Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Invitatie in weekend : Cu canoea prin Algonquin Park


Eram asa de obositi ca am hotarit ca mergem in Algonquin Park fie ce o fi.
Asa ca ne-am echipat de camping ca de obicei.

De pe lista noastra nu lipseste cortul, saltelele pneumatice, friptura si ustensile de facut friptura, cartofii si cepele invelite in folie de aluminium, bauturile preferate: berea Pilsner Urquell, vermutul Martini si Canadian Club whisky, hainele groase pentru noapte .

Din pacate socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din tirg.

Tea Lake unde voiam noi sa innoptam era inchis pentru sezon de aceea a trebuit sa alegem alt loc de popas. Dupa cateva cautari, angajata parcului se uita pe computer pentru un loc disponibil si ne gaseste unul la Ragged Lake adica Lacul Neregulat.
Nu mai fusesem aici si ne tenta o aventura noua.
Era dupa ce copiii au inceput scoala.
Deci ne asteptam sa nu gasim aglomeratia obisnuita din timpul verii.

Dupa ce am inchiriat canoea de la “Portage Store”, cu 30 dolari pe zi, pentru doua zile, canoe Kevlar din plastic nu cea din aluminiu care este prea grea, am parcat masina si am pornit la drum cu canoea.
In parcare erau multe masini din USA iar pe ponton turisti germani se fotografiau cu cei care padelau de zor in apa.

Primul lac de explorat era Smoked Lake. Este un lac respectabil care se compara bine cu Canoe Lake si Opeongo Lake pe care am fost deja.
Ca orice lac mare poate sa aiba valuri agitate in timpul cat vinturile sunt puternice.
De aceea trebuie sa fim atenti la prognoza meteo care este afisata in magazinul de inchiriat canoe.

Am avut noroc de o zi cu vant usor. E o placere sa padelezi cind e o usoara briza care sufla din spatele tau. Intr-o ora am facut tot lacul. Nu era nimeni pe lac. Chiar ne intrebam daca este vreo suflare omeneasca imprejur.

Cind sa ajungem la punctul de intersectie intre West Bay si East Bay nu stiam pe unde sa o luam de aceea am intrebat pe singurii oameni pe care i-am vazut pe lac la ora aceea.

Erau niste tineri simpatici, care stateau la povesti in jurul unei cani de bere la pescuit de pastrav pe malul lacului langa cabana lor.
Ei ne-au spus ca trebuie sa o luam inainte, nici la stanga nici la dreapta.
De! Nu e ca pe munte unde sunt carari marcate cu diferite semne! In apa cum sa pui semne?

Nu sunt barci cu motor si e o liniste desavirsita. Vedem pe lac o pasare Loonie dar e prea devreme pentru ea ca sa ne cante, isi rasfira numai aripile spre incatarea noastra.
Intr-un colt vedem o pasare care aduce cu dropia noastra pe care am vazut-o in Romania numai in poze.
Ajungem la portajul dintre Smoked Lake si Ragged Lake , semn ca trebuie sa luam canoea la spinare si pe aici ti-e drumul.
Portajul nu e lung, numai 250 de metrii.

Sandu ma sperie mereu ca ne intilnim cu ursul pe carare dar eu cred ca ursul are mai bune lucruri de facut decat sa mearga pe cararea noastra.
Sunt mesteceni multi pe carare si le cade pielea mereu. Cine stie in ce se vor transforma la noapte?
O nevastuica ne da tarcoale ca sa ii pice ceva de mancare. E obisnuita cu turistii. Vine sa se gudure pe linga noi cu precautie.
Sandu imi aduce aminte ca asa aveam noi o mobila, de culoarea lui chip-munkie, vestitele nevastuici facute celebre de Walt Disney in faimosul desen animat “Chip si Dale”.

Si incepem sa padelam pe lacul Ragged Lake, unde linistea se lasa impreuna cu seara.
Mergem in jurul unei insule unde sunt marcate locurile de campare.
Multe sunt deja ocupate. In sfirsit intilnim oameni. Fugisera si ei ca si noi de civilizatie si se multumeau cu un loc de foc, o barna in loc de banca si o toaleta in natura. S-au saturat de computere sofisticate, de televizoare cu stiri alarmante, de stresul de la servici unde tot timpul poti sa iti pierzi serviciul.

Linistea, acesta comoditate din ce in ce mai scumpa in zilele de azi.
Si este o liniste asurzitoare. Iti tiuie urechile si nu iti vine sa crezi ca nu auzi trenul care suiera si trece pe podul din otel din vecinatatea blocului la ora trei din noapte, masina care ridica gunoiul la ora 7 dimineata si care izbeste viguros benele de gunoi de caldaram, avioanele care trec la intervale de cinci minute pe deasupra blocului incepand cu ora 5 dimineata, masinile cu fasaila lor permanenta pe strada principala, vecinii care fac petreceri, fumul de tigara care vine de la vecinul de jos, galagia permanenta a copiiilor care se joaca in curte, schelalaitul cainelui care e lasat singur in apartament de catre stapani.

Dupa ce ne imbaiem la amurg, ne imbracam in haine calduroase si ne ridicam cortul, umflam saltelele si facem focul. Ultima parte e cea mai placuta. E singurul lucru pe care nu putem sa il facem acasa.
Coacem cartofii si ceapa la jar, privim cerul curat si plin de stele, par atata de aproape de am putea sa le atingem cu mana, depanam amintiri si cantam melodii uitate pana ce jarul se stinge incet. Calea Lactee se vede clar si aproape.

E timpul sa ne culcam cand loonie incepe sa ne spuna noapte buna cu cantecul ei neimitabil.
Dormim bine in aerul racoros si curat al padurii.
Dimineata trebuie sa plecam devreme pentru ca nu stim cum va fii vantul la intoarcere.
Avem noroc si de data asta. Vantul bate si acum tot din spatele nostru.

Hotarim sa mergem de pe Smoked Lake pe Smoked Creek in loc sa mergem direct la parcare. Smoked Creak se intersecteza cu Opeongo River care ne duce in Canoe Lake, unde se afla Portage Store de unde am inchiriat canoea.

Avem timp si e pacat sa plecam inapoi la Toronto asa repede. Parcul e la 300 km nord de Toronto, adica trei ore de mers cu masina.
Pe Canoe Lake este bulevard. Multime de oameni padeleaza de zor. Sunt multe familii cu copii.
Poposim pe o insula pe care punem stapanire timp de 3 ore. Ne scaldam, dormim la umbra pinului si ne ospatam. Singura problema este ca in apropiere se afla un cottage unde un “eager beaver” nu are astimpar nici duminica si tot mestereste ceva la cabana lui, taie cu fierastraul scanduri si bate cuie cu ciocanul. Cu toate ca am petrecut trei ore pe insula mai avem timp pana diseara.

Ducem canoea inapoi si ne hotarim sa facem un traseu cu piciorul prin Algonquin Park.

Cel mai frumos traseu din tot parcul este “Track and Tower” adica Calea Ferata si Turnul de Observatie.
Lungimea traseului este de 8 km. Exista 16 puncte principale despre care poti sa citesti intr-o brosura orientativa care se gaseste la intrarea pe traseu.
Dupa ceva drum prin padure intr-un luminis apare Cache Lake, adica Lacul Ascuns, de unde poti vedea fosta cale ferata construita in 1895, la doi ani dupa ce s-a infiintat parcul.

Aceasta cale ferata era extrem de aglomerata si ducea de la Parry Sound la Huron Lake.
Constructorul ei, J.R. Booth, era cel mai bogat canadian din acele vremuri, baronul lemnului, care si-a dat seama ca viitorul apartine caii ferata fiindca pe ape calea era mai lunga.

El voia ca bustenii sai sa circule cu trenul pana la Ottawa unde era moara lui. Era o cale ferata foarte frecventata fiindca trenurile treceau la fiecare 20 de minute in timpul primului razboi mondial. Odata ce au fost construite si alte cai ferate si mai ales dupa ce a venit autostrada 60, aceasta cale ferata a cazut in dizgratie iar acum nu mai stie nimeni de ea.

Daca nu s-ar fii scris in aceasta brosurica despre ea probabil ca nici nu am fii observat-o.

In 1933 Canadian National a decis sa nu mai repare aceasta sectiune de cale ferata care traversa parcul. Astfel aceasta sectiune s-a inchis.

Dupa 1933 trenurile opreau inainte de parte dezafectata, iar intr-un timp o masina cu roti speciale mergea pe calea ferata pana in satul Madawaska si asta pana in 1940.

Odata cu inchiderea morii de taiat lemne de la Lake of Two Rivers in 1944 nici marfarele nu mai veneau aici, continuind sa circule numai pana in satul Whitney care se afla in afara parcului. Si asta doar pana in 1974.

Cu cat inaintam pe poteca aflam din secretele si istoria locurilor. Trecem peste un baraj construit in 1930 , baraj care inainte era folosit pentru transportul bustenilor si era o şută din lemn construita in 1880 prin care erau aruncati bustenii la vale din Cashe Lake pe raul Madawaska si de aici pe raul Ottawa.

Inainte de a avea calea ferata, bustenii erau transportati pe calea apelor din Cashe Lake pe raul Madawaska, apoi pe raul Ottawa in satul Arnprior care era 60 km in aval de orasul Ottawa, unde era acel joagar de taiat bustenii a lui Booth.

Şuta de busteni nu a mai fost folosita cand s-a construit calea ferata in 1897.

Cu toate acestea exista şute in Algonquin care au fost folosite pina in 1940.

Puteti vedea un exemplu la Algonquin Logging Museum, muzeu care este asezat langa poarta de est a parcului.

Acum vine o urcare pieptisa a muntelui. Pentru a fii facuta mai agreabila prietenii parcului Algonquin au construit o scara din lemn.

La capatul scarii se afla fundatia unui turn de observare a focului. Este de 8 m pe 8 m (25 ‘ x 25’) si avea o inaltime de 80 ‘ adica 25 m.

Primele turnuri au fost ridicate in parc in anul 1922, unele aveau 100‘ adica 30 m inaltime.

Padurarii urmareau de sus activitatea din padure. Ei anuntau prin telefon sau prin radio dupa 1950, oficiul central al parcului. Daca un alt turn raporta focul atunci se putea afla cu destula precizie locul si trimite o echipa ca sa stinga focul. Existau la un moment dat 8 turnuri in tot parcul. Padurarul statea in turn 6 luni, din mai pina in octombrie fara sa vada pe nimeni decit pe pilotul care aducea de mincare la o saptamaina sau doua, sau probabil din cand in cand cate un canoist.

Din 1960 avioanele puteau depista focul mai bine ca cei din turnurile de observare. De aceea turnurile de observare incep sa fie abandonate si dezasamblate.

Exista numai unul acum langa Big Crow Lake in centrul parcului si acela numai pentru desfatarea turistilor.

Acest turn din care a ramas numai fundatia a fost desfiintat in 1950. Nu a fost foarte folositor de aceea desi la inceput erau doi padurari care faceau cu rindul la observare, mai apoi numai un sigur padurar era trimis acolo dupa furtuni cu traznete si fulgere ca sa fie siguri ca nu s-a intimplat nimic.

Toata munca si efortul nostru nu a au fost degeaba. Am ajuns pe culmea dealului si acum vedem ca si pasarile minunatia locurilor.

Cashe Lake se desfasoara in fata ochilor nostrii. Lacul a fost descoperit de Locotenentul Briscoe de la Royal Engineers in 1826.

Pionierii au sosit aici in 1880 si au defrisat complet toata padurea. Ei au fost cei care au pravalit gigantii pini albi care stateau pe aceste locuri de sute de ani.

Padurea de azi crescuta aici este tinara, numai din 1900.

Din 1905 guvernul incepe sa ofere locuri de construit case de vacante pe malul lacului Cashe.

Din 1954 parcul nu a mai dat cu chirie locuri pe malul lacului.

In 1959 oficiul central al parcului se muta de aici la poarta de est al parcului.

Activitatea scade iar acum exista numai 70 de case de vacanta pe lac, un camping pentru tineret si o cabana pe lacul Cashe.
Locul unde se aflau inainte oficiul central al parcului era linga marele hotel Highland Inn care era situat pe Cashe Lake.

Highland Inn s-a construit la 1908. S-a extins cu timpul si avea intr-un timp 100 de camere, un restaurant luxos, sala de jocuri, teren de tenis, pavilion de dans, casa a barcilor, barci de inchiriat, ghizi pentru turisti.

Ba chiar era si o trasura cu cai care te ducea la Nominigan Lodge pe Smoke Lake la 11 km departare de hotel, sau la Minnesing Lodge pe Burnt Island Lake la 16 km departare de hotel.



Cel mai faimos hotel din Algonquin Park era HighLand Inn. In total erau 13 hoteluri si cabane in parc. Acum au rezistat numai 3. Highland Inn a fost dezasamblat in 1957. Acum exista acolo numai fundatia de beton si straturi frumoase de flori care iti arata ca demult acolo a exista ceva foarte frumos.



Putin mai departe dupa ce coborim de pe creasta apare fostul terasament al caii ferate. Pare o plimbare pe bulevard. Copacii au crescut de o parte si de alta. Ultima fotografie legata de locurile acestea este din 1900. Calea ferata a fost construita aici cu mare truda in 1895 cind sute de oameni faceau gauri in roca solida ca sa poata exploda roca. Un om tinea burghiul iar altul manuia barosul. Foloseau dinamita care era mult mai sigura decit nitroglicerina. Cu toate acestea 9 oameni si-au pierdut viata la construirea acestei linii ferate. Ca sa curete resturile rezultate in urma exploziei se foloseau trasuri trase de cai, si lopeti.

S-au adus sute mii de tone de pamint pentru a crea acest terasament. Este ceva incredibil ochilor, cum cu mijloace atat de rudimentare s-a putut realiza o minune inginereasca.




Calea ferata trecea peste raul Madawaska. Inainte exista un pod de lemn care a fost inlocuit de unul de beton acum. Era un pod respectabil care avea 110 m lungime iar inaltimea era de 15 metrii deasupra nivelului riului.

Construit la 1899 a fost dezasamblat la 1940. In 1895 exista aici un pod de lemn care a fost inlocuit cu unul de metal. Metalul era mult mai rezistent ca material si nu putea lua foc.

Un angajat al caii ferate trebuia sa verifice mereu daca linia ferata nu a luat foc dupa trecerea fiecarui tren, de aceea avea o cabana in apropiere unde tinea butoaie pline cu apa in caz de foc.

Nu prea avea multe de facut de aceea omul gasea timp sa se implice in activitati de braconaj si a fost prins in 1930.

Nimeni nu mai stie acum despre J.R. Booth, cel care a finantat si a construit linia ferata despre care am povestit. Acum nimeni nu-si mai aduce aminte ca J.R. Booth a murit la 98 de ani. In 1925 ziarele din toata Canada au scris pe prima pagina cu litere mari despre acest eveniment.

S-a nascut in Quebec in 1827 si a lucrat ca copil la ferma tatalui sau. Nu avea multa scoala. Se muta in anul1852 la Ottawa cu sotia si fiica sa. Atunci avea 9 dolari in banca. Lucrand zi si noapte strange bani si ii investeste in joagare. Castiga la licitatie 150 de mile patrate din parcul Algonquin.

In 1894 Booth era proprietarul a 400 de mile patrate de paduri de lemn, producea un milion de picioare de scanduri pe zi si avea 1500 de angajati.

Era unul dintre cei mai bogati oameni de pe continent, multi-milionar.

El este cel care a insistat sa se creeze parcul Algonquin bineinteles din motive financiare. In felul acesta nu se puteau aseza pionieri aici si nu puteau crea focuri care i-au adus de atatea ori dezastre lui Booth.

Desi Booth era atit de bogat, cu toate acestea se scula in fiecare zi la 6 dimineata si lucra cot la cot cu angajatii sai, fapt foarte apreciat de angajatii sai.

Booth era foarte generos. Existau si anectode pe seama sa. Un sofer de taxi a primit 10 centi bacsis de la el, dar in schimb a primit 25 centi bacsis de la fiul sau.

Cand i s-a spus despre asta, Booth a replicat. “ Eu nu am un tata milionar ca el”.

In ziua de azi nu a mai ramas nimic din imperiul Booth. Natura acopera incet- incet tot imperiul lui Booth.

Ne vine sa exclamam “ Sic Transit Gloria Mundi” adica Asa se trece gloria lumii sau poate mai bine Everyhing is Dust in the Wind adica Totul e praf purtat in vant inclusiv noi, ….asa scrie pe mormintul lui Napoleon.










de Dana Mateescu & Sandu Iaschevici    11/18/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian