Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Ion Creanga

( 1 Martie 1837 - 31 decembrie 1889 )

Ziua de 1 Martie 1837 este păstrată oficial ca data nasterii lui Ion Creangă, în satul Humulesti, judetul Neamt, Plasa de sus, din părinti români, Stefan a lui Petre Ciubotariul si sotia sa Smaranda, născută David Creangă din satul Pipirig judetul Neamt. În familia lui Stefan si a Smarandei s-au născut opt copii: Ion, Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Tudor, Vasile si Petre. Ultimii trei băieti si Ecaterina pier de copii, iar Zahei, Maria si Ileana au trăit până în 1919.
Nică era istet si neastâmpărat, asa cum se autodescrie mai apoi în Amintiri din Copilărie. Urmează Scoala de pe lângă biserică, avându-l dascăl pe badita Vasile (Vasile a Ilioaiei), cel luat cu arcanul la oaste. Scoala era într-o chilie făcută de săteni, la îndemnul parohului Ion Humulescu. Apoi, mama Smaranda, îl dă în primire tatălui ei David Creangă (bunicul lui Nică). Acesta îl duce, împreună cu fiul său mai mic, Dumitru, tocmai pe valea Bistritei, la Brosteni unde învată cu profesorul N. Nanu, până la episodul hazliu cu râia si caprele Irinucăi. În continuare urmează Scoala domnească din Tg. Neamt, unde Nică este înscris sub numele de Stefănescu Iom si îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (eroul din “Popa Duhu” ). Mama Smaranda dorind să-l facă preot îl înscrie la Scoala catihetică (fabrica de popi) din Fălticeni. Aici, nu mai este Nică a lui Stefan a Petrei, ci Ion Creangă, nume păstrat toată viata. Deoarece Scoala din Fălticeni s-a desfiintat, la instistentele mamei sale care îl dorea preot, pleacă la Iasi si ajunge elev al seminarului pedagogic Venamin Costache din cadrul Scolii. După ce termină cursul inferior (seminarul) se căsătoreste cu fata preotului Ion Grioriu de la biserica 40 de Sfinti si este horotonisit deacon la biserica Sfânta Treime. După mai bine de zece ani de activitate, la începutul noului an scolar se înscriu numai trei cursanti, iar scoala se desfintează.
În aceste împrejurări era foarte apropiat de ideea organizării unei scoli pedagogice capabilă să producă pedagogi cu adevărat, adică oameni ai scolii, îndeosebi ai celei de masă. Ministrul Învătământului, Odobescu, era adeptul sistemul de învătământ pedagogic practic si eficient, dar pentru organizare avea nevoie de omul potrivit. În acest sens, Odobescu îl aduce pe Titu Liviu Maiorescu, fiul profesorului pasoptist Ioan Maiorescu, un tânăr de 23 ani cu studii de licentă în Drept la Paris si doctoratul în filozofie obtinut în Germania. Bazat pe pregătirea lui temeinică, fată de a mai multor compatrioti de generatie, Odobescu urmărea propagarea culturii în toate structurile sociale, în functie de fondul lor receptive. În paralel cu activitatea de la gimnaziu si Universitate, Maiorescu îsi reluase, în perfectă concordantă cu orietările ministrului, si vechea lui initiativă a prelegerilor publice cu caracter pedagogc. În jurul acestei scoli numită Institutul Vasile Lupu sau Scoala Normală de la Trei Ierarhi, s-a făcut propagandă pentru atragera noilor elevi alături de cei ce urmau să fie trimisi de către anumite districte. Absolventii seminarului de la Socola, hirotonisiti sau nu au fost si ei ispititi să se pregătească pentru cariera didactică a viitorului.
Pentru deaconul Creangă, care slujea încă fără salariu, la Barboi, visul său a fost îndeplinit prin înfiintarea si deschiderea acestei scoli. Creangă, la 25-27 de ani, tată de familie si slujitor al bisericii, prezenta, probabil cel mai înalt nivel de pregătire a cunostintelor, deoarece avea cursul de jos al seminariului, iar pentru a preda în scoală era suficientă scoala Primară.
Maiorescu hotăraste să predea, ca materie principală, pedgogia generală si specială de trei ori pe săptămână. Deaconul Creangă a fost încă de la inceput deosebit de interesat si înzestrat pentru a a atrage atentia directorului. Astfel, începe predarea cursurile ca suplinitor, apoi prin decretul semnat de Cuza-Vodă, domnul Ion Creangă este numit provizoriu institutor la clasa a I-a, sectiunea a II-a de la scoala primară ‘Trei Ierarhi’’. Anul următor Creangă urmează cursurile acestei scoli si este apreciat de Maiorescu, iar drept recnunoasterea îl numeste învătător la Scoala nr. 1 din Iasi. Aici, datorită certificatului de absolvire devine institutor la cei 28 ani, pe vreamea când era însurat si avea un băiat , Constantin.
Timp de 12 ani slujeste altarul (dascăl, deacon la diferite biserici din Iasi), iar datorită faptului că este părăsit de nevastă, că se tunsese ca un civil si pentru că trăsese cu pusca în ciorile care murdăreau biserica Golia ( în curtea căreia îsi avea locuinta ca deacon) este exclus devinitiv din cler. Timp de 25 de ani, slujeste scoala, fiind un excelent pedagog, chiar dacă fusese destituit din învătământ. Este autorul a 4 manuale scolare, scoase în colaborare cu alti institutori. După un proces lung, tribunalul emite decizia de divort si are câstig de cauză în procesul cu Ileana, primind copilul în îngrijire. Constantin avea 12 ani si tatăl său căuta o casută potrivită. O găseste în mahalaua Ticău si se muta în bojdeucă. Ca gospodină o aduce pe Tinca Vartic, o fată sfiitoare, cu care va trăi toată viata, fără să se căsătoreasca legitim. Bojdeuca se afla pe valea Ticăului, pe Str. Simion Bărnutiu. Casa veche de peste 100 ani, în care a trăit Creanga aproape 2o de ani, are un istoric destul de zbuciumat.
La 31 decembrie 1889, după o boală îndelungată Creangă se stinge din viată, iar Tinca Vartic rămâne încă un an la bojdeucă, apoi se marită cu C. Deliu si după un timp părăseste bojdeuca, mutându-se la sot. Bojdeuca rămâne neîngrijită, începe să se dărâme, iar în urma vizitei directorul scolii normale, Vasile Lupu din Iasi – Ion Mitru, rămâne adânc miscat de starea de ruină a fostei locuinte a lui Creangă. Au fost initiate anchete pentru strângerea de fonduri, dar fără prea multe rezultate. În timpul primului război mondial, jumatate din bojdeucă se prăbuseste. Ea a fost aproape uitată până în 1917, când un grup de prieteni ai scriitorului si pretuitori ai operei lui, se constituiesc într-un Comitet Ion Creangă, compus din personalităti culturale ale Iasului : Racovită, Chirileanu, Bogdan, Ion Mitru s.a., care restaurează bojdeuca si propun să fie destinată vizitatorilor sub îngrijirea si supravegherea Universitătii Alexandru Ioan Cuza din Iasi. În timp, bojdeuca amplasată pe un teren alunecos a început să devină ruină, necesitând reparatii complete. Pentru a nu mai suferi de pe urma calamitătilor, Comitetul s-a adresat Consiliului Tehnic de la Bucuresti si a obtinut executarea lucrărilor de drenare, atât a bojdeucii, cât si a cartierului Ticău. Casa de vălătuci si povarnită ar fi căzut pe zi ce trecea dacă n-ar fi fost rezemată de vreo 24 de furci de stejari, asa cum o descria si scria Creangă într-o scrisoare către Titu Maiorescu, cu odăi mici si ferestre joase, cu tavanul din scânduri joase asezate pe grinzi lustruite cu horn încăpător si cu cerdacul din spate cu vedere spre Sorogari, cu prispa de tară de jurîmprejur, amintesc despre ceasurile de iarnă ale celor doi mari si nebuni prieteni, cum îi numea Sadoveanu pe M. Eminescu si I. Creangă. Bojdeuca este un izvor pururea recunoscător care atrăgea an de an mii de vizitatori, tineri si vârstnici din tară si străinatate, care vin cu adâncă pioseie si pentru a zăbovi în sălile muzeului si ale casei lui Mos Creangă din Ticău. Casa memorială este asezată în caretierul Ticău, nu departe de centrul orasului, aproape de piata Sfântul Spiridon, într-un decor plin de verdeată din care nu lipsesc condurasii, gherghinele, vâzdoagele, gura-leului, busuiocul precum si câteva fire de porumb, plantate cu scopul de a păstra atmosfera de altătdată, primeste zilnic sute de vizitatori veniti cu adâncă emotie si netărmuită recunostintă să cinsteasaca la locul unde au fost scrise Amintirile din Copilarie– memoria celui care a fost Creangă. Bojdeuca din Ticău este vizitată anual de peste 50000 de turisti.
Anul 1875 este momentul decisiv în viata Humulestiului, deoarece îl cunoaste pe Eminescu, revizorul scolar de la Iasi si Vaslui. Atât poetul cât si participantii au descoperit, atât la unele consfătuiri, cât si la hanurile din Iasi, harul nemaipomenit de povestitor a învătătorului Creangă. Toti au devenit prieteni pentru totdeauna, s-au întâlnit si au petrecut la Bolta Rece sau la alte hanuri. Pritenia lui Creangă cu Eminescu a fost cea mai frumoasă amicitie din istoria literaturi române. Eminescu îl determina să scrie si îl introduce în cenaclul Junimii. Mărturiile contradictorii îi inspirau adesea pe istoricii literari. În legătură cu intrarea lui Creangă în Junimea, mărturia cea mai autorizată si cea mai contestabilă este cea a lui Maiorescu, prezentată în Istoria Contemporană a României. Într-una din sedinte, prin care Junimea se angaja în activitatea politică, Maiorescu îl amintea pe Creangă printre cei care atunci veneau regulat la adunările literare, drept urmare era considerat un vechi si asiduu junimist. Un cercetător al vremii a tras următoarea concluzie hazlie: Creangă ar fi fost primul în Junime pe temeiul calitătii sale de institutor si de scriitor didactic. Personal, lui Creangă, calitatea de scriitor didactic nu-i prea fusese recunoscută de către junimisti si nici nu-si propuseseră să editeze manuale lui de scoala primară. De altfel, nu s-ar fi justificat prin nimic diferentierea lui Creangă fată de colegii săi Enechescu, Grigorăscu si Simionescu niciunul primit în Junimea pe temeiul calitătii, desi, numele lui Creangă a fost exclus dintre autorii manualelor didactice anuntate în bibliografia Convorbirilor, chiar dacă avea o legătură strânsă cu Maiorescu bazată pe întâlnirea de la scoala pregătitoare.
Creangă îi datora lui Maiorescu intrarea si revenirea în corpul institutorului. De aceea, în 1875 lui Creangă i s-a propus pentru prima dată să participe la o adunare a Junimii, iar Eminescu îl sustinea să scrie, asa cum l-a îndemnat cândva si pe Slavici. Eminescu cunostea bine Junimea si ar fi trebuit să îi explice lui Creangă de ce venirea lui începea să devină firească pentru junimisti si pentru el însusi. Initial, Maiorescu se întrunise cu anumite personae disponibile din elita Iasului pentru a-si întemeia cercul mai mult cultural ca O adunare privată de iubitori ai literaturii române si ai stiintei, si pentru evidentierea raporturilor complementare. Eminescu l-a convins pe Creangă să participle împreună la o adunare a Junimii, iar absenta lui Maiorescu, era si regretabilă si profitabilă pentru toti, iar noul venit la Junimea atrăgea atentia. După unele mărturii Creanga cu bunul lui simt s-a asezat într-un colt mai ferit, pe cât posibil, la adăpostul lui Eminescu si până să se familiarizeze cu mediul a luat atitudinea clasică a tăranului în fata unor boieri până la proba contrarie a binevoirii. Evident, Creangă apărea la Junimea, ca si pentru citiorii vremii, drept un povestitor popular nu ca un scriitor din primii ani ai afirmării sale. Creangă povestitorul era totuna cu Creangă anecdotistul sau, chiar, mai mult decât Slavici sau Miron Pompiliu, junimistii îi alăturau de celălalt anecdotist, Caragiale.
Lecturile lui Creanga erau bine primite, iar asteptate cu nerăbdare, erau ghilimele lui gata oricând să fie infătisate în doua variante. Singurul lui râs înveselea societatea fără alte comentarii, deoarece Creangă, râdea cu hohot puternic, plin, sonor, din toata inima, care făcea să se cutremure peretii! (vezi Soacra cu trei nurori). Autorul de manuale devine la 36 de ani, scriitor, prin grija marelui prieten, care a locuit o vreme în bojdeuca din Ticău, înaintea plecării fratelui Mihai la Bucuresti.
Perioada anilor 1875-1883 a reprezentat timpul capodoperelor povestitorului si al poemelor scrise de Eminescu. Destinul vrăjit a făcut ca în 1883 amândoi să se îmbolnavească si să nu mai scrie nimic important după acest an.
A venit perioada crizelor de epilepsie si o suferintă de 6 ani. Povestitorul cade chiar în clasă înaintea scolarilor stând mult timp în concediu medical, iar pentru tratament se duce la Slănic Moldova. După sase ani, Creangă citeste în ziar că la ospiciul dr-ului Sutu din capitală s-a stins fratele Mihai. La această veste plânge ca un copil si murmură tremurând de suspine. : Badie Mihai!
În 31 decembrie lui 1889, copii pornesc prin Iasi cu uratul Înveselit coboară din Ticău spre centru si intră la o franzelărie de pe strada Lăpusneanu mâncând gogosi cu dulceată. Împreună cu profesorul Drăghiei urcă pe ulita de sus. După ce beau câte un coniac, amicul îl conduce până aproape de bojdeucă si îsi ureaza ‘La multi ani’. În noaptea bucuriilor primeste colindatorii si îsi dă duhul. Auzind vestea prietenii l-au pus în sicriu. Când să-l scoata parcă bojdeuca nu-l lăsa să plece. Cosciugul era prea mare, usile prea strâmte si nu reuseau să-l scoată spre cimitir. Amicii prezenti la funeralii au demolat zidul de lut dintre ferăstruicile odăii bune.





Jean Firica    12/27/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian