Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


"Femeia gârbovă” si demnitatea la români

– remember la 18 ani din Decembrie’89 –


Motto:
Respectă-te,
ca să fii respectat!


Iisus învăta într-o sinagogă sâmbăta. O femeie „care avea de 18 ani un duh de neputintă si care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum”, s-a apropiat de Iisus. Domnul a văzut-o, a chemat-o si i-a zis: „Femeie, esti dezlegată de neputinta ta. Si si-a pus mâinile asupra ei si îndată s-a îndreptat si slăvea pe Dumnezeu” (Luca 13, 11-13). De cealaltă parte, vechile structuri ale Templului, tributare unei mentalităti formalist-legalistice, refuză miracolul (vindecarea, înnoirea, schimbarea), sub pretextul regulei: „Sase zile sunt să se lucreze… vindecati-vă, dar nu în ziua sâmbetei” (Luca 13, 14). Traditionalismul opac refuză schimbarea de dragul unui conservatorism rigid (si al unor interese de „castă” privilegiată!), mut si surd la suferinta reală a omului. Cui îi păsa/pasă de om, de neputinta lui? Legea e lege, nu-i tocmeală, vor zice unii. Chipurile! Asta când e vorba de altii, nu si pentru ei! Iisus demonstrează contrariul: n-a venit să schimbe Legea, ci s-o umanizeze si s-o spiritualizeze.
După o atât de lungă suferintă, era si cazul ca femeia să-si recapete demnitatea de om, „coloana vertebrală”, verticalitatea (în gr. anthropos = cel care priveste în sus). O persoană–gârbovă e un nonsens. Cei doi termeni sunt antonimi. Persoana nu poate fi decât dreaptă, verticală, demnă – exprimarea noastră e tautologică pentru a întări ideea! – altfel nu e persoană. Un „tip” fără demnitate nu poate depăsi conditia de „individ”! Nu poti sluji la doi domni: adevărului si minciunii. Pentru crestin nu există „cale de mijloc”. Ori e Calea Adevărului ori nu. În credintă: ambiguitate, fals si compromis nu pot încăpea. Acestea vin de la „tatăl minciunii” (Ioan 8), expert în arta iluziei, în „a face formele să mintă” (Denis de Rougemont).
În vechime, gr. „karacter” însemna „tărus de hotar”, bine înfipt, hotărât, în pământul unde delimita două teritorii specifice. Hotarul, din punct de vedere moral, nu-l plimbi după interesele tale private, cu nici un chip, pentru că încalci teritoriul celuilalt. Un om de caracter înseamnă un „om de hotar”, cu „frontiere morale personale” foarte bine delimitate, un om decis, pe care nu-l poti schimba după interese meschine si care nu se „pleacă sub vremi”. Dacă în cultura română precomunistă (fundamentată pe morala crestină) problema/tica onoarei reprezenta o chestiune de imensă responsabilitate educativă – se vindeau case si pământuri doar verbal, pe baza cuvântului unor „oameni de cuvânt”! – azi însă, după experienta nefastă a unei educatii atee: „fără frică de Dumnezeu si fără rusine de om”, probitatea morală parcă a devenit o relicvă istorică.
S-a creat un „mutant” în spatiul socio-etic românesc, „smecherul”, pe care-l înfiera cu patimă N. Steinhardt, ca pe un rebut al creatiei, „omul de nimic”, ce se stie „învârti” în orice situatie (când de fapt n-o face decât în jurul propriei cozi, ca să se ajungă: el pe el!) Numai într-o natiune confuză axiologic si labilă moral s-au putut naste asemenea proverbe, de un „sublim imbecilism psiho-etic”, precum: „Capul aplecat, niciodată nu-i tăiat” sau „Fă-te frate si cu dracul, până treci puntea”. E destul să privim migratia politică de la un partid la altul, ca să ne dăm seama cât de mult contează la români doctrina si principialitatea (fidelitatea) ideologică. Nimeni nu crede decât în scaunul personal!?
Or, lucrurile nu stăteau asa odinioară. Pentru Adevăr, Credintă si Demnitate, mii de oameni au înfundat puscăriile comuniste, si-au pierdut familii, cei mai frumosi ani ai tineretii si chiar propria viată. Au îndurat torturi inimaginabile – si cel mai dureros! – chiar din partea unor confrati din aceeasi natie. Le-a fost terfelită ultima fărâmă de demnitate umană pe care o mai puteau păstra si totusi nu au cedat. Altii au luat calea exilului, cunoscând alt gen de suferintă, a desertului emotional si a disperării despărtirii de cei dragi s.a.m.d., pentru că n-au vrut să cedeze compromisului, minciunii, ipocriziei, mediocritătii si relativismului moral. Aceste lucruri parcă nu mai spun nimic astăzi. Parcă am fi o natiune cu „nevoi speciale” la capitolul memorie de lungă durată.
Indiferentismul etic si confuzia axiologică au atins proportii cutremurătoare. Reperele morale devin din ce în ce mai rare si, la drept vorbind, „glasuri ce strigă în pustie”. Vai de o natiune care-si uită martirii si sfintii! E drept că lucrurile nu ne sunt imputabile exclusiv nouă. Într-o societate secularizată, insensibilă emotional si consumistă, precum cea de astăzi, cui îi mai pasă de Jertfa Mântuitorului, de pruncii ucisi în Bethleem, de sângele miilor de martiri crestini ai primelor veacuri, al atâtor misionari crestini, al tuturor victimelor propovăduirii si mărturisirii Adevărului? Ce mai reprezintă astăzi pentru români cei peste o mie de martiri ai însângeratului Decembrie’89.
Who cares? „Mortii cu mortii, vii cu vii”, ar zice smecherii si parvenitii. Oare jertfa acestor oameni si nu numai să fi avut drept scop doar bisnita la sârbi, polonezi si turci, averile fabuloase acumulate pe „embargoul” cu benzină, când fratii nostri de peste Dunăre se căsăpeau între ei, coruptia extinsă la nivel de „plagă natională”, cersetoria si furtul „mondializate” etc.? Au trecut deja 18 ani de atunci, dar adevărata revolutie moral-spirituală a neamului românesc se lasă mult asteptată. Nu stiu când si dacă ne vom mai Îndrepta vreodată si Încotro? Riscăm o tot mai profundă dezumanizare si imbecilizare morală. N-as vrea să fiu pesimist, dar întotdeauna, din acel Decembrie încoace, zurgălăii, turtitele, colinditele si megavânzările de „Santa’consum” (fără nici cea mai vagă legătură cu Întruparea Domnului!), îmi lasă un gust tot mai amar si mai ales câtă vreme uităm de zilele precedente, de 16-22 Decembrie ori, viceversa, le transformăm într-o perversă stratagemă media de rating si sensibilizare emotională.
Când aud la Iesirea cu Sfintele Daruri din Liturghie pomenirea eroilor si martirilor, morti pentru „libertatea si demnitatea poporului român…”, mă întreb: care demnitate? Oare după atâtea sanse posibile, ratate, de redresare morală, ne va mai „pune Dumnezeu mâna pe cap” vreodată, când de-atâta amar de vreme nu dăm nici cel mai mic semn de pocăintă si vointă de schimbare întru Adevăr? Si totusi nu încetez să sper…









Preot Eugen Jurca    12/9/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian