Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Vasile Militaru

Vasile Militaru ( 20 septembrie 1886 - 8 Iulie 1959)

Născut Dobreni, județul Ilfov - Decedat inchisoarea Ocnele Mari, județul Vâlcea

De la Vasile Militaru ne-au rămas puține date biografice. Ultima perioadă a vieții i-a fost ostilă. Multe decenii a cunoscut aprecieri glorioase, iar în final o înfrângere totală, nemeritată.

Dorim doar ă punem în lumină adevăratul om Vasile Militaru prin poezia sa, corectând neavenita apreciere a lui G. Călinescu ce nu vedea în el decât "...autorul unor fabule riviale... de un succes extraordinar" (Istoria Literaturii Române, pag. 937, Editura Minerva, București, 1986).

Fiu de plugar, născut în anul 1885 în comuna Dobreni din județul Ilfov, este atras, explicabil, de mirajul Bucureștilor, ca fiii de țărani din romanele semnate mai târziu de Marin Preda. Debutează cu versuri în revista Literatură și artă română. E remarcat de timpuriu de oameni de elită din cultura timpului, ca Barbu Delavrancea, Alexandru Vlahuță și Duliu Zamfirescu - acesta din urmă fiind chiar mândru de descoperirea noului talent.

Devine repede cunoscut printr-o serie de fabule publicate în revistele Universul, Drum nou și Porunca vremii. Scrie mult, abordând o tematică largă, dominată de patriotism, de cugetarea filosofică religioasă și de condamnarea deprinderilor inumane. Tratează o sumedenie de subiecte care au fost, sunt și vor fi mereu importante vieții decente.

Între 1918-1944 îi apar în Capitală, în afară de articole și versuri găzduite în diferite publicații, nu mai puțin de douăzeci de volume distincte, dintre care unele vor fi reeditate la diferite intervale. În timpul războiului publică un volum de versuri patriotice semnat Radu Bardă, care conținea și poezii antisemite.

În perioada interbelică devine unul dintre cei mai populari oameni de cultură din țară. Se spune că nu exista casă de om care știa să citească, fără un Vasile Militaru pe etajeră.

În vasta sa activitate literară nu și-a clădit o eșafodare a crezului artistic prin polemici. Nu-și făurește stilistica din pariuri prinse cu alți scriitori, cum se definește, încet dar sigur, simbolismul lui Ion Minulescu din tangența cu opinia în temă a lui Topârceanu. Ori cum au fost disputele scrise dintre Sadoveanu și Henric Sanelievici privind semnificația baladei Miorița, polemică ce ne-a așezat în rafturi, ca argument, romanul Baltagul - giuvaier al literaturii române. Întreaga operă a lui Vasile Militaru este prin excelență originală. Folosește un verb ușor accesibil, limpede, așezat cu o măiestrie rar întâlnită în idei mature. Formularea, uneori prea facilă, cucerește prin logica unui umanism profund, plin de înțelepciune.

Priza la cititor este imediată și toată atenția, încântată, e dirijată spre tâlcul final. Deși își face intrarea în literatură și în memoria românului prin fabule, ele sunt doar o mică parte din tot ce a scris. Aproape întreaga sa operă e-n versuri, cu iz nostalgic de morală filosofică, de părintească sfătoșenie, așa cum a deprins să cugete, copil fiind, la șezătorile din lumea satului.

Plină de atmosferă creștină, uneori poezia sa își propune atenționarea la noi spații ale durerii cauzate de abaterile amare de la ordinea firească a Genezei. Autorul e conștient că, mai mult ca oricând, prima jumătate a secolul XX a făcut ca oamenii să-și consume machiavelic existența terestră. Niciodată "Scopul scuză mijloacele" nu s-a identificat mai bine cu verbul a supraviețui. Abruptele răsturnări politico-sociale au creat debusolări care tulburau adânc. Tot insul se zbătea pentru a fi, își punea problema sensului existenței și aștepta revelații. În acest context speranța în Dreptatea Divină apare ca nevoia pâinii în casa omului sărac.

Omul trebuie înțeles ca ultima și cea mai frumoasă creație a lui Dumnezeu. Dar credința lui Vasile Militaru nu este cea a creștinului smerit, care ia cunoștință de Divinitate doar la slujbele duminicale. Pentru poet a fi drept nu-i o virtute. Dreptatea și binele sunt privite ca un firesc al firii care trebuie să existe mereu în noi.

În poezia lui Vasile Militaru credința purifică orice umbră de îndoială, oferind în schimb încredere și optimism. Religia dă explicații oricărui fenomen. Spre exemplu, contrar părerii lui Ptre Țuțea, care spune că rugăciunea aparține doar oamenilor, Vasile Militaru e convins că toate ființele vii, de vreme ce sunt creația Demiurgului, își au forma lor de rugăciune.

Comuniștii au perceput credința în Dumnezeu a poetului și încrederea sa de neclintit în dreptate și adevăr ca pe un ghimpe în coaste. Că noul regim al anilor '50, structurat ideologic peateism, era școlit de Kremlin în manipularea dură a personalităților culturale, cunoaștem. Dar durerea noastră de acum e că peste decenii, dacă nu-i promovăm opera, nepoții noștri nu vor ști mai mult de Vasile Militaru decât că a fost un mărunt... fabulist trivial.

Spicuim din prefața semnată de Tudor Nedelcea la volumul apărut postum Poemele nemuririi, editura Scrisul Românesc, Craiova, 1995: "Sentința nr. 390 din 20 iunie 1959 a Tribunalului Militar din Craiova condamnă pe inculpatul Militaru Vasile la... 42 de ani de detenție și confiscarea totală a averii personale pentru crima de uneltire contra ordinei sociale și pentru delictul de deținere de publicații interzise''. Avea atunci 74 de ani. Dacă nu murea la 18 zile după pronunțarea sentinței, la Ocnele Mari, ar fi ieșit din închisoare în anul 2001, la venerabila vârstă de 116 ani, urmând să-și trăiască tot restul vieții reeducat în disciplină comunistă...
http://www.romanianvoice.com/poezii/biblio/bib_militaru.php

Vorbe cu Tâlc

(către cititorii mei)

Aceste Vorbe cu Tâlc au izvorât dintr-o adâncă iubire de oameni. Scrise cu dorinţa de a folosi poporului - drept o cinstită călăuză pe căile tuturor virtuţilor...

Vă mulţumesc, dragii mei cititori, pentru dovada ce mi-aţi făcut astfel, confirmând înşivă că sămânţa acestor învăţături morale n-a căzut pe piatră seacă, ci a prins rădăcini în ogorul sufletului vostru, din care va ieşi rod luminos...

Deci nu din trufie, ci ca să vă arăt cât de mare este mulţumirea ce simt că v-am putut fi de un asemenea folos, mi-aş lua voia să vă spun că, de s-ar încheia şirul zilelor mele pe pământ mâine, aş socoti împlinită o bună parte din datoria mea de om...

În grădina largă-a vieţii, omul seamănă cu-o floare:
Vine toamna ... cade bruma ... Biruită, floarea moare,
Dar rămâne amintirea celor buni, care-şi iau drumul,
Cum din floarea-mbătătoare ne rămâne, scump, parfumul!

Pururea, înţelepciunea are culmi ce urcă-n stele
Şi, de veacuri, fericirea stă pe culmile acele.
Aşadară, fericirea, în zadar o cată unii,
Dacă nu pot să atingă culmile înţelepciunii!

Câinelui ce-mi stă-n ogradă, îi arunc de azi pe mâine,
Pentru paza lui cinstită, câte-un colţ uscat de pâine
Şi, de câte ori mă vede, prin ogradă sau în prag,
Câinele, cu-a lui privire, îmi arată - atâta drag,

Încât, grai de om să aibă, şi iubirea lui fierbinte
Mai duios, el n-ar fi-n stare să mi-o spună prin cuvinte ...
Un argat, ţinut de milă şi sătul numai de bine,
Cu nespusă vrăjmăşie caută mereu la mine

Şi, din ambele fiinţe căror astfel le dau pâine,
Eu mă-ntreb în toată clipa: "Care-i om şi care-i câine?"
Sfânta moarte, totdeauna secerând după-al ei plac,
Nu-ţi ia-n seamă bogăţia; când te ia, te ia sărac.

Pentru că, întreg avutul ce în viaţă tu l-ai strâns,
Ea îl dăruieşte celor cari te duc la groapă-n plâns,
Ca şi cum ar vrea să-ţi spună: "Ai strâns aur ca tezaur,
Pe când Dumnezeu îţi cere numai sufletul de aur!"

De-ai primit un dar, tu cată bucurii prea mari să n-ai;
Cei mai mulţi, când îţi fac darul se gândesc: ce-o să le dai?
Bogăţia, ca femeia, câte-odată stă de şagă:
Vine pe neaşteptate şi te lasă când ţi-e dragă!

Dacă vrei vrăjmaşul de-astăzi să te-mbrăţişeze mâine,
Pentru piatra ce-ţi aruncă, tu aruncă-i lui o pâine.
Tigrul, gata să sfâşie, îl vei face astfel câine!
Poţi găsi, când ai pierdut, un ac în aria cu grâu,

Un cal sălbatic în pustiuri, un peştişor scăpat în râu,
Un corb în noapte când nu ard, pe cer, nici stelele, nici luna,
Dar cinstea ta, când ai pierdut-o, pierdută-i pentru-ntotdeauna.
În răsfăţ de-ţi creşti copilul şi-l laşi zilnic fără frâu,

Tu ai semănat neghină, socotind că semeni grâu.
De trei ori: vai ţie, mamă, în asemeni greş, că mâine,
Vei mânca, muiată-n lacrimi, cea mai otrăvită pâine!







Mitel Popa    9/18/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian