oficială din casa Anetei Catrinescu, desi, la început, se spera ca petrecerea să dureze până dimineata.
Uliu aflase că unii participanti vor cere schimbarea sa, dar nu de ei îi păsa lui, fiindcă aranjase ca „cei mai răi de gură” nici să nu intre în sală, iar cei care intrau stia bine că nu erau în stare să exprime ce gândeau sub hărtuirea oamenilor săi fără să-si fi iesit din fire, fiind întrerupti de la cuvânt. Deoarece ultima comisie de control plecase fără să fi lăsat vreo concluzie, nu a aflat decât în dimineata zilei, de la Geta, care aflase de la mama ei, care la rându-i îl trăsese de limbă pe Vătuiu în timpul noptii, că Gaită vine cu misiunea de a-l schimba. Acum se dădea de ceasul mortii. Nu stia ce să facă. Vătuiu îsi luase mâinile de pe el, recunoscând că nu are nicio putere si că va trebui să-si însusească întocmai concluziile lui Gaită; prietenul său, Butusină, ajuns acum din nou la regiune, a motivat că e prea târziu si că cel venit de la ceceu, fiind nou, totul trebuia aranjat cu comisia de anchetă, care să nu fi ajuns la concluzii si măsuri de înlocuire, ci la cel mult o sanctiune obisnuită.
Când Uliu se tot foia printre oameni învătându-i ce să declare, s-a trezit cu socotitorul Ilie Sovăilă:
- Gata, veniră!
- Cum, că n-auzii masina! s-a cutremurat Uliu.
- Uite-i la poartă! Coborâră din trăsura sfatului.
Uitându-se pe fereastră, Uliu a văzut un ins cu ochelari, putin burtos, purtând un raglan deja cam demodat si ponosit, care dădea mâna cu cei aflati la intrare. Era urmat de un altul care se străduia să zâmbească mereu.
Într-adevăr, ajunsi la sfatul popular din Codreni, unde au văzut trăsura cu cai, când au auzit că pentru adunare trebuie să se deplaseze într-un sat vecin, Gaită si-a manifestat dorinta de a face drumul cu birja.
Era o zi a sfârsitului de februarie cu iz de primăvară. Desi în timpul noptii pământul înghetase, acum soarele încălzea destul de bine, dacă, pe alocuri, ieseau chiar aburi din pământul reavăn. Zăpada se retrăsese în locurile ferite de soare, anuntând o primăvară timpurie. Gaită privea în stânga si în dreapta de-a lungul acelei frunti de terasă plantată cândva cu salcâmi. Resturile de zăpadă care persistau pe dosul Dealului Marcuului nu-i dădeau voie să vadă pământul scormonit de săteni în căutarea de buturugi si rădăcini rămase de la salcâmii tăiati din ordinul lui Uliu.
- Bună dimineata! a salutat Gaită, desi pentru localnici ora aceea nu apartinea diminetii.
- Să trăiti! au răspuns deodată toti cei de fată.
Părea un om blând, cu o figură blajină, respectuos cu toată lumea, fără etichetă, adresându-se Anicăi, femeia de serviciu de peste saptezeci de ani si îmbrăcată neaos tărăneste, cu „sărut mâna”, ceea ce i-a stârnit lui Uliu speranta că l-ar putea duce cu vorba, dar a schimbat registrul în cazul Anetei, ditai contabila sefă, ceea ce l-a pus pe gânduri de data asta pe presedinte. Sterpelitu, delegatul regiunii, îl aproba întru totul, în rest fiind foarte rezervat.
Vătuiu si Rândasu i-au condus în camera dinainte pregătită, biroul presedintelui, unde Aneta a venit cu o tavă pe care se aflau cafele si gustări pregătite de sotia lui Prunaru, când încă nu se încheiaseră prezentările. Gaită s-a arătat impresionat că într-un asemenea sat uitat de lume se găsise cineva să facă asa ceva, dar i-a pus pe gânduri când a declarat, aproape oficial, cu o voce schimbată, că până pleacă din sat vrea să mănânce o fasole prăjită, cu mult leustean, fie el si uscat, pe care, era convins, nu o putea face decât Anica.
- Atentie! Nu cu pâine, ci cu mălai copt în test
sau cu mămăligă rece.
- Gata! După adunare sunteti invitatul meu! a reactionat Anica râzând. Mai punem o tuică de prună, scot de la putină o brânză de oi, arunc niste ouă în tigaie si – era să zică am scăpat – avem o masă pe cinste. Ce spuserăti dumneavoastră, adică fasolea si mălaiul, le am de-acum.
- Bine! Eu am glumit, dar dacă s-a prins, nu e rău. Eu nu consum alcool însă. Acum la treabă! Să vină aici presedintele si secretarul de partid pe unitate!
- Aici, să trăiti! s-a prezentat din nou Uliu.
- Si secretarul?
- Cred că rămase afară cu oamenii. Îl chem eu si vine acusi.
- Vedeti unde intrăm să tinem o sedintă scurtă si operativă, cu consiliul de conducere si beobeul; sedintă comună!
- Să văd dacă sunt toti aici, că noi nu am stiut de sedinta asta, documentele adunării le-am aprobat aseară, si ei vor veni la douăsprezece, direct la scoală, unde se va tine adunarea, a explicat Uliu fâstâcit.
- Bine, dar până îi găsiti, dati-mi pe directorul scolii sau pe un învătător, fie si pensionar, să mă întretin cu el. Să vină împreună cu secretarul de partid. Pot să vină si toti trei.
- Directorul a plecat, a fost promovat în muncă la uteceu, iar altul nu a fost numit pân-acum, s-a bâlbâit Uliu încercând să-l evite pe Lazăr Andronescu.
Gaită s-a uitat la Sterpelitu, apoi la Vătuiu si s-a arătat nemultumit:
- E posibil ca scoala să stea fără director?
- Nu stiu ce fac tovarăsii de la învătământ?! N-as crede…Oricum, voi lua legătura cu ei urgent, a dat asigurări delegatul regiunii, după care a întrebat: De când a plecat directorul?
Uliu întârziind cu răspunsul, a intervenit Dulgheru:
- A fost promovat tovarăsul Andronescu la uteceu, dar încă nu a plecat, iar afară, cu oamenii, se află tovarăsul Crângasu, vechi membru de partid, care a slujit scoala si comuna peste douăzeci si cinci de ani, si acum este presedintele comisiei de litigii.
- Păi ăsta îmi trebuie mie. Invitati-l încoace si nu rămân aici decât cei cu care am venit si cei chemati adineauri, plus tovarăsul Vătuiu, a stabilit el rostind numele usor si cu grijă, în timp ce parcă citea sau imprima ceva în ochii fiecăruia.
Ceilalti s-au ridicat si au iesit, urmându-l pe Uliu, leoarcă de transpiratie. S-a retras într-un capăt al sălii cu ai săi si au aprins tigările, în asteptarea sedintei comune.
- Mă, da’ ce-mi trimiseră ăstia pe cap! I-auzi, vrea făsui prăjit cu mămăligă rece si eu am cărnărie si băuturi ca pentru o nuntă. Mă, ce om ciudat! Să nu fie el băutor! Ati mai auzit una ca asta? Eu n-am mai pomenit om în felu-ăsta, încă si în ceceu! Cum l-or fi promovat?!
Anuntat de Pârvănescu, a intrat învătătorul Crângasu, sfios, tot săltând din umeri si dregându-si glasul, ca si cum se pregătea pentru o lungă conferintă.
- Curaj, tovarăse învătător, că nu te ia gaia! Eu nu sunt decât Gaită, si în timpul acesta a mers în întâmpinarea acestuia întinzându-i mâna râzând.

* *
În camera de alături se făceau pregătiri pentru sedinta celor două organisme, de partid si cooperatist, întrunite laolaltă. Uliu, desi îi plăcea să se bage în toate, lăsase aranjarea sălii în grija lui Pârvănescu, pentru că el nu se mai putea aduna nici măcar să dea indicatii. Fuma tigară de la tigară si parcă fumul acela îi împăienjenise mintea; poate de aceea, după ce trăgea de două-trei ori, o arunca, dar imediat aprindea alta.
A încercat să asculte ce discutau noii veniti cu Crângasu, dar nu a deslusit decât „aha, va să zică asa!”, pronuntat de Gaită de câteva ori.
- Ia uite, ce-ajunsei!? Să stau eu pe la usi?! Sunt
la mâna lu’ Crângasu acuma! Nu trebuia să-l fi terminat eu când puteam? Doar îi sopteam lui Belciug si…
Degeaba au încercat ceilalti să-l calmeze, că se învârtea ca un leu în cuscă.
La poarta sediului, unde rămăsese si Pârvănescu după ce a trimis să vină membrii beobeului si ai consiliului, se făceau fel si fel de presupuneri.
- Mă, dascălu’ stie multe si ar putea să le si spună cum ar trebui, vorba e are curaju’? presupunea Craiu, vorbind tare, poate tocmai pentru a fi auzit de către cei dinăuntru.
- N-aveti voi grijă, că stie dascălu’ ce face! Câte
zile fripte i-a făcut ăsta lui si celor de la scoală, ar trebui să fie nebun ca să nu-l dea în gât acum, când poate, era convins Ogăsanu.
- Număi pe biata maica Larisa cât a chinuit-o din cauza ăstora! si-a amintit Gostină.
Larisa era soacra lui Crângasu si, pentru a putea să-si păstreze rol separat, a trebuit să locuiască singură, într-o casă închiriată, până când ginerele său i-a înjghebat o căsută cu două camere, undeva la marginea satului.

* * *
Trecând în sala de sedinte, Gaită s-a dovedit foarte expeditiv:
- Vă rog să mentionati în procesul verbal că sedinta este comună si are la ordinea de zi verificarea si aprobarea materialelor ce vor fi prezentate adunării generale si informarea celor două organisme cu privire la concluziile desprinse de comisia de anchetă ca urmare a mai multor sesizări din partea oamenilor muncii, a început Gaită afisând o mină sobră si foarte fermă, ceea ce l-a determinat pe Uliu să se facă mic în scaunul său.
- Vă rugăm să ne mai ajutati si pe noi, să ne mai
îngăduiti un timp, că am fost la început de drum, a avansat o propunere Stan Bănicior, după cum îl învătase Trache Uliu.
- De asta am venit si noi, să vă scoatem din încurcătură. Păi ce, să fi lăsat lumea asta toată în mâna unora care nu se mai satură? Ati auzit ce vorbeau cei de afară când eram în biroul presedintelui? Oamenii ăia trebuie ajutati, fiindcă ei sunt cei multi, ei duc greul. Totodată, îi ajutăm si pe ceilalti, că nu o să spun tot ce scrie aici. Altfel, ar trebui să plecăm cu presedintele si cu alti câtiva, dintre care unii îi iau apărarea, legati. Păi aici se vorbeste despre – vezi să nu scrii asta – tone de struguri vânduti fără forme legale, de zeci de metri cubi de salcâmi si sălcii, de care întregi, ce care?, vagoane de grâu, porumb, orz rătăcite până la magazia ceapeului. Este adevărat, tovarăse presedinte?
- Nu or fi toate ca în hârtiile dumneavoastră, dar
oi mai fi gresit si eu, de! Unele diferente apar din declararea unor productii mai mari decât în realitate. Ne-a fost rusine să apărem la raion cu rezultate slabe si…
- Îti era teamă că te schimba din functie, ha?
- Si asta se poate spune, i-a făcut Uliu în voie.
- La lemne tot asa a fost?
- Alea au mai fost furate de chiaburi, a încercat el să trezească ura de clasă în superiorul său.
- Câteva vagoane? Cine crezi că ar fi trebuit să se ocupe de paza lor? Eu? s-a enervat Gaită, Uliu „înghetând” de teamă, cu transpiratia siroaie.
- ?!
- Eu am să vă spun ce avem de făcut. Acest presedinte nu mai poate să stea în fruntea obstii, fiindcă ne-am pune lumea în cap „si aici nu e de glumit cu multimea”, si-a zis el cu gândul la ceea ce stia că se întâmplase cu ani în urmă. De la ideea asta trebuie să plecăm în tot ce spunem si ce facem în această adunare. Nu ar fi numai el, dar toată lumea pe presedinte îl vede tapul ispăsitor, fiindcă el a vrut să iasă tot timpul în fată ca păduchele în frunte.
Ca să nu-l băgăm în puscărie, vă rog pe cei de aici să luati cuvântul si să-l criticati, indiferent ce se va spune în raport cu privire la unele aspecte, ca să nu-i lăsati pe cei de afară să o facă ei. Unul din acestea ar fi raporturile cu organizatia de bază, cu beobeul si cu secretarul de partid, pe care nu i-a informat cu privire la actiunile întreprinse si a căutat să si-i subordoneze. Ce zici, tovarăse Tutunaru, se poate?
- Se poate, sigur!
- Îti dau si o dovadă mai mult decât clară: diagrama organizatorică afisată în biroul presedintelui, unde beobeul si secretarul de partid apar sub presedinte. Să dispară bâzdâgania aia de-acolo! a tipat el în final, Uliu tresărind înfiorat, ca si cei din jurul său, care si-au zis în gând că „nu e de glumit cu ăsta!”.
- Eu nu stiu cine-a pus-o pe-aia…, a bâiguit Uliu, de parcă era strangulat.
- Apoi ar fi relatiile cu intelectualii satului. Ati văzut că e pentru prima oară după douăzeci si trei august când conducătorul partidului îi pretuieste pe cărturari si îi asează la loc de cinste în structura socială a tării, cu rol important în edificarea socialismului. Am fost informat că s-au petrecut ceva abuzuri pe aici cu niste porumbi, cândva, cumpărati de cadrele didactice cu acte în regulă si el i-a declarat furati si pe profesori hoti… E posibil asa ceva? Aici se pune si problema respectării legalitătii socialiste, de care, se pare, dânsul nu are habar sau calcă în picioare legile statului cu bună stiintă.
- A, da! Asta a fost atunci când cu porumbii de pe lotul scolii, de-a-ntors oamenii din drum. Si-a bătut joc de dascăli, ce mai! s-a amestecat ca musca-n lapte Marinache Dinu, pe care Gaită l-a fixat cu o privire rece, părându-i prea radical.
- Ce zici, tovarăse Crângasu, se poate?
- Se poate, sigur, dar nu ar fi mai bine să vorbească altcineva? Eu, oricum, voi prezenta raportul comisiei si problema e cunoscută de tot satul.
- Poate că ai dreptate. Atunci cine ar putea să se
refere la asta?
- Eu, tovarăse instructor! s-a oferit tocmai Alexe Booveanu, considerat cel mai de nădejde om al presedintelui, ca si Bănicior, dar care, iată, îl părăsea si venea alături de Crângasu.
- Altă idee s-ar referi la stabilirea în functii a unor oameni nepotriviti, pe cumetrii, fără consultarea secretarului de partid dacă nu si a beobeului. Cine ar putea să zică ceva critic despre asta? Tovarăsa contabil sef?
- Dacă ziceti dumneavoastră, sigur că se poate! i-a dat o lovitură si Aneta Catrinescu, dar, după felul cum a acceptat, cu privirea către Uliu, lăsa să se înteleagă că ar face-o fără voia ei, dovedind că învătase mult din experienta organizatiei. De altfel, era instruită de Vătuiu că, dacă sunt luate în seamă toate cantitătile acelea, poate intra si ea în cauză.
- Cred că nu e nevoie să-i spun eu tovarăsului Dulgheru să scoată în evidentă în mod critic raporturile cu puterea locală, cu comitetul comunal de partid.
- Da, bineînteles! si-a însusit propunerea presedintele sfatului.
- Ar mai fi si alte nemultumiri? Dumneavoastră ar trebui să stiti mai bine ce îi frământă pe oameni. Mai aveam eu notat undeva, si-a amintit Gaită, după care a scos un carnetel. Da, uite: ai în componenta consiliului de conducere oameni care nu au locul de muncă în ceapeu si se mai află si sub anchetă penală, că ti-ai pus rudele în fruntea unor sectoare, de unde fură pentru ei si pentru dumneata… Dacă cineva doreste, poate să abordeze asemenea lucruri în cuvântul său, dar e posibil să vină cei din sală cu mai multe.
- Noi stim ce-i frământă pe oameni, dar ati spus să lăsăm deoparte, că intră-n puscărie, atât el cât si cei din juru’ lui, a intervenit Cornel Pârvănescu, care fusese adus pentru scrierea procesului verbal. Dar dacă cei care s-or înscrie din sală vor aduce vorba despre mâncătoriile alea de…
- Nicio grijă! Eu conduc adunarea si stiu ce am de făcut. N-o să-i las de capul lor. De aceea, ziceam să vă înscrieti primii la cuvânt, ca să putem sista discutiile la timp. Si să nu uitati! Fiecare propune înlocuirea din functie, care se va aproba în adunare, urmând ca după aceea să ne întâlnim cu totii aici si să desemnăm un presedinte provizoriu.
- Nu era bine să fi făcut asta de acum, ca să nu mai venim după aceea? i s-a părut mai practic lui Marinache.
- Nu, pentru că… noi nu stim acum ce vor spune tovarăsii în sedintă si ce va hotărî adunarea. Mă întelegeti? Totul trebuie să fie rezultatul adunării generale, al beobeului si consiliului de conducere, care, iată, au luat cunostintă de concluziile comisiei de partid si de stat care a efectuat controlul. Să stii că tu ai o minte ageră, dar si limba ascutită! i s-a adresat lui Marinache. Ce ai de spus, tovarăse Uliu?
- Îmi însusesc critica dumneavoastră si promit că voi munci în partid pentru a-mi recăpăta încrederea.
- Da, dar trebuie să-ti dăm si o sanctiune de partid, pe care eu o propun acum în beobeu, urmând ca adunarea de partid să o valideze As zice un vot de blam si înlocuirea din organismele de conducere, unde urmează să intre noul presedinte. De acord? Nu votează decât membrii biroului. Da, unanimitate! Asta înseamnă că aveti un nivel politic bunisor si întelegeti politica partidului! Vezi cum te porti în continuare, tovarăse Uliu! Până acum ai fost de nota zece si asta va conta. Si uite asa, o gaită a mâncat un uliu, că prea sterpelea din averea obstii, a tras o concluzie sugubeată delegatul ceceului, în timp ce se ridica si fizionomia îi revenea la starea initială, exprimând multumire.

Ion R. Popa
Craiova, România


Căderea unui …presedinte
(Fragment din romanul „Cerasela” de Ion R. Popa)

La sediul ceapeului era mare animatie încă
de dimineată. În acea zi avea loc adunarea generală la care fusese anuntată prezenta unui tovarăs nou de la ceceu, Ion Gaită, însotit de un tovarăs tot nou în functie, de la regiune, Sterpelitu Mihai, la care se adăuga Vasile Vătuiu de la raion, venit cu două zile înainte pentru pregătiri. El însă devenise omul casei si nu mai era de temut, ba dimpotrivă, împreună cu cei din conducere îi era frică de cei care erau asteptati. Pentru că nu cunosteau preferintele musafirilor, fuseseră tăiate rate, curci, pui, purcel si o noatină, au adus mai multe feluri de vin si tuică, au pregătit cele mai diverse gustări si prăjituri, pentru care au chemat o fostă chiaburită, Alexandra Prunaru, masa fiind programată a fi servită la sediu, de unde, dacă era nevoie, oaspetii puteau să se retragă alături, la camera oficială din casa Anetei Catrinescu, desi, la început, se spera ca petrecerea să dureze până dimineata.
Uliu aflase că unii participanti vor cere schimbarea sa, dar nu de ei îi păsa lui, fiindcă aranjase ca „cei mai răi de gură” nici să nu intre în sală, iar cei care intrau stia bine că nu erau în stare să exprime ce gândeau sub hărtuirea oamenilor săi fără să-si fi iesit din fire, fiind întrerupti de la cuvânt. Deoarece ultima comisie de control plecase fără să fi lăsat vreo concluzie, nu a aflat decât în dimineata zilei, de la Geta, care aflase de la mama ei, care la rându-i îl trăsese de limbă pe Vătuiu în timpul noptii, că Gaită vine cu misiunea de a-l schimba. Acum se dădea de ceasul mortii. Nu stia ce să facă. Vătuiu îsi luase mâinile de pe el, recunoscând că nu are nicio putere si că va trebui să-si însusească întocmai concluziile lui Gaită; prietenul său, Butusină, ajuns acum din nou la regiune, a motivat că e prea târziu si că cel venit de la ceceu, fiind nou, totul trebuia aranjat cu comisia de anchetă, care să nu fi ajuns la concluzii si măsuri de înlocuire, ci la cel mult o sanctiune obisnuită.
Când Uliu se tot foia printre oameni învătându-i ce să declare, s-a trezit cu socotitorul Ilie Sovăilă:
- Gata, veniră!
- Cum, că n-auzii masina! s-a cutremurat Uliu.
- Uite-i la poartă! Coborâră din trăsura sfatului.
Uitându-se pe fereastră, Uliu a văzut un ins cu ochelari, putin burtos, purtând un raglan deja cam demodat si ponosit, care dădea mâna cu cei aflati la intrare. Era urmat de un altul care se străduia să zâmbească mereu.
Într-adevăr, ajunsi la sfatul popular din Codreni, unde au văzut trăsura cu cai, când au auzit că pentru adunare trebuie să se deplaseze într-un sat vecin, Gaită si-a manifestat dorinta de a face drumul cu birja.
Era o zi a sfârsitului de februarie cu iz de primăvară. Desi în timpul noptii pământul înghetase, acum soarele încălzea destul de bine, dacă, pe alocuri, ieseau chiar aburi din pământul reavăn. Zăpada se retrăsese în locurile ferite de soare, anuntând o primăvară timpurie. Gaită privea în stânga si în dreapta de-a lungul acelei frunti de terasă plantată cândva cu salcâmi. Resturile de zăpadă care persistau pe dosul Dealului Marcuului nu-i dădeau voie să vadă pământul scormonit de săteni în căutarea de buturugi si rădăcini rămase de la salcâmii tăiati din ordinul lui Uliu.
- Bună dimineata! a salutat Gaită, desi pentru localnici ora aceea nu apartinea diminetii.
- Să trăiti! au răspuns deodată toti cei de fată.
Părea un om blând, cu o figură blajină, respectuos cu toată lumea, fără etichetă, adresându-se Anicăi, femeia de serviciu de peste saptezeci de ani si îmbrăcată neaos tărăneste, cu „sărut mâna”, ceea ce i-a stârnit lui Uliu speranta că l-ar putea duce cu vorba, dar a schimbat registrul în cazul Anetei, ditai contabila sefă, ceea ce l-a pus pe gânduri de data asta pe presedinte. Sterpelitu, delegatul regiunii, îl aproba întru totul, în rest fiind foarte rezervat.
Vătuiu si Rândasu i-au condus în camera dinainte pregătită, biroul presedintelui, unde Aneta a venit cu o tavă pe care se aflau cafele si gustări pregătite de sotia lui Prunaru, când încă nu se încheiaseră prezentările. Gaită s-a arătat impresionat că într-un asemenea sat uitat de lume se găsise cineva să facă asa ceva, dar i-a pus pe gânduri când a declarat, aproape oficial, cu o voce schimbată, că până pleacă din sat vrea să mănânce o fasole prăjită, cu mult leustean, fie el si uscat, pe care, era convins, nu o putea face decât Anica.
- Atentie! Nu cu pâine, ci cu mălai copt în test
sau cu mămăligă rece.
- Gata! După adunare sunteti invitatul meu! a reactionat Anica râzând. Mai punem o tuică de prună, scot de la putină o brânză de oi, arunc niste ouă în tigaie si – era să zică am scăpat – avem o masă pe cinste. Ce spuserăti dumneavoastră, adică fasolea si mălaiul, le am de-acum.
- Bine! Eu am glumit, dar dacă s-a prins, nu e rău. Eu nu consum alcool însă. Acum la treabă! Să vină aici presedintele si secretarul de partid pe unitate!
- Aici, să trăiti! s-a prezentat din nou Uliu.
- Si secretarul?
- Cred că rămase afară cu oamenii. Îl chem eu si vine acusi.
- Vedeti unde intrăm să tinem o sedintă scurtă si operativă, cu consiliul de conducere si beobeul; sedintă comună!
- Să văd dacă sunt toti aici, că noi nu am stiut de sedinta asta, documentele adunării le-am aprobat aseară, si ei vor veni la douăsprezece, direct la scoală, unde se va tine adunarea, a explicat Uliu fâstâcit.
- Bine, dar până îi găsiti, dati-mi pe directorul scolii sau pe un învătător, fie si pensionar, să mă întretin cu el. Să vină împreună cu secretarul de partid. Pot să vină si toti trei.
- Directorul a plecat, a fost promovat în muncă la uteceu, iar altul nu a fost numit pân-acum, s-a bâlbâit Uliu încercând să-l evite pe Lazăr Andronescu.
Gaită s-a uitat la Sterpelitu, apoi la Vătuiu si s-a arătat nemultumit:
- E posibil ca scoala să stea fără director?
- Nu stiu ce fac tovarăsii de la învătământ?! N-as crede…Oricum, voi lua legătura cu ei urgent, a dat asigurări delegatul regiunii, după care a întrebat: De când a plecat directorul?
Uliu întârziind cu răspunsul, a intervenit Dulgheru:
- A fost promovat tovarăsul Andronescu la uteceu, dar încă nu a plecat, iar afară, cu oamenii, se află tovarăsul Crângasu, vechi membru de partid, care a slujit scoala si comuna peste douăzeci si cinci de ani, si acum este presedintele comisiei de litigii.
- Păi ăsta îmi trebuie mie. Invitati-l încoace si nu rămân aici decât cei cu care am venit si cei chemati adineauri, plus tovarăsul Vătuiu, a stabilit el rostind numele usor si cu grijă, în timp ce parcă citea sau imprima ceva în ochii fiecăruia.
Ceilalti s-au ridicat si au iesit, urmându-l pe Uliu, leoarcă de transpiratie. S-a retras într-un capăt al sălii cu ai săi si au aprins tigările, în asteptarea sedintei comune.
- Mă, da’ ce-mi trimiseră ăstia pe cap! I-auzi, vrea făsui prăjit cu mămăligă rece si eu am cărnărie si băuturi ca pentru o nuntă. Mă, ce om ciudat! Să nu fie el băutor! Ati mai auzit una ca asta? Eu n-am mai pomenit om în felu-ăsta, încă si în ceceu! Cum l-or fi promovat?!
Anuntat de Pârvănescu, a intrat învătătorul Crângasu, sfios, tot săltând din umeri si dregându-si glasul, ca si cum se pregătea pentru o lungă conferintă.
- Curaj, tovarăse învătător, că nu te ia gaia! Eu nu sunt decât Gaită, si în timpul acesta a mers în întâmpinarea acestuia întinzându-i mâna râzând.

* *
În camera de alături se făceau pregătiri pentru sedinta celor două organisme, de partid si cooperatist, întrunite laolaltă. Uliu, desi îi plăcea să se bage în toate, lăsase aranjarea sălii în grija lui Pârvănescu, pentru că el nu se mai putea aduna nici măcar să dea indicatii. Fuma tigară de la tigară si parcă fumul acela îi împăienjenise mintea; poate de aceea, după ce trăgea de două-trei ori, o arunca, dar imediat aprindea alta.
A încercat să asculte ce discutau noii veniti cu Crângasu, dar nu a deslusit decât „aha, va să zică asa!”, pronuntat de Gaită de câteva ori.
- Ia uite, ce-ajunsei!? Să stau eu pe la usi?! Sunt
la mâna lu’ Crângasu acuma! Nu trebuia să-l fi terminat eu când puteam? Doar îi sopteam lui Belciug si…
Degeaba au încercat ceilalti să-l calmeze, că se învârtea ca un leu în cuscă.
La poarta sediului, unde rămăsese si Pârvănescu după ce a trimis să vină membrii beobeului si ai consiliului, se făceau fel si fel de presupuneri.
- Mă, dascălu’ stie multe si ar putea să le si spună cum ar trebui, vorba e are curaju’? presupunea Craiu, vorbind tare, poate tocmai pentru a fi auzit de către cei dinăuntru.
- N-aveti voi grijă, că stie dascălu’ ce face! Câte
zile fripte i-a făcut ăsta lui si celor de la scoală, ar trebui să fie nebun ca să nu-l dea în gât acum, când poate, era convins Ogăsanu.
- Număi pe biata maica Larisa cât a chinuit-o din cauza ăstora! si-a amintit Gostină.
Larisa era soacra lui Crângasu si, pentru a putea să-si păstreze rol separat, a trebuit să locuiască singură, într-o casă închiriată, până când ginerele său i-a înjghebat o căsută cu două camere, undeva la marginea satului.

* * *
Trecând în sala de sedinte, Gaită s-a dovedit foarte expeditiv:
- Vă rog să mentionati în procesul verbal că sedinta este comună si are la ordinea de zi verificarea si aprobarea materialelor ce vor fi prezentate adunării generale si informarea celor două organisme cu privire la concluziile desprinse de comisia de anchetă ca urmare a mai multor sesizări din partea oamenilor muncii, a început Gaită afisând o mină sobră si foarte fermă, ceea ce l-a determinat pe Uliu să se facă mic în scaunul său.
- Vă rugăm să ne mai ajutati si pe noi, să ne mai
îngăduiti un timp, că am fost la început de drum, a avansat o propunere Stan Bănicior, după cum îl învătase Trache Uliu.
- De asta am venit si noi, să vă scoatem din încurcătură. Păi ce, să fi lăsat lumea asta toată în mâna unora care nu se mai satură? Ati auzit ce vorbeau cei de afară când eram în biroul presedintelui? Oamenii ăia trebuie ajutati, fiindcă ei sunt cei multi, ei duc greul. Totodată, îi ajutăm si pe ceilalti, că nu o să spun tot ce scrie aici. Altfel, ar trebui să plecăm cu presedintele si cu alti câtiva, dintre care unii îi iau apărarea, legati. Păi aici se vorbeste despre – vezi să nu scrii asta – tone de struguri vânduti fără forme legale, de zeci de metri cubi de salcâmi si sălcii, de care întregi, ce care?, vagoane de grâu, porumb, orz rătăcite până la magazia ceapeului. Este adevărat, tovarăse presedinte?
- Nu or fi toate ca în hârtiile dumneavoastră, dar
oi mai fi gresit si eu, de! Unele diferente apar din declararea unor productii mai mari decât în realitate. Ne-a fost rusine să apărem la raion cu rezultate slabe si…
- Îti era teamă că te schimba din functie, ha?
- Si asta se poate spune, i-a făcut Uliu în voie.
- La lemne tot asa a fost?
- Alea au mai fost furate de chiaburi, a încercat el să trezească ura de clasă în superiorul său.
- Câteva vagoane? Cine crezi că ar fi trebuit să se ocupe de paza lor? Eu? s-a enervat Gaită, Uliu „înghetând” de teamă, cu transpiratia siroaie.
- ?!
- Eu am să vă spun ce avem de făcut. Acest presedinte nu mai poate să stea în fruntea obstii, fiindcă ne-am pune lumea în cap „si aici nu e de glumit cu multimea”, si-a zis el cu gândul la ceea ce stia că se întâmplase cu ani în urmă. De la ideea asta trebuie să plecăm în tot ce spunem si ce facem în această adunare. Nu ar fi numai el, dar toată lumea pe presedinte îl vede tapul ispăsitor, fiindcă el a vrut să iasă tot timpul în fată ca păduchele în frunte.
Ca să nu-l băgăm în puscărie, vă rog pe cei de aici să luati cuvântul si să-l criticati, indiferent ce se va spune în raport cu privire la unele aspecte, ca să nu-i lăsati pe cei de afară să o facă ei. Unul din acestea ar fi raporturile cu organizatia de bază, cu beobeul si cu secretarul de partid, pe care nu i-a informat cu privire la actiunile întreprinse si a căutat să si-i subordoneze. Ce zici, tovarăse Tutunaru, se poate?
- Se poate, sigur!
- Îti dau si o dovadă mai mult decât clară: diagrama organizatorică afisată în biroul presedintelui, unde beobeul si secretarul de partid apar sub presedinte. Să dispară bâzdâgania aia de-acolo! a tipat el în final, Uliu tresărind înfiorat, ca si cei din jurul său, care si-au zis în gând că „nu e de glumit cu ăsta!”.
- Eu nu stiu cine-a pus-o pe-aia…, a bâiguit Uliu, de parcă era strangulat.
- Apoi ar fi relatiile cu intelectualii satului. Ati văzut că e pentru prima oară după douăzeci si trei august când conducătorul partidului îi pretuieste pe cărturari si îi asează la loc de cinste în structura socială a tării, cu rol important în edificarea socialismului. Am fost informat că s-au petrecut ceva abuzuri pe aici cu niste porumbi, cândva, cumpărati de cadrele didactice cu acte în regulă si el i-a declarat furati si pe profesori hoti… E posibil asa ceva? Aici se pune si problema respectării legalitătii socialiste, de care, se pare, dânsul nu are habar sau calcă în picioare legile statului cu bună stiintă.
- A, da! Asta a fost atunci când cu porumbii de pe lotul scolii, de-a-ntors oamenii din drum. Si-a bătut joc de dascăli, ce mai! s-a amestecat ca musca-n lapte Marinache Dinu, pe care Gaită l-a fixat cu o privire rece, părându-i prea radical.
- Ce zici, tovarăse Crângasu, se poate?
- Se poate, sigur, dar nu ar fi mai bine să vorbească altcineva? Eu, oricum, voi prezenta raportul comisiei si problema e cunoscută de tot satul.
- Poate că ai dreptate. Atunci cine ar putea să se
refere la asta?
- Eu, tovarăse instructor! s-a oferit tocmai Alexe Booveanu, considerat cel mai de nădejde om al presedintelui, ca si Bănicior, dar care, iată, îl părăsea si venea alături de Crângasu.
- Altă idee s-ar referi la stabilirea în functii a unor oameni nepotriviti, pe cumetrii, fără consultarea secretarului de partid dacă nu si a beobeului. Cine ar putea să zică ceva critic despre asta? Tovarăsa contabil sef?
- Dacă ziceti dumneavoastră, sigur că se poate! i-a dat o lovitură si Aneta Catrinescu, dar, după felul cum a acceptat, cu privirea către Uliu, lăsa să se înteleagă că ar face-o fără voia ei, dovedind că învătase mult din experienta organizatiei. De altfel, era instruită de Vătuiu că, dacă sunt luate în seamă toate cantitătile acelea, poate intra si ea în cauză.
- Cred că nu e nevoie să-i spun eu tovarăsului Dulgheru să scoată în evidentă în mod critic raporturile cu puterea locală, cu comitetul comunal de partid.
- Da, bineînteles! si-a însusit propunerea presedintele sfatului.
- Ar mai fi si alte nemultumiri? Dumneavoastră ar trebui să stiti mai bine ce îi frământă pe oameni. Mai aveam eu notat undeva, si-a amintit Gaită, după care a scos un carnetel. Da, uite: ai în componenta consiliului de conducere oameni care nu au locul de muncă în ceapeu si se mai află si sub anchetă penală, că ti-ai pus rudele în fruntea unor sectoare, de unde fură pentru ei si pentru dumneata… Dacă cineva doreste, poate să abordeze asemenea lucruri în cuvântul său, dar e posibil să vină cei din sală cu mai multe.
- Noi stim ce-i frământă pe oameni, dar ati spus să lăsăm deoparte, că intră-n puscărie, atât el cât si cei din juru’ lui, a intervenit Cornel Pârvănescu, care fusese adus pentru scrierea procesului verbal. Dar dacă cei care s-or înscrie din sală vor aduce vorba despre mâncătoriile alea de…
- Nicio grijă! Eu conduc adunarea si stiu ce am de făcut. N-o să-i las de capul lor. De aceea, ziceam să vă înscrieti primii la cuvânt, ca să putem sista discutiile la timp. Si să nu uitati! Fiecare propune înlocuirea din functie, care se va aproba în adunare, urmând ca după aceea să ne întâlnim cu totii aici si să desemnăm un presedinte provizoriu.
- Nu era bine să fi făcut asta de acum, ca să nu mai venim după aceea? i s-a părut mai practic lui Marinache.
- Nu, pentru că… noi nu stim acum ce vor spune tovarăsii în sedintă si ce va hotărî adunarea. Mă întelegeti? Totul trebuie să fie rezultatul adunării generale, al beobeului si consiliului de conducere, care, iată, au luat cunostintă de concluziile comisiei de partid si de stat care a efectuat controlul. Să stii că tu ai o minte ageră, dar si limba ascutită! i s-a adresat lui Marinache. Ce ai de spus, tovarăse Uliu?
- Îmi însusesc critica dumneavoastră si promit că voi munci în partid pentru a-mi recăpăta încrederea.
- Da, dar trebuie să-ti dăm si o sanctiune de partid, pe care eu o propun acum în beobeu, urmând ca adunarea de partid să o valideze As zice un vot de blam si înlocuirea din organismele de conducere, unde urmează să intre noul presedinte. De acord? Nu votează decât membrii biroului. Da, unanimitate! Asta înseamnă că aveti un nivel politic bunisor si întelegeti politica partidului! Vezi cum te porti în continuare, tovarăse Uliu! Până acum ai fost de nota zece si asta va conta. Si uite asa, o gaită a mâncat un uliu, că prea sterpelea din averea obstii, a tras o concluzie sugubeată delegatul ceceului, în timp ce se ridica si fizionomia îi revenea la starea initială, exprimând multumire.

Nota Observator:
(Fragment din romanul „Cerasela” de Ion R. Popa)




Ion R. Popa    1/12/2008


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian